(12) Întrucât se consideră că furnizarea, accesarea sau utilizarea unui serviciu online auxiliar în temeiul prezentei directive are loc numai în statul membru în care organismul de radiodifuziune își are sediul principal, deși, de fapt, serviciile online auxiliare pot fi furnizate, peste granițe, și în alte state membre, este necesar să se asigure faptul că, atunci când se stabilește suma de plată pentru drepturile în cauză, părțile iau în considerare toate aspectele serviciului online auxiliar, cum ar fi caracteristicile serviciului, inclusiv durata disponibilității online a programelor incluse în serviciu, audiența, inclusiv audiența din statul membru în care organismul de radiodifuziune își are sediul principal și audiența din alte state membre în care serviciul online auxiliar este accesat și utilizat, precum și versiunile lingvistice puse la dispoziție.
Ar trebui totuși să fie în continuare posibil să se utilizeze metode specifice de calculare a cuantumului plății pentru drepturile supuse principiului țării de origine, cum ar fi metodele bazate pe veniturile organismului de radiodifuziune generate de serviciul online, care sunt folosite în special de organismele de radiodifuziune care transmit programe radio.
- = -
(14) Operatorii de servicii de retransmisie pot folosi tehnologii diferite atunci când retransmit simultan, fără modificări și în formă integrală, în scopul recepționării de către public, o transmisie inițială dintr-un alt stat membru a unor programe de televiziune sau radio. Semnalele purtătoare de programe pot fi obținute de către operatorii de servicii de retransmisie de la organismele de radiodifuziune, care le transmit ele însăși publicului, în diferite moduri, de exemplu prin captarea semnalelor transmise de organismele de radiodifuziune sau prin recepționarea semnalelor direct de la acestea prin procesul tehnic al introducerii directe.
Serviciile unor astfel de operatori pot fi oferite prin satelit, rețea digitală terestră, rețea mobilă sau pe suport IP în circuit închis și rețele similare sau prin servicii de acces la internet astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului (6).
Operatorii de servicii de retransmisie care folosesc astfel de tehnologii pentru retransmisiile lor ar trebui, prin urmare, să intre sub incidența prezentei directive și să beneficieze de mecanismul care introduce gestiunea colectivă obligatorie a drepturilor.
Pentru a asigura o protecție suficientă împotriva utilizării neautorizate a operelor și a altor obiecte protejate, aspect deosebit de important în cazul serviciilor plătite, serviciile de retransmisie oferite prin intermediul serviciilor de acces la internet ar trebui incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive numai dacă respectivele servicii de retransmisie sunt furnizate într-un mediu în care retransmisiile pot fi accesate doar de utilizatori autorizați, iar nivelul de securitate oferit pentru conținutul în cauză este comparabil cu nivelul de securitate al conținutului transmis prin rețele gestionate, ca de exemplu rețelele prin cablu sau rețelele pe suport IP în circuit închis, în care conținutul retransmis este criptat.
Respectivele cerințe ar trebui să fie fezabile și adecvate.
- = -
(15) În vederea retransmiterii transmisiilor inițiale de programe de televiziune și radio, este necesar ca operatorii de servicii de retransmisie să obțină o autorizație din partea titularilor care dețin dreptul exclusiv de comunicare publică a operelor și a altor obiecte protejate.
Pentru a asigura securitate juridică pentru operatorii de servicii de retransmisie și pentru a depăși disparitățile din dreptul național privind aceste servicii de retransmisie, ar trebui să se aplice norme similare cu cele care se aplică în cazul retransmisiei prin cablu, astfel cum este aceasta definită în Directiva 93/83/CEE.
Normele prevăzute de directiva respectivă includ obligația exercitării dreptului de a acorda sau de a refuza acordarea unei autorizații către un operator de servicii de retransmisie, prin intermediul unui organism de gestiune colectivă.
Conform respectivelor norme, dreptul de a acorda sau refuza autorizarea ca atare rămâne intact și numai exercitarea dreptului în cauză este reglementată într-o anumită măsură.
Titularii de drepturi ar trebui să primească o remunerație adecvată pentru retransmisia operelor lor și a altor obiecte protejate.
La determinarea condițiilor rezonabile de acordare a licențelor, inclusiv a taxei de licență, pentru o retransmisie în conformitate cu Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), ar trebui să se țină seama, printre altele, de valoarea economică a utilizării drepturilor în cauză, inclusiv de valoarea alocată mijlocului de retransmisie.
Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere exercitării colective a dreptului la plata unei remunerații echitabile unice artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor în scopuri comerciale astfel cum se prevede la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2006/115/CE, și Directivei 2014/26/UE, în special, dispozițiilor acesteia privind drepturile titularilor de drepturi în ceea ce privește alegerea unui organism de gestiune colectivă.
- = -
(16) Prezenta directivă ar trebui să permită ca acorduri încheiate între un organism de gestiune colectivă și operatorii de servicii de retransmisie pentru drepturi care fac obiectul gestiunii colective obligatorii în temeiul prezentei directive să fi extinse astfel încât să se aplice drepturilor titularilor de drepturi care nu sunt reprezentați de organismul de gestiune colectivă în cauză, fără ca titularii de drepturi respectivi să aibă posibilitatea de a-și exclude operele lor sau alte obiecte protejate de la aplicarea mecanismului respectiv. În cazurile în care există mai mult de un organism de gestiune colectivă care gestionează drepturile categoriei relevante pentru teritoriul său, ar trebui ca statul membru pe al cărui teritoriu operatorul unui serviciu de retransmisie dorește să obțină drepturi pentru o retransmisie să determine organismul sau organismele de gestiune colectivă care au dreptul de a acorda sau de a refuza autorizația pentru o retransmisie.
- = -
(20) Pentru a asigura securitatea juridică și pentru a menține un nivel ridicat de protecție a titularilor de drepturi, este oportun să se prevadă ca, în cazul în care organismele de radiodifuziune transmit prin introducere directă semnalele lor purtătoare de programe numai către distribuitorii de semnale, fără ca acestea să își transmită programele și direct către public, iar distribuitorii de semnale transmit respectivele semnale purtătoare de programe utilizatorilor lor pentru a le permite să vizioneze sau să asculte programele, se consideră că are loc un singur act de comunicare publică, la care atât organismele de radiodifuziune, cât și distribuitorii de semnale participă cu contribuțiile lor aferente.
Prin urmare, organismele de radiodifuziune și distribuitorii de semnale ar trebui să obțină o autorizație din partea titularilor de drepturi pentru contribuția lor specifică la actul unic de comunicare către public.
Participarea unui organism de radiodifuziune și a unui distribuitor de semnale la actul unic de comunicare publică nu ar trebui să ducă la răspunderea solidară a organismului de radiodifuziune și a distribuitorului de semnale pentru actul respectiv de comunicare publică.
Statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a prevedea la nivel național modalitățile de obținere a autorizației pentru un astfel de act unic de comunicare publică, inclusiv plățile relevante care urmează să fie efectuate către titularii de drepturi în cauză, ținând seama de exploatarea aferentă a operelor și a altor obiecte protejate de către organismul de radiodifuziune și de către distribuitorul de semnale în legătură cu actul unic de comunicare publică.
Distribuitorii de semnale se confruntă, în mod similar cu operatorii de servicii de retransmisie, cu o sarcină semnificativă de obținere a drepturilor, excepție făcând drepturile deținute de organismele de radiodifuziune.
Prin urmare, statelor membre ar trebui să li se permită să prevadă ca distribuitorii de semnale să beneficieze de un mecanism de gestiune colectivă obligatorie a drepturilor pentru transmisiile lor, în același mod și în aceeași măsură ca operatorii de servicii de retransmisie pentru retransmisiile reglementate de Directiva 93/83/CEE și de prezenta directivă. În cazurile în care distribuitorii de semnale le oferă organismelor de radiodifuziune doar „modalități tehnice”, în sensul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru a asigura sau îmbunătăți recepția radiodifuziunii, nu ar trebui să se considere că distribuitorii de semnale participă la un act de comunicare publică.
- = -