(1) Articolul 169 alineatul (1) și articolul 169 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevăd că Uniunea contribuie la asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE.
Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) prevede că politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
- = -
(2) Dreptul în materie de protecție a consumatorilor ar trebui aplicat în mod eficace pe întreg teritoriul Uniunii.
Cu toate acestea, în urma verificării cuprinzătoare a adecvării dreptului în materie de protecție a consumatorilor și de comercializare, efectuate de Comisie în 2016 și 2017 în cadrul Programului privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), s-a concluzionat că eficacitatea dreptului Uniunii în materie de protecție a consumatorilor este afectată de necunoașterea sa, atât de către comercianți, cât și de către consumatori, și că posibilitățile existente de a solicita măsuri reparatorii ar putea fi utilizate mai frecvent.
- = -
(3) Uniunea a luat deja o serie de măsuri pentru a îmbunătăți, în rândul consumatorilor, al comercianților și al practicienilor din domeniul dreptului, gradul de cunoaștere a drepturilor consumatorilor și pentru a îmbunătăți asigurarea respectării drepturilor consumatorilor și posibilitățile de a solicita măsuri reparatorii de către consumatori.
Cu toate acestea încă există lacune în dreptul intern în materie de sancțiuni cu adevărat efective și proporționale care să descurajeze și să pedepsească încălcările normelor în interiorul Uniunii, insuficiente măsuri reparatorii individuale pentru consumatorii afectați de încălcarea dispozițiilor de drept intern care transpun Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și deficiențe în legătură cu procedura privind acțiunile în încetare prevăzută în Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
Revizuirea procedurii privind acțiunile în încetare ar trebui să se facă printr-un instrument separat de modificare și înlocuire a Directivei 2009/22/CE.
- = -
(7) Pentru a facilita aplicarea mai consecventă a sancțiunilor, mai ales în cazul încălcărilor în interiorul Uniunii, al încălcărilor pe scară largă sau al încălcărilor pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2017/2394, ar trebui incluse criterii neexhaustive și orientative comune pentru aplicarea sancțiunilor în Directivele 93/13/CEE, 98/6/CE, 2005/29/CE și 2011/83/UE.
Aceste criterii ar trebui să includă, de exemplu, natura, gravitatea, amploarea și durata încălcării, precum și eventualele măsuri reparatorii oferite de comerciant consumatorilor pentru prejudiciul cauzat. Încălcările repetate de către același autor indică o tendință de a săvârși astfel de încălcări și constituie, așadar, un indicator semnificativ al gravității comportamentului și, în consecință, al necesității unor sancțiuni mai severe pentru obținerea efectului de descurajare.
Criteriul beneficiilor financiare dobândite sau al pierderilor evitate datorită încălcării ar trebui luat în considerare, dacă sunt disponibile date relevante.
Pot fi luați în considerare și alți factori agravanți sau atenuanți aplicabili circumstanțelor cazului.
- = -
(11) În conformitate cu articolele 9 și 10 din Regulamentul (UE) 2017/2394, atunci când se aplică sancțiuni ar trebui să se țină seama în mod corespunzător de natura, gravitatea și durata respectivei încălcări.
Aplicarea de sancțiuni ar trebui să fie proporțională și în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, inclusiv cu garanțiile procedurale aplicabile și cu principiile cartei. În cele din urmă, sancțiunile aplicate ar trebui să fie adecvate cu natura și cu prejudiciul general efectiv sau potențial ale încălcării legislației Uniunii care protejează interesele consumatorilor.
Competența de a aplica sancțiuni trebuie să fie exercitată fie în mod direct de către autoritățile competente, pe baza propriei autorități, fie, după caz, cu implicarea altor autorități competente sau a altor autorități publice ori prin mandatarea unor organisme desemnate, în cazul în care există astfel de organisme, sau solicitând instanțelor judecătorești competente să pronunțe hotărârea necesară, inclusiv, dacă este cazul, printr-o cale de atac, dacă nu este admisă cererea de pronunțare a hotărârii necesare.
- = -
(15) Atunci când alocă veniturile provenite din amenzi, statele membre ar trebui să aibă în vedere consolidarea protecției interesului general al consumatorilor, precum și a altor interese publice protejate.
- = -
(17) În cursul verificării adecvării dreptului în materie de protecție a consumatorilor și de comercializare și al evaluării paralele a Directivei 2011/83/UE s-au identificat, de asemenea, o serie de domenii în care normele existente ale Uniunii în materie de protecție a consumatorilor ar trebui să fie modernizate.
Având în vedere dezvoltarea continuă a instrumentelor digitale, se impune adaptarea a dreptului Uniunii în materie de protecție a consumatorilor.
- = -
(18) Încadrarea pe o poziție mai bună în ierarhie sau orice poziționare vizibilă a unor oferte comerciale de către furnizori de funcționalități de căutare online, în cadrul rezultatelor unei căutări online, au un impact considerabil asupra consumatorilor.
- = -
(22) Comercianții a căror activitate constă în a oferi consumatorilor posibilitatea să caute bunuri și servicii, cum ar fi activități de călătorie, cazare și agrement oferite de diferiți comercianți sau de consumatori, ar trebui să informeze consumatorii cu privire la principalii parametri impliciți de stabilire a ierarhiei ofertelor prezentate în urma căutării și importanța lor relativă, prin raportare la alți parametri.
Aceste informații ar trebui să fie succinte, direct disponibile, vizibile și ușor de accesat.
Parametrii de stabilire a ierarhiei înseamnă orice criterii generale sau procese sau orice semnale specifice încorporate în algoritmi ori în orice alte mecanisme de ajustare sau retrogradare utilizate în legătură cu ierarhia rezultatelor.
- = -
(24) Atunci când produsele sunt oferite consumatorilor pe piețele online, atât furnizorului de piață_online, cât și furnizorului terț le revine obligația de a furniza informații precontractuale impusă prin Directiva 2011/83/UE.
Ca urmare, consumatorii care folosesc piața online pot să nu înțeleagă clar care sunt partenerii lor contractuali și modul în care le sunt afectate drepturile și obligațiile.
- = -
(27) Furnizorii de piețe online ar trebui să informeze consumatorii dacă partea terță care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital este sau nu un comerciant, pe baza declarației transmise de partea terță respectivă furnizorului de piață_online.
Atunci când partea terță care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital își declară statutul de necomerciant, furnizorii de piețe online ar trebui să furnizeze o declarație scurtă potrivit căreia drepturile consumatorilor care decurg din dreptul Uniunii în materie de protecție a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat. În plus, consumatorii ar trebui informați cu privire la modul în care obligațiile legate de contract sunt partajate între partea terță care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital și furnizorul de piață_online.
Informațiile ar trebui furnizate într-un mod clar și ușor de înțeles, și nu numai în clauzele și condițiile standard sau în documente contractuale similare.
Cerințele de informare ce revin furnizorilor piețelor online ar trebui să fie proporționale.
Aceste cerințe trebuie să asigure un echilibru între un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea furnizorilor de piețe online.
Furnizorii de piețe online nu ar trebui să aibă obligația de a enumera drepturile consumatorilor atunci când îi informează pe aceștia cu privire la inaplicabilitatea lor.
Acest lucru nu aduce atingere cerințelor de informare a consumatorilor prevăzute în Directiva 2011/83/UE, în special celor de la articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată.
Informațiile care trebuie să fie furnizate cu privire la responsabilitatea de a asigura drepturile consumatorilor depind de acordurile contractuale dintre furnizorii de piețe online și comercianții terți respectivi.
Furnizorul de piață_online ar putea menționa că un comerciant terț este singurul responsabil pentru asigurarea drepturilor consumatorilor sau și-ar putea descrie propriile responsabilități specifice în cazul în care respectivul furnizor își asumă responsabilitatea pentru anumite aspecte ale contractului, de exemplu livrarea bunurilor sau exercitarea dreptului de retragere.
- = -
(28) În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14), furnizorii de piețe online nu ar trebui să aibă obligația de a verifica statutul juridic al furnizorilor terți. În schimb, furnizorii de piețe online ar trebui să impună terților furnizori de pe piața online să indice statutul lor de comercianți sau necomercianți în sensul dreptului în materie de protecție a consumatorilor și să furnizeze aceste informații furnizorului de piață_online.
- = -
(29) Având în vedere evoluțiile tehnologice rapide privind piețele online și necesitatea de a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, statele membre ar trebui să poată adopta sau menține măsuri specifice suplimentare în acest scop.
Astfel de dispoziții trebuie să fie proporționale, nediscriminatorii și să nu aducă atingere Directivei 2000/31/CE.
- = -
(40) Cerințele de informare prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2005/29/CE includ informarea consumatorului cu privire la politica de soluționare a reclamațiilor aplicată de comerciant.
Potrivit constatărilor acțiunii de verificare a adecvării dreptului în materie de protecție a consumatorilor și de comercializare, informațiile respective au cea mai mare relevanță în etapa precontractuală, care este reglementată de Directiva 2011/83/UE.
Cerința, prevăzută în Directiva 2005/29/CE, de a furniza informațiile respective în invitațiile de cumpărare din etapa de publicitate ar trebui, prin urmare, să fie eliminată.
- = -
(41) Articolul 6 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2011/83/UE impune comercianților să furnizeze consumatorilor informații precontractuale cu privire la dreptul de retragere, inclusiv formularul tipizat de retragere prevăzut în partea B a anexei I la directiva menționată.
Articolul 8 alineatul (4) din directiva menționată prevede cerințe privind informații precontractuale mai simple în cazul în care contractul este încheiat prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informațiilor, de exemplu telefonic, prin intermediul serviciilor de asistență pentru cumpărături cu comandă vocală sau prin SMS.
Informațiile precontractuale obligatorii care trebuie să fie furnizate în cadrul mijlocului respectiv de comunicare la distanță sau prin intermediul acestuia includ informațiile privind dreptul de retragere menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (h). În consecință, acestea includ și furnizarea formularului tipizat de retragere prevăzut în partea B a anexei I.
Cu toate acestea, furnizarea formularului de retragere este imposibilă atunci când contractul este încheiat prin mijloace precum telefonul sau un serviciu de asistență pentru cumpărături cu comandă vocală și s-ar putea să nu fie posibilă din punct de vedere tehnic, într-o formă ușor de utilizat, prin alte mijloace de comunicare la distanță vizate la articolul 8 alineatul (4).
Prin urmare, este oportun să se excludă furnizarea formularului tipizat de retragere din informațiile pe care comercianții trebuie să le furnizeze în orice caz în cadrul mijloacelor specifice de comunicare la distanță utilizate pentru încheierea contractului în temeiul articolului 8 alineatul (4) sau prin intermediul acestora.
- = -
(44) Articolul 14 alineatul (4) din Directiva 2011/83/UE prevede condițiile în care, în cazul exercitării dreptului de retragere, consumatorul nu suportă costurile pentru prestarea de servicii, furnizarea de utilități publice și furnizarea de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material.
Dacă oricare dintre condițiile respective este îndeplinită, consumatorul nu trebuie să plătească prețul serviciului, al utilităților publice sau al conținutului digital primit înainte de exercitarea dreptului de retragere. În ceea ce privește conținutul digital, una dintre respectivele condiții necumulative, și anume cea prevăzută la articolul 14 alineatul (4) litera (b) punctul (iii), este neconfirmarea contractului, inclusiv neconfirmarea acordului prealabil expres al consumatorului pentru a începe executarea contractului înainte de expirarea perioadei de retragere și neconfirmarea faptului că acesta a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere ca urmare a exprimării acordului respectiv.
Cu toate acestea, condiția respectivă nu este inclusă printre condițiile de pierdere a dreptului de retragere de la articolul 16 primul paragraf litera (m) din directiva menționată, creând incertitudine în ceea ce privește posibilitatea consumatorilor de a invoca articolul 14 alineatul (4) litera (b) punctul (iii) atunci când sunt îndeplinite celelalte două condiții prevăzute la articolul 14 alineatul (4) litera (b) și, ca urmare, dreptul de retragere se pierde în conformitate cu articolul 16 primul paragraf litera (m).
Prin urmare, condiția prevăzută la articolul 14 alineatul (4) litera (b) punctul (iii) ar trebui adăugată la articolul 16 primul paragraf litera (m), pentru a permite consumatorului să își exercite dreptul de retragere în cazul în care condiția respectivă nu este îndeplinită și, în consecință, solicitarea se întemeiază pe drepturile prevăzute la articolul 14 alineatul (4).
- = -
(45) Comercianții pot personaliza prețul ofertelor pentru anumiți consumatori sau anumite categorii de consumatori, pe baza unui proces decizional automatizat și de stabilire a profilului comportamental al consumatorilor, care permite comercianților să evalueze puterea de cumpărare a acestora.
Prin urmare, consumatorii ar trebui să fie informați cu claritate atunci când prețul care le este prezentat este personalizat pe baza unui proces decizional automatizat, astfel încât să poată ține seama de posibilele riscuri atunci când iau decizia de cumpărare. În consecință, la Directiva 2011/83/UE ar trebui adăugată o cerință specifică de informare, pentru a informa consumatorul atunci când prețul este personalizat pe baza unui proces decizional automatizat.
Această cerință de informare nu ar trebui să se aplice unor tehnici cum ar fi stabilirea „dinamică” sau „în timp real” a prețurilor, care implică modificarea lor într-un mod foarte flexibil și rapid, ca răspuns la cererile pieței, în cazul în care tehnicile respective nu implică personalizarea pe baza procesului decizional automatizat.
Această cerință de informare nu aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679, care prevede, printre altele, dreptul persoanei de a nu fi supusă în mod individual procesului decizional automatizat, inclusiv stabilirii de profiluri.
- = -
(47) Consumatorii se bazează din ce în ce mai mult pe recenziile și recomandările altor consumatori atunci când iau decizii de cumpărare. În cazul în care comercianții oferă acces la recenziile consumatorilor, ei ar trebui să informeze consumatorii dacă există procese sau proceduri care să garanteze că recenziile publicate aparțin unor consumatori care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsele.
Dacă există astfel de procese sau proceduri, comercianții ar trebui să furnizeze consumatorilor informații cu privire la modul în care se realizează verificările, precum și informații clare cu privire la modul în care se prelucrează recenziile, de exemplu dacă sunt publicate toate recenziile, fie pozitive, fie negative, sau dacă recenziile respective au fost sponsorizate sau influențate de o relație contractuală cu un comerciant. În plus, ar trebui să fie considerată o practică comercială neloială fapta de a induce în eroare consumatorii prin afirmarea că recenziile unui produs provin de la consumatori care au utilizat sau au achiziționat efectiv produsul respectiv, atunci când nu a fost luată nicio măsură rezonabilă și proporțională pentru a asigura că recenziile provin de la astfel de consumatori.
Astfel de măsuri ar putea include mijloace tehnice de verificare a credibilității persoanei care postează o recenzie, de exemplu, prin solicitarea de informații cu scopul de a se verifica dacă consumatorul a utilizat sau a achiziționat efectiv produsul.
- = -
(48) Dispozițiile prezentei directive privitoare la recenziile și recomandările consumatorilor nu aduc atingere practicii publicitare curente și legitime care constă în formularea unor afirmații exagerate sau care nu sunt concepute spre a fi interpretate în sens literal.
- = -
(49) De asemenea, comercianților ar trebui să li se interzică atât să prezinte recenzii și recomandări false ale consumatorilor, cum ar fi aprecieri pozitive („like”) pe platformele de comunicare socială, sau să însărcineze alte persoane să facă acest lucru pentru a-și promova produsele, cât și să manipuleze recenziile și recomandările consumatorilor, de exemplu prin publicarea doar a celor pozitive și eliminarea celor negative.
Astfel de practici s-ar putea realiza și prin extrapolarea recomandărilor din mediul online atunci când interacțiunea pozitivă a unui utilizator cu un anumit conținut online este legată de un conținut diferit, dar conex, sau transferată acestuia, creând aparența unei atitudini pozitive a utilizatorului respectiv față de acest din urmă conținut.
- = -
(50) Comercianților ar trebui să li se interzică să revândă consumatorilor bilete la evenimente culturale și sportive pe care le-au achiziționat utilizând programe cum ar fi „boții”, care le permit să cumpere bilete peste limitele tehnice impuse de vânzătorul primar sau să ocolească orice alte mijloace tehnice instituite de vânzătorul primar pentru a asigura tuturor persoanelor accesul la bilete.
Această interdicție nu aduce atingere niciunei alte măsuri naționale pe care statele membre o pot lua pentru a proteja interesele legitime ale consumatorilor și pentru a asigura politica culturală și accesul larg al tuturor persoanelor la evenimente culturale și sportive, cum ar fi reglementarea prețului de revânzare al biletelor.
- = -
(52) O astfel de practică poate fi, așadar, interpretată drept o încălcare a Directivei 2005/29/CE pe baza unei evaluări de la caz la caz a elementelor relevante.
Pentru a facilita aplicarea dreptului în vigoare al Uniunii de către autoritățile statelor membre responsabile cu protecția consumatorilor și siguranța alimentară, s-au oferit orientări referitoare la aplicarea normelor Uniunii în vigoare în situațiile de calitate diferențiată a produselor alimentare în Comunicarea Comisiei din 29 septembrie 2017 privind „aplicarea legislației UE în domeniul alimentelor și al protecției consumatorilor în cazul aspectelor legate de calitatea diferențiată a produselor – Cazul specific al produselor alimentare”. În acest context, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a prezentat, la 25 aprilie 2018, „Cadrul pentru selectarea și testarea produselor alimentare în vederea analizării caracteristicilor referitoare la calitate: metodologie de testare armonizată la nivelul UE”.
- = -
(53) Cu toate acestea, în lipsa unei dispoziții exprese, experiența în materie de punere în aplicare a demonstrat că le-ar putea fi neclar consumatorilor, comercianților și autorităților naționale competente care practici comerciale ar putea contraveni Directivei 2005/29/CE.
Prin urmare, directiva respectivă ar trebui să fie modificată cu scopul de a se asigura securitate juridică atât pentru comercianți, cât și pentru autoritățile de aplicare a legii, prin abordarea explicită a practicilor de comercializare a unui bun ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, în cazul în care bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite.
Autoritățile competente ar trebui să evalueze și să abordeze astfel de practici de la caz la caz, în conformitate cu Directiva 2005/29/CE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă. În evaluarea sa, autoritatea competentă ar trebui să țină seama de măsura în care o astfel de diferențiere poate fi identificată ușor de consumatori, de dreptul comerciantului de a adapta bunurile de aceeași marcă pentru diferite piețe geografice din cauza unor factori legitimi și obiectivi, cum ar fi dreptul intern, disponibilitatea sau caracterul sezonier al materiilor prime ori strategiile voluntare menite să îmbunătățească accesul la alimente sănătoase și nutritive, precum și de dreptul comerciantului de a oferi bunuri de aceeași marcă în ambalaje cu o greutate sau un volum diferit pe piețe geografice diferite.
Autoritățile competente ar trebui să evalueze, analizând disponibilitatea și caracterul adecvat al informațiilor, dacă această diferențiere este ușor de identificat de către consumatori.
Este importantă informarea consumatorilor cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi.
Comercianții ar trebui să aibă libertatea de a furniza astfel de informații în diferite moduri care să le permită consumatorilor să aibă acces la informațiile necesare. În general, comercianții ar trebui să dea prioritate altor metode decât inscripționarea pe etichete.
Normele sectoriale relevante ale Uniunii și normele privind libera circulație a mărfurilor ar trebui respectate.
- = -
(54) În timp ce vânzările în afara spațiilor comerciale constituie un canal de vânzare legitim și consacrat, la fel ca și vânzarea în cadrul spațiilor comerciale ale comerciantului și vânzarea la distanță, unele practici comerciale sau de vânzare deosebit de agresive sau înșelătoare din contextul vizitelor la domiciliul unui consumator sau al deplasărilor astfel cum se menționează la articolul 2 punctul 8 din Directiva 2011/83/UE pot pune presiune asupra consumatorilor pentru a face achiziții de bunuri sau servicii pe care altfel nu le-ar cumpăra sau achiziții la prețuri excesive și care implică adesea plata imediată.
Astfel de practici vizează adesea persoanele în vârstă sau alți consumatori vulnerabili.
Unele state membre consideră că aceste practici sunt nedorite și că este necesar să se limiteze anumite forme și aspecte ale vânzărilor în afara spațiilor comerciale în sensul Directivei 2011/83/UE, cum ar fi practicile comerciale agresive și înșelătoare sau vânzarea unui produs în cadrul unei vizite nesolicitate la domiciliul consumatorului sau în cadrul deplasărilor.
Atunci când se stabilesc astfel de restricții din alte motive decât protecția consumatorilor, cum ar fi interesul public sau respectarea vieții private a consumatorilor, care este protejată prin articolul 7 din cartă, acestea sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2005/29/CE.
- = -
(55) În conformitate cu principiul subsidiarității și pentru a facilita asigurarea respectării legislației, ar trebui să se precizeze că Directiva 2005/29/CE nu aduce atingere libertății statelor membre de a adopta dispoziții de drept intern pentru o mai bună protecție a intereselor legitime ale consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale, în contextul vizitelor nesolicitate efectuate la domiciliul lor de către un comerciant pentru a le oferi sau vinde produse sau al deplasărilor organizate de un comerciant cu scopul sau efectul de a promova sau de a vinde produse consumatorilor, atunci când aceste dispoziții sunt justificate de motive privind protecția consumatorului.
Orice astfel de dispoziții ar trebui să fie proporționale și nediscriminatorii și nu ar trebui să interzică respectivele canale de vânzare.
Dispozițiile de drept intern adoptate de statele membre ar putea, de exemplu, să definească intervalul orar în care să nu fie permise vizite la domiciliul consumatorilor fără solicitarea expresă a acestora sau să interzică în totalitate astfel de vizite, atunci când consumatorul a indicat în mod vizibil că nu sunt acceptabile, sau să recomande procedura de plată. În plus, astfel de dispoziții ar putea stabili norme de protecție mai stricte în domeniile armonizate prin Directiva 2011/83/UE.
Prin urmare, Directiva 2011/83/UE ar trebui modificată pentru a permite statelor membre să adopte măsuri naționale care să ofere un termen mai lung pentru dreptul de retragere și să introducă derogări de la anumite exceptări de la dreptul de retragere.
Statele membre ar trebui să aibă obligația de a notifica toate dispozițiile de drept intern adoptate în această privință Comisiei, astfel încât Comisia să poată să pună aceste informații la dispoziția tuturor părților interesate și să monitorizeze caracterul proporțional și legalitatea măsurilor respective.
- = -
(56) În ceea ce privește practicile agresive și înșelătoare în contextul evenimentelor organizate în afara spațiului comercial, Directiva 2005/29/CE nu aduce atingere niciunei condiții legate de regimul de stabilire sau de autorizare pe care statele membre le pot impune comercianților. În plus, directiva menționată nu aduce atingere dreptului intern al contractelor și nici, în special, normelor privind valabilitatea, încheierea sau efectele contractelor.
Practicile agresive și înșelătoare în contextul evenimentelor organizate în afara spațiului comercial pot fi interzise în baza unei evaluări de la caz la caz, în temeiul articolelor 5-9 din directiva menționată. În plus, anexa I la directiva menționată conține o interdicție generală a practicilor prin care comerciantul creează impresia că nu acționează în scopuri legate de profesia sa și a practicilor care creează impresia că consumatorul nu poate părăsi spațiul înainte de a încheia un contract.
Comisia ar trebui să evalueze în ce măsură normele actuale oferă un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și instrumente adecvate prin care statele membre să poată aborda în mod eficace astfel de practici.
- = -
(58) Pentru a se asigura accesul cetățenilor la informații actualizate privind drepturile consumatorilor și soluționarea extrajudiciară a litigiilor la nivelul Uniunii, punctul de contact online care urmează să fie deschis de Comisie ar trebui să fie, pe cât posibil, intuitiv, funcțional pe telefonul mobil, ușor accesibil și simplu de utilizat de către toți cetățenii, inclusiv de către persoanele cu dizabilități (denumită în continuare „proiectarea pentru toți”).
- = -
(60) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume o mai bună asigurare a respectării dreptului în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea acesteia, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre, dar, având în vedere specificul acestei problematici, care afectează întreaga Uniune, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,
- = -