search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'titlu' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index titlu:


whereas titlu:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 650

 

Articolul 51

Competențele coordonatorilor serviciilor digitale

(1)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de investigare în ceea ce privește conduita furnizorilor de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a le solicita furnizorilor respectivi, precum și altor persoane care acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la o presupusă încălcare a prezentului regulament, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze informațiile respective fără întârzieri nejustificate;

(b)

competența de a efectua sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să dispună inspecții în orice incinte pe care le folosesc furnizorii respectivi sau persoanele respective în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională sau de a solicita altor autorități publice să facă acest lucru, pentru a examina, a confisca, a efectua sau a obține copii ale informațiilor referitoare la o presupusă încălcare, sub orice formă, indiferent de mediul de stocare;

(c)

competența de a solicita oricărui membru al personalului sau oricărui reprezentant al furnizorilor sau persoanelor respective explicații cu privire la orice informații referitoare la o presupusă încălcare și de a înregistra răspunsurile cu consimțământul persoanei în cauză prin orice mijloace tehnice.

(2)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de asigurare a respectării normelor în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a accepta angajamentele oferite de furnizorii respectivi în ceea ce privește respectarea de către aceștia a prezentului regulament și de a conferi caracter obligatoriu angajamentelor respective;

(b)

competența de a dispune încetarea încălcărilor și, după caz, de a impune măsuri corective proporționale cu încălcarea și necesare pentru a pune capăt efectiv încălcării sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru;

(c)

competența de a impune amenzi sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru nerespectarea prezentului regulament, inclusiv pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(d)

competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru a se asigura că se pune capăt încălcării în conformitate cu un ordin emis în temeiul literei (b) de la prezentul paragraf sau pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(e)

competența de a adopta măsuri provizorii sau de a solicita autorității judiciare naționale competente din statul lor membru să facă acest lucru, pentru a evita riscul unui prejudiciu grav.

În ceea ce privește primul paragraf literele (c) și (d), coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competențele de asigurare a respectării normelor prevăzute la literele respective în ceea ce privește celelalte persoane menționate la alineatul (1) în caz de nerespectare de către acestea a unui ordin care le-a fost emis în temeiul alineatului respectiv. Coordonatorii serviciilor digitale exercită respectivele competențe de asigurare a respectării normelor numai după ce au furnizat în timp util celorlalte persoane respective toate informațiile relevante referitoare la ordinele respective, inclusiv perioada lor de aplicare, amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu care pot fi impuse în caz de nerespectare și căile de atac.

(3)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competența de a lua următoarele măsuri în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru, în cazul în care au fost epuizate toate celelalte competențe prevăzute în prezentul articol menite să asigure încetarea încălcării, dar încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave care nu pot fi evitate prin exercitarea altor competențe disponibile în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern:

(a)

să solicite organului de conducere al furnizorilor respectivi ca, fără întârzieri nejustificate, să examineze situația, să adopte și să prezinte un plan de acțiune care să descrie măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării, să se asigure că furnizorul ia măsurile respective și să prezinte rapoarte cu privire la măsurile luate;

(b)

să solicite autorității judiciare competente din statul lor membru să dispună restricționarea temporară a accesului destinatarilor serviciului vizat de încălcare sau, numai în cazul în care acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, la interfața online a furnizorului de servicii intermediare pe care are loc încălcarea, atunci când coordonatorii serviciilor digitale consideră că un furnizor de servicii intermediare nu a respectat în mod suficient cerințele menționate la litera (a), că încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave și că încălcarea presupune o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor.

Cu excepția cazului în care acționează la cererea Comisiei menționată la articolul 82, înainte de a trimite cererea menționată la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, coordonatorul serviciilor digitale invită părțile interesate să prezinte observații scrise într-un termen de minimum două săptămâni, descriind măsurile pe care intenționează să le solicite și identificând destinatarul sau destinatarii vizați. Furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii vizați și orice alt terț care demonstrează un interes legitim au dreptul de a participa la procedura desfășurată de autoritatea judiciară competentă. Orice măsură dispusă trebuie să fie proporțională cu natura, gravitatea, recurența și durata încălcării, fără a restricționa în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului în cauză la informații legale.

Restricționarea accesului se face pe o perioadă de patru săptămâni, sub rezerva posibilității ca, prin ordinul său, autoritatea judiciară competentă să permită coordonatorului serviciilor digitale să prelungească perioada respectivă cu perioade suplimentare având aceeași durată, în limita unui număr maxim de prelungiri stabilit de autoritatea judiciară respectivă. Coordonatorul serviciilor digitale prelungește perioada numai în cazul în care, după luarea în considerare a drepturilor și intereselor tuturor părților afectate de restricția respectivă și toate circumstanțele relevante, inclusiv orice informație pe care furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii și orice alt terț care a demonstrat un interes legitim i-o poate furniza, coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite ambele condiții de mai jos:

(a)

furnizorul de servicii intermediare nu a luat măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării;

(b)

restricția temporară nu restricționează în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului la informații legale, având în vedere numărul destinatarilor afectați și existența unor alternative adecvate și ușor accesibile.

În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la al treilea paragraf literele (a) și (b), dar nu mai poate prelungi perioada în temeiul celui de al treilea paragraf, coordonatorul serviciilor digitale transmite o nouă solicitare autorității judiciare competente, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b).

(4)   Competențele enumerate la alineatele (1), (2) și (3) nu aduc atingere secțiunii 3.

(5)   Măsurile luate de coordonatorii serviciilor digitale în exercitarea competențelor lor enumerate la alineatele (1), (2) și (3) trebuie să fie eficace, cu efect de descurajare și proporționale, ținând seama în special de natura, gravitatea, recurența și durata încălcării sau a presupusei încălcări la care se referă măsurile respective, precum și de capacitatea economică, tehnică și operațională a furnizorului de servicii intermediare în cauză, dacă este cazul.

(6)   Statele membre stabilesc norme și proceduri specifice pentru exercitarea competențelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) și se asigură că orice exercitare a competențelor respective face obiectul unor garanții adecvate prevăzute în dreptul intern aplicabil, cu respectarea Cartei și a principiilor generale ale dreptului Uniunii. În special, măsurile respective pot fi luate numai în conformitate cu dreptul la respectarea vieții private și cu dreptul la apărare, inclusiv cu dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, și sub rezerva dreptului tuturor părților afectate la o cale de atac eficace.

Articolul 52

Sancțiuni

(1)   Statele membre adoptă normele privind sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prezentului regulament de către furnizorii de servicii intermediare din sfera lor de competență și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora în conformitate cu articolul 51.

(2)   Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică Comisiei normele și măsurile respective și îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.

(3)   Statele membre se asigură că cuantumul maxim al amenzilor care pot fi impuse pentru nerespectarea unei obligații prevăzute în prezentul regulament este de 6 % din cifra de afaceri anuală la nivel mondial înregistrată în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare în cauză. Statele membre se asigură că cuantumul maxim al amenzii care poate fi impusă pentru furnizarea de informații incorecte, incomplete sau care induc în eroare, pentru lipsa unui răspuns sau pentru nerectificarea informațiilor incorecte, incomplete sau care induc în eroare și pentru refuzul de a se supune unei inspecții este de 1 % din venitul anual sau din cifra de afaceri anuală la nivel mondial înregistrat(ă) în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare sau de persoana în cauză.

(4)   Statele membre se asigură că cuantumul maxim zilnic al unei penalități cu titlu cominatoriu este de 5 % din cifra de afaceri zilnică medie la nivel mondial sau din venitul zilnic mediu la nivel mondial înregistrat(ă) în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare în cauză, calculată de la data specificată în decizia în cauză.

Articolul 67

Solicitări de informații

(1)   Pentru a-și îndeplini sarcinile care îi sunt atribuite în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate solicita, printr-o simplă cerere sau printr-o decizie, furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, precum și oricărei alte persoane fizice sau juridice care acționează în scopuri legate de activitatea sa comercială, economică, meșteșugărească sau profesională și care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la presupusa încălcare, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze aceste informații într-un termen rezonabil.

(2)   Atunci când transmite o cerere simplă de informații furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia menționează temeiul juridic și scopul cererii, precizează care sunt informațiile solicitate și stabilește termenul în care trebuie furnizate informațiile, precum și amenzile prevăzute la articolul 74 pentru furnizarea de informații incorecte, incomplete sau care induc în eroare.

(3)   Atunci când solicită printr-o decizie furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la alineatul (1) de la prezentul articol să furnizeze informații, Comisia menționează temeiul juridic și scopul solicitării, precizează care sunt informațiile solicitate și stabilește termenul în care trebuie furnizate informațiile. Comisia indică, de asemenea, amenzile prevăzute la articolul 74 și indică sau impune penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 76. De asemenea, aceasta indică dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în cauză ori o altă persoană menționată la alineatul (1) sau reprezentanții acestora și, în cazul persoanelor juridice, întreprinderile sau societățile ori, în cazul în care acestea nu au personalitate juridică, persoanele autorizate prin lege sau prin statut să le reprezinte furnizează informațiile solicitate în numele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză sau al altei persoane menționate la alineatul (1). Avocații autorizați în mod corespunzător să acționeze pot furniza informațiile în numele clienților lor. Aceștia din urmă au în continuare întreaga responsabilitate în cazul în care informațiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau care induc în eroare.

(5)   La cererea Comisiei, coordonatorii serviciilor digitale și celelalte autorități competente îi furnizează acesteia toate informațiile necesare pentru ca aceasta să își poată îndeplini îndatoririle care i-au fost atribuite în conformitate cu prezenta secțiune.

(6)   Comisia, fără întârzieri nejustificate, după ce a trimis cererea simplă sau decizia menționată la alineatul (1) de la prezentul articol, transmite o copie a acesteia coordonatorilor serviciilor digitale, prin intermediul sistemului de schimb de informații menționat la articolul 85.

Articolul 76

Penalități cu titlu cominatoriu

(1)   Comisia poate adopta o decizie prin care să aplice furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la articolul 67 alineatul (1), după caz, penalități cu titlu cominatoriu care nu depășesc 5 % din venitul zilnic mediu sau din cifra de afaceri anuală la nivel mondial din exercițiul financiar precedent pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data stabilită în decizie, pentru a le obliga:

(a)

să furnizeze informații corecte și complete ca răspuns la o decizie prin care se solicită informații în temeiul articolului 67;

(b)

să se supună unei inspecții dispuse printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 69;

(c)

să respecte o decizie care dispune măsuri provizorii în temeiul articolului 70 alineatul (1);

(d)

să își respecte angajamentele devenite obligatorii în urma unei decizii adoptate în temeiul articolului 71 alineatul (1);

(e)

să respecte o decizie adoptată în temeiul articolului 73 alineatul (1), inclusiv, după caz, cerințele pe care le conține cu privire la planul de acțiune menționat la articolul 75.

(2)   În cazul în care furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori o altă persoană menționată la articolul 67 alineatul (1) și-a îndeplinit obligația a cărei nerespectare era vizată de penalitățile cu titlu cominatoriu, Comisia poate stabili cuantumul definitiv al penalităților cu titlu cominatoriu la o valoare mai mică decât cea prevăzută în decizia inițială.

Articolul 77

Termenul de prescripție pentru impunerea penalităților

(1)   Competențele conferite Comisiei prin articolele 74 și 76 sunt supuse unui termen de prescripție de cinci ani.

(2)   Prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Cu toate acestea, în cazul unor încălcări continue sau repetate, prescripția începe să curgă din ziua încetării încălcării.

(3)   Orice acțiune întreprinsă de Comisie sau de coordonatorul serviciilor digitale al unui stat membru în scopul investigării unei încălcări sau al unor proceduri referitoare la o încălcare întrerupe termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu. Printre acțiunile care întrerup termenul de prescripție se numără, în special, următoarele:

(a)

solicitările de informații din partea Comisiei sau a unui coordonator al serviciilor digitale;

(b)

o inspecție;

(c)

inițierea unei proceduri de către Comisie în temeiul articolului 66 alineatul (1).

(4)   După fiecare întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. Cu toate acestea, termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se împlinește cel târziu în ziua în care s-a scurs o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție fără să se fi aplicat o amendă sau penalități cu titlu cominatoriu de către Comisie. Perioada respectivă se prelungește cu perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat în temeiul alineatului (5).

(5)   Termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul 78

Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor

(1)   Competența Comisiei de a pune în aplicare deciziile luate în temeiul articolelor 74 și 76 este supusă unui termen de prescripție de cinci ani.

(2)   Prescripția începe să curgă de la data la care decizia devine definitivă.

(3)   Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se întrerupe:

(a)

prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului inițial al amenzii sau al penalităților cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei cereri de modificare;

(b)

prin orice act al Comisiei sau al unui stat membru care acționează la cererea Comisiei ce vizează executarea silită a amenzii sau a penalităților cu titlu cominatoriu.

(4)   După fiecare întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.

(5)   Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se suspendă pe perioada în care:

(a)

se acordă timp pentru efectuarea plății;

(b)

se suspendă executarea plății în temeiul unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a unei instanțe naționale.

Articolul 81

Controlul efectuat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

În conformitate cu articolul 261 din TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competență de fond în ceea ce privește controlul deciziilor prin care Comisia a impus amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu. Curtea de Justiție poate elimina, reduce sau mări amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.


whereas









keyboard_arrow_down