search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'informațiile' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index informațiile:


whereas informațiile:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 2156

 

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„serviciu al societății informaționale” înseamnă un serviciu în sensul definiției de la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535;

(b)

„destinatar al serviciului” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care utilizează un serviciu intermediar, în special cu scopul de a căuta informații sau de a le face accesibile;

(c)

„consumator” înseamnă orice persoană fizică care acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale, economice, meșteșugărești sau profesionale;

(d)

„a oferi servicii în Uniune” înseamnă a permite persoanelor fizice sau juridice din unul sau mai multe state membre să utilizeze serviciile unui furnizor de servicii intermediare care are o legătură substanțială cu Uniunea;

(e)

„legătură substanțială cu Uniunea” înseamnă o legătură între un furnizor de servicii intermediare și Uniune care decurge fie din faptul că furnizorul este stabilit în Uniune, fie din criterii factuale specifice, cum ar fi:

un număr semnificativ de destinatari ai serviciului în unul sau mai multe state membre în raport cu populația acestuia sau a acestora; sau

direcționarea activităților către unul sau mai multe state membre;

(f)

„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri legate de activitatea sa comercială, economică, meșteșugărească sau profesională;

(g)

„serviciu intermediar” înseamnă unul dintre următoarele servicii ale societății informaționale:

(i)

un serviciu de „simplă transmitere” („mere conduit”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații;

(ii)

un serviciu de „stocare în cache” („caching”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, implicând stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor transmise, singurul scop al efectuării stocării fiind acela de a face mai eficientă transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari, la cererea acestora;

(iii)

un serviciu de „găzduire” („hosting”), care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, la cererea acestuia;

(h)

„conținut ilegal” înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv;

(i)

„platformă online” înseamnă un serviciu de găzduire care, la cererea unui destinatar al serviciului, stochează și diseminează informații către public, cu excepția cazului în care activitatea respectivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară a unui alt serviciu sau o funcție minoră a serviciului principal și, din motive obiective și tehnice, nu poate fi utilizată fără celălalt serviciu, iar integrarea caracteristicii sau a funcției în celălalt serviciu nu este un mijloc de a eluda aplicarea prezentului regulament;

(j)

„motor de căutare online” înseamnă un serviciu intermediar care le permite utilizatorilor să introducă interogări pentru a căuta, în principiu, în toate site-urile web sau site-urile web într-o anumită limbă pe baza unei interogări privind orice subiect sub forma unui cuvânt, a unei solicitări vocale, a unei fraze sau a unui alt element introdus și care furnizează rezultate în orice format în care se pot găsi informații legate de conținutul căutat;

(k)

„diseminare către public” înseamnă punerea informațiilor la dispoziția unui număr potențial nelimitat de terți, la cererea destinatarului serviciului care a furnizat informațiile;

(l)

„contract la distanță” înseamnă contract la distanță în sensul definiției de la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2011/83/UE;

(m)

„interfață online” înseamnă orice software, inclusiv un site web sau o parte a acestuia, și aplicații, inclusiv aplicații mobile;

(n)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de stabilire” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care se află locul principal de stabilire al furnizorului unui serviciu intermediar ori în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al furnizorului respectiv;

(o)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de destinație” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale dintr-un stat membru în care este furnizat serviciul intermediar;

(p)

„destinatar activ al unei platforme online” înseamnă un destinatar al serviciului care a interacționat cu o platformă online fie solicitând platformei online să găzduiască informații, fie prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online;

(q)

„destinatar activ al unui motor de căutare online” înseamnă un destinatar al serviciului care a introdus o interogare într-un motor de căutare online și a fost expus la informațiile indexate și prezentate prin intermediul interfeței sale online;

(r)

„comunicare cu caracter publicitar” înseamnă informațiile menite să promoveze mesajul unei persoane juridice sau fizice, indiferent dacă promovarea se realizează în scop comercial sau necomercial, și prezentate de o platformă online pe interfața sa online contra unei remunerații, cu scopul specific de a promova informațiile respective;

(s)

„sistem de recomandare” înseamnă un sistem complet sau parțial automatizat utilizat de o platformă online pentru a sugera în interfața sa online informații specifice destinatarilor serviciului sau pentru a prioritiza informațiile respective, inclusiv ca urmare a unei căutări inițiate de destinatarul serviciului sau a stabilirii în alt mod a ordinii sau a vizibilității relative a informațiilor afișate;

(t)

„moderare a conținutului” înseamnă activitățile, automatizate sau neautomatizate, întreprinse de furnizorii de servicii intermediare cu scopul, în special, de a detecta, identifica și aborda conținutul ilegal sau informațiile incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale acestora, furnizate de destinatarii serviciului, inclusiv măsurile luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea conținutului ilegal respectiv sau a informațiilor respective, cum ar fi retrogradarea, demonetizarea, blocarea accesului la conținutul și informațiile respective sau eliminarea acestora, ori măsurile luate care afectează capacitatea destinatarilor serviciului de a furniza informațiile respective, cum ar fi închiderea sau suspendarea contului destinatarului;

(u)

„condiții generale de utilizare” înseamnă toate clauzele, indiferent de denumirea sau forma lor, care reglementează relația contractuală dintre furnizorul de servicii intermediare și destinatarii serviciului;

(v)

„persoane cu dizabilități” înseamnă persoane cu dizabilități în sensul definiției de la articolul 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului (38);

(w)

„comunicare comercială” înseamnă comunicare comercială în sensul definiției de la articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31/CE;

(x)

„cifră de afaceri” înseamnă suma obținută de o întreprindere în sensul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (39).

CAPITOLUL II

RĂSPUNDEREA FURNIZORILOR DE SERVICII INTERMEDIARE

Articolul 4

„Simpla transmitere” („Mere conduit”)

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații, furnizorul de servicii nu este responsabil pentru informațiile transmise sau accesate, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu inițieze transmiterea;

(b)

să nu selecteze destinatarul transmiterii; și

(c)

să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.

(2)   Activitățile de transmitere și de furnizare a accesului prevăzute la alineatul (1) includ stocarea automată, intermediară și tranzitorie a informațiilor transmise, atât timp cât stocarea servește exclusiv pentru executarea transmiterii în rețeaua de comunicații și cu condiția ca durata stocării să nu depășească timpul care este necesar în mod rezonabil pentru a efectua transmiterea.

(3)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 5

„Stocarea în cache”

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul de servicii nu este responsabil pentru stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor respective, atât timp cât stocarea servește exclusiv pentru a face mai eficientă sau mai sigură transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari ai serviciului, la cererea acestora, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu modifice informațiile;

(b)

să respecte condițiile de acces la informație;

(c)

să se conformeze normelor privind actualizarea informației, precizate într-un mod recunoscut și folosit pe scară largă în industrie;

(d)

să nu împiedice folosirea licită a tehnologiei, recunoscută și folosită pe scară largă în industrie, în scopul de a obține date privind utilizarea informației; și

(e)

să acționeze prompt pentru a elimina informațiile pe care le-a stocat sau pentru a bloca accesul la acestea de îndată ce ia cunoștință efectiv de faptul că informațiile aflate la originea transmiterii au fost eliminate din rețea ori accesul la acestea a fost blocat sau de faptul că o autoritate judiciară sau administrativă a dispus eliminarea informațiilor respective sau blocarea accesului la acestea.

(2)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 6

Găzduirea

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul serviciului nu este responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu aibă cunoștință efectiv despre activitatea ilegală sau conținutul ilegal, iar în ceea ce privește acțiunile în despăgubiri, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte caracterul ilegal al activității sau al conținutului; sau

(b)

din momentul în care ia cunoștință de aceste aspecte, să acționeze prompt pentru a elimina conținutul ilegal sau pentru a bloca accesul la acesta.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acționează sub autoritatea sau sub controlul furnizorului.

(3)   Alineatul (1) nu se aplică în ceea ce privește răspunderea în temeiul dreptului privind protecția consumatorilor care le revine platformelor online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, în cazul în care o astfel de platformă online prezintă informația specifică sau facilitează în alt mod tranzacția specifică în cauză în așa fel încât un consumator obișnuit să creadă că informația, produsul sau serviciul care face obiectul tranzacției este furnizat fie de platforma online însăși, fie de un destinatar al serviciului care acționează sub autoritatea sau sub controlul său.

(4)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 9

Ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal

(1)   La primirea unui ordin de a acționa împotriva unui anumit element sau a mai multor elemente de conținut ilegal, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii sau al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii;

(iii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iv)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul;

(vi)

dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

domeniul de aplicare teritorial al ordinului respectiv, pe baza normelor aplicabile din dreptul Uniunii și din dreptul intern, inclusiv din Cartă, și, după caz, a principiilor generale de drept internațional, este limitat la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului său;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizorul respectiv, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive, căile de atac posibile și o descriere a domeniului de aplicare teritorial al ordinului, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

Articolul 10

Ordine de a furniza informații

(1)   La primirea unui ordin de a furniza o anumită informație cu privire la unul sau mai mulți destinatari individuali ai serviciului, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii și al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea ordinului și la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iii)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice destinatarul sau destinatarii specifici cu privire la care se solicită informații, cum ar fi unul sau mai multe nume de cont sau identificatori unici;

(iv)

o expunere de motive care explică scopul pentru care sunt solicitate informațiile și motivul pentru care cerința de a furniza informațiile este necesară și proporțională pentru a stabili dacă destinatarii serviciilor intermediare respectă dreptul aplicabil al Uniunii sau dreptul intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, cu excepția cazului în care o astfel de expunere de motive nu poate fi furnizată din motive legate de prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului și a destinatarilor serviciului în cauză;

(vi)

dacă este cazul, informații privind autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

ordinul respectiv impune doar obligația ca furnizorul să furnizeze informații colectate deja în scopul furnizării serviciului și care se află sub controlul acestuia;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizor, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor coordonatorilor serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive și căile de atac posibile, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

CAPITOLUL III

OBLIGAȚII DE DILIGENȚĂ PENTRU UN MEDIU ONLINE TRANSPARENT ȘI SIGUR

SECȚIUNEA 1

Dispoziții aplicabile tuturor furnizorilor de servicii intermediare

Articolul 11

Puncte de contact pentru autoritățile statelor membre, Comisie și comitet

(1)   Furnizorii de servicii intermediare desemnează un punct unic de contact care să le permită să comunice direct, prin mijloace electronice, cu autoritățile statelor membre, cu Comisia și cu comitetul menționat la articolul 61 în vederea aplicării prezentului regulament.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare fac publice informațiile necesare pentru a identifica și a comunica cu ușurință cu punctele lor unice de contact. informațiile respective trebuie să fie ușor accesibile și se actualizează.

(3)   Furnizorii de servicii intermediare precizează în informațiile menționate la alineatul (2) limba sau limbile oficiale ale statelor membre care, în plus față de o limbă înțeleasă la scară largă de un număr cât mai mare de cetățeni ai Uniunii, pot fi utilizate pentru a comunica cu punctele lor de contact și care includ cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru în care furnizorul de servicii intermediare își are locul principal de stabilire sau în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al acestuia.

Articolul 12

Puncte de contact pentru destinatarii serviciului

(1)   Furnizorii de servicii intermediare desemnează un punct unic de contact care să permită destinatarului serviciului să comunice direct și rapid cu aceștia, prin mijloace electronice și într-un mod ușor de utilizat, inclusiv permițând destinatarilor serviciului să aleagă mijloacele de comunicare, care nu se bazează exclusiv pe instrumente automatizate.

(2)   În plus față de obligațiile prevăzute în Directiva 2000/31/CE, furnizorii de servicii intermediare fac publice informațiile necesare pentru ca destinatarii serviciului să poată identifica și comunica cu ușurință punctele lor unice de contact. informațiile respective trebuie să fie ușor accesibile și se actualizează.

Articolul 13

Reprezentanți legali

(1)   Furnizorii de servicii intermediare care nu sunt stabiliți în Uniune, dar care oferă servicii în Uniune desemnează în scris o persoană juridică sau fizică care să acționeze ca reprezentant legal al acestora în unul dintre statele membre în care furnizorul își oferă serviciile.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare îi împuternicesc pe reprezentanții lor legali pentru a fi contactați în plus față de furnizori sau în locul acestora de către autoritățile competente ale statelor membre, Comisie și comitet cu privire la toate aspectele necesare pentru primirea, respectarea și executarea deciziilor emise în legătură cu prezentul regulament. Furnizorii de servicii intermediare acordă reprezentantului lor legal competențele necesare și resurse suficiente pentru a garanta cooperarea lor eficientă și în timp util cu autoritățile competente ale statelor membre, cu Comisia și cu comitetul și pentru a se conforma unor astfel de decizii.

(3)   Reprezentantul legal desemnat poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, fără a se aduce atingere răspunderii și acțiunilor în justiție care ar putea fi introduse împotriva furnizorului de servicii intermediare.

(4)   Furnizorii de servicii intermediare notifică numele, adresa poștală, adresa de e-mail și numărul de telefon ale reprezentantului lor legal coordonatorului serviciilor digitale din statul membru în care își are reședința sau în care este stabilit reprezentantul legal. Furnizorii de servicii intermediare se asigură că informațiile sunt puse la dispoziția publicului și sunt ușor accesibile, exacte și se actualizează.

(5)   Desemnarea unui reprezentant legal în cadrul Uniunii în temeiul alineatului (1) nu este echivalentă stabilirii în Uniune.

Articolul 14

Condiții generale de utilizare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare includ, în condițiile lor generale de utilizare, informații cu privire la orice restricții pe care le impun în legătură cu utilizarea serviciului lor în ceea ce privește informațiile furnizate de destinatarii serviciului. informațiile respective includ informații cu privire la politicile, procedurile, măsurile și instrumentele utilizate în scopul moderării conținutului, inclusiv procesul decizional algoritmic și verificarea de către o persoană, precum și cu privire la regulamentul de procedură al sistemului lor intern de soluționare a plângerilor. informațiile respective sunt prezentate într-un limbaj clar, simplu, inteligibil, accesibil și lipsit de ambiguitate și se pun la dispoziția publicului într-un format ușor accesibil și care poate fi citit automat.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare notifică destinatarii serviciului cu privire la orice modificare semnificativă a condițiilor generale de utilizare.

(3)   În cazul în care un serviciu intermediar este destinat în primul rând minorilor sau este utilizat în mod predominant de minori, furnizorul serviciului intermediar respectiv explică condițiile și eventualele restricții de utilizare a serviciului într-un mod pe care minorii îl pot înțelege.

(4)   Furnizorii de servicii intermediare acționează în mod diligent, obiectiv și proporțional în aplicarea și asigurarea respectării restricțiilor menționate la alineatul (1), ținând seama în mod corespunzător de drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate, inclusiv de drepturile fundamentale ale destinatarilor serviciului, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă și alte drepturi fundamentale, astfel cum sunt consacrate în Cartă.

(5)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari oferă destinatarilor serviciului un rezumat concis, ușor accesibil și într-un format care poate fi citit automat al condițiilor generale de utilizare, inclusiv al căilor de atac și al mecanismelor reparatorii disponibile, într-un limbaj clar și lipsit de ambiguitate.

(6)   Platformele online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari, în sensul articolului 33, își publică condițiile generale de utilizare în limbile oficiale ale tuturor statelor membre în care își oferă serviciile.

Articolul 15

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de servicii intermediare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare pun la dispoziția publicului, într-un format care poate fi citit automat și într-un mod ușor accesibil, cel puțin o dată pe an, rapoarte clare și ușor de înțeles cu privire la orice moderare a conținutului pe care au efectuat-o în perioada relevantă. Rapoartele respective includ, în special, după caz, informații privind următoarele aspecte:

(a)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de ordine primite de la autoritățile statelor membre, inclusiv ordinele emise în conformitate cu articolele 9 și 10, clasificate în funcție de tipul de conținut ilegal în cauză, statul membru care emite ordinul și durata de timp mediană necesară pentru a informa autoritatea care emite ordinul sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea acestuia și pentru a da curs ordinului;

(b)

pentru furnizorii de servicii de găzduire, numărul de notificări transmise în conformitate cu articolul 16, clasificate în funcție de tipul de conținut presupus ilegal în cauză, numărul de notificări transmise de notificatorii de încredere, orice acțiune întreprinsă în urma notificărilor, făcând distincție între acțiunile întreprinse în temeiul legii sau al condițiilor generale de utilizare ale furnizorului, numărul de notificări prelucrate exclusiv prin mijloace automatizate, precum și durata de timp mediană necesară pentru a întreprinde acțiunea;

(c)

pentru furnizorii de servicii intermediare, informații utile și ușor de înțeles cu privire la moderarea conținutului efectuată din proprie inițiativă, inclusiv utilizarea instrumentelor automatizate, măsurile luate pentru a oferi formare și asistență persoanelor responsabile de moderarea conținutului, numărul și tipul de măsuri luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea informațiilor furnizate de destinatarii serviciului și capacitatea destinatarilor de a furniza informații prin intermediul serviciului, precum și alte restricții conexe ale serviciului; informațiile raportate se clasifică în funcție de tipul de conținut ilegal sau de încălcarea condițiilor generale ale furnizorului de servicii, de metoda de detectare și de tipul de restricție aplicată;

(d)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de plângeri primite prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor în conformitate cu condițiile generale de utilizare ale furnizorului și, în plus, pentru furnizorii de platforme online, în conformitate cu articolul 20, temeiul plângerilor respective, deciziile luate cu privire la plângerile respective, durata de timp mediană necesară pentru luarea deciziilor respective și numărul de cazuri în care deciziile respective au fost anulate;

(e)

orice utilizare a mijloacelor automatizate în scopul moderării conținutului, inclusiv o descriere calitativă, o specificare a scopurilor exacte, a indicatorilor de acuratețe și a ratei posibile de eroare a mijloacelor automatizate utilizate pentru îndeplinirea acestor scopuri, precum și orice garanții aplicate.

(2)   Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică furnizorilor de servicii intermediare care se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE și care nu sunt platforme online foarte mari în sensul articolului 33 din prezentul regulament.

(3)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, inclusiv perioade de raportare armonizate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

SECȚIUNEA 2

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de servicii de găzduire, inclusiv platformelor online

Articolul 16

Mecanisme de notificare și de acțiune

(1)   Furnizorii de servicii de găzduire instituie mecanisme care să permită oricărei persoane fizice sau entități să notifice acestor furnizori prezența în cadrul serviciului pe care îl oferă a anumitor informații pe care persoana sau entitatea respectivă le consideră a constitui conținut ilegal. Mecanismele respective trebuie să fie ușor de accesat și de utilizat și permit transmiterea notificărilor exclusiv prin mijloace electronice.

(2)   Mecanismele menționate la alineatul (1) sunt de așa natură încât să faciliteze transmiterea de notificări suficient de precise și justificate în mod corespunzător. În acest scop, furnizorii de servicii de găzduire iau măsurile necesare pentru a permite și a facilita transmiterea de notificări care să conțină toate elementele următoare:

(a)

o explicație suficient de justificată a motivelor pentru care persoana fizică sau entitatea susține că informațiile în cauză constituie conținut ilegal;

(b)

o indicație clară a localizării electronice exacte a informațiilor respective, de exemplu URL-ul sau URL-urile exacte sau, dacă este necesar, informații suplimentare care să permită identificarea conținutului ilegal, adaptate în funcție de tipul de conținut și de tipul specific de serviciu de găzduire;

(c)

numele și adresa de e-mail ale persoanei fizice sau ale entității care transmite notificarea, cu excepția cazului în care informațiile sunt considerate ca implicând una dintre infracțiunile menționate la articolele 3-7 din Directiva 2011/93/UE;

(d)

o declarație care să confirme că persoana fizică sau entitatea care transmite notificarea are cu bună-credință convingerea că informațiile și susținerile cuprinse în notificare sunt exacte și complete.

(3)   Se consideră că notificările menționate la prezentul articol conduc la cunoașterea efectivă sau la conștientizarea, în sensul articolului 6, a informațiilor specifice în cauză, în cazul în care permit unui furnizor diligent de servicii de găzduire să identifice caracterul ilegal al activității sau al informațiilor relevante fără o examinare juridică detaliată.

(4)   În cazul în care notificarea conține datele de contact electronice ale persoanei fizice sau ale entității care a transmis-o, furnizorul de servicii de găzduire trimite, fără întârzieri nejustificate, persoanei fizice sau entității respective o confirmare de primire a notificării.

(5)   De asemenea, furnizorul notifică fără întârzieri nejustificate persoanei fizice sau entității respective decizia pe care a luat-o în legătură cu informațiile la care se referă notificarea, oferind informații cu privire la căile de atac posibile în legătură cu decizia respectivă.

(6)   Furnizorii de servicii de găzduire prelucrează toate notificările pe care le primesc în cadrul mecanismelor menționate la alineatul (1) și iau decizii cu privire la informațiile la care se referă notificările, în timp util, cu diligență, în mod nearbitrar și cu obiectivitate. În cazul în care utilizează mijloace automatizate pentru prelucrarea respectivă sau pentru luarea deciziilor, furnizorii de servicii de găzduire includ informații cu privire la utilizarea unor astfel de mijloace în notificarea menționată la alineatul (5).

Articolul 17

Expunerea de motive

(1)   Furnizorii de servicii de găzduire furnizează oricărui destinatar afectat al serviciului o expunere de motive clară și specifică pentru oricare dintre următoarele restricții impuse pe motiv că informațiile furnizate de destinatarul serviciului constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale acestora:

(a)

orice restricții privind vizibilitatea anumitor informații furnizate de destinatarul serviciului, inclusiv eliminarea conținutului, blocarea accesului la conținut sau retrogradarea conținutului;

(b)

suspendarea, sistarea sau alte restricții ale plăților monetare;

(c)

suspendarea sau sistarea totală sau parțială a furnizării serviciului;

(d)

suspendarea sau închiderea contului destinatarului serviciului.

(2)   Alineatul (1) se aplică numai în cazul în care furnizorul cunoaște datele de contact electronice relevante. Acesta se aplică cel târziu de la data impunerii restricției, indiferent de motivul sau de modul în care aceasta a fost impusă.

Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care informațiile constituie conținut comercial înșelător de largă circulație.

(3)   Expunerea de motive menționată la alineatul (1) conține cel puțin următoarele informații:

(a)

informații din care să reiasă dacă decizia implică fie eliminarea informațiilor, blocarea accesului la informații sau retrogradarea acestora ori restricționarea vizibilității acestora sau suspendarea ori rezilierea plăților monetare asociate informațiilor respective, fie impunerea altor măsuri dintre cele menționate la alineatul (1) cu privire la informații și, după caz, domeniul de aplicare teritorial al deciziei și durata acesteia;

(b)

faptele și circumstanțele care au fost avute în vedere în luarea deciziei, inclusiv, după caz, informații din care să reiasă dacă decizia a fost luată ca urmare a unei notificări transmise în conformitate cu articolul 16 sau pe baza unor investigații voluntare din proprie inițiativă și, dacă este strict necesar, identitatea notificatorului;

(c)

după caz, informații privind utilizarea mijloacelor automatizate în procesul decizional, inclusiv informații din care să reiasă dacă decizia a fost luată în privința conținutului detectat sau identificat prin mijloace automatizate;

(d)

în cazul în care decizia se referă la un presupus conținut ilegal, o trimitere la temeiul juridic pe care se bazează și explicarea motivelor pentru care se consideră că informațiile constituie conținut ilegal în baza respectivului temei;

(e)

în cazul în care temeiul deciziei este presupusa incompatibilitate a informațiilor cu condițiile generale de utilizare ale furnizorului de servicii de găzduire, o trimitere la temeiul contractual invocat și explicarea motivelor pentru care se consideră că informațiile sunt incompatibile în baza respectivului temei;

(f)

informații clare și ușor de înțeles privind căile de atac la care poate recurge destinatarul serviciului în ceea ce privește decizia, în special, după caz, mecanismele interne de soluționare a plângerilor, soluționarea extrajudiciară a litigiilor și căile de atac judiciare.

(4)   informațiile furnizate de furnizorii de servicii de găzduire în conformitate cu prezentul articol trebuie să fie clare, ușor de înțeles și cât mai precise și mai specifice posibil în mod rezonabil în circumstanțele date. În special, informațiile trebuie să fie de așa natură încât să permită în mod rezonabil destinatarului serviciului în cauză să își exercite în mod efectiv căile de atac posibile menționate la alineatul (3) litera (f).

(5)   Prezentul articol nu se aplică ordinelor menționate la articolul 9.

Articolul 18

Notificarea suspiciunilor de infracțiuni

(1)   În cazul în care un furnizor de servicii de găzduire ia cunoștință de o informație care creează suspiciunea că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței uneia sau mai multor persoane, furnizorul informează cu promptitudine autoritățile de aplicare a legii sau autoritățile judiciare ale statului membru sau ale statelor membre în cauză cu privire la suspiciunea sa și furnizează toate informațiile relevante disponibile.

(2)   În cazul în care nu poate identifica cu un grad rezonabil de certitudine statul membru în cauză, furnizorul serviciilor de găzduire informează autoritățile de aplicare a legii din statul membru în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul său legal ori informează Europolul sau ambele instituții.

În sensul prezentului articol, statul membru în cauză este statul membru în care se suspectează că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc infracțiunea ori statul membru în care își are reședința sau în care se află infractorul prezumat ori statul membru în care își are reședința sau în care se află victima infracțiunii prezumate.

SECȚIUNEA 3

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online

Articolul 20

Sistemul intern de soluționare a plângerilor

(1)   Furnizorii de platforme online oferă destinatarilor serviciului, inclusiv persoanelor fizice sau entităților care au transmis o notificare, pe o perioadă de cel puțin șase luni de la data deciziei menționate la prezentul alineat, acces la un sistem intern eficace de soluționare a plângerilor, care să le permită acestora să depună plângeri pe cale electronică și în mod gratuit, în legătură cu deciziile luate de furnizorul platformei online la primirea unei notificări sau în legătură cu următoarele decizii luate de furnizorul platformei online pe motiv că informațiile furnizate de destinatari constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile lor generale de utilizare:

(a)

deciziile de a elimina sau nu informațiile, de a bloca sau nu accesul la acestea ori de a restrânge sau nu vizibilitatea lor;

(b)

deciziile de a suspenda sau nu ori de a sista sau nu furnizarea serviciului către destinatari, integral sau parțial;

(c)

deciziile de a suspenda sau nu ori de a închide sau nu contul destinatarilor;

(d)

deciziile de a suspenda sau nu, de a sista sau nu ori de a restricționa sau nu în alt mod capacitatea de a monetiza informațiile furnizate de destinatari.

(2)   Perioada de cel puțin șase luni menționată la alineatul (1) de la prezentul articol se consideră că începe în ziua în care destinatarul serviciului este informat cu privire la decizie în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) sau cu articolul 17.

(3)   Furnizorii de platforme online se asigură că sistemele lor interne de soluționare a plângerilor sunt ușor de accesat, ușor de utilizat și permit și facilitează depunerea de plângeri suficient de precise și justificate în mod corespunzător.

(4)   Furnizorii de platforme online tratează plângerile depuse prin intermediul sistemului lor intern de soluționare a plângerilor în timp util, în mod nediscriminatoriu, diligent, și nearbitrar. În cazul în care o plângere conține motive suficiente pentru ca furnizorul platformei online să considere că decizia sa de a nu da curs notificării este nefondată sau că informațiile la care se referă plângerea nu sunt ilegale și nu sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale platformei sau conține informații care indică faptul că comportamentul reclamantului nu justifică măsurile luate, furnizorul platformei online anulează decizia menționată la alineatul (1) fără întârzieri nejustificate.

(5)   Furnizorii de platforme online îi informează pe reclamanți fără întârzieri nejustificate cu privire la decizia motivată pe care au luat-o în legătură cu informațiile la care se referă plângerea și cu privire la posibilitatea de soluționare extrajudiciară a litigiului prevăzută la articolul 21 și cu privire la alte căi de atac disponibile.

(6)   Furnizorii de platforme online se asigură că deciziile menționate la alineatul (5) sunt luate sub supravegherea unui personal calificat în mod corespunzător, iar nu numai pe baza unor mijloace automatizate.

Articolul 21

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1)   Destinatarii serviciului, inclusiv persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări, cărora li se adresează deciziile menționate la articolul 20 alineatul (1) au dreptul de a opta pentru orice organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor care a fost certificat în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în vederea soluționării litigiilor legate de deciziile respective, inclusiv a plângerilor care nu au fost soluționate prin intermediul sistemului intern de soluționare a plângerilor menționat la articolul respectiv.

Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile cu privire la posibilitatea destinatarilor serviciului de a apela la soluționarea extrajudiciară a litigiilor, astfel cum se menționează la primul paragraf, sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului destinatarului serviciului în cauză de a iniția, în orice etapă, proceduri pentru a contesta deciziile respective ale furnizorilor de platforme online în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu dreptul aplicabil.

(2)   Ambele părți colaborează cu bună credință cu organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor selectat, în vederea soluționării litigiului.

Furnizorii de platforme online pot refuza să colaboreze cu un astfel de organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor dacă a fost deja soluționat un litigiu privind aceleași informații și aceleași motive de presupusă ilegalitate sau incompatibilitate a conținutului.

Organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu are competența de a le impune părților o soluție obligatorie cu privire la litigiu.

(3)   Coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor certifică respectivul organism, pentru o perioadă de maximum cinci ani, care poate fi reînnoită, la cererea organismului în cauză, dacă organismul a demonstrat că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

este imparțial și independent, inclusiv din punct de vedere financiar, de furnizorii de platforme online și de destinatarii serviciului furnizat de furnizorii de platformele online, inclusiv de persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări;

(b)

dispune de cunoștințele de specialitate necesare în ceea ce privește chestiunile apărute în unul sau mai multe domenii specifice ale conținutului ilegal sau în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării condițiilor generale de utilizare ale uneia sau mai multor tipuri de platforme online, permițând organismului să contribuie în mod eficace la soluționarea unui litigiu;

(c)

membrii săi sunt remunerați într-o manieră care nu are legătură cu rezultatul procedurii;

(d)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură este ușor accesibil prin intermediul tehnologiei comunicațiilor electronice și oferă posibilitatea de a iniția soluționarea litigiilor și de a transmite online documentele justificative necesare;

(e)

are capacitatea de a soluționa litigiul într-un mod rapid, eficace și eficient din punctul de vedere al costurilor și în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii;

(f)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură se derulează în conformitate cu norme de procedură clare și echitabile, ușor accesibile publicului și care sunt conforme cu dreptul aplicabil, inclusiv cu prezentul articol.

Coordonatorul serviciilor digitale menționează în certificat, după caz:

(a)

aspectele specifice la care se referă expertiza organismului, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b); și

(b)

limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii în care organismul poate să soluționeze litigii, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (e).

(4)   Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor raportează anual cu privire la funcționarea lor coordonatorului serviciilor digitale care le-a certificat, specificând cel puțin numărul de litigii pe care le-au primit, informațiile cu privire la rezultatele litigiilor respective, durata medie de soluționare a acestora și eventualele deficiențe sau dificultăți întâmpinate. Acestea furnizează informații suplimentare la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale.

Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc, o dată la doi ani, un raport privind funcționarea organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat. În special, raportul respectiv:

(a)

enumeră numărul de litigii pe care le-a primit anual fiecare organism certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor;

(b)

indică rezultatele procedurilor inițiate în fața organismelor respective și durata medie de soluționare a litigiilor;

(c)

identifică și explică eventualele deficiențe sau dificultăți sistematice sau sectoriale întâlnite în legătură cu funcționarea organismelor respective;

(d)

identifică cele mai bune practici privind funcționarea organismelor respective;

(e)

conține recomandări cu privire la modul de îmbunătățire a funcționării organismelor respective, după caz.

Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor pun la dispoziția părților soluția lor într-un termen rezonabil și nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la primirea plângerii. În cazul unor litigii extrem de complexe, organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor poate, la libera sa alegere, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice cu un termen suplimentar de cel mult 90 de zile, durata totală maximă neputând depăși 180 de zile.

(5)   În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză destinatarului serviciului, inclusiv persoanei fizice sau entității care a transmis o notificare, furnizorul platformei online suportă toate taxele facturate de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor și rambursează destinatarului respectiv, inclusiv persoanei fizice sau entității, orice alte cheltuieli rezonabile pe care acesta le-a suportat în legătură cu soluționarea litigiului. În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză furnizorului platformei online, destinatarul serviciului, inclusiv persoana fizică sau entitatea, nu are obligația să ramburseze eventualele taxe sau alte cheltuieli pe care le-a suportat sau pe care trebuie să le suporte furnizorul platformei online în legătură cu soluționarea litigiului, cu excepția cazului în care organismul constată că destinatarul respectiv a acționat în mod vădit cu rea-credință.

Taxele percepute furnizorilor de platforme online de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pentru soluționarea litigiului trebuie să fie rezonabile și, în orice caz, nu pot depăși costurile care incumbă organismului respectiv. Soluționarea litigiilor trebuie să fie gratuită sau să aibă o contravaloare simbolică pentru destinatarii serviciului.

Înainte de inițierea procedurii de soluționare a litigiilor, organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor aduc la cunoștința destinatarului serviciului, inclusiv a persoanelor fizice sau a entităților care au transmis o notificare, și furnizorului platformei online în cauză taxele sau mecanismele utilizate pentru stabilirea taxelor.

(6)   Statele membre pot institui organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor în sensul alineatului (1) sau pot sprijini activitățile unora sau ale tuturor organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3).

Statele membre se asigură că niciuna dintre activitățile lor desfășurate în temeiul primului paragraf nu afectează capacitatea coordonatorilor serviciilor digitale de a certifica organismele în cauză în conformitate cu alineatul (3).

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a certificat un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor revocă respectiva certificare dacă, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, stabilește că organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3). Înainte de a revoca certificarea respectivă, coordonatorul serviciilor digitale oferă organismului respectiv posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca certificarea organismului de soluționare extrajudiciară a litigiilor.

(8)   Coordonatorii serviciilor digitale notifică Comisiei organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3), inclusiv, după caz, mențiunile indicate la al doilea paragraf de la alineatul respectiv, precum și organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor a căror certificare a fost revocată. Comisia publică o listă a organismelor respective, inclusiv a mențiunilor respective, pe un site web special ușor accesibil și actualizează lista.

(9)   Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2013/11/UE și nici procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor și entităților pentru consumatori instituite în temeiul directivei respective.

Articolul 22

Notificatorii de încredere

(1)   Furnizorii de platforme online iau măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a se asigura că notificările transmise de notificatorii de încredere care acționează în domeniul lor de competență desemnat prin intermediul mecanismelor menționate la articolul 16 sunt tratate cu prioritate și că acestea sunt prelucrate și că se ia o decizie în privința acestora fără întârzieri nejustificate.

(2)   Statutul de „notificator de încredere” în temeiul prezentului regulament se acordă, la cererea oricărei entități, de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit solicitantul, dacă solicitantul demonstrează că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

are cunoștințe de specialitate și competențe specifice în detectarea, identificarea și notificarea conținutului ilegal;

(b)

este independent de orice furnizori de platforme online;

(c)

își desfășoară activitățile de așa manieră încât să transmită notificări cu diligență, acuratețe și obiectivitate.

(3)   Notificatorii de încredere publică, cel puțin o dată pe an, rapoarte ușor de înțeles și detaliate cu privire la notificările transmise în conformitate cu articolul 16 în cursul perioadei vizate. Raportul enumeră cel puțin numărul de notificări clasificate în funcție de:

(a)

identitatea furnizorului de servicii de găzduire;

(b)

tipul de conținut notificat despre care se presupune că este ilegal;

(c)

măsurile luate de furnizor.

Rapoartele respective includ o explicație a procedurilor stabilite pentru a se asigura că notificatorul de încredere își menține independența.

Notificatorii de încredere transmit rapoartele respective coordonatorului serviciilor digitale care le-a acordat statutul de notificator de încredere și pune rapoartele respective la dispoziția publicului. informațiile din rapoartele respective nu conțin date cu caracter personal.

(4)   Coordonatorii serviciilor digitale comunică Comisiei și comitetului numele, adresele și adresele de e-mail ale entităților cărora le-au acordat statutul de notificator de încredere în conformitate cu alineatul (2) sau cărora le-au suspendat statutul în conformitate cu alineatul (6) ori l-au revocat în conformitate cu alineatul (7).

(5)   Comisia publică informațiile menționate la alineatul (4) într-o bază de date accesibilă publicului într-un format ușor accesibil și care poate fi citit automat și actualizează baza de date.

(6)   În cazul în care un furnizor de platforme online deține informații din care rezultă că un notificator de încredere a transmis, prin intermediul mecanismelor prevăzute la articolul 16, un număr semnificativ de notificări insuficient de precise, incorecte sau motivate în mod inadecvat, inclusiv informații colectate în legătură cu prelucrarea plângerilor prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor prevăzute la articolul 20 alineatul (4), furnizorul comunică informațiile respective coordonatorului serviciilor digitale care a acordat statutul de notificator de încredere entității în cauză, furnizând explicațiile și documentele justificative necesare. La primirea informațiilor de la furnizorul de platforme online și în cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că există motive legitime pentru a deschide o investigație, statutul de notificator de încredere se suspendă pe durata investigației. Investigația respectivă se realizează fără întârzieri nejustificate.

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a acordat statutul de notificator de încredere unei entități revocă statutul respectiv dacă stabilește, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, inclusiv a informațiilor furnizate de un furnizor de platforme online în temeiul alineatului (6), că entitatea nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (2). Înainte de a revoca statutul respectiv, coordonatorul serviciilor digitale oferă entității posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca statutul entității de notificator de încredere.

(8)   Comisia, după consultarea comitetului, poate, după caz, emite orientări pentru a oferi asistență furnizorilor de platforme online și coordonatorilor serviciilor digitale în aplicarea alineatelor (2), (6) și (7).

Articolul 23

Măsuri și protecție împotriva utilizării abuzive

(1)   Furnizorii de platforme online suspendă, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, furnizarea serviciilor lor către destinatarii serviciului care furnizează frecvent conținut care este în mod vădit ilegal.

(2)   Furnizorii de platforme online suspendă, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, prelucrarea notificărilor și a plângerilor transmise prin intermediul mecanismelor de notificare și de acțiune și al sistemelor interne de soluționare a plângerilor menționate la articolul 16 și, respectiv, la articolul 20, de către persoanele fizice sau entitățile ori de către reclamanții care transmit frecvent notificări sau plângeri care sunt în mod vădit nefondate.

(3)   Atunci când decid cu privire la suspendare, furnizorii de platforme online evaluează, de la caz la caz și în timp util, cu diligență și obiectiv, dacă un destinatar al serviciului, o persoană fizică, o entitate sau un reclamant întreprinde practicile de utilizare abuzivă menționate la alineatele (1) și (2), ținând seama de toate faptele și circumstanțele relevante care rezultă din informațiile aflate la dispoziția furnizorului platformei online. Circumstanțele respective includ cel puțin următoarele:

(a)

numărul absolut de elemente de conținut vădit ilegal sau de notificări ori plângeri vădit nefondate, transmise într-un anumit interval de timp;

(b)

proporția relativă a numărului respectiv în raport cu numărul total de informații furnizate sau de notificări transmise într-un anumit interval de timp;

(c)

gravitatea utilizărilor abuzive, inclusiv natura conținutului ilegal, și a consecințelor acestora;

(d)

în cazul în care poate fi identificată, intenția destinatarului serviciului, a persoanei fizice, a entității sau a reclamantului.

(4)   Furnizorii de platforme online stabilesc, în mod clar și detaliat, în condițiile lor generale de utilizare, politica lor în ceea ce privește utilizarea abuzivă menționată la alineatele (1) și (2) și dau exemple privind faptele și circumstanțele pe care le iau în considerare atunci când evaluează dacă anumite comportamente constituie utilizare abuzivă și durata suspendării.

Articolul 24

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de platforme online

(1)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 15, furnizorii de platforme online includ în rapoartele menționate la articolul respectiv informații cu privire la următoarele:

(a)

numărul litigiilor înaintate organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor menționate la articolul 21, rezultatele procedurii de soluționare a litigiilor și durata de timp mediană necesară pentru finalizarea procedurilor de soluționare a litigiilor, precum și ponderea litigiilor în cazul cărora furnizorul platformei online a pus în aplicare deciziile organismului;

(b)

numărul suspendărilor impuse în temeiul articolului 23, făcând distincție între suspendările aplicate pentru furnizarea de conținut vădit ilegal, transmiterea de notificări vădit nefondate și depunerea de plângeri vădit nefondate.

(2)   Până la 17 februarie 2023 și, ulterior, cel puțin o dată la șase luni, furnizorii de platforme online publică, pentru fiecare platformă online sau motor de căutare online, într-o secțiune accesibilă publicului a interfeței lor online, informații privind numărul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului din Uniune, calculat ca medie pe perioada celor șase luni anterioare și în conformitate cu metodologia prevăzută în actele delegate menționate la articolul 33 alineatul (3), în cazul în care au fost adoptate astfel de acte delegate.

(3)   Furnizorii de platforme online sau de motoare de căutare online comunică coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, fără întârzieri nejustificate, la cererea acestora, informațiile menționate la alineatul (2), actualizate până la data unei astfel cereri. Respectivul coordonator al serviciilor digitale sau Comisia poate solicita furnizorului platformei online sau al motorului de căutare online să furnizeze informații suplimentare în ceea ce privește calculul menționat la alineatul respectiv, inclusiv explicații și justificări cu privire la datele utilizate. informațiile respective nu includ date cu caracter personal.

(4)   În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire, pe baza informațiilor primite în temeiul alineatelor (2) și (3) de la prezentul articol, are motive să stabilească că un furnizor de platforme online sau de motoare de căutare online atinge pragul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului în Uniune prevăzut la articolul 33 alineatul (1), acesta informează Comisia în acest sens.

(5)   Furnizorii de platforme online transmit Comisiei, fără întârzieri nejustificate, deciziile și expunerile de motive menționate la articolul 17 alineatul (1), în vederea includerii acestora într-o bază de date care poate fi citită automat, gestionată de Comisie. Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile transmise nu conțin date cu caracter personal.

(6)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

Articolul 30

Trasabilitatea comercianților

(1)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că comercianții pot utiliza respectivele platforme online pentru a promova mesaje privind produsele sau serviciile ori pentru a oferi produse sau servicii consumatorilor situați în Uniune doar dacă, înainte de utilizarea serviciilor lor în scopurile respective, aceștia au obținut următoarele informații, dacă sunt aplicabile în cazul comerciantului:

(a)

numele, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail ale comerciantului;

(b)

o copie a documentului de identificare al comerciantului sau orice altă identificare electronică, în sensul definiției de la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (40);

(c)

coordonatele contului de plată ale comerciantului;

(d)

în cazul în care comerciantul este înregistrat într-un registru de comerț sau un registru public similar, registrul de comerț în care comerciantul este înregistrat și numărul de înregistrare sau mijlocul echivalent de identificare din registrul respectiv;

(e)

o autocertificare a comerciantului care se angajează să ofere numai produse sau servicii care respectă normele aplicabile ale dreptului Uniunii.

(2)   În momentul primirii informațiilor menționate la alineatul (1) și înainte de a-i permite comerciantului în cauză să îi folosească serviciile, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții depune toate eforturile pentru a evalua dacă informațiile menționate la alineatul (1) literele (a)-(e) sunt fiabile și complete, prin utilizarea oricărei baze de date online sau a oricărei interfețe online oficiale și accesibile în mod liber puse la dispoziție de un stat membru sau de Uniune sau prin cereri adresate comerciantului de a furniza documente justificative din surse fiabile. În scopul prezentului regulament, comercianții sunt răspunzători pentru exactitatea informațiilor furnizate.

În ceea ce privește comercianții care, la 17 februarie 2024, utilizează deja serviciile furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții în scopurile menționate la alineatul (1), furnizorii depun toate eforturile pentru a obține informațiile enumerate de la comercianții în cauză în termen de 12 luni. În cazul în care comercianții în cauză nu furnizează informațiile în termenul respectiv, furnizorii suspendă furnizarea serviciilor lor către comercianții respectivi până când aceștia furnizează toate informațiile.

(3)   În cazul în care furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții obține suficiente indicii sau are motive să considere că oricare dintre informațiile menționate la alineatul (1) obținute de la comerciantul în cauză este incorectă, incompletă sau neactualizată, furnizorul respectiv îi solicită comerciantului să remedieze situația respectivă fără întârziere sau în termenul stabilit în dreptul Uniunii și în dreptul intern.

În cazul în care comerciantul nu corectează sau nu completează informațiile respective, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții suspendă rapid furnizarea serviciilor sale către comerciantul respectiv în legătură cu ofertele de produse sau servicii către consumatorii situați în Uniune până când toate condițiile cererii sunt îndeplinite.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 4 din Regulamentul (UE) 2019/1150, în cazul în care un furnizor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții refuză să permită unui comerciant să utilizeze serviciul pe care îl furnizează, în temeiul alineatului (1), sau suspendă furnizarea serviciului în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, comerciantul în cauză are dreptul de a depune o plângere, astfel cum se prevede la articolele 20 și 21 din prezentul regulament.

(5)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții stochează informațiile obținute în temeiul alineatelor (1) și (2) în mod securizat pentru o perioadă de șase luni de la încetarea relației contractuale cu comerciantul în cauză. Ulterior, platforma șterge informațiile.

(6)   Fără a aduce atingere alineatului (2) de la prezentul articol, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții divulgă informații terților numai în cazul în care are această obligație în temeiul dreptului aplicabil, inclusiv al ordinelor menționate la articolul 10 și al oricărui ordin emis de autoritățile competente ale statelor membre sau de Comisie pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament.

(7)   Furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții pune la dispoziția destinatarilor serviciului, pe platforma sa online, informațiile menționate la alineatul (1) literele (a), (d) și (e) în mod clar, ușor accesibil și inteligibil. informațiile respective trebuie să fie disponibile cel puțin pe interfața online a platformei online unde sunt prezentate informațiile referitoare la produs sau la serviciu.

Articolul 31

Conformitatea din momentul conceperii

(1)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că interfața sa online este proiectată și organizată în așa fel încât comercianții să își poată respecta obligațiile privind informațiile precontractuale, conformitatea produselor și informațiile privind siguranța produselor care le revin în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii.

În special, furnizorul în cauză se asigură că interfața sa online le permite comercianților să furnizeze informații cu privire la numele, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail ale operatorului economic, în sensul definiției de la articolul 3 punctul 13 din Regulamentul (UE) 2019/1020 și din alte norme de drept al Uniunii.

(2)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că interfața sa online este proiectată și organizată astfel încât să le permită comercianților să furnizeze cel puțin următoarele elemente:

(a)

informațiile necesare pentru identificarea clară și lipsită de ambiguitate a produselor sau a serviciilor promovate sau oferite consumatorilor situați în Uniune prin intermediul serviciilor furnizorilor;

(b)

orice semn de identificare a comerciantului, cum ar fi marca, simbolul sau logoul; și

(c)

după caz, informațiile privind etichetarea și marcarea în conformitate cu normele dreptului aplicabil al Uniunii privind siguranța produselor și conformitatea produselor.

(3)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, depun toate eforturile pentru a evalua dacă comercianții respectivi au furnizat informațiile menționate la alineatele (1) și (2) înainte de a le permite să își ofere produsele sau serviciile prin intermediul respectivelor platforme online. După ce au permis comerciantului să ofere produse sau servicii prin intermediul platformei sale online care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, furnizorul depune eforturi rezonabile pentru a verifica în mod aleatoriu, în orice bază de date online sau interfață online oficială, accesibilă în mod liber și care poate fi citită automat, dacă produsele sau serviciile oferite au fost identificate ca fiind ilegale.

Articolul 32

Dreptul la informare

(1)   În cazul în care un furnizor al unei platforme online care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții ia cunoștință, indiferent de mijloacele utilizate, că un produs ilegal sau serviciu ilegal a fost oferit de un comerciant consumatorilor situați în Uniune prin utilizarea serviciilor sale, furnizorul respectiv are obligația, în măsura în care are datele lor de contact, să informeze consumatorii care au achiziționat produsul ilegal sau serviciul ilegal în cauză prin intermediul serviciilor sale cu privire la următoarele:

(a)

caracterul ilegal al produsului sau serviciului;

(b)

identitatea comerciantului; și

(c)

orice căi de atac relevante.

Obligația prevăzută la primul paragraf se limitează la achiziționarea de produse ilegale sau servicii ilegale efectuată cu cel mult șase luni înaintea momentului în care furnizorul a luat cunoștință de caracterul ilegal.

(2)   În cazul în care, în situația menționată la alineatul (1), furnizorul platformei online care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță nu are datele de contact ale tuturor consumatorilor în cauză, furnizorul respectiv publică, astfel încât să fie ușor accesibile pe interfața sa online, informațiile referitoare la produsul sau serviciul ilegal, la identitatea comerciantului și la orice căi de atac relevante.

SECȚIUNEA 5

Obligații suplimentare impuse furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în vederea gestionării riscurilor sistemice

Articolul 33

Platformele online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari

(1)   Prezenta secțiune se aplică platformelor online și motoarelor de căutare online care au un număr mediu lunar de destinatari activi ai serviciilor în Uniune mai mare sau egal cu 45 de milioane și care sunt desemnate drept platforme online foarte mari sau motoare de căutare online foarte mari în conformitate cu alineatul (4).

(2)   Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a ajusta numărul mediu lunar al destinatarilor activi ai serviciului în Uniune menționat la alineatul (1), în cazul în care populația Uniunii crește sau scade cu cel puțin 5 % în raport cu populația Uniunii din 2020 sau cu populația Uniunii după ajustare prin intermediul unui act delegat în anul în care a fost adoptat cel mai recent act delegat. În acest caz, Comisia ajustează numărul astfel încât să corespundă unui procent de 10 % din populația Uniunii în anul în care adoptă actul delegat, rotunjit în sus sau în jos astfel încât numărul să poată fi exprimat în milioane.

(3)   Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 87, după consultarea comitetului, pentru a completa dispozițiile prezentului regulament prin stabilirea unei metodologii pentru calcularea numărului mediu lunar de destinatari activi ai serviciului în Uniune, în sensul alineatului (1) de la prezentul articol și al articolului 24 alineatul (2), asigurându-se că metodologia ține seama de piață și de evoluțiile tehnologice.

(4)   După consultarea statului membru de stabilire sau după luarea în considerare a informațiilor furnizate de coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire în temeiul articolului 24 alineatul (4), Comisia adoptă o decizie prin care desemnează drept platformă online foarte mare sau motor de căutare online foarte mare în sensul prezentului regulament platforma online sau motorul de căutare online care are un număr mediu lunar de destinatari activi ai serviciului mai mare sau egal cu numărul menționat la alineatul (1). Comisia adoptă decizia sa pe baza datelor raportate de furnizorul platformei online sau al motorului de căutare online în temeiul articolului 24 alineatul (2), a informațiilor solicitate în temeiul articolului 24 alineatul (3) sau a oricăror alte informații aflate la dispoziția Comisiei.

Nerespectarea de către furnizorul platformei online sau al motorului de căutare online a articolului 24 alineatul (2) sau a solicitării adresate de către coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire sau de către Comisie în temeiul articolului 24 alineatul (3) nu împiedică Comisia să desemneze furnizorul respectiv ca furnizor de platformă online foarte mare sau de motor de căutare online foarte mare în temeiul prezentului alineat.

În cazul în care Comisia își întemeiază decizia pe alte informații aflate la dispoziția sa în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat sau pe informațiile suplimentare solicitate în temeiul articolului 24 alineatul (3), Comisia îi oferă furnizorului platformei online sau al motorului de căutare online în cauză posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere în termen de 10 zile lucrătoare cu privire la constatările preliminare ale Comisiei și cu privire la intenția acesteia de a desemna platforma online drept platformă online foarte mare sau motorul de căutare online drept motor de căutare online foarte mare. Comisia și ține seama în mod corespunzător de punctul de vedere prezentat de furnizorul în cauză.

Absența punctului de vedere al furnizorului platformei online sau al motorului de căutare online în temeiul celui de al treilea paragraf nu împiedică Comisia să desemneze respectiva platformă online drept platformă online foarte mare sau respectivul motor de căutare online drept motor de căutare online foarte mare pe baza altor informații aflate la dispoziția sa.

(5)   Comisia pune capăt desemnării dacă, pe parcursul unei perioade neîntrerupte de un an, platforma online sau motorul de căutare online nu are un număr mediu lunar de destinatari activi ai serviciului mai mare sau egal cu numărul menționat la alineatul (1).

(6)   Comisia notifică deciziile sale adoptate în temeiul alineatelor (4) și (5), fără întârzieri nejustificate, furnizorului platformei online sau al motorului de căutare online în cauză, comitetului și coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire.

Comisia se asigură că lista platformelor online desemnate drept platforme online foarte mari și a motoarelor de căutare online desemnate drept motoare de căutare online foarte mari este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și actualizează lista respectivă. Obligațiile prevăzute în prezenta secțiune se aplică, respectiv încetează să se aplice platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare online foarte mari în cauză după patru luni de la transmiterea notificării către furnizorul în cauză menționat la primul paragraf.

Articolul 37

Auditul independent

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari fac obiectul, pe propria cheltuială și cel puțin o dată pe an, al unor audituri independente de evaluare a conformității cu următoarele:

(a)

obligațiile prevăzute în capitolul III;

(b)

orice angajamente asumate în temeiul codurilor de conduită menționate la articolele 45 și 46 și al protocoalelor pentru situații de criză menționate la articolul 48.

(2)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari le asigură organizațiilor care efectuează auditurile în temeiul prezentului articol cooperarea și asistența necesare pentru a le permite să efectueze auditurile respective în mod eficace, eficient și în timp util, inclusiv oferindu-le acces la toate datele și incintele relevante și răspunzând la întrebări orale sau scrise. Aceștia se abțin de la a împiedica, a influența în mod nejustificat sau a submina efectuarea auditului.

Auditurile asigură un nivel adecvat de confidențialitate și secretul profesional în ceea ce privește informațiile obținute de la furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari și de la terți în contextul auditurilor, inclusiv după încheierea auditurilor. Cu toate acestea, respectarea acestei cerințe trebuie să nu afecteze în mod negativ efectuarea auditurilor și alte dispoziții ale prezentului regulament, în special dispozițiile privind transparența, supravegherea și punerea în aplicare. În cazul în care acest lucru este necesar în scopul raportării privind transparența în temeiul articolului 42 alineatul (4), raportul de audit și raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului menționate la alineatele (4) și (6) de la prezentul articol sunt însoțite de versiuni care nu conțin nicio informație care ar putea fi considerată în mod rezonabil confidențială.

(3)   Auditurile efectuate în temeiul alineatului (1) se efectuează de organizații care:

(a)

sunt independente de furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și de orice persoană juridică asociată cu furnizorul respectiv și nu se află într-o situație de conflict de interese cu aceștia; în special:

(i)

nu au furnizat furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv servicii care nu au legătură cu auditul cu privire la aspectele auditate în perioada de 12 luni anterioară începerii auditului și s-au angajat să nu le furnizeze astfel de servicii în perioada de 12 luni care urmează finalizării auditului;

(ii)

nu au furnizat servicii de audit în temeiul prezentului articol furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv pe o perioadă mai mare de 10 ani consecutivi;

(iii)

nu efectuează auditul în schimbul unor onorarii care depind de rezultatul auditului;

(b)

au cunoștințe de specialitate dovedite în domeniul gestionării riscurilor, precum și competențe și capacități tehnice;

(c)

și-au dovedit obiectivitatea și etica profesională, în special prin respectarea codurilor de practică sau a standardelor corespunzătoare.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari se asigură că organizațiile care efectuează auditurile redactează un raport de audit pentru fiecare audit. Raportul respectiv se motivează în scris și include cel puțin următoarele elemente:

(a)

numele, adresa și punctul de contact al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului și perioada acoperită;

(b)

numele și adresa organizației sau ale organizațiilor care efectuează auditul;

(c)

o declarație de interese;

(d)

o descriere a elementelor specifice auditate și metodologia aplicată;

(e)

o descriere și un rezumat ale principalelor constatări ale auditului;

(f)

o listă a terților consultați în cadrul auditului;

(g)

o opinie de audit cu privire la respectarea de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului a obligațiilor și a angajamentelor menționate la alineatul (1), care poate să fie pozitivă, cu observații sau negativă;

(h)

în cazul în care opinia de audit nu este pozitivă, recomandări operaționale privind măsuri specifice de asigurare a conformității și termenul recomandat pentru asigurarea conformității.

(5)   În cazul în care organizația care efectuează auditul nu a fost în măsură să auditeze anumite elemente specifice sau să exprime o opinie de audit pe baza investigațiilor sale, raportul de audit include o explicație a circumstanțelor și a motivelor pentru care elementele respective nu au putut fi auditate.

(6)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari care primesc un raport de audit care nu este pozitiv țin seama în mod corespunzător de recomandările operaționale care le sunt adresate, în vederea luării măsurilor necesare pentru a le pune în aplicare. În termen de o lună de la primirea respectivelor recomandări, furnizorii respectivi adoptă un raport privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului. În cazul în care nu pun în aplicare recomandările operaționale, aceștia justifică în raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului motivele pentru care nu au pus în aplicare recomandările operaționale și prezintă măsurile alternative pe care le-au luat pentru a remedia orice cazuri de neconformitate identificate.

(7)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea normelor necesare pentru efectuarea auditurilor în temeiul prezentului articol, în special în ceea ce privește normele necesare privind etapele procedurale, metodologiile de audit și modelele de raportare pentru auditurile efectuate în temeiul prezentului articol. Actele delegate respective țin seama de orice standarde de audit voluntare menționate la articolul 44 alineatul (1) litera (e).

Articolul 39

Cerințe suplimentare în materie de transparență a publicității online

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari care prezintă comunicări cu caracter publicitar pe interfețele lor online compilează și pun la dispoziția publicului, într-o secțiune specifică a interfeței lor online, prin intermediul unui instrument fiabil și care poate fi interogat, permițând efectuarea de căutări bazate pe criterii multiple, precum și prin intermediul interfețelor de programare a aplicațiilor, un registru care să conțină informațiile menționate la alineatul (2), pe întreaga durată a perioadei în care prezintă comunicarea cu caracter publicitar și pentru o durată de un an după ce comunicarea cu caracter publicitar a fost prezentată ultima dată pe interfețele lor online. Furnizorii respectivi se asigură că registrul nu conține datele cu caracter personal ale destinatarilor serviciului cărora le-a fost sau le-ar fi putut fi prezentată comunicarea cu caracter publicitar și depun eforturi rezonabile pentru a se asigura că informațiile sunt exacte și complete.

(2)   Registrul include cel puțin toate informațiile următoare:

(a)

conținutul comunicării cu caracter publicitar, inclusiv denumirea produsului, a serviciului sau a mărcii și obiectul comunicării cu caracter publicitar;

(b)

persoana fizică sau juridică în numele căreia este prezentată comunicarea cu caracter publicitar;

(c)

persoana fizică sau juridică care plătește comunicarea cu caracter publicitar, dacă persoana respectivă este diferită de persoana menționată la litera (b);

(d)

perioada în care a fost prezentată comunicarea cu caracter publicitar;

(e)

dacă se dorea în mod special prezentarea comunicării cu caracter publicitar unuia sau mai multor grupuri specifice de destinatari ai serviciului și, dacă da, principalii parametri utilizați în acest scop, inclusiv, dacă este cazul, principalii parametri utilizați pentru a exclude unul sau mai multe astfel de grupuri specifice;

(f)

comunicările comerciale publicate pe platformele online foarte mari și identificate în temeiul articolului 26 alineatul (2);

(g)

numărul total de destinatari ai serviciului cărora le-a fost afișată comunicarea cu caracter publicitar și, după caz, numărul total, defalcat în funcție de fiecare stat membru, pentru grupul sau grupurile de destinatari către care a fost direcționată în mod specific comunicarea cu caracter publicitar.

(3)   În ceea ce privește alineatul (2) literele (a), (b) și (c), în cazul în care furnizorul unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare a eliminat sau a blocat accesul la o anumită comunicare cu caracter publicitar pe baza unei presupuse ilegalități sau incompatibilități cu condițiile sale generale de utilizare, registrul nu include informațiile menționate la literele respective. Într-un astfel de caz, registrul include, pentru comunicarea cu caracter publicitar specifică în cauză, informațiile menționate la articolul 17 alineatul (3) literele (a)-(e) sau la articolul 9 alineatul (2) litera (a) punctul (i), după caz.

După consultarea comitetului, a cercetătorilor agreați relevanți menționați la articolul 40 și a publicului, Comisia poate emite orientări privind structura, organizarea și funcțiile repertoriilor menționate la prezentul articol.

Articolul 42

Obligațiile de raportare în materie de transparență

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari publică rapoartele menționate la articolul 15 în termen de cel mult două luni de la data aplicării menționate la articolul 33 alineatul (6) al doilea paragraf și, ulterior, cel puțin o dată la fiecare șase luni.

(2)   În rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, publicate de furnizorii de platforme online foarte mari, se precizează, pe lângă informațiile menționate la articolul 15 și la articolul 24 alineatul (1):

(a)

resursele umane pe care furnizorul de platforme online foarte mari le dedică moderării conținutului în ceea ce privește serviciul oferit în Uniune, pentru fiecare limbă oficială aplicabilă a statelor membre, după caz, inclusiv pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 16 și 22, precum și pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 20;

(b)

calificările și cunoștințele lingvistice ale persoanelor care desfășoară activitățile menționate la litera (a), precum și formarea și sprijinul acordat acestui personal;

(c)

indicatorii de acuratețe și informațiile conexe menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (e), pentru fiecare limbă oficială a statelor membre.

Rapoartele se publică în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statelor membre.

(3)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 24 alineatul (2), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari includ în rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și informații privind numărul mediu lunar al destinatarilor serviciului pentru fiecare stat membru.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari transmit, fără întârzieri nejustificate, după finalizare, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, și pun la dispoziția publicului, cel târziu trei luni după primirea fiecărui raport de audit în conformitate cu articolul 37 alineatul (4):

(a)

un raport care prezintă rezultatele evaluării riscurilor în temeiul articolului 34;

(b)

măsurile specifice de atenuare identificate și puse în aplicare în temeiul articolului 35 alineatul (1);

(c)

raportul de audit prevăzut la articolul 37 alineatul (4);

(d)

raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului prevăzut la articolul 37 alineatul (6);

(e)

dacă este cazul, informații despre consultările desfășurate de furnizor în sprijinul evaluărilor riscurilor și conceperea măsurilor de atenuare a riscurilor.

(5)   În cazul în care un furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari consideră că publicarea de informații în temeiul alineatului (4) ar putea avea ca rezultat divulgarea de informații confidențiale ale furnizorului respectiv sau ale destinatarilor serviciului, ar putea cauza vulnerabilități semnificative în ceea ce privește securitatea serviciului său, ar putea submina securitatea publică sau aduce un prejudiciu destinatarilor, furnizorul poate elimina aceste informații din rapoartele puse la dispoziția publicului. În acest caz, furnizorul transmite rapoartele complete coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, însoțite de o expunere a motivelor care justifică motivele pentru care informațiile au fost eliminate din rapoartele puse la dispoziția publicului.

Articolul 44

Standarde

(1)   Comisia se consultă cu comitetul și sprijină și promovează elaborarea și punerea în aplicare de standarde voluntare stabilite de organismele de standardizare europene și internaționale relevante, cel puțin în ceea ce privește:

(a)

transmiterea electronică a notificărilor în temeiul articolului 16;

(b)

modele, standarde de proiectare și de proces pentru comunicarea cu destinatarii serviciului, într-un mod ușor de utilizat, cu privire la restricțiile rezultate condițiile generale de utilizare și din modificările aduse acestora;

(c)

transmiterea electronică a notificărilor de către notificatorii de încredere în temeiul articolului 22, inclusiv prin interfețe de programare a aplicațiilor;

(d)

interfețe specifice, inclusiv interfețe de programare a aplicațiilor, pentru a facilita respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 39 și 40;

(e)

auditarea platformelor online foarte mari și a motoarelor de căutare online foarte mari în temeiul articolului 37;

(f)

interoperabilitatea registrelor cu evidența comunicărilor cu caracter publicitar menționate la articolul 39 alineatul (2);

(g)

transmiterea de date între intermediarii de publicitate în sprijinul obligațiilor în materie de transparență în temeiul articolului 26 alineatul (1) literele (b), (c) și (d);

(h)

măsuri tehnice pentru a permite respectarea obligațiilor referitoare la publicitate cuprinse în prezentul regulament, inclusiv a obligațiilor privind marcajele proeminente pentru comunicările cu caracter publicitar și comerciale, menționate la articolul 26;

(i)

interfețe de alegere și prezentarea informațiilor privind principalii parametri ai diferitelor tipuri de sisteme de recomandare, în conformitate cu articolele 27 și 38;

(j)

standarde pentru măsuri specifice de protecție a minorilor în mediul online.

(2)   Comisia sprijină actualizarea standardelor în lumina evoluțiilor tehnologice și a comportamentului destinatarilor serviciilor în cauză. informațiile relevante privind actualizarea standardelor se pun la dispoziția publicului și trebuie să fie ușor accesibile.

Articolul 51

Competențele coordonatorilor serviciilor digitale

(1)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de investigare în ceea ce privește conduita furnizorilor de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a le solicita furnizorilor respectivi, precum și altor persoane care acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la o presupusă încălcare a prezentului regulament, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze informațiile respective fără întârzieri nejustificate;

(b)

competența de a efectua sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să dispună inspecții în orice incinte pe care le folosesc furnizorii respectivi sau persoanele respective în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională sau de a solicita altor autorități publice să facă acest lucru, pentru a examina, a confisca, a efectua sau a obține copii ale informațiilor referitoare la o presupusă încălcare, sub orice formă, indiferent de mediul de stocare;

(c)

competența de a solicita oricărui membru al personalului sau oricărui reprezentant al furnizorilor sau persoanelor respective explicații cu privire la orice informații referitoare la o presupusă încălcare și de a înregistra răspunsurile cu consimțământul persoanei în cauză prin orice mijloace tehnice.

(2)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de asigurare a respectării normelor în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a accepta angajamentele oferite de furnizorii respectivi în ceea ce privește respectarea de către aceștia a prezentului regulament și de a conferi caracter obligatoriu angajamentelor respective;

(b)

competența de a dispune încetarea încălcărilor și, după caz, de a impune măsuri corective proporționale cu încălcarea și necesare pentru a pune capăt efectiv încălcării sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru;

(c)

competența de a impune amenzi sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru nerespectarea prezentului regulament, inclusiv pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(d)

competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru a se asigura că se pune capăt încălcării în conformitate cu un ordin emis în temeiul literei (b) de la prezentul paragraf sau pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(e)

competența de a adopta măsuri provizorii sau de a solicita autorității judiciare naționale competente din statul lor membru să facă acest lucru, pentru a evita riscul unui prejudiciu grav.

În ceea ce privește primul paragraf literele (c) și (d), coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competențele de asigurare a respectării normelor prevăzute la literele respective în ceea ce privește celelalte persoane menționate la alineatul (1) în caz de nerespectare de către acestea a unui ordin care le-a fost emis în temeiul alineatului respectiv. Coordonatorii serviciilor digitale exercită respectivele competențe de asigurare a respectării normelor numai după ce au furnizat în timp util celorlalte persoane respective toate informațiile relevante referitoare la ordinele respective, inclusiv perioada lor de aplicare, amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu care pot fi impuse în caz de nerespectare și căile de atac.

(3)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competența de a lua următoarele măsuri în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru, în cazul în care au fost epuizate toate celelalte competențe prevăzute în prezentul articol menite să asigure încetarea încălcării, dar încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave care nu pot fi evitate prin exercitarea altor competențe disponibile în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern:

(a)

să solicite organului de conducere al furnizorilor respectivi ca, fără întârzieri nejustificate, să examineze situația, să adopte și să prezinte un plan de acțiune care să descrie măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării, să se asigure că furnizorul ia măsurile respective și să prezinte rapoarte cu privire la măsurile luate;

(b)

să solicite autorității judiciare competente din statul lor membru să dispună restricționarea temporară a accesului destinatarilor serviciului vizat de încălcare sau, numai în cazul în care acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, la interfața online a furnizorului de servicii intermediare pe care are loc încălcarea, atunci când coordonatorii serviciilor digitale consideră că un furnizor de servicii intermediare nu a respectat în mod suficient cerințele menționate la litera (a), că încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave și că încălcarea presupune o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor.

Cu excepția cazului în care acționează la cererea Comisiei menționată la articolul 82, înainte de a trimite cererea menționată la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, coordonatorul serviciilor digitale invită părțile interesate să prezinte observații scrise într-un termen de minimum două săptămâni, descriind măsurile pe care intenționează să le solicite și identificând destinatarul sau destinatarii vizați. Furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii vizați și orice alt terț care demonstrează un interes legitim au dreptul de a participa la procedura desfășurată de autoritatea judiciară competentă. Orice măsură dispusă trebuie să fie proporțională cu natura, gravitatea, recurența și durata încălcării, fără a restricționa în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului în cauză la informații legale.

Restricționarea accesului se face pe o perioadă de patru săptămâni, sub rezerva posibilității ca, prin ordinul său, autoritatea judiciară competentă să permită coordonatorului serviciilor digitale să prelungească perioada respectivă cu perioade suplimentare având aceeași durată, în limita unui număr maxim de prelungiri stabilit de autoritatea judiciară respectivă. Coordonatorul serviciilor digitale prelungește perioada numai în cazul în care, după luarea în considerare a drepturilor și intereselor tuturor părților afectate de restricția respectivă și toate circumstanțele relevante, inclusiv orice informație pe care furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii și orice alt terț care a demonstrat un interes legitim i-o poate furniza, coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite ambele condiții de mai jos:

(a)

furnizorul de servicii intermediare nu a luat măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării;

(b)

restricția temporară nu restricționează în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului la informații legale, având în vedere numărul destinatarilor afectați și existența unor alternative adecvate și ușor accesibile.

În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la al treilea paragraf literele (a) și (b), dar nu mai poate prelungi perioada în temeiul celui de al treilea paragraf, coordonatorul serviciilor digitale transmite o nouă solicitare autorității judiciare competente, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b).

(4)   Competențele enumerate la alineatele (1), (2) și (3) nu aduc atingere secțiunii 3.

(5)   Măsurile luate de coordonatorii serviciilor digitale în exercitarea competențelor lor enumerate la alineatele (1), (2) și (3) trebuie să fie eficace, cu efect de descurajare și proporționale, ținând seama în special de natura, gravitatea, recurența și durata încălcării sau a presupusei încălcări la care se referă măsurile respective, precum și de capacitatea economică, tehnică și operațională a furnizorului de servicii intermediare în cauză, dacă este cazul.

(6)   Statele membre stabilesc norme și proceduri specifice pentru exercitarea competențelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) și se asigură că orice exercitare a competențelor respective face obiectul unor garanții adecvate prevăzute în dreptul intern aplicabil, cu respectarea Cartei și a principiilor generale ale dreptului Uniunii. În special, măsurile respective pot fi luate numai în conformitate cu dreptul la respectarea vieții private și cu dreptul la apărare, inclusiv cu dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, și sub rezerva dreptului tuturor părților afectate la o cale de atac eficace.

Articolul 55

Rapoarte de activitate

(1)   Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc rapoarte anuale cu privire la activitățile lor desfășurate în temeiul prezentului regulament, în care includ numărul de plângeri primite în temeiul articolului 53 și o prezentare generală a acțiunilor întreprinse în urma acestora. Coordonatorii serviciilor digitale pun rapoartele anuale la dispoziția publicului într-un format care poate fi citit automat, sub rezerva normelor aplicabile privind confidențialitatea informațiilor în temeiul articolului 84, și le transmit Comisiei și comitetului.

(2)   Raportul anual include, de asemenea, următoarele informații:

(a)

numărul și obiectul ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal și ale ordinelor de a furniza informații emise în conformitate cu articolele 9 și 10 de către orice autoritate judiciară sau administrativă națională a statului membru al coordonatorului serviciilor digitale în cauză;

(b)

acțiunile întreprinse pentru a da curs ordinelor respective, astfel cum au fost comunicate coordonatorului serviciilor digitale în temeiul articolelor 9 și 10.

(3)   În cazul în care un stat membru a desemnat mai multe autorități competente în temeiul articolului 49, acesta se asigură că coordonatorul serviciilor digitale întocmește un raport unic referitor la activitățile tuturor autorităților competente și că coordonatorul serviciilor digitale primește toate informațiile relevante și sprijinul necesar în acest scop din partea celorlalte autorități competente în cauză.

SECȚIUNEA 2

Competențe, investigații coordonate și mecanisme de asigurare a coerenței

Articolul 59

Sesizarea Comisiei

(1)   În absența unei comunicări în termenul prevăzut la articolul 58 alineatul (5) sau în cazul unui dezacord al comitetului cu evaluarea sau măsurile luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sau în cazurile menționate la articolul 60 alineatul (3), comitetul poate sesiza Comisia, furnizând toate informațiile relevante. informațiile respective includ cel puțin solicitarea sau recomandarea trimisă coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, evaluarea efectuată de respectivul coordonator al serviciilor digitale, motivele dezacordului și orice informație suplimentară care justifică sesizarea.

(2)   Comisia analizează chestiunea în termen de două luni de la data la care a fost sesizată în temeiul alineatului (1), după consultarea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire.

(3)   În cazul în care, în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, Comisia consideră că evaluarea efectuată sau măsurile de investigare sau de asigurare a respectării normelor luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sunt insuficiente pentru a asigura în mod efectiv respectarea acestuia sau sunt incompatibile în alt mod cu prezentul regulament, aceasta comunică opinia sa coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și comitetului și solicită coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire să revizuiască chestiunea.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire ia măsurile de investigare sau de asigurare a respectării normelor necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament, ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de opinia și de cererea de reexaminare din partea Comisiei. Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire informează Comisia, precum și coordonatorul serviciilor digitale solicitant sau comitetul care a luat măsuri în temeiul articolului 58 alineatul (1) sau (2) cu privire la măsurile luate, în termen de două luni de la cererea de reexaminare.

Articolul 60

Investigații comune

(1)   Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire poate lansa și conduce investigații comune cu participarea unuia sau mai multor coordonatori ai serviciilor digitale implicați:

(a)

din proprie inițiativă, pentru a investiga o presupusă încălcare a prezentului regulament de către un anumit furnizor de servicii intermediare în mai multe state membre; sau

(b)

la recomandarea comitetului, acționând la cererea a cel puțin trei coordonatori ai serviciilor digitale, care invocă, pe baza unei suspiciuni rezonabile, existența unei încălcări a prezentului regulament de către un anumit furnizor de servicii intermediare care îi afectează pe destinatarii serviciului din statele lor membre.

(2)   Orice coordonator al serviciilor digitale care demonstrează un interes legitim de a participa la o investigație comună în temeiul alineatului (1) poate solicita să facă acest lucru. Investigația comună se încheie în termen de trei luni de la data deschiderii sale, cu excepția cazului în care participanții convin altfel.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire comunică poziția sa preliminară cu privire la presupusa încălcare în termen de cel mult o lună de la expirarea termenului menționat la primul paragraf tuturor coordonatorilor serviciilor digitale, Comisiei și comitetului. Poziția preliminară ține seama de opiniile tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale care participă la investigația comună. După caz, respectiva poziție preliminară stabilește, de asemenea, măsurile de asigurare a respectării normelor avute în vedere.

(3)   Comitetul poate sesiza Comisia în temeiul articolului 59, în cazul în care:

(a)

coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire nu și-a comunicat poziția preliminară în termenul prevăzut la alineatul (2);

(b)

comitetul este în dezacord substanțial cu poziția preliminară comunicată de coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire; sau

(c)

coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire nu a inițiat în mod prompt investigația comună în urma recomandării comitetului în temeiul alineatului (1) litera (b).

(4)   Pe parcursul desfășurării investigației comune, coordonatorii serviciilor digitale participanți cooperează cu bună credință, ținând seama, după caz, de indicațiile coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și de recomandarea comitetului. Coordonatorii serviciilor digitale din țara de destinație care participă la investigația comună au dreptul, la cererea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau după consultarea acestuia, să își exercite competențele de investigare menționate la articolul 51 alineatul (1) cu privire la furnizorii de servicii intermediare vizați de presupusa încălcare, în ceea ce privește informațiile și incintele situate pe teritoriul lor.

SECȚIUNEA 3

Comitetul european pentru servicii digitale

Articolul 66

Inițierea procedurilor de către Comisie și cooperarea în cadrul investigației

(1)   Comisia poate iniția proceduri în vederea eventualei adoptări a unor decizii în temeiul articolelor 73 și 74 cu privire la comportamentul în cauză al furnizorului platformei online foarte mari sau motorului de căutare online foarte mare pe care Comisia îl suspectează că a încălcat oricare dintre dispozițiile prezentului regulament.

(2)   În cazul în care decide să inițieze proceduri în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, Comisia transmite o notificare în acest sens tuturor coordonatorilor serviciilor digitale și comitetului prin intermediul sistemului de schimb de informații menționat la articolul 85, precum și furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză.

Coordonatorii serviciilor digitale transmit Comisiei, fără întârzieri nejustificate după ce au fost informați cu privire la inițierea procedurilor, orice informații pe care le dețin cu privire la încălcarea în cauză.

Inițierea procedurilor în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol de către Comisie degrevează coordonatorul serviciilor digitale sau orice autoritate competentă, după caz, de competența sa de a supraveghea și de a asigura respectarea normelor prevăzute în prezentul regulament în temeiul articolului 56 alineatul (4).

(3)   În exercitarea competențelor sale de investigare în temeiul prezentului regulament, Comisia poate solicita sprijinul individual sau comun al oricărui coordonator al serviciilor digitale vizat de presupusa încălcare, inclusiv al coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire. Coordonatorii serviciilor digitale care au primit o astfel de solicitare și, în cazul în care este implicată de coordonatorul serviciilor digitale, orice altă autoritate competentă cooperează în mod loial și în timp util cu Comisia și au dreptul de a-și exercita competențele de investigare menționate la articolul 51 alineatul (1) în ceea ce privește furnizorul de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în cauză, în legătură cu informațiile, persoanele și sediile situate pe teritoriul statului lor membru și în conformitate cu solicitarea.

(4)   Comisia furnizează coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și comitetului toate informațiile relevante cu privire la exercitarea competențelor menționate la articolele 67-72 și la constatările sale preliminare menționate la articolul 79 alineatul (1). Comitetul transmite Comisiei opinia sa cu privire la constatările preliminare respective în termenul stabilit în temeiul articolului 79 alineatul (2). În decizia sa, Comisia ține seama în cea mai mare măsură posibilă de orice opinie a comitetului.

Articolul 67

Solicitări de informații

(1)   Pentru a-și îndeplini sarcinile care îi sunt atribuite în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate solicita, printr-o simplă cerere sau printr-o decizie, furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, precum și oricărei alte persoane fizice sau juridice care acționează în scopuri legate de activitatea sa comercială, economică, meșteșugărească sau profesională și care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la presupusa încălcare, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze aceste informații într-un termen rezonabil.

(2)   Atunci când transmite o cerere simplă de informații furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, Comisia menționează temeiul juridic și scopul cererii, precizează care sunt informațiile solicitate și stabilește termenul în care trebuie furnizate informațiile, precum și amenzile prevăzute la articolul 74 pentru furnizarea de informații incorecte, incomplete sau care induc în eroare.

(3)   Atunci când solicită printr-o decizie furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la alineatul (1) de la prezentul articol să furnizeze informații, Comisia menționează temeiul juridic și scopul solicitării, precizează care sunt informațiile solicitate și stabilește termenul în care trebuie furnizate informațiile. Comisia indică, de asemenea, amenzile prevăzute la articolul 74 și indică sau impune penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 76. De asemenea, aceasta indică dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în cauză ori o altă persoană menționată la alineatul (1) sau reprezentanții acestora și, în cazul persoanelor juridice, întreprinderile sau societățile ori, în cazul în care acestea nu au personalitate juridică, persoanele autorizate prin lege sau prin statut să le reprezinte furnizează informațiile solicitate în numele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză sau al altei persoane menționate la alineatul (1). Avocații autorizați în mod corespunzător să acționeze pot furniza informațiile în numele clienților lor. Aceștia din urmă au în continuare întreaga responsabilitate în cazul în care informațiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau care induc în eroare.

(5)   La cererea Comisiei, coordonatorii serviciilor digitale și celelalte autorități competente îi furnizează acesteia toate informațiile necesare pentru ca aceasta să își poată îndeplini îndatoririle care i-au fost atribuite în conformitate cu prezenta secțiune.

(6)   Comisia, fără întârzieri nejustificate, după ce a trimis cererea simplă sau decizia menționată la alineatul (1) de la prezentul articol, transmite o copie a acesteia coordonatorilor serviciilor digitale, prin intermediul sistemului de schimb de informații menționat la articolul 85.

Articolul 74

Amenzi

(1)   În decizia menționată la articolul 73, Comisia poate aplica furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză amenzi care nu depășesc 6 % din cifra sa de afaceri anuală totală la nivel mondial din exercițiul financiar precedent în cazul în care constată că furnizorul respectiv, cu intenție sau din culpă:

(a)

încalcă dispozițiile relevante din prezentul regulament;

(b)

nu respectă o decizie care dispune măsuri provizorii în temeiul articolului 70; sau

(c)

nu respectă un angajament devenit obligatoriu printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 71.

(2)   Comisia poate adopta o decizie prin care să aplice furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane fizice sau juridice menționate la articolul 67 alineatul (1) amenzi care nu depășesc 1 % din venitul anual total sau din cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial din exercițiul financiar precedent, în cazul în care furnizorul respectiv sau persoana respectivă, cu intenție sau din culpă:

(a)

furnizează informații incorecte, incomplete sau care induc în eroare ca răspuns la o cerere simplă sau la o cerere prin intermediul unei decizii formulată în temeiul articolului 67;

(b)

nu răspunde, în termenul stabilit, cererii de informații formulate prin intermediul unei decizii;

(c)

nu rectifică, în termenul stabilit de Comisie, informațiile incorecte, incomplete sau care induc în eroare furnizate de către un membru al personalului sau nu furnizează ori refuză să furnizeze informații complete;

(d)

refuză să se supună unei inspecții dispuse în temeiul articolului 69;

(e)

nu respectă măsurile adoptate de Comisie în temeiul articolului 72; sau

(f)

nu respectă condițiile de acces la dosarul Comisiei în temeiul articolului 79 alineatul (4).

(3)   Înainte de adoptarea deciziei în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, Comisia comunică constatările sale preliminare furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la articolul 67 alineatul (1).

(4)   La stabilirea cuantumului amenzii, Comisia ține seama de natura, gravitatea, durata și recurența încălcării și, în cazul amenzilor aplicate în temeiul alineatului (2), de întârzierea cauzată procedurii.

Articolul 79

Dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar

(1)   Înainte de a adopta o decizie în temeiul articolului 73 alineatul (1), al articolului 74 sau al articolului 76, Comisia acordă furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la articolul 67 alineatul (1) posibilitatea de a fi ascultat(ă) cu privire la:

(a)

constatările preliminare ale Comisiei, inclusiv cu privire la orice chestiune referitor la care Comisia a ridicat obiecții; și

(b)

măsurile pe care Comisia ar putea intenționa să le adopte având în vedere constatările preliminare menționate la litera (a).

(2)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori o altă persoană menționată la articolul 67 alineatul (1) își poate prezenta observațiile cu privire la constatările preliminare ale Comisiei într-un termen rezonabil stabilit de Comisie în constatările sale preliminare, care nu poate fi mai mic de 14 zile.

(3)   Comisia își fundamentează deciziile numai pe obiecțiile cu privire la care părțile în cauză au putut prezenta observații.

(4)   Dreptul la apărare al părților în cauză este pe deplin respectat în cadrul procedurilor. Acestea au dreptul de a avea acces la dosarul Comisiei în condițiile unei divulgări negociate, sub rezerva interesului legitim al furnizorului platformei online foarte mari sau motorului de căutare online foarte mare ori al unei alte persoane în cauză de a-și proteja secretele profesionale. Comisia are competența de a adopta decizii care stabilesc aceste condiții de divulgare în cazul unui dezacord între părți. Dreptul de acces la dosarul Comisiei nu include accesul la informațiile confidențiale și la documentele interne ale Comisiei, ale comitetului, ale coordonatorilor serviciilor digitale, ale altor autorități competente sau ale altor autorități publice ale statelor membre. În special, dreptul de acces nu include accesul la corespondența dintre Comisie și autoritățile respective. Nicio dispoziție a prezentului alineat nu împiedică Comisia să divulge și să utilizeze informațiile necesare pentru a dovedi o încălcare.

(5)   informațiile colectate în temeiul articolelor 67, 68 și 69 se utilizează numai în scopul prezentului regulament.

Articolul 84

Secretul profesional

Fără a aduce atingere schimbului și utilizării informațiilor menționate în prezentul capitol, Comisia, comitetul, autoritățile competente ale statelor membre și funcționarii, agenții și alte persoane care lucrează sub supravegherea acestora și orice altă persoană fizică sau juridică implicată, inclusiv auditorii și experții numiți în temeiul articolului 72 alineatul (2), nu divulgă informațiile pe care le-au obținut sau care au făcut obiectul unui schimb în temeiul prezentului regulament și care, prin natura lor, fac obiectul obligației de păstrare a secretului profesional.


whereas









keyboard_arrow_down