search


keyboard_tab Digital Market Act 2022/1925 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/1925 RO cercato: 'acordul' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index acordul:


whereas acordul:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 477

 

Articolul 5

Obligațiile controlorilor de acces

(1)   Controlorul de acces respectă toate obligațiile de la prezentul articol în ceea ce privește fiecare dintre serviciile sale de platformă esențiale enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

(2)   Este interzis controlorului de acces:

(a)

să prelucreze, în scopul furnizării de servicii de publicitate online, datele cu caracter personal ale utilizatorilor finali care recurg la serviciile unor terți care utilizează serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces;

(b)

să combine datele cu caracter personal provenite de la serviciul de platformă esențial relevant cu date cu caracter personal provenite de la alte servicii de platformă esențiale sau de la orice alt serviciu furnizat de controlorul de acces sau cu date cu caracter personal provenite de la servicii furnizate de terți;

(c)

să utilizeze încrucișat date cu caracter personal între serviciul de platformă esențial relevant și alte servicii furnizate separat de controlorul de acces, inclusiv alte servicii de platformă esențiale, precum și vice versa; și

(d)

să conecteze utilizatorii finali la alte servicii ale controlorului de acces pentru a combina datele cu caracter personal,

cu excepția cazului în care utilizatorului final i s-a prezentat această opțiune specifică și acesta și-a dat consimțământul în sensul articolului 4 punctul 11 și al articolului 7 din Regulamentul (UE) 2016/679.

În cazul în care utilizatorul final a refuzat să își dea consimțământul în sensul primului paragraf sau și l-a retras, controlorul de acces nu își repetă cererea privind obținerea consimțământului pentru același scop mai mult de o dată în cursul unei perioade de un an.

Prezentul alineat nu aduce atingere posibilității ca controlorul de acces să se bazeze pe articolul 6 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) din Regulamentul (UE) 2016/679, după caz.

(3)   Controlorul de acces nu îi împiedică pe utilizatorii comerciali să ofere aceleași produse sau servicii utilizatorilor finali prin intermediul serviciilor de intermediere online ale unor terți sau prin intermediul propriului lor canal de vânzare directă online la prețuri sau în condiții diferite de cele oferite prin serviciile de intermediere online ale controlorului de acces.

(4)   Controlorul de acces le permite utilizatorilor comerciali, cu titlu gratuit, să comunice și să promoveze oferte, inclusiv în condiții diferite, utilizatorilor finali dobândiți prin intermediul serviciului său de platformă esențial sau al altor canale, precum și să încheie contracte cu respectivii utilizatori finali, indiferent dacă utilizează sau nu în acest scop serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces.

(5)   Controlorul de acces le permite utilizatorilor finali să acceseze și să utilizeze, prin intermediul serviciilor sale de platformă esențiale, conținut, abonamente, componente sau alte elemente, utilizând aplicația software a unui utilizator comercial, inclusiv în cazul în care respectivii utilizatori finali au achiziționat astfel de produse de la utilizatorul comercial relevant fără a utiliza serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces.

(6)   Controlorul de acces nu împiedică și nu restricționează, direct sau indirect, posibilitatea ca utilizatorii comerciali sau utilizatorii finali să sesizeze orice autoritate publică relevantă, inclusiv instanțele naționale, cu privire la orice aspect legat de încălcarea de către controlorul de acces a dreptului Uniunii sau a dreptului intern relevant în legătură cu orice practică a controlorului de acces. Acest lucru nu aduce atingere dreptului utilizatorilor comerciali și al controlorilor de acces de a stabili în acordurile lor condițiile de utilizare a mecanismelor legale de soluționare a plângerilor.

(7)   Controlorul de acces nu le impune utilizatorilor finali să utilizeze, și nici utilizatorilor comerciali să utilizeze, să ofere sau să interopereze cu un serviciu de identificare, un motor de navigare web sau un serviciu de plată, sau servicii tehnice care sprijină furnizarea serviciilor de plată, precum sisteme de plată pentru achiziții în cadrul aplicației, ale respectivului controlor de acces, în contextul serviciilor furnizate de utilizatorii comerciali care utilizează serviciile de platformă esențiale ale respectivului controlor de acces.

(8)   Controlorul de acces nu le impune utilizatorilor comerciali sau utilizatorilor finali să se aboneze sau să se înregistreze la orice alt serviciu de platformă esențial enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) sau care atinge pragurile menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) ca o condiție pentru a putea utiliza, accesa, a se putea înscrie sau a se putea înregistra la oricare dintre serviciile de platformă esențiale ale respectivului controlor de acces enumerate în temeiul articolului respectiv.

(9)   Controlorul de acces îi pune la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, fiecărui client de publicitate căruia îi furnizează servicii de publicitate online sau terților autorizați de clienții de publicitate, la cererea clienților de publicitate, informații referitoare la fiecare anunț publicitar publicat de clientul de publicitate, în ceea ce privește:

(a)

prețul și comisioanele plătite de respectivul client de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru fiecare dintre serviciile de publicitate online relevante furnizate de controlorul de acces;

(b)

remunerația primită de editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, cu condiția ca editorul să își fi dat acordul; și

(c)

indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț, comision și remunerație.

În cazul în care un editor nu își dă acordul cu privire la divulgarea informațiilor referitoare la remunerația primită, astfel cum se menționează la litera (b) de la primul paragraf, controlorul de acces îi pune la dispoziție cu titlu gratuit fiecărui client de publicitate informații cu privire la remunerația medie zilnică primită de respectivul editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru anunțurile publicitare relevante.

(10)   Controlorul de acces îi pune la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, fiecărui editor căruia îi furnizează servicii de publicitate online sau terților autorizați de editori, la cererea editorilor, informații referitoare la fiecare anunț publicitar afișat în spațiul publicitar al editorului, în ceea ce privește:

(a)

remunerația primită și comisioanele plătite de respectivul editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru fiecare dintre serviciile de publicitate online relevante furnizate de controlorul de acces;

(b)

prețul plătit de clientul de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, cu condiția ca clientul de publicitate să își fi dat acordul; și

(c)

indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț și remunerație.

În cazul în care un client de publicitate nu își dă acordul cu privire la divulgarea informațiilor, controlorul de acces îi pune la dispoziție cu titlu gratuit fiecărui editor informații cu privire la prețul mediu zilnic plătit de respectivul client de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru anunțurile publicitare relevante.

Articolul 14

Obligația informării cu privire la concentrări

(1)   Un controlor de acces informează Comisia cu privire la orice concentrare preconizată în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, în cazul în care entitățile care fuzionează sau entitatea care reprezintă ținta concentrării furnizează servicii de platformă esențiale sau orice alt serviciu în sectorul digital ori permit colectarea de date, indiferent dacă concentrarea trebuie sau nu notificată Comisiei în temeiul regulamentului menționat sau unei autorități naționale competente în materie de concurență în temeiul normelor naționale privind concentrările economice.

Un controlor de acces informează Comisia cu privire la o astfel de concentrare înainte de punerea sa în aplicare și după încheierea acordului, anunțarea ofertei publice sau preluarea pachetului de control.

(2)   Informațiile furnizate de controlorul de acces în temeiul alineatului (1) conțin cel puțin o descriere a întreprinderilor vizate de concentrare, cifrele de afaceri anuale ale acestora realizate în Uniune și la nivel mondial, domeniile lor de activitate, inclusiv activitățile direct legate de concentrare, și valoarea tranzacțională a acordului sau o estimare a acestora, precum și un rezumat referitor la concentrare, inclusiv natura și justificarea acesteia, și o listă a statelor membre vizate de concentrare.

Informațiile furnizate de controlorul de acces indică, de asemenea, pentru orice servicii de platformă esențiale relevante, cifrele de afaceri anuale în Uniune ale acestora, numărul anual de utilizatori comerciali activi și, respectiv, numărul lunar de utilizatori finali activi.

(3)   În cazul în care, în urma unei concentrări, astfel cum este menționată la alineatul (1) de la prezentul articol, serviciile de platformă esențiale suplimentare ating în mod individual pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b), controlorul de acces în cauză informează Comisia în acest sens în termen de două luni de la punerea în aplicare a concentrării și furnizează Comisiei informațiile menționate la articolul 3 alineatul (2).

(4)   Comisia informează autoritățile competente ale statelor membre cu privire la orice informații primite în temeiul alineatului (1) și publică anual lista achizițiilor despre care a fost informată de către controlorii de acces în temeiul alineatului respectiv.

Comisia ține seama de interesul legitim al întreprinderilor privind protejarea secretelor comerciale ale acestora.

(5)   Autoritățile competente ale statelor membre pot utiliza informațiile primite în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol pentru a solicita Comisiei să examineze concentrarea în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004.

Articolul 49

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 3 alineatele (6) și (7) și la articolul 12 alineatele (1), (3) și (4) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 1 noiembrie 2022. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 3 alineatele (6) și (7) și la articolul 12 alineatele (1), (3) și (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatele (6) și (7) și al articolului 12 alineatele (1), (3) și (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.


whereas









keyboard_arrow_down