(3) Uniunea a luat deja o serie de măsuri pentru a îmbunătăți, în rândul consumatorilor, al comercianților și al practicienilor din domeniul dreptului, gradul de cunoaștere a drepturilor consumatorilor și pentru a îmbunătăți asigurarea respectării drepturilor consumatorilor și posibilitățile de a solicita măsuri reparatorii de către consumatori.
Cu toate acestea încă există lacune în dreptul intern în materie de sancțiuni cu adevărat efective și proporționale care să descurajeze și să pedepsească încălcările normelor în interiorul Uniunii, insuficiente măsuri reparatorii individuale pentru consumatorii afectați de încălcarea dispozițiilor de drept intern care transpun directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) și deficiențe în legătură cu procedura privind acțiunile în încetare prevăzută în directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
Revizuirea procedurii privind acțiunile în încetare ar trebui să se facă printr-un instrument separat de modificare și înlocuire a Directivei 2009/22/CE.
- = -
(5) Normele de drept intern actuale referitoare la sancțiuni diferă semnificativ la nivelul Uniunii. În special, nu toate statele membre se asigură că se pot aplica comercianților amenzi eficace, proporționale și cu efect de descurajare pentru încălcările pe scară largă sau încălcările pe scară largă cu o dimensiune specifică Uniunii.
Prin urmare, ar trebui îmbunătățite normele referitoare la sancțiuni prevăzute în Directivele 98/6/CE, 2005/29/CE și 2011/83/UE și, totodată, ar trebui introduse norme noi referitoare la sancțiuni în directiva 93/13/CEE a Consiliului (8).
- = -
(14) directiva 93/13/CEE ar trebui să conțină norme referitoare la sancțiuni, în vederea consolidării efectului său de descurajare.
Statele membre sunt libere să decidă cu privire la procedura administrativă sau judiciară de aplicare de sancțiuni pentru încălcările directivei menționate. În special, autoritățile administrative sau instanțele naționale ar putea aplica sancțiuni atunci când stabilesc caracterul abuziv al clauzelor contractuale, inclusiv pe baza procedurilor judiciare inițiate de o autoritate administrativă.
Sancțiunile ar putea fi aplicate și de autoritățile administrative sau de instanțele naționale, atunci când vânzătorul sau furnizorul utilizează clauze contractuale care sunt definite în mod expres în dreptul intern ca fiind abuzive în toate împrejurările, precum și în cazul în care vânzătorul sau furnizorul utilizează clauze contractuale care au fost considerate abuzive printr-o decizie definitivă obligatorie.
Statele membre ar putea decide ca și autoritățile administrative să aibă dreptul de a stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
Autoritățile administrative sau instanțele naționale ar putea, de asemenea, să aplice o sancțiune prin aceeași decizie prin care se stabilește caracterul abuziv al unor clauze contractuale.
Statele membre ar putea stabili mecanismele adecvate de coordonare a oricăror acțiuni la nivel național în ceea ce privește măsurile reparatorii individuale și sancțiunile.
- = -
(20) În acest sens, anexa I la directiva 2005/29/CE ar trebui modificată pentru a clarifica faptul că ar trebui să fie interzise practicile prin care un comerciant îi furnizează unui consumator informații sub formă de rezultate ale căutării, ca răspuns la o căutare efectuată online de către consumator, fără a menționa în mod clar existența oricărei publicități plătite sau a oricărei plăți specifice pentru asigurarea încadrării pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor în cadrul rezultatelor căutării. În cazul în care un comerciant l-a plătit direct sau indirect pe furnizorul funcționalității de căutare online pentru o încadrare pe o poziție mai bună în ierarhie a unui produs în cadrul rezultatelor căutării, furnizorul funcționalității de căutare online ar trebui să îi informeze pe consumatori în această privință, într-o formă concisă, simplu de accesat și inteligibilă.
Plata indirectă ar putea lua forma acceptării de către comerciant a unor obligații suplimentare, de orice tip, față de furnizorul funcționalității de căutare online, care să aibă ca efect specific asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie.
Plata indirectă ar putea consta într-un comision mai mare pentru fiecare tranzacție, precum și în diverse sisteme de compensare, care să ducă în mod specific la o încadrare pe o poziție mai bună în ierarhie.
Plățile pentru serviciile generale, precum taxele de listare sau cotizațiile celor înscriși, care abordează o gamă largă de funcționalități oferite comerciantului de către furnizorul funcționalității de căutare online, nu ar trebui să fie considerate drept plată destinată exclusiv obținerii unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie a produselor, cu condiția ca aceste plăți să nu urmărească asigurarea unei încadrări pe o poziție mai bună în ierarhie.
Funcționalitatea de căutare online poate fi furnizată de diferite categorii de comercianți online, inclusiv de intermediari, cum ar fi piețele online, motoarele de căutare și site-urile de comparare.
- = -
(21) Cerințele de transparență cu privire la principalii parametri de stabilire a ierarhiei sunt reglementate inclusiv de Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului (9).
Cerințele de transparență stabilite prin regulament menționat acoperă o gamă largă de intermediari online, inclusiv piețele online, dar se aplică numai între comercianți și intermediarii online.
Prin urmare, ar trebui introduse cerințe similare de transparență în directiva 2005/29/CE, pentru a se asigura o transparență adecvată în relația cu consumatorii, cu excepția cazului furnizorilor de motoare de căutare online care, în temeiul regulamentului menționat, trebuie să prezinte principalii parametri care, individual sau colectiv, sunt cei mai semnificativi pentru stabilirea ierarhiei, precum și importanța relativă a acestor parametri principali, furnizând în acest sens o descriere ușor accesibilă publicului, redactată într-un limbaj simplu și inteligibil, pe motoarele de căutare online ale respectivilor furnizori.
- = -
(24) Atunci când produsele sunt oferite consumatorilor pe piețele online, atât furnizorului de piață_online, cât și furnizorului terț le revine obligația de a furniza informații precontractuale impusă prin directiva 2011/83/UE.
Ca urmare, consumatorii care folosesc piața online pot să nu înțeleagă clar care sunt partenerii lor contractuali și modul în care le sunt afectate drepturile și obligațiile.
- = -
(25) Piețele online ar trebui să fie definite în sensul Directivelor 2005/29/CE și 2011/83/UE la fel ca în Regulamentul (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și în directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului (12).
Cu toate acestea, definiția noțiunii de „ piață_online” ar trebui să fie actualizată și să devină mai neutră din punct de vedere tehnologic pentru a acoperi noile tehnologii.
Prin urmare, în loc de un „site”, este indicat să se folosească noțiunea de software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicație gestionată de către comerciant sau în numele acestuia, în conformitate cu noțiunea de „interfață online”, astfel cum este prevăzută în Regulamentul (UE) 2017/2394 și în Regulamentul (UE) 2018/302 al Parlamentului European și al Consiliului (13).
- = -
(27) Furnizorii de piețe online ar trebui să informeze consumatorii dacă partea terță care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital este sau nu un comerciant, pe baza declarației transmise de partea terță respectivă furnizorului de piață_online.
Atunci când partea terță care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital își declară statutul de necomerciant, furnizorii de piețe online ar trebui să furnizeze o declarație scurtă potrivit căreia drepturile consumatorilor care decurg din dreptul Uniunii în materie de protecție a consumatorilor nu se aplică contractului încheiat. În plus, consumatorii ar trebui informați cu privire la modul în care obligațiile legate de contract sunt partajate între partea terță care oferă bunurile, serviciile sau conținutul digital și furnizorul de piață_online.
Informațiile ar trebui furnizate într-un mod clar și ușor de înțeles, și nu numai în clauzele și condițiile standard sau în documente contractuale similare.
Cerințele de informare ce revin furnizorilor piețelor online ar trebui să fie proporționale.
Aceste cerințe trebuie să asigure un echilibru între un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea furnizorilor de piețe online.
Furnizorii de piețe online nu ar trebui să aibă obligația de a enumera drepturile consumatorilor atunci când îi informează pe aceștia cu privire la inaplicabilitatea lor.
Acest lucru nu aduce atingere cerințelor de informare a consumatorilor prevăzute în directiva 2011/83/UE, în special celor de la articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată.
Informațiile care trebuie să fie furnizate cu privire la responsabilitatea de a asigura drepturile consumatorilor depind de acordurile contractuale dintre furnizorii de piețe online și comercianții terți respectivi.
Furnizorul de piață_online ar putea menționa că un comerciant terț este singurul responsabil pentru asigurarea drepturilor consumatorilor sau și-ar putea descrie propriile responsabilități specifice în cazul în care respectivul furnizor își asumă responsabilitatea pentru anumite aspecte ale contractului, de exemplu livrarea bunurilor sau exercitarea dreptului de retragere.
- = -
(28) În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14), furnizorii de piețe online nu ar trebui să aibă obligația de a verifica statutul juridic al furnizorilor terți. În schimb, furnizorii de piețe online ar trebui să impună terților furnizori de pe piața online să indice statutul lor de comercianți sau necomercianți în sensul dreptului în materie de protecție a consumatorilor și să furnizeze aceste informații furnizorului de piață_online.
- = -
(30) Definițiile conținutului digital și a serviciilor digitale din directiva 2011/83/UE ar trebui să fie aliniate la cele din directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului (15).
Conținutul digital care intră sub incidența Directivei (UE) 2019/770 acoperă un singur act de furnizare sau o serie de acte individuale de furnizare sau furnizarea continuă pe parcursul unei anumite perioade.
Elementul de furnizare continuă nu ar trebui să necesite neapărat o furnizare pe termen lung.
Cazuri precum cel de difuzare în direct pe internet a unor videoclipuri ar trebui să fie considerate drept furnizare continuă pe parcursul unei anumite perioade, indiferent de durata efectivă a fișierului audiovizual.
Prin urmare, poate fi dificil să se facă distincția între anumite tipuri de conținut_digital și serviciile digitale, întrucât ambele pot implica o furnizare continuă de către comerciant pe durata contractului.
Câteva exemple de servicii digitale sunt serviciile de partajare a materialelor video și audio și alte servicii de găzduire de fișiere, de procesare de texte sau jocuri oferite în cloud, serviciile de stocare în cloud și de webmail, platformele de comunicare socială și aplicațiile cloud.
Implicarea permanentă a prestatorului de servicii justifică aplicarea normelor privind dreptul de retragere prevăzut în directiva 2011/83/UE, care permit efectiv consumatorului să testeze serviciul și să decidă, în termenul de 14 zile de la încheierea contractului, dacă îl păstrează sau nu.
Numeroase contracte de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material se caracterizează printr-un singur act de furnizare către consumator a unui anumit element sau a unor anumite elemente de conținut_digital, de exemplu anumite fișiere muzicale sau video.
Contractele de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material continuă să reprezinte o exceptare de la dreptul de retragere prevăzut la articolul 16 primul paragraf litera (m) din directiva 2011/83/UE, care prevede că consumatorul își pierde dreptul de retragere dacă executarea contractului a început, cum ar fi descărcarea sau streamingul conținutului, sub rezerva acordului prealabil expres al consumatorului pentru a începe prestarea serviciului în cursul perioadei de retragere și sub rezerva confirmării din partea acestuia că a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere în consecință. În cazul în care există îndoieli cu privire la natura contractului, în sensul de contract_de_servicii sau contract de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material, ar trebui să se aplice normele privind dreptul de retragere aplicabile în cazul serviciilor.
- = -
(31) Conținutul digital și serviciile digitale sunt adesea furnizate online în temeiul unor contracte în temeiul cărora consumatorul nu plătește un preț, ci îi furnizează comerciantului date_cu_caracter_personal.
directiva 2011/83/UE se aplică deja în cazul contractelor de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material (de exemplu furnizarea de conținut_digital online), indiferent dacă se plătește un preț în bani de către consumator sau dacă acesta furnizează date_cu_caracter_personal.
Totuși, directiva menționată se aplică numai contractelor de prestări de servicii, inclusiv contractelor pentru servicii digitale, în temeiul cărora consumatorul plătește sau se angajează să plătească un preț. În consecință, directiva menționată nu se aplică în cazul contractelor pentru servicii digitale în temeiul cărora consumatorul îi furnizează comerciantului date_cu_caracter_personal, fără să plătească niciun preț.
Având în vedere asemănările și caracterul interschimbabil ale serviciilor digitale prestate în schimbul unui preț și ale serviciilor digitale prestate în schimbul datelor cu caracter personal, acestea ar trebui să fie supuse acelorași norme în temeiul directivei menționate.
- = -
(33) Prin urmare, domeniul de aplicare al Directivei 2011/83/UE ar trebui extins pentru a include și contractele în temeiul cărora comerciantul prestează sau se angajează să presteze un serviciu_digital consumatorului, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze date_cu_caracter_personal.
La fel ca în cazul contractelor de furnizare de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material, directiva menționată ar trebui să se aplice în toate situațiile în care consumatorul îi furnizează sau se angajează să îi furnizeze comerciantului date_cu_caracter_personal, cu excepția cazului în care datele cu caracter personal furnizate de către consumator sunt prelucrate exclusiv de către comerciant pentru furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital, iar comerciantul nu prelucrează aceste date în niciun alt scop.
Orice prelucrare a datelor cu caracter personal ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (16).
- = -
(34) Pentru a asigura alinierea completă la directiva (UE) 2019/770, în cazul în care conținutul digital și serviciile digitale nu sunt furnizate în schimbul unui preț, directiva 2011/83/UE nu ar trebui să se aplice nici în situațiile în care comerciantul colectează datele cu caracter personal în scopul exclusiv al îndeplinirii cerințelor legale aplicabile comerciantului.
Printre aceste situații se pot număra, de exemplu, cazurile în care înregistrarea consumatorului este impusă de legile aplicabile în scopuri de securitate și identificare.
- = -
(35) directiva 2011/83/UE nu ar trebui să se aplice situațiilor în care comerciantul colectează numai metadate, cum ar fi informații referitoare la dispozitivul consumatorului sau la istoria navigărilor acestuia, cu excepția cazului în care această situație este considerată a fi un contract în temeiul dreptului intern.
De asemenea, aceasta nu ar trebui să se aplice în situațiile în care consumatorul, fără să fi încheiat un contract cu comerciantul, este expus publicității exclusiv pentru a avea acces la un conținut_digital sau la un serviciu_digital.
Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă în continuare libertatea de a extinde aplicarea normelor directivei menționate la astfel de situații sau de a reglementa în alt mod astfel de situații, care sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei.
- = -
(36) Noțiunea de funcționalitate ar trebui înțeleasă ca referindu-se la modul în care poate fi utilizat conținutul digital sau un serviciu_digital.
De exemplu, absența sau prezența unor restricții tehnice, cum ar fi protecția prin intermediul gestionării drepturilor digitale sau codarea pe regiuni, ar putea avea un impact asupra posibilității ca conținutul digital sau serviciul digital să își îndeplinească toate funcțiile, având în vedere scopul său.
Noțiunea de interoperabilitate semnalează dacă și în ce măsură conținutul digital sau un serviciu_digital poate funcționa cu un hardware sau software diferit de cel care se folosește în mod normal pentru conținutul digital sau serviciile de același tip.
Funcționarea reușită ar putea presupune, de exemplu, capacitatea conținutului digital sau serviciului digital de a face schimb de informații cu un astfel de software sau hardware și de a utiliza informațiile care fac obiectul schimbului.
Noțiunea de compatibilitate este definită în directiva (UE) 2019/770.
- = -
(37) Articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (8) din directiva 2011/83/UE impun comercianților, în cazul contractelor negociate în afara spațiilor comerciale și, respectiv, al contractelor la distanță, să obțină acordul prealabil expres al consumatorului pentru a începe prestarea serviciului înainte de expirarea perioadei de retragere.
Articolul 14 alineatul (4) litera (a) din directiva menționată prevede o sancțiune contractuală atunci când această cerință nu este îndeplinită de către comerciant, și anume consumatorul nu trebuie să plătească pentru serviciile prestate. În consecință, cerința de a obține acordul prealabil expres al consumatorului este relevantă doar pentru serviciile, inclusiv serviciile digitale, care sunt prestate în schimbul plății unui preț.
Prin urmare, este necesar să se modifice articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (8) pentru ca cerința obținerii, de către comercianți, a acordului prealabil expres al consumatorului să se aplice numai contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator.
- = -
(38) Articolul 16 primul paragraf litera (m) din directiva 2011/83/UE prevede o exceptare de la dreptul de retragere pentru conținutul digital care nu este livrat pe un suport material în cazul în care consumatorul și-a dat acordul prealabil expres cu privire la începerea prestării înainte de expirarea perioadei de retragere și a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere în consecință.
Articolul 14 alineatul (4) litera (b) din directiva menționată prevede o sancțiune contractuală atunci când această cerință nu este îndeplinită de către comerciant, și anume consumatorul nu trebuie să plătească pentru conținutul digital consumat. În consecință, cerința de a obține acordul prealabil expres și confirmarea din partea consumatorului este relevantă doar pentru conținutul digital care este furnizat în schimbul plății unui preț.
Prin urmare, este necesar să se modifice articolul 16 primul paragraf litera (m) pentru ca cerința obținerii, de către comercianți, a acordului prealabil expres și a confirmării din partea consumatorului să se aplice numai contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator.
- = -
(39) Articolul 7 alineatul (4) din directiva 2005/29/CE stabilește cerințe de informare pentru invitația de a cumpăra un produs la un anumit preț.
Respectivele cerințe de informare se aplică deja în etapa de publicitate, în timp ce directiva 2011/83/UE impune aceleași cerințe de informare, precum și altele mai detaliate într-o etapă precontractuală ulterioară (și anume imediat înainte de încheierea contractului de către consumator). În consecință, comercianții pot avea obligația de a furniza aceleași informații în etapa de publicitate (de exemplu într-un anunț publicitar online pe o platformă de comunicare) și în etapa precontractuală (de exemplu, pe paginile magazinelor lor online).
- = -
(40) Cerințele de informare prevăzute la articolul 7 alineatul (4) din directiva 2005/29/CE includ informarea consumatorului cu privire la politica de soluționare a reclamațiilor aplicată de comerciant.
Potrivit constatărilor acțiunii de verificare a adecvării dreptului în materie de protecție a consumatorilor și de comercializare, informațiile respective au cea mai mare relevanță în etapa precontractuală, care este reglementată de directiva 2011/83/UE.
Cerința, prevăzută în directiva 2005/29/CE, de a furniza informațiile respective în invitațiile de cumpărare din etapa de publicitate ar trebui, prin urmare, să fie eliminată.
- = -
(41) Articolul 6 alineatul (1) litera (h) din directiva 2011/83/UE impune comercianților să furnizeze consumatorilor informații precontractuale cu privire la dreptul de retragere, inclusiv formularul tipizat de retragere prevăzut în partea B a anexei I la directiva menționată.
Articolul 8 alineatul (4) din directiva menționată prevede cerințe privind informații precontractuale mai simple în cazul în care contractul este încheiat prin intermediul unui mijloc de comunicare la distanță ce permite un spațiu sau un timp limitat pentru afișarea informațiilor, de exemplu telefonic, prin intermediul serviciilor de asistență pentru cumpărături cu comandă vocală sau prin SMS.
Informațiile precontractuale obligatorii care trebuie să fie furnizate în cadrul mijlocului respectiv de comunicare la distanță sau prin intermediul acestuia includ informațiile privind dreptul de retragere menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (h). În consecință, acestea includ și furnizarea formularului tipizat de retragere prevăzut în partea B a anexei I.
Cu toate acestea, furnizarea formularului de retragere este imposibilă atunci când contractul este încheiat prin mijloace precum telefonul sau un serviciu de asistență pentru cumpărături cu comandă vocală și s-ar putea să nu fie posibilă din punct de vedere tehnic, într-o formă ușor de utilizat, prin alte mijloace de comunicare la distanță vizate la articolul 8 alineatul (4).
Prin urmare, este oportun să se excludă furnizarea formularului tipizat de retragere din informațiile pe care comercianții trebuie să le furnizeze în orice caz în cadrul mijloacelor specifice de comunicare la distanță utilizate pentru încheierea contractului în temeiul articolului 8 alineatul (4) sau prin intermediul acestora.
- = -
(42) Articolul 16 primul paragraf litera (a) din directiva 2011/83/UE prevede o exceptare de la dreptul de retragere pentru contractele de prestări de servicii care au fost executate integral dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului de către comerciant. În schimb, articolul 7 alineatul (3) și articolul 8 alineatul (8) din directiva menționată, care se referă la obligațiile comerciantului în situațiile în care executarea contractului a început înainte de expirarea perioadei de retragere, impun comercianților să obțină numai acordul prealabil expres al consumatorului, nu și confirmarea că acesta a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului.
Pentru a asigura coerența dintre dispozițiile juridice menționate, este necesar să se adauge la articolul 7 alineatul (3) și la articolul 8 alineatul (8) obligația comerciantului de a obține din partea consumatorului confirmarea că a luat cunoștință de faptul că își va pierde dreptul de retragere după executarea integrală a contractului, în cazul în care contractul dă naștere unei obligații de plată pentru consumator. În plus, formularea articolului 16 primul paragraf litera (a) ar trebui modificată pentru a ține cont de modificările aduse articolului 7 alineatul (3) și articolului 8 alineatul (8), conform cărora obligația comercianților de a obține în prealabil acordul expres și confirmarea din partea consumatorului se aplică numai contractelor de servicii care dau naștere unei obligații de plată pentru consumator.
Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a nu aplica la contractele de prestări de servicii cerința de a obține din partea consumatorului confirmarea că a luat cunoștință de faptul că dreptul de retragere se pierde după executarea contractelor, în cazul în care consumatorul a solicitat în mod expres o vizită din partea comerciantului, în scopul efectuării de reparații.
Articolul 16 primul paragraf litera (c) din menționată prevede o exceptare de la dreptul de retragere în cazul contractelor de furnizare de bunuri confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar.
Excepția respectivă vizează, de exemplu, fabricarea și instalarea mobilierului personalizat la domiciliul clientului, atunci când este furnizat în baza unui singur contract_de_vânzare.
- = -
(43) Ar trebui ca exceptarea de la dreptul de retragere prevăzută la articolul 16 primul paragraf litera (b) din directiva 2011/83/UE să se considere a se aplica și contractelor de livrare individuală de energie din afara rețelei, deoarece prețul acesteia depinde de fluctuațiile de pe piețele de materii prime sau de energie, care nu pot fi controlate de comerciant și care pot apărea în perioada de retragere.
- = -
(44) Articolul 14 alineatul (4) din directiva 2011/83/UE prevede condițiile în care, în cazul exercitării dreptului de retragere, consumatorul nu suportă costurile pentru prestarea de servicii, furnizarea de utilități publice și furnizarea de conținut_digital care nu este livrat pe un suport material.
Dacă oricare dintre condițiile respective este îndeplinită, consumatorul nu trebuie să plătească prețul serviciului, al utilităților publice sau al conținutului digital primit înainte de exercitarea dreptului de retragere. În ceea ce privește conținutul digital, una dintre respectivele condiții necumulative, și anume cea prevăzută la articolul 14 alineatul (4) litera (b) punctul (iii), este neconfirmarea contractului, inclusiv neconfirmarea acordului prealabil expres al consumatorului pentru a începe executarea contractului înainte de expirarea perioadei de retragere și neconfirmarea faptului că acesta a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere ca urmare a exprimării acordului respectiv.
Cu toate acestea, condiția respectivă nu este inclusă printre condițiile de pierdere a dreptului de retragere de la articolul 16 primul paragraf litera (m) din directiva menționată, creând incertitudine în ceea ce privește posibilitatea consumatorilor de a invoca articolul 14 alineatul (4) litera (b) punctul (iii) atunci când sunt îndeplinite celelalte două condiții prevăzute la articolul 14 alineatul (4) litera (b) și, ca urmare, dreptul de retragere se pierde în conformitate cu articolul 16 primul paragraf litera (m).
Prin urmare, condiția prevăzută la articolul 14 alineatul (4) litera (b) punctul (iii) ar trebui adăugată la articolul 16 primul paragraf litera (m), pentru a permite consumatorului să își exercite dreptul de retragere în cazul în care condiția respectivă nu este îndeplinită și, în consecință, solicitarea se întemeiază pe drepturile prevăzute la articolul 14 alineatul (4).
- = -
(45) Comercianții pot personaliza prețul ofertelor pentru anumiți consumatori sau anumite categorii de consumatori, pe baza unui proces decizional automatizat și de stabilire a profilului comportamental al consumatorilor, care permite comercianților să evalueze puterea de cumpărare a acestora.
Prin urmare, consumatorii ar trebui să fie informați cu claritate atunci când prețul care le este prezentat este personalizat pe baza unui proces decizional automatizat, astfel încât să poată ține seama de posibilele riscuri atunci când iau decizia de cumpărare. În consecință, la directiva 2011/83/UE ar trebui adăugată o cerință specifică de informare, pentru a informa consumatorul atunci când prețul este personalizat pe baza unui proces decizional automatizat.
Această cerință de informare nu ar trebui să se aplice unor tehnici cum ar fi stabilirea „dinamică” sau „în timp real” a prețurilor, care implică modificarea lor într-un mod foarte flexibil și rapid, ca răspuns la cererile pieței, în cazul în care tehnicile respective nu implică personalizarea pe baza procesului decizional automatizat.
Această cerință de informare nu aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679, care prevede, printre altele, dreptul persoanei de a nu fi supusă în mod individual procesului decizional automatizat, inclusiv stabilirii de profiluri.
- = -
(46) Având în vedere evoluțiile tehnologice, este necesar să se elimine mențiunea privind numărul de fax din lista mijloacelor de comunicare prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera (c) din directiva 2011/83/UE, deoarece faxul este utilizat rar și în mare măsură învechit.
- = -
(53) Cu toate acestea, în lipsa unei dispoziții exprese, experiența în materie de punere în aplicare a demonstrat că le-ar putea fi neclar consumatorilor, comercianților și autorităților naționale competente care practici comerciale ar putea contraveni Directivei 2005/29/CE.
Prin urmare, directiva respectivă ar trebui să fie modificată cu scopul de a se asigura securitate juridică atât pentru comercianți, cât și pentru autoritățile de aplicare a legii, prin abordarea explicită a practicilor de comercializare a unui bun ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre, în cazul în care bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite.
Autoritățile competente ar trebui să evalueze și să abordeze astfel de practici de la caz la caz, în conformitate cu directiva 2005/29/CE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă. În evaluarea sa, autoritatea competentă ar trebui să țină seama de măsura în care o astfel de diferențiere poate fi identificată ușor de consumatori, de dreptul comerciantului de a adapta bunurile de aceeași marcă pentru diferite piețe geografice din cauza unor factori legitimi și obiectivi, cum ar fi dreptul intern, disponibilitatea sau caracterul sezonier al materiilor prime ori strategiile voluntare menite să îmbunătățească accesul la alimente sănătoase și nutritive, precum și de dreptul comerciantului de a oferi bunuri de aceeași marcă în ambalaje cu o greutate sau un volum diferit pe piețe geografice diferite.
Autoritățile competente ar trebui să evalueze, analizând disponibilitatea și caracterul adecvat al informațiilor, dacă această diferențiere este ușor de identificat de către consumatori.
Este importantă informarea consumatorilor cu privire la diferențierea bunurilor ca urmare a unor factori legitimi și obiectivi.
Comercianții ar trebui să aibă libertatea de a furniza astfel de informații în diferite moduri care să le permită consumatorilor să aibă acces la informațiile necesare. În general, comercianții ar trebui să dea prioritate altor metode decât inscripționarea pe etichete.
Normele sectoriale relevante ale Uniunii și normele privind libera circulație a mărfurilor ar trebui respectate.
- = -
(54) În timp ce vânzările în afara spațiilor comerciale constituie un canal de vânzare legitim și consacrat, la fel ca și vânzarea în cadrul spațiilor comerciale ale comerciantului și vânzarea la distanță, unele practici comerciale sau de vânzare deosebit de agresive sau înșelătoare din contextul vizitelor la domiciliul unui consumator sau al deplasărilor astfel cum se menționează la articolul 2 punctul 8 din directiva 2011/83/UE pot pune presiune asupra consumatorilor pentru a face achiziții de bunuri sau servicii pe care altfel nu le-ar cumpăra sau achiziții la prețuri excesive și care implică adesea plata imediată.
Astfel de practici vizează adesea persoanele în vârstă sau alți consumatori vulnerabili.
Unele state membre consideră că aceste practici sunt nedorite și că este necesar să se limiteze anumite forme și aspecte ale vânzărilor în afara spațiilor comerciale în sensul Directivei 2011/83/UE, cum ar fi practicile comerciale agresive și înșelătoare sau vânzarea unui produs în cadrul unei vizite nesolicitate la domiciliul consumatorului sau în cadrul deplasărilor.
Atunci când se stabilesc astfel de restricții din alte motive decât protecția consumatorilor, cum ar fi interesul public sau respectarea vieții private a consumatorilor, care este protejată prin articolul 7 din cartă, acestea sunt excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2005/29/CE.
- = -
(55) În conformitate cu principiul subsidiarității și pentru a facilita asigurarea respectării legislației, ar trebui să se precizeze că directiva 2005/29/CE nu aduce atingere libertății statelor membre de a adopta dispoziții de drept intern pentru o mai bună protecție a intereselor legitime ale consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale, în contextul vizitelor nesolicitate efectuate la domiciliul lor de către un comerciant pentru a le oferi sau vinde produse sau al deplasărilor organizate de un comerciant cu scopul sau efectul de a promova sau de a vinde produse consumatorilor, atunci când aceste dispoziții sunt justificate de motive privind protecția consumatorului.
Orice astfel de dispoziții ar trebui să fie proporționale și nediscriminatorii și nu ar trebui să interzică respectivele canale de vânzare.
Dispozițiile de drept intern adoptate de statele membre ar putea, de exemplu, să definească intervalul orar în care să nu fie permise vizite la domiciliul consumatorilor fără solicitarea expresă a acestora sau să interzică în totalitate astfel de vizite, atunci când consumatorul a indicat în mod vizibil că nu sunt acceptabile, sau să recomande procedura de plată. În plus, astfel de dispoziții ar putea stabili norme de protecție mai stricte în domeniile armonizate prin directiva 2011/83/UE.
Prin urmare, directiva 2011/83/UE ar trebui modificată pentru a permite statelor membre să adopte măsuri naționale care să ofere un termen mai lung pentru dreptul de retragere și să introducă derogări de la anumite exceptări de la dreptul de retragere.
Statele membre ar trebui să aibă obligația de a notifica toate dispozițiile de drept intern adoptate în această privință Comisiei, astfel încât Comisia să poată să pună aceste informații la dispoziția tuturor părților interesate și să monitorizeze caracterul proporțional și legalitatea măsurilor respective.
- = -
(56) În ceea ce privește practicile agresive și înșelătoare în contextul evenimentelor organizate în afara spațiului comercial, directiva 2005/29/CE nu aduce atingere niciunei condiții legate de regimul de stabilire sau de autorizare pe care statele membre le pot impune comercianților. În plus, directiva menționată nu aduce atingere dreptului intern al contractelor și nici, în special, normelor privind valabilitatea, încheierea sau efectele contractelor.
Practicile agresive și înșelătoare în contextul evenimentelor organizate în afara spațiului comercial pot fi interzise în baza unei evaluări de la caz la caz, în temeiul articolelor 5-9 din directiva menționată. În plus, anexa I la directiva menționată conține o interdicție generală a practicilor prin care comerciantul creează impresia că nu acționează în scopuri legate de profesia sa și a practicilor care creează impresia că consumatorul nu poate părăsi spațiul înainte de a încheia un contract.
Comisia ar trebui să evalueze în ce măsură normele actuale oferă un nivel adecvat de protecție a consumatorilor și instrumente adecvate prin care statele membre să poată aborda în mod eficace astfel de practici.
- = -