search


keyboard_tab Data Act 2023/2854 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2023/2854 RO Art. 35 . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index :


whereas :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 167

 

Articolul 35

Interoperabilitatea serviciilor de prelucrare a datelor

(1)   Specificațiile deschise de interoperabilitate și standardele europene armonizate de interoperabilitate a serviciilor de prelucrare a datelor trebuie:

(a)

să realizeze, când este fezabil din punct de vedere tehnic, interoperabilitatea între diferite servicii de prelucrare a datelor care acoperă același tip de serviciu;

(b)

să îmbunătățească portabilitatea activelor digitale între diferite servicii de prelucrare a datelor care acoperă același tip de serviciu;

(c)

să faciliteze, când este fezabil din punct de vedere tehnic, echivalența funcțională între diferitele servicii de prelucrare a datelor menționate la articolul 30 alineatul (1) care acoperă același tip de serviciu;

(d)

să nu aibă un impact negativ asupra securității și integrității datelor și a serviciilor de prelucrare a datelor;

(e)

să fie proiectate astfel încât să permită progresele tehnice și includerea de noi funcții și inovații în domeniul serviciilor de prelucrare a datelor.

(2)   Specificațiile deschise de interoperabilitate și standardele armonizate de interoperabilitate a serviciilor de prelucrare a datelor abordează în mod adecvat:

(a)

aspectele de interoperabilitate în cloud, și anume interoperabilitatea transporturilor, interoperabilitatea sintactică, interoperabilitatea datelor semantice, interoperabilitatea comportamentală și interoperabilitatea politicilor;

(b)

aspectele de portabilitate a datelor în cloud, și anume portabilitatea sintactică a datelor, portabilitatea semantică a datelor și portabilitatea politicilor de date;

(c)

aspectele de aplicații în cloud, și anume portabilitatea sintactică a aplicațiilor, portabilitatea instrucțiunilor aplicațiilor, portabilitatea metadatelor aplicațiilor, portabilitatea comportamentului aplicațiilor și portabilitatea politicilor de aplicații.

(3)   Specificațiile deschise de interoperabilitate respectă anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012.

(4)   După ce ia în considerare standardele internaționale și europene relevante și inițiativele de autoreglementare, Comisia poate, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1025/2012, să solicite uneia sau mai multor organizații de standardizare europene să elaboreze standarde armonizate care să satisfacă cerințele esențiale prevăzute la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol.

(5)   Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificații comune bazate pe specificații deschise de interoperabilitate care să acopere toate cerințele esențiale prevăzute la alineatele (1) și (2).

(6)   Atunci când pregătește proiectul de act de punere în aplicare menționat la alineatul (5) de la prezentul articol, Comisia ține seama de opiniile autorităților competente relevante menționate la articolul 37 alineatul (5) litera (h) și de cele ale altor organisme sau grupuri de experți relevante și consultă în mod corespunzător toate părțile interesate relevante.

(7)   În cazul în care un stat membru consideră că o specificație comună nu satisface în totalitate cerințele esențiale prevăzute la alineatele (1) și (2), acesta informează Comisia oferind o explicație detaliată. Comisia analizează respectiva explicație detaliată și, dacă este cazul, poate modifica actul de punere în aplicare prin care se stabilește specificația comună în cauză.

(8)   În sensul articolului 30 alineatul (3), Comisia publică, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, trimiterile la standardele armonizate și specificațiile comune pentru interoperabilitatea serviciilor de prelucrare a datelor într-un registru central de standarde al Uniunii pentru interoperabilitatea serviciilor de prelucrare a datelor.

(9)   Actele de punere în aplicare menționate în prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 46 alineatul (2).


whereas









keyboard_arrow_down