(1) Articolul 169 alineatul (1) și articolul 169 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevăd că Uniunea contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE.
Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) prevede că politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
- = -
(20) În acest sens, anexa I la Directiva 2005/29/CE ar trebui modificată pentru a clarifica faptul că ar trebui să fie interzise practicile prin care un comerciant îi furnizează unui consumator informații sub formă de rezultate ale căutării, ca răspuns la o căutare efectuată online de către consumator, fără a menționa în mod clar existența oricărei publicități plătite sau a oricărei plăți specifice pentru asigurarea încadrării pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării. În cazul în care un comerciant l-a plătit direct sau indirect pe furnizorul funcționalității de căutare online pentru o încadrare pe o poziție mai bună în ierarhie a unui produs în cadrul rezultatelor căutării, furnizorul funcționalității de căutare online ar trebui să îi informeze pe consumatori în această privință, într-o formă concisă, simplu de accesat și inteligibilă.
Plata indirectă ar putea lua forma acceptării de către comerciant a unor obligații suplimentare, de orice tip, față de furnizorul funcționalității de căutare online, care să aibă ca efect specific asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie.
Plata indirectă ar putea consta într-un comision mai mare pentru fiecare tranzacție, precum și în diverse sisteme de compensare, care să ducă în mod specific la o încadrare pe o poziție mai bună în ierarhie.
Plățile pentru serviciile generale, precum taxele de listare sau cotizațiile celor înscriși, care abordează o gamă largă de funcționalități oferite comerciantului de către furnizorul funcționalității de căutare online, nu ar trebui să fie considerate drept plată destinată exclusiv obținerii unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor, cu condiția ca aceste plăți să nu urmărească asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie.
Funcționalitatea de căutare online poate fi furnizată de diferite categorii de comercianți online, inclusiv de intermediari, cum ar fi piețele online, motoarele de căutare și site-urile de comparare.
- = -
(25) Piețele online ar trebui să fie definite în sensul Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE la fel ca în Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și în Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului (12).
Cu toate acestea, definiția noțiunii de „ piață_online” ar trebui să fie actualizată și să devină mai neutră din punct de vedere tehnologic pentru a acoperi noile tehnologii.
Prin urmare, în loc de un „site”, este indicat să se folosească noțiunea de software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicație gestionată de către comerciant sau în numele acestuia, în conformitate cu noțiunea de „interfață online”, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/2394 și în Regulamentul (UE) 2018/302 al Parlamentului European și al Consiliului (13).
- = -
(30) Definițiile conținutului digital și a serviciilor digitale din Directiva 2011/83/UE ar trebui să fie aliniate la cele din Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului (15).
Conținutul digital care intră sub incidența Directivei (UE) 2019/770 acoperă un singur act de furnizare sau o serie de acte individuale de furnizare sau furnizarea continuă pe parcursul unei anumite perioade.
Elementul de furnizare continuă nu ar trebui să necesite neapărat o furnizare pe termen lung.
Cazuri precum cel de difuzare în direct pe internet a unor videoclipuri ar trebui să fie considerate drept furnizare continuă pe parcursul unei anumite perioade, indiferent de durata efectivă a fișierului audiovizual.
Prin urmare, poate fi dificil să se facă distincția între anumite tipuri de conținut_digital și serviciile digitale, întrucât ambele pot implica o furnizare continuă de către comerciant pe durata contractului.
Câteva exemple de servicii digitale sunt serviciile de partajare a materialelor video și audio și alte servicii de găzduire de fișiere, de procesare de texte sau jocuri oferite în cloud, serviciile de stocare în cloud și de webmail, platformele de comunicare socială și aplicațiile cloud.
Implicarea permanentă a prestatorului de servicii justifică aplicarea normelor privind dreptul de retragere prevăzut în Directiva 2011/83/UE, care permit efectiv consumatorului să testeze serviciul și să decidă, în termenul de 14 zile de la încheierea contractului, dacă îl păstrează sau nu.
Numeroase contracte de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material se caracterizează printr-un singur act de furnizare către consumator a unui anumit element sau a unor anumite elemente de conținut_digital, de exemplu anumite fișiere muzicale sau video.
Contractele de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material continuă să reprezinte o exceptare de la dreptul de retragere prevăzut la articolul 16 primul paragraf litera (m) din Directiva 2011/83/UE, care prevede că consumatorul își pierde dreptul de retragere dacă executarea contractului a început, cum ar fi descărcarea sau streamingul conținutului, sub rezerva acordului prealabil expres al consumatorului pentru a începe prestarea serviciului în cursul perioadei de retragere și sub rezerva confirmării din partea acestuia că a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere în consecință. În cazul în care există îndoieli cu privire la natura contractului, în sensul de contract_de_servicii sau contract de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material, ar trebui să se aplice normele privind dreptul de retragere aplicabile în cazul serviciilor.
- = -
(31) Conținutul digital și serviciile digitale sunt adesea furnizate online în temeiul unor contracte în temeiul cărora consumatorul nu plătește un preț, ci îi furnizează comerciantului date_cu_caracter_personal.
Directiva 2011/83/UE se aplică deja în cazul contractelor de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material (de exemplu furnizarea de conținut_digital online), indiferent dacă se plătește un preț în bani de către consumator sau dacă acesta furnizează date_cu_caracter_personal.
Totuși, directiva menționată se aplică numai contractelor de prestări de servicii, inclusiv contractelor pentru servicii digitale, în temeiul cărora consumatorul plătește sau se angajează să plătească un preț. În consecință, directiva menționată nu se aplică în cazul contractelor pentru servicii digitale în temeiul cărora consumatorul îi furnizează comerciantului date_cu_caracter_personal, fără să plătească niciun preț.
Având în vedere asemănările și caracterul interschimbabil ale serviciilor digitale prestate în schimbul unui preț și ale serviciilor digitale prestate în schimbul datelor cu caracter personal, acestea ar trebui să fie supuse acelorași norme în temeiul directivei menționate.
- = -
(34) Pentru a asigura alinierea completă la Directiva (UE) 2019/770, în cazul în care conținutul digital și serviciile digitale nu sunt furnizate în schimbul unui preț, Directiva 2011/83/UE nu ar trebui să se aplice nici în situațiile în care comerciantul colectează datele cu caracter personal în scopul exclusiv al îndeplinirii cerințelor legale aplicabile comerciantului.
Printre aceste situații se pot număra, de exemplu, cazurile în care înregistrarea consumatorului este impusă de legile aplicabile în scopuri de securitate și identificare.
- = -
(37) Articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (8) din Directiva 2011/83/UE impun comercianților, în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale și, respectiv, al contractelor la distanță, să obțină acordul prealabil expres al consumatorului pentru a începe prestarea serviciului înainte de expirarea perioadei de retragere.
Articolul 14 alineatul (4) litera (a) din directiva menționată prevede o sancțiune contractuală atunci când această cerință nu este îndeplinită de către comerciant, și anume consumatorul nu trebuie să plătească pentru serviciile prestate. În consecință, cerința de a obține acordul prealabil expres al consumatorului este relevantă doar pentru serviciile, inclusiv serviciile digitale, care sunt prestate în schimbul plății unui preț.
Prin urmare, este necesar să se modifice articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (8) pentru ca cerința obținerii, de către comercianți, a acordului prealabil expres al consumatorului să se aplice numai contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator.
- = -
(38) Articolul 16 primul paragraf litera (m) din Directiva 2011/83/UE prevede o exceptare de la dreptul de retragere pentru conținutul digital care nu este livrat pe un suport material în cazul în care consumatorul și-a dat acordul prealabil expres cu privire la începerea prestării înainte de expirarea perioadei de retragere și a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere în consecință.
Articolul 14 alineatul (4) litera (b) din directiva menționată prevede o sancțiune contractuală atunci când această cerință nu este îndeplinită de către comerciant, și anume consumatorul nu trebuie să plătească pentru conținutul digital consumat. În consecință, cerința de a obține acordul prealabil expres și confirmarea din partea consumatorului este relevantă doar pentru conținutul digital care este furnizat în schimbul plății unui preț.
Prin urmare, este necesar să se modifice articolul 16 primul paragraf litera (m) pentru ca cerința obținerii, de către comercianți, a acordului prealabil expres și a confirmării din partea consumatorului să se aplice numai contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator.
- = -
(41) Articolul 6 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2011/83/UE impune comercianților să furnizeze consumatorilor informații precontractuale cu privire la dreptul de retragere, inclusiv formularul tipizat de retragere prevăzut în partea B a anexei I la directiva menționată.
Articolul 8 alineatul (4) din directiva menționată prevede cerințe privind informații precontractuale mai simple în cazul în care contractul este încheiat prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informațiilor, de exemplu telefonic, prin intermediul serviciilor de asistență pentru cumpărături cu comandă vocală sau prin SMS.
Informațiile precontractuale obligatorii care trebuie să fie furnizate în cadrul mijlocului respectiv de comunicare la distanță sau prin intermediul acestuia includ informațiile privind dreptul de retragere menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (h). În consecință, acestea includ și furnizarea formularului tipizat de retragere prevăzut în partea B a anexei I.
Cu toate acestea, furnizarea formularului de retragere este imposibilă atunci când contractul este încheiat prin mijloace precum telefonul sau un serviciu de asistență pentru cumpărături cu comandă vocală și s-ar putea să nu fie posibilă din punct de vedere tehnic, într-o formă ușor de utilizat, prin alte mijloace de comunicare la distanță vizate la articolul 8 alineatul (4).
Prin urmare, este oportun să se excludă furnizarea formularului tipizat de retragere din informațiile pe care comercianții trebuie să le furnizeze în orice caz în cadrul mijloacelor specifice de comunicare la distanță utilizate pentru încheierea contractului în temeiul articolului 8 alineatul (4) sau prin intermediul acestora.
- = -
(42) Articolul 16 primul paragraf litera (a) din Directiva 2011/83/UE prevede o exceptare de la dreptul de retragere pentru contractele de prestări de servicii care au fost executate integral dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului de către comerciant. În schimb, articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (8) din directiva menționată, care se referă la obligațiile comerciantului în situațiile în care executarea contractului a început înainte de expirarea perioadei de retragere, impun comercianților să obțină numai acordul prealabil expres al consumatorului, nu și confirmarea că acesta a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului.
Pentru a asigura coerența dintre dispozițiile juridice menționate, este necesar să se adauge la articolul 7 alineatul (3) și la articolul 8 alineatul (8) obligația comerciantului de a obține din partea consumatorului confirmarea că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului, în cazul în care contractul dă naștere unei obligații de plată pentru consumator. În plus, formularea articolului 16 primul paragraf litera (a) ar trebui modificată pentru a ține cont de modificările aduse articolului 7 alineatul (3) și articolului 8 alineatul (8), conform cărora obligația comercianților de a obține în prealabil acordul expres și confirmarea din partea consumatorului se aplică numai contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator.
Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a nu aplica la contractele de prestări de servicii cerința de a obține din partea consumatorului confirmarea că a luat cunoștință de faptul că dreptul de retragere se pierde după executarea contractelor, în cazul în care consumatorul a solicitat în mod expres o vizită din partea comerciantului, în scopul efectuării de reparații.
Articolul 16 primul paragraf litera (c) din menționată prevede o exceptare de la dreptul de retragere în cazul contractelor de furnizare de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar.
Excepția respectivă vizează, de exemplu, fabricarea și instalarea mobilierului personalizat la domiciliul clientului, atunci când este furnizat în baza unui singur contract_de_vânzare.
- = -
(45) Comercianții pot personaliza prețul ofertelor pentru anumiți consumatori sau anumite categorii de consumatori, pe baza unui proces decizional automatizat și de stabilire a profilului comportamental al consumatorilor, care permite comercianților să evalueze puterea de cumpărare a acestora.
Prin urmare, consumatorii ar trebui să fie informați cu claritate atunci când prețul care le este prezentat este personalizat pe baza unui proces decizional automatizat, astfel încât să poată ține seama de posibilele riscuri atunci când iau decizia de cumpărare. În consecință, la Directiva 2011/83/UE ar trebui adăugată o cerință specifică de informare, pentru a informa consumatorul atunci când prețul este personalizat pe baza unui proces decizional automatizat.
Această cerință de informare nu ar trebui să se aplice unor tehnici cum ar fi stabilirea „dinamică” sau „în timp real” a prețurilor, care implică modificarea lor într-un mod foarte flexibil și rapid, ca răspuns la cererile pieței, în cazul în care tehnicile respective nu implică personalizarea pe baza procesului decizional automatizat.
Această cerință de informare nu aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679, care prevede, printre altele, dreptul persoanei de a nu fi supusă în mod individual procesului decizional automatizat, inclusiv stabilirii de profiluri.
- = -
(47) Consumatorii se bazează din ce în ce mai mult pe recenziile și recomandările altor consumatori atunci când iau decizii de cumpărare. În cazul în care comercianții oferă acces la recenziile consumatorilor, ei ar trebui să informeze consumatorii dacă există procese sau proceduri care să garanteze că recenziile publicate aparțin unor consumatori care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsele.
Dacă există astfel de procese sau proceduri, comercianții ar trebui să furnizeze consumatorilor informații cu privire la modul în care se realizează verificările, precum și informații clare cu privire la modul în care se prelucrează recenziile, de exemplu dacă sunt publicate toate recenziile, fie pozitive, fie negative, sau dacă recenziile respective au fost sponsorizate sau influențate de o relație contractuală cu un comerciant. În plus, ar trebui să fie considerată o practică comercială neloială fapta de a induce în eroare consumatorii prin afirmarea că recenziile unui produs provin de la consumatori care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsul respectiv, atunci când nu a fost luată nicio măsură rezonabilă și proporțională pentru a asigura că recenziile provin de la astfel de consumatori.
Astfel de măsuri ar putea include mijloace tehnice de verificare a credibilității persoanei care postează o recenzie, de exemplu, prin solicitarea de informații cu scopul de a se verifica dacă consumatorul a utilizat sau a achiziționat efectiv produsul.
- = -
(49) De asemenea, comercianților ar trebui să li se interzică atât să prezinte recenzii și recomandări false ale consumatorilor, cum ar fi aprecieri pozitive („like”) pe platformele de comunicare socială, sau să însărcineze alte persoane să facă acest lucru pentru a-și promova produsele, cât și să manipuleze recenziile și recomandările consumatorilor, de exemplu prin publicarea doar a celor pozitive și eliminarea celor negative.
Astfel de practici s-ar putea realiza și prin extrapolarea recomandărilor din mediul online atunci când interacțiunea pozitivă a unui utilizator cu un anumit conținut online este legată de un conținut diferit, dar conex, sau transferată acestuia, creând aparența unei atitudini pozitive a utilizatorului respectiv față de acest din urmă conținut.
- = -
(53) Cu toate acestea, în lipsa unei dispoziții exprese, experiența în materie de punere în aplicare a demonstrat că le-ar putea fi neclar consumatorilor, comercianților și autorităților naționale competente care practici comerciale ar putea contraveni Directivei 2005/29/CE.
Prin urmare, directiva respectivă ar trebui să fie modificată cu scopul de a se asigura securitate juridică atât pentru comercianți, cât și pentru autoritățile de aplicare a legii, prin abordarea explicită a practicilor de comercializare a unui bun ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, în cazul în care bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite.
Autoritățile competente ar trebui să evalueze și să abordeze astfel de practici de la caz la caz, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă. În evaluarea sa, autoritatea competentă ar trebui să țină seama de măsura în care o astfel de diferențiere poate fi identificată ușor de consumatori, de dreptul comerciantului de a adapta bunurile de aceeași marcă pentru diferite piețe geografice din cauza unor factori legitimi și obiectivi, cum ar fi dreptul intern, disponibilitatea sau caracterul sezonier al materiilor prime ori strategiile voluntare menite să îmbunătățească accesul la alimente sănătoase și nutritive, precum și de dreptul comerciantului de a oferi bunuri de aceeași marcă în ambalaje cu o greutate sau un volum diferit pe piețe geografice diferite.
Autoritățile competente ar trebui să evalueze, analizând disponibilitatea și caracterul adecvat al informațiilor, dacă această diferențiere este ușor de identificat de către consumatori.
Este importantă informarea consumatorilor cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi.
Comercianții ar trebui să aibă libertatea de a furniza astfel de informații în diferite moduri care să le permită consumatorilor să aibă acces la informațiile necesare. În general, comercianții ar trebui să dea prioritate altor metode decât inscripționarea pe etichete.
Normele sectoriale relevante ale Uniunii și normele privind libera circulație a mărfurilor ar trebui respectate.
- = -
(54) În timp ce vânzările în afara spațiilor comerciale constituie un canal de vânzare legitim și consacrat, la fel ca și vânzarea în cadrul spațiilor comerciale ale comerciantului și vânzarea la distanță, unele practici comerciale sau de vânzare deosebit de agresive sau înșelătoare din contextul vizitelor la domiciliul unui consumator sau al deplasărilor astfel cum se menționează la articolul 2 punctul 8 din Directiva 2011/83/UE pot pune presiune asupra consumatorilor pentru a face achiziții de bunuri sau servicii pe care altfel nu le-ar cumpăra sau achiziții la prețuri excesive și care implică adesea plata imediată.
Astfel de practici vizează adesea persoanele în vârstă sau alți consumatori vulnerabili.
Unele state membre consideră că aceste practici sunt nedorite și că este necesar să se limiteze anumite forme și aspecte ale vânzărilor în afara spațiilor comerciale în sensul Directivei 2011/83/UE, cum ar fi practicile comerciale agresive și înșelătoare sau vânzarea unui produs în cadrul unei vizite nesolicitate la domiciliul consumatorului sau în cadrul deplasărilor.
Atunci când se stabilesc astfel de restricții din alte motive decât protecția consumatorilor, cum ar fi interesul public sau respectarea vieții private a consumatorilor, care este protejată prin articolul 7 din cartă, acestea sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2005/29/CE.
- = -
(57) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere aspectelor referitoare la dreptul intern al contractelor care nu sunt reglementate de prezenta directivă.
Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern al contractelor care reglementează, de exemplu, încheierea sau valabilitatea unui contract în cazuri precum lipsa consimțământului sau activitatea comercială neautorizată.
- = -