search


keyboard_tab Data Act 2023/2854 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2023/2854 RO Art. 32 . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index :


whereas :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 277

 

Articolul 32

Accesul administrațiilor publice și transferul la nivel internațional

(1)   Fără a aduce atingere alineatului (2) sau (3), furnizorii de servicii de prelucrare a datelor iau toate măsurile tehnice, organizatorice și juridice adecvate, inclusiv de ordin contractual, pentru a împiedica transferul internațional de date fără caracter personal deținute în Uniune și accesul la astfel de date al administrațiilor publice ale țărilor terțe, în cazul în care un astfel de transfer sau acces ar crea un conflict cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern al statului membru relevant.

(2)   Deciziile sau hotărârile unei instanțe judecătorești sau ale unui tribunal dintr-o țară terță și deciziile unei autorități administrative dintr-o țară terță prin care se solicită unui furnizor de servicii de prelucrare a datelor să transfere date fără caracter personal deținute în Uniune ce intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament sau să acorde acces la astfel de date sunt recunoscute sau pot fi executate sub orice formă doar dacă se bazează pe un acord internațional, cum ar fi un tratat de asistență judiciară reciprocă, în vigoare între țara terță solicitantă și Uniune sau pe orice alt asemenea acord între țara terță solicitantă și un stat membru.

(3)   În absența unui acord internațional de tipul celor menționate la alineatul (2), în cazul în care un furnizor de servicii de prelucrare a datelor este destinatarul unei decizii sau al unei hotărâri a unei instanțe judecătorești sau a unui tribunal dintr-o țară terță ori al unei decizii a unei autorități administrative dintr-o țară terță care prevede transferul de date fără caracter personal deținute în Uniune și care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament sau acordarea accesului la astfel de date iar, prin respectarea unei astfel de decizii, destinatarul riscă să intre în conflict cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern al statului membru relevant, transferul către autoritatea din țara terță respectivă sau accesul acesteia la astfel de date poate avea loc numai atunci când:

(a)

sistemul țării terțe în cauză prevede obligativitatea expunerii motivelor și a proporționalității unei astfel de decizii sau hotărâri judecătorești și prevede că o astfel de decizie sau hotărâre trebuie să aibă un caracter specific, de exemplu prin demonstrarea unei legături suficiente cu anumite persoane suspectate sau cu anumite încălcări;

(b)

obiecția motivată a destinatarului este supusă controlului unei instanțe judecătorești competente sau al unui tribunal competent din țara terță; și

(c)

instanța judecătorească competentă sau tribunalul competent din țara terță care pronunță decizia sau hotărârea sau care revizuiește decizia unei autorități administrative este împuternicită, în temeiul dreptului țării terțe respective, să țină seama în mod corespunzător de interesele juridice relevante ale furnizorului de date protejate în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern al statului membru relevant.

Destinatarul deciziei sau hotărârii poate solicita avizul organismului național relevant sau al autorității competente în materie de cooperare judiciară internațională, pentru a stabili dacă condițiile prevăzute la primul paragraf sunt îndeplinite, în special atunci când consideră că decizia poate viza secrete comerciale și alte date sensibile din punct de vedere comercial, precum și conținuturi protejate de drepturi de proprietate intelectuală, ori atunci când transferul datelor poate avea drept rezultat reidentificarea acestora. Organismul național relevant sau autoritatea națională relevantă poate consulta Comisia. În cazul în care destinatarul consideră că decizia sau hotărârea poate afecta interesele Uniunii sau ale statelor membre ale acesteia în materie de securitate sau apărare națională, acesta solicită avizul organismului național relevant sau al autorității naționale relevante pentru a stabili dacă datele solicitate vizează interesele Uniunii sau ale statelor membre ale acesteia în materie de securitate sau apărare națională. În cazul în care destinatarul nu primește un răspuns în termen de o lună sau în care în avizul unui astfel de organism sau al unei astfel de autorități se concluzionează că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la primul paragraf, destinatarul poate respinge cererea de transfer al datelor fără caracter personal sau de acces la acestea din motivele menționate.

EDIB, astfel cum este menționat la articolul 42, consiliază și asistă Comisia în elaborarea de orientări cu privire la evaluarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.

(4)   Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2) sau (3), furnizorul de servicii de prelucrare a datelor pune la dispoziție volumul minim de date permis ca răspuns la o cerere, pe baza unei interpretări rezonabile a cererii respective de către furnizor sau de organismul național relevant sau de autoritatea națională relevantă menționată la alineatul (3) al doilea paragraf.

(5)   Furnizorul de servicii de prelucrare a datelor îl informează pe client cu privire la existența unei cereri prin care o autoritate dintr-o țară terță solicită acces la datele sale, înainte de a da curs cererii respective, cu excepția cazurilor în care cererea servește unor scopuri de asigurare a respectării legii și atât timp cât acest lucru este necesar pentru a se menține eficacitatea activității de asigurare a respectării legii.

CAPITOLUL VIII

INTEROPERABILITATE


whereas









keyboard_arrow_down