search


keyboard_tab Contratti di vendita di beni conformi 2019/0771 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/0771 RO Art. 17 . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


index :


whereas :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 143

 

Articolul 17

Garanții comerciale

(1)   Orice garanție comercialănaștere unei obligații juridice pentru garant în condițiile stabilite în certificatul de garanție comercială și în anunțurile publicitare asociate, disponibile în momentul încheierii contractului sau anterior. În condițiile prevăzute la prezentul articol și fără a aduce atingere oricăror altor dispoziții aplicabile din dreptul Uniunii sau din dreptul intern, în cazul în care un producător oferă consumatorului o garanție de durabilitate pentru anumite bunuri pentru o perioadă de timp anume, producătorul răspunde direct față de consumator, pe întreaga perioadă acoperită de garanția de durabilitate, pentru repararea sau înlocuirea bunurilor în conformitate cu articolul 14. Producătorul îi poate oferi consumatorului condiții mai favorabile în certificatul de garanție comercială de durabilitate.

În cazul în care condițiile prevăzute în certificatul de garanție comercială sunt mai puțin avantajoase pentru consumator decât cele prevăzute în anunțurile publicitare asociate, garanția comercialănaștere unei obligații juridice în condițiile stabilite în publicitatea privind garanția comercială, cu excepția cazului în care, înainte de încheierea contractului, anunțurile publicitare asociate au fost corectate în același mod sau într-un mod comparabil celui în care au fost făcute.

(2)   Certificatul de garanție comercială este oferit consumatorului, pe un suport durabil, cel mai târziu în momentul livrării bunurilor. Certificatul de garanție comercială este formulat într-un limbaj simplu și inteligibil. Acesta conține următoarele elemente:

(a)

o declarație clară prin care se indică faptul că consumatorul are dreptul prin lege la măsuri corective din partea vânzătorului, fără costuri, în caz de neconformitate a bunurilor și că măsurile corective respective nu sunt afectate de garanția comercială;

(b)

numele și adresa garantului;

(c)

procedura pe care trebuie să o urmeze consumatorul pentru a obține aducerea în aplicare a garanției comerciale;

(d)

indicarea bunurilor cărora li se aplică garanția comercială; și

(e)

condițiile garanției comerciale.

(3)   Neconformitatea cu alineatul (2) nu afectează caracterul obligatoriu al garanției comerciale pentru garant.

(4)   Statele membre pot stabili norme privind alte aspecte referitoare la garanțiile comerciale care nu sunt reglementate de prezentul articol, inclusiv norme referitoare la limba sau limbile în care este pus la dispoziția consumatorului certificatul de garanție comercială.


whereas









keyboard_arrow_down