search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'membre' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index membre:


whereas membre:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1972

 

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„serviciu al societății informaționale” înseamnă un serviciu în sensul definiției de la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535;

(b)

„destinatar al serviciului” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care utilizează un serviciu intermediar, în special cu scopul de a căuta informații sau de a le face accesibile;

(c)

„consumator” înseamnă orice persoană fizică care acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale, economice, meșteșugărești sau profesionale;

(d)

„a oferi servicii în Uniune” înseamnă a permite persoanelor fizice sau juridice din unul sau mai multe state membre să utilizeze serviciile unui furnizor de servicii intermediare care are o legătură substanțială cu Uniunea;

(e)

„legătură substanțială cu Uniunea” înseamnă o legătură între un furnizor de servicii intermediare și Uniune care decurge fie din faptul că furnizorul este stabilit în Uniune, fie din criterii factuale specifice, cum ar fi:

un număr semnificativ de destinatari ai serviciului în unul sau mai multe state membre în raport cu populația acestuia sau a acestora; sau

direcționarea activităților către unul sau mai multe state membre;

(f)

„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri legate de activitatea sa comercială, economică, meșteșugărească sau profesională;

(g)

„serviciu intermediar” înseamnă unul dintre următoarele servicii ale societății informaționale:

(i)

un serviciu de „simplă transmitere” („mere conduit”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații;

(ii)

un serviciu de „stocare în cache” („caching”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, implicând stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor transmise, singurul scop al efectuării stocării fiind acela de a face mai eficientă transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari, la cererea acestora;

(iii)

un serviciu de „găzduire” („hosting”), care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, la cererea acestuia;

(h)

„conținut ilegal” înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv;

(i)

„platformă online” înseamnă un serviciu de găzduire care, la cererea unui destinatar al serviciului, stochează și diseminează informații către public, cu excepția cazului în care activitatea respectivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară a unui alt serviciu sau o funcție minoră a serviciului principal și, din motive obiective și tehnice, nu poate fi utilizată fără celălalt serviciu, iar integrarea caracteristicii sau a funcției în celălalt serviciu nu este un mijloc de a eluda aplicarea prezentului regulament;

(j)

„motor de căutare online” înseamnă un serviciu intermediar care le permite utilizatorilor să introducă interogări pentru a căuta, în principiu, în toate site-urile web sau site-urile web într-o anumită limbă pe baza unei interogări privind orice subiect sub forma unui cuvânt, a unei solicitări vocale, a unei fraze sau a unui alt element introdus și care furnizează rezultate în orice format în care se pot găsi informații legate de conținutul căutat;

(k)

„diseminare către public” înseamnă punerea informațiilor la dispoziția unui număr potențial nelimitat de terți, la cererea destinatarului serviciului care a furnizat informațiile;

(l)

„contract la distanță” înseamnă contract la distanță în sensul definiției de la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2011/83/UE;

(m)

„interfață online” înseamnă orice software, inclusiv un site web sau o parte a acestuia, și aplicații, inclusiv aplicații mobile;

(n)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de stabilire” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care se află locul principal de stabilire al furnizorului unui serviciu intermediar ori în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al furnizorului respectiv;

(o)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de destinație” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale dintr-un stat membru în care este furnizat serviciul intermediar;

(p)

„destinatar activ al unei platforme online” înseamnă un destinatar al serviciului care a interacționat cu o platformă online fie solicitând platformei online să găzduiască informații, fie prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online;

(q)

„destinatar activ al unui motor de căutare online” înseamnă un destinatar al serviciului care a introdus o interogare într-un motor de căutare online și a fost expus la informațiile indexate și prezentate prin intermediul interfeței sale online;

(r)

„comunicare cu caracter publicitar” înseamnă informațiile menite să promoveze mesajul unei persoane juridice sau fizice, indiferent dacă promovarea se realizează în scop comercial sau necomercial, și prezentate de o platformă online pe interfața sa online contra unei remunerații, cu scopul specific de a promova informațiile respective;

(s)

„sistem de recomandare” înseamnă un sistem complet sau parțial automatizat utilizat de o platformă online pentru a sugera în interfața sa online informații specifice destinatarilor serviciului sau pentru a prioritiza informațiile respective, inclusiv ca urmare a unei căutări inițiate de destinatarul serviciului sau a stabilirii în alt mod a ordinii sau a vizibilității relative a informațiilor afișate;

(t)

„moderare a conținutului” înseamnă activitățile, automatizate sau neautomatizate, întreprinse de furnizorii de servicii intermediare cu scopul, în special, de a detecta, identifica și aborda conținutul ilegal sau informațiile incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale acestora, furnizate de destinatarii serviciului, inclusiv măsurile luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea conținutului ilegal respectiv sau a informațiilor respective, cum ar fi retrogradarea, demonetizarea, blocarea accesului la conținutul și informațiile respective sau eliminarea acestora, ori măsurile luate care afectează capacitatea destinatarilor serviciului de a furniza informațiile respective, cum ar fi închiderea sau suspendarea contului destinatarului;

(u)

„condiții generale de utilizare” înseamnă toate clauzele, indiferent de denumirea sau forma lor, care reglementează relația contractuală dintre furnizorul de servicii intermediare și destinatarii serviciului;

(v)

„persoane cu dizabilități” înseamnă persoane cu dizabilități în sensul definiției de la articolul 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului (38);

(w)

„comunicare comercială” înseamnă comunicare comercială în sensul definiției de la articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31/CE;

(x)

„cifră de afaceri” înseamnă suma obținută de o întreprindere în sensul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (39).

CAPITOLUL II

RĂSPUNDEREA FURNIZORILOR DE SERVICII INTERMEDIARE

Articolul 9

Ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal

(1)   La primirea unui ordin de a acționa împotriva unui anumit element sau a mai multor elemente de conținut ilegal, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii sau al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii;

(iii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iv)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul;

(vi)

dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

domeniul de aplicare teritorial al ordinului respectiv, pe baza normelor aplicabile din dreptul Uniunii și din dreptul intern, inclusiv din Cartă, și, după caz, a principiilor generale de drept internațional, este limitat la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului său;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizorul respectiv, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive, căile de atac posibile și o descriere a domeniului de aplicare teritorial al ordinului, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

Articolul 10

Ordine de a furniza informații

(1)   La primirea unui ordin de a furniza o anumită informație cu privire la unul sau mai mulți destinatari individuali ai serviciului, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii și al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea ordinului și la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iii)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice destinatarul sau destinatarii specifici cu privire la care se solicită informații, cum ar fi unul sau mai multe nume de cont sau identificatori unici;

(iv)

o expunere de motive care explică scopul pentru care sunt solicitate informațiile și motivul pentru care cerința de a furniza informațiile este necesară și proporțională pentru a stabili dacă destinatarii serviciilor intermediare respectă dreptul aplicabil al Uniunii sau dreptul intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, cu excepția cazului în care o astfel de expunere de motive nu poate fi furnizată din motive legate de prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului și a destinatarilor serviciului în cauză;

(vi)

dacă este cazul, informații privind autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

ordinul respectiv impune doar obligația ca furnizorul să furnizeze informații colectate deja în scopul furnizării serviciului și care se află sub controlul acestuia;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizor, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor coordonatorilor serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive și căile de atac posibile, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

CAPITOLUL III

OBLIGAȚII DE DILIGENȚĂ PENTRU UN MEDIU ONLINE TRANSPARENT ȘI SIGUR

SECȚIUNEA 1

Dispoziții aplicabile tuturor furnizorilor de servicii intermediare

Articolul 11

Puncte de contact pentru autoritățile statelor membre, Comisie și comitet

(1)   Furnizorii de servicii intermediare desemnează un punct unic de contact care să le permită să comunice direct, prin mijloace electronice, cu autoritățile statelor membre, cu Comisia și cu comitetul menționat la articolul 61 în vederea aplicării prezentului regulament.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare fac publice informațiile necesare pentru a identifica și a comunica cu ușurință cu punctele lor unice de contact. Informațiile respective trebuie să fie ușor accesibile și se actualizează.

(3)   Furnizorii de servicii intermediare precizează în informațiile menționate la alineatul (2) limba sau limbile oficiale ale statelor membre care, în plus față de o limbă înțeleasă la scară largă de un număr cât mai mare de cetățeni ai Uniunii, pot fi utilizate pentru a comunica cu punctele lor de contact și care includ cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru în care furnizorul de servicii intermediare își are locul principal de stabilire sau în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al acestuia.

Articolul 13

Reprezentanți legali

(1)   Furnizorii de servicii intermediare care nu sunt stabiliți în Uniune, dar care oferă servicii în Uniune desemnează în scris o persoană juridică sau fizică care să acționeze ca reprezentant legal al acestora în unul dintre statele membre în care furnizorul își oferă serviciile.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare îi împuternicesc pe reprezentanții lor legali pentru a fi contactați în plus față de furnizori sau în locul acestora de către autoritățile competente ale statelor membre, Comisie și comitet cu privire la toate aspectele necesare pentru primirea, respectarea și executarea deciziilor emise în legătură cu prezentul regulament. Furnizorii de servicii intermediare acordă reprezentantului lor legal competențele necesare și resurse suficiente pentru a garanta cooperarea lor eficientă și în timp util cu autoritățile competente ale statelor membre, cu Comisia și cu comitetul și pentru a se conforma unor astfel de decizii.

(3)   Reprezentantul legal desemnat poate fi tras la răspundere pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, fără a se aduce atingere răspunderii și acțiunilor în justiție care ar putea fi introduse împotriva furnizorului de servicii intermediare.

(4)   Furnizorii de servicii intermediare notifică numele, adresa poștală, adresa de e-mail și numărul de telefon ale reprezentantului lor legal coordonatorului serviciilor digitale din statul membru în care își are reședința sau în care este stabilit reprezentantul legal. Furnizorii de servicii intermediare se asigură că informațiile sunt puse la dispoziția publicului și sunt ușor accesibile, exacte și se actualizează.

(5)   Desemnarea unui reprezentant legal în cadrul Uniunii în temeiul alineatului (1) nu este echivalentă stabilirii în Uniune.

Articolul 14

Condiții generale de utilizare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare includ, în condițiile lor generale de utilizare, informații cu privire la orice restricții pe care le impun în legătură cu utilizarea serviciului lor în ceea ce privește informațiile furnizate de destinatarii serviciului. Informațiile respective includ informații cu privire la politicile, procedurile, măsurile și instrumentele utilizate în scopul moderării conținutului, inclusiv procesul decizional algoritmic și verificarea de către o persoană, precum și cu privire la regulamentul de procedură al sistemului lor intern de soluționare a plângerilor. Informațiile respective sunt prezentate într-un limbaj clar, simplu, inteligibil, accesibil și lipsit de ambiguitate și se pun la dispoziția publicului într-un format ușor accesibil și care poate fi citit automat.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare notifică destinatarii serviciului cu privire la orice modificare semnificativă a condițiilor generale de utilizare.

(3)   În cazul în care un serviciu intermediar este destinat în primul rând minorilor sau este utilizat în mod predominant de minori, furnizorul serviciului intermediar respectiv explică condițiile și eventualele restricții de utilizare a serviciului într-un mod pe care minorii îl pot înțelege.

(4)   Furnizorii de servicii intermediare acționează în mod diligent, obiectiv și proporțional în aplicarea și asigurarea respectării restricțiilor menționate la alineatul (1), ținând seama în mod corespunzător de drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate, inclusiv de drepturile fundamentale ale destinatarilor serviciului, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă și alte drepturi fundamentale, astfel cum sunt consacrate în Cartă.

(5)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari oferă destinatarilor serviciului un rezumat concis, ușor accesibil și într-un format care poate fi citit automat al condițiilor generale de utilizare, inclusiv al căilor de atac și al mecanismelor reparatorii disponibile, într-un limbaj clar și lipsit de ambiguitate.

(6)   Platformele online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari, în sensul articolului 33, își publică condițiile generale de utilizare în limbile oficiale ale tuturor statelor membre în care își oferă serviciile.

Articolul 15

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de servicii intermediare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare pun la dispoziția publicului, într-un format care poate fi citit automat și într-un mod ușor accesibil, cel puțin o dată pe an, rapoarte clare și ușor de înțeles cu privire la orice moderare a conținutului pe care au efectuat-o în perioada relevantă. Rapoartele respective includ, în special, după caz, informații privind următoarele aspecte:

(a)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de ordine primite de la autoritățile statelor membre, inclusiv ordinele emise în conformitate cu articolele 9 și 10, clasificate în funcție de tipul de conținut ilegal în cauză, statul membru care emite ordinul și durata de timp mediană necesară pentru a informa autoritatea care emite ordinul sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea acestuia și pentru a da curs ordinului;

(b)

pentru furnizorii de servicii de găzduire, numărul de notificări transmise în conformitate cu articolul 16, clasificate în funcție de tipul de conținut presupus ilegal în cauză, numărul de notificări transmise de notificatorii de încredere, orice acțiune întreprinsă în urma notificărilor, făcând distincție între acțiunile întreprinse în temeiul legii sau al condițiilor generale de utilizare ale furnizorului, numărul de notificări prelucrate exclusiv prin mijloace automatizate, precum și durata de timp mediană necesară pentru a întreprinde acțiunea;

(c)

pentru furnizorii de servicii intermediare, informații utile și ușor de înțeles cu privire la moderarea conținutului efectuată din proprie inițiativă, inclusiv utilizarea instrumentelor automatizate, măsurile luate pentru a oferi formare și asistență persoanelor responsabile de moderarea conținutului, numărul și tipul de măsuri luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea informațiilor furnizate de destinatarii serviciului și capacitatea destinatarilor de a furniza informații prin intermediul serviciului, precum și alte restricții conexe ale serviciului; informațiile raportate se clasifică în funcție de tipul de conținut ilegal sau de încălcarea condițiilor generale ale furnizorului de servicii, de metoda de detectare și de tipul de restricție aplicată;

(d)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de plângeri primite prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor în conformitate cu condițiile generale de utilizare ale furnizorului și, în plus, pentru furnizorii de platforme online, în conformitate cu articolul 20, temeiul plângerilor respective, deciziile luate cu privire la plângerile respective, durata de timp mediană necesară pentru luarea deciziilor respective și numărul de cazuri în care deciziile respective au fost anulate;

(e)

orice utilizare a mijloacelor automatizate în scopul moderării conținutului, inclusiv o descriere calitativă, o specificare a scopurilor exacte, a indicatorilor de acuratețe și a ratei posibile de eroare a mijloacelor automatizate utilizate pentru îndeplinirea acestor scopuri, precum și orice garanții aplicate.

(2)   Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică furnizorilor de servicii intermediare care se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE și care nu sunt platforme online foarte mari în sensul articolului 33 din prezentul regulament.

(3)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, inclusiv perioade de raportare armonizate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

SECȚIUNEA 2

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de servicii de găzduire, inclusiv platformelor online

Articolul 18

Notificarea suspiciunilor de infracțiuni

(1)   În cazul în care un furnizor de servicii de găzduire ia cunoștință de o informație care creează suspiciunea că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței uneia sau mai multor persoane, furnizorul informează cu promptitudine autoritățile de aplicare a legii sau autoritățile judiciare ale statului membru sau ale statelor membre în cauză cu privire la suspiciunea sa și furnizează toate informațiile relevante disponibile.

(2)   În cazul în care nu poate identifica cu un grad rezonabil de certitudine statul membru în cauză, furnizorul serviciilor de găzduire informează autoritățile de aplicare a legii din statul membru în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul său legal ori informează Europolul sau ambele instituții.

În sensul prezentului articol, statul membru în cauză este statul membru în care se suspectează că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc infracțiunea ori statul membru în care își are reședința sau în care se află infractorul prezumat ori statul membru în care își are reședința sau în care se află victima infracțiunii prezumate.

SECȚIUNEA 3

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online

Articolul 21

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1)   Destinatarii serviciului, inclusiv persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări, cărora li se adresează deciziile menționate la articolul 20 alineatul (1) au dreptul de a opta pentru orice organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor care a fost certificat în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în vederea soluționării litigiilor legate de deciziile respective, inclusiv a plângerilor care nu au fost soluționate prin intermediul sistemului intern de soluționare a plângerilor menționat la articolul respectiv.

Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile cu privire la posibilitatea destinatarilor serviciului de a apela la soluționarea extrajudiciară a litigiilor, astfel cum se menționează la primul paragraf, sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului destinatarului serviciului în cauză de a iniția, în orice etapă, proceduri pentru a contesta deciziile respective ale furnizorilor de platforme online în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu dreptul aplicabil.

(2)   Ambele părți colaborează cu bună credință cu organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor selectat, în vederea soluționării litigiului.

Furnizorii de platforme online pot refuza să colaboreze cu un astfel de organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor dacă a fost deja soluționat un litigiu privind aceleași informații și aceleași motive de presupusă ilegalitate sau incompatibilitate a conținutului.

Organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu are competența de a le impune părților o soluție obligatorie cu privire la litigiu.

(3)   Coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor certifică respectivul organism, pentru o perioadă de maximum cinci ani, care poate fi reînnoită, la cererea organismului în cauză, dacă organismul a demonstrat că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

este imparțial și independent, inclusiv din punct de vedere financiar, de furnizorii de platforme online și de destinatarii serviciului furnizat de furnizorii de platformele online, inclusiv de persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări;

(b)

dispune de cunoștințele de specialitate necesare în ceea ce privește chestiunile apărute în unul sau mai multe domenii specifice ale conținutului ilegal sau în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării condițiilor generale de utilizare ale uneia sau mai multor tipuri de platforme online, permițând organismului să contribuie în mod eficace la soluționarea unui litigiu;

(c)

membrii săi sunt remunerați într-o manieră care nu are legătură cu rezultatul procedurii;

(d)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură este ușor accesibil prin intermediul tehnologiei comunicațiilor electronice și oferă posibilitatea de a iniția soluționarea litigiilor și de a transmite online documentele justificative necesare;

(e)

are capacitatea de a soluționa litigiul într-un mod rapid, eficace și eficient din punctul de vedere al costurilor și în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii;

(f)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură se derulează în conformitate cu norme de procedură clare și echitabile, ușor accesibile publicului și care sunt conforme cu dreptul aplicabil, inclusiv cu prezentul articol.

Coordonatorul serviciilor digitale menționează în certificat, după caz:

(a)

aspectele specifice la care se referă expertiza organismului, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b); și

(b)

limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii în care organismul poate să soluționeze litigii, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (e).

(4)   Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor raportează anual cu privire la funcționarea lor coordonatorului serviciilor digitale care le-a certificat, specificând cel puțin numărul de litigii pe care le-au primit, informațiile cu privire la rezultatele litigiilor respective, durata medie de soluționare a acestora și eventualele deficiențe sau dificultăți întâmpinate. Acestea furnizează informații suplimentare la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale.

Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc, o dată la doi ani, un raport privind funcționarea organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat. În special, raportul respectiv:

(a)

enumeră numărul de litigii pe care le-a primit anual fiecare organism certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor;

(b)

indică rezultatele procedurilor inițiate în fața organismelor respective și durata medie de soluționare a litigiilor;

(c)

identifică și explică eventualele deficiențe sau dificultăți sistematice sau sectoriale întâlnite în legătură cu funcționarea organismelor respective;

(d)

identifică cele mai bune practici privind funcționarea organismelor respective;

(e)

conține recomandări cu privire la modul de îmbunătățire a funcționării organismelor respective, după caz.

Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor pun la dispoziția părților soluția lor într-un termen rezonabil și nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la primirea plângerii. În cazul unor litigii extrem de complexe, organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor poate, la libera sa alegere, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice cu un termen suplimentar de cel mult 90 de zile, durata totală maximă neputând depăși 180 de zile.

(5)   În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză destinatarului serviciului, inclusiv persoanei fizice sau entității care a transmis o notificare, furnizorul platformei online suportă toate taxele facturate de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor și rambursează destinatarului respectiv, inclusiv persoanei fizice sau entității, orice alte cheltuieli rezonabile pe care acesta le-a suportat în legătură cu soluționarea litigiului. În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză furnizorului platformei online, destinatarul serviciului, inclusiv persoana fizică sau entitatea, nu are obligația să ramburseze eventualele taxe sau alte cheltuieli pe care le-a suportat sau pe care trebuie să le suporte furnizorul platformei online în legătură cu soluționarea litigiului, cu excepția cazului în care organismul constată că destinatarul respectiv a acționat în mod vădit cu rea-credință.

Taxele percepute furnizorilor de platforme online de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pentru soluționarea litigiului trebuie să fie rezonabile și, în orice caz, nu pot depăși costurile care incumbă organismului respectiv. Soluționarea litigiilor trebuie să fie gratuită sau să aibă o contravaloare simbolică pentru destinatarii serviciului.

Înainte de inițierea procedurii de soluționare a litigiilor, organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor aduc la cunoștința destinatarului serviciului, inclusiv a persoanelor fizice sau a entităților care au transmis o notificare, și furnizorului platformei online în cauză taxele sau mecanismele utilizate pentru stabilirea taxelor.

(6)   Statele membre pot institui organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor în sensul alineatului (1) sau pot sprijini activitățile unora sau ale tuturor organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3).

Statele membre se asigură că niciuna dintre activitățile lor desfășurate în temeiul primului paragraf nu afectează capacitatea coordonatorilor serviciilor digitale de a certifica organismele în cauză în conformitate cu alineatul (3).

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a certificat un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor revocă respectiva certificare dacă, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, stabilește că organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3). Înainte de a revoca certificarea respectivă, coordonatorul serviciilor digitale oferă organismului respectiv posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca certificarea organismului de soluționare extrajudiciară a litigiilor.

(8)   Coordonatorii serviciilor digitale notifică Comisiei organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3), inclusiv, după caz, mențiunile indicate la al doilea paragraf de la alineatul respectiv, precum și organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor a căror certificare a fost revocată. Comisia publică o listă a organismelor respective, inclusiv a mențiunilor respective, pe un site web special ușor accesibil și actualizează lista.

(9)   Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2013/11/UE și nici procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor și entităților pentru consumatori instituite în temeiul directivei respective.

Articolul 30

Trasabilitatea comercianților

(1)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că comercianții pot utiliza respectivele platforme online pentru a promova mesaje privind produsele sau serviciile ori pentru a oferi produse sau servicii consumatorilor situați în Uniune doar dacă, înainte de utilizarea serviciilor lor în scopurile respective, aceștia au obținut următoarele informații, dacă sunt aplicabile în cazul comerciantului:

(a)

numele, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail ale comerciantului;

(b)

o copie a documentului de identificare al comerciantului sau orice altă identificare electronică, în sensul definiției de la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (40);

(c)

coordonatele contului de plată ale comerciantului;

(d)

în cazul în care comerciantul este înregistrat într-un registru de comerț sau un registru public similar, registrul de comerț în care comerciantul este înregistrat și numărul de înregistrare sau mijlocul echivalent de identificare din registrul respectiv;

(e)

o autocertificare a comerciantului care se angajează să ofere numai produse sau servicii care respectă normele aplicabile ale dreptului Uniunii.

(2)   În momentul primirii informațiilor menționate la alineatul (1) și înainte de a-i permite comerciantului în cauză să îi folosească serviciile, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții depune toate eforturile pentru a evalua dacă informațiile menționate la alineatul (1) literele (a)-(e) sunt fiabile și complete, prin utilizarea oricărei baze de date online sau a oricărei interfețe online oficiale și accesibile în mod liber puse la dispoziție de un stat membru sau de Uniune sau prin cereri adresate comerciantului de a furniza documente justificative din surse fiabile. În scopul prezentului regulament, comercianții sunt răspunzători pentru exactitatea informațiilor furnizate.

În ceea ce privește comercianții care, la 17 februarie 2024, utilizează deja serviciile furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții în scopurile menționate la alineatul (1), furnizorii depun toate eforturile pentru a obține informațiile enumerate de la comercianții în cauză în termen de 12 luni. În cazul în care comercianții în cauză nu furnizează informațiile în termenul respectiv, furnizorii suspendă furnizarea serviciilor lor către comercianții respectivi până când aceștia furnizează toate informațiile.

(3)   În cazul în care furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții obține suficiente indicii sau are motive să considere că oricare dintre informațiile menționate la alineatul (1) obținute de la comerciantul în cauză este incorectă, incompletă sau neactualizată, furnizorul respectiv îi solicită comerciantului să remedieze situația respectivă fără întârziere sau în termenul stabilit în dreptul Uniunii și în dreptul intern.

În cazul în care comerciantul nu corectează sau nu completează informațiile respective, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții suspendă rapid furnizarea serviciilor sale către comerciantul respectiv în legătură cu ofertele de produse sau servicii către consumatorii situați în Uniune până când toate condițiile cererii sunt îndeplinite.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 4 din Regulamentul (UE) 2019/1150, în cazul în care un furnizor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții refuză să permită unui comerciant să utilizeze serviciul pe care îl furnizează, în temeiul alineatului (1), sau suspendă furnizarea serviciului în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, comerciantul în cauză are dreptul de a depune o plângere, astfel cum se prevede la articolele 20 și 21 din prezentul regulament.

(5)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții stochează informațiile obținute în temeiul alineatelor (1) și (2) în mod securizat pentru o perioadă de șase luni de la încetarea relației contractuale cu comerciantul în cauză. Ulterior, platforma șterge informațiile.

(6)   Fără a aduce atingere alineatului (2) de la prezentul articol, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții divulgă informații terților numai în cazul în care are această obligație în temeiul dreptului aplicabil, inclusiv al ordinelor menționate la articolul 10 și al oricărui ordin emis de autoritățile competente ale statelor membre sau de Comisie pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament.

(7)   Furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții pune la dispoziția destinatarilor serviciului, pe platforma sa online, informațiile menționate la alineatul (1) literele (a), (d) și (e) în mod clar, ușor accesibil și inteligibil. Informațiile respective trebuie să fie disponibile cel puțin pe interfața online a platformei online unde sunt prezentate informațiile referitoare la produs sau la serviciu.

Articolul 42

Obligațiile de raportare în materie de transparență

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari publică rapoartele menționate la articolul 15 în termen de cel mult două luni de la data aplicării menționate la articolul 33 alineatul (6) al doilea paragraf și, ulterior, cel puțin o dată la fiecare șase luni.

(2)   În rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, publicate de furnizorii de platforme online foarte mari, se precizează, pe lângă informațiile menționate la articolul 15 și la articolul 24 alineatul (1):

(a)

resursele umane pe care furnizorul de platforme online foarte mari le dedică moderării conținutului în ceea ce privește serviciul oferit în Uniune, pentru fiecare limbă oficială aplicabilă a statelor membre, după caz, inclusiv pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 16 și 22, precum și pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 20;

(b)

calificările și cunoștințele lingvistice ale persoanelor care desfășoară activitățile menționate la litera (a), precum și formarea și sprijinul acordat acestui personal;

(c)

indicatorii de acuratețe și informațiile conexe menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (e), pentru fiecare limbă oficială a statelor membre.

Rapoartele se publică în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statelor membre.

(3)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 24 alineatul (2), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari includ în rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și informații privind numărul mediu lunar al destinatarilor serviciului pentru fiecare stat membru.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari transmit, fără întârzieri nejustificate, după finalizare, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, și pun la dispoziția publicului, cel târziu trei luni după primirea fiecărui raport de audit în conformitate cu articolul 37 alineatul (4):

(a)

un raport care prezintă rezultatele evaluării riscurilor în temeiul articolului 34;

(b)

măsurile specifice de atenuare identificate și puse în aplicare în temeiul articolului 35 alineatul (1);

(c)

raportul de audit prevăzut la articolul 37 alineatul (4);

(d)

raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului prevăzut la articolul 37 alineatul (6);

(e)

dacă este cazul, informații despre consultările desfășurate de furnizor în sprijinul evaluărilor riscurilor și conceperea măsurilor de atenuare a riscurilor.

(5)   În cazul în care un furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari consideră că publicarea de informații în temeiul alineatului (4) ar putea avea ca rezultat divulgarea de informații confidențiale ale furnizorului respectiv sau ale destinatarilor serviciului, ar putea cauza vulnerabilități semnificative în ceea ce privește securitatea serviciului său, ar putea submina securitatea publică sau aduce un prejudiciu destinatarilor, furnizorul poate elimina aceste informații din rapoartele puse la dispoziția publicului. În acest caz, furnizorul transmite rapoartele complete coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, însoțite de o expunere a motivelor care justifică motivele pentru care informațiile au fost eliminate din rapoartele puse la dispoziția publicului.

Articolul 48

Protocoale pentru situații de criză

(1)   Comitetul poate recomanda Comisiei să inițieze elaborarea, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4), a unor protocoale voluntare pentru situații de criză care să abordeze situații de criză. Situațiile respective sunt strict limitate la circumstanțe extraordinare care afectează siguranța publică sau sănătatea publică.

(2)   Comisia încurajează și facilitează participarea furnizorilor de platforme online foarte mari, de motoare de căutare online foarte mari și, după caz, a furnizorilor de alte platforme online sau de alte motoare de căutare online la elaborarea, testarea și aplicarea respectivelor protocoale pentru situații de criză. Comisia urmărește să asigure că respectivele protocoale pentru situații de criză includ una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

(a)

afișarea în mod vizibil de informații privind situația de criză, furnizate de autoritățile statelor membre sau la nivelul Uniunii sau, în funcție de contextul situației de criză, de către alte organisme relevante de încredere;

(b)

asigurarea faptului că furnizorul de servicii intermediare desemnează un punct de contact specific pentru gestionarea situației de criză; după caz, acesta poate fi punctul electronic de contact menționat la articolul 11 sau, în cazul furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari, responsabilul de conformitate menționat la articolul 41;

(c)

după caz, să adapteze resursele dedicate respectării obligațiilor prevăzute la articolele 16, 20, 22, 23 și 35 la nevoile generate de situația de criză.

(3)   Comisia implică, după caz, autoritățile statelor membre și poate implica, de asemenea, organele, oficiile și agențiile Uniunii în elaborarea, testarea și supravegherea aplicării protocoalelor pentru situații de criză. În cazul în care este necesar și oportun, Comisia poate, de asemenea, să implice organizațiile societății civile sau alte organizații relevante în elaborarea protocoalelor pentru situații de criză.

(4)   Comisia se asigură că protocoalele pentru situații de criză stabilesc în mod clar toate elementele următoare:

(a)

parametrii specifici pentru a determina care este circumstanța excepțională specifică pe care protocolul pentru situații de criză urmărește să o abordeze și obiectivele pe care le urmărește;

(b)

rolul fiecărui participant și măsurile pe care trebuie să le pună în aplicare pentru pregătirea activării protocolului și după activarea protocolului pentru situații de criză;

(c)

o procedură clară care să stabilească momentul în care se activează protocolul pentru situații de criză;

(d)

o procedură clară care să stabilească perioada în care trebuie luate măsurile de întreprins ca urmare a activării protocolului pentru situații de criză, această perioadă trebuind să se limiteze la strictul necesar pentru abordarea circumstanțelor extraordinare specifice în cauză;

(e)

garanții care să abordeze efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale consacrate în Cartă, în special a libertății de exprimare și de informare și a dreptului la nediscriminare;

(f)

un proces de raportare publică cu privire la măsurile luate, durata și rezultatele acestora, care să se desfășoare la încetarea situației de criză.

(5)   În cazul în care Comisia consideră că un protocol pentru situații de criză nu remediază în mod eficace situația de criză sau nu garantează exercitarea drepturilor fundamentale, astfel cum se menționează la alineatul (4) litera (e), Comisia le solicită participanților să revizuiască protocolul pentru situații de criză, inclusiv prin adoptarea de măsuri suplimentare.

CAPITOLUL IV

PUNERE ÎN APLICARE, COOPERARE, SANCȚIUNI ȘI ASIGURAREA RESPECTĂRII

SECȚIUNEA 1

Autoritățile competente și coordonatorii naționali ai serviciilor digitale

Articolul 49

Autoritățile competente și coordonatorii serviciilor digitale

(1)   Statele membre desemnează una sau mai multe autorități competente ca fiind responsabile cu supravegherea furnizorilor de servicii intermediare și asigurarea respectării prezentului regulament (denumite în continuare „autoritățile competente”).

(2)   Statele membre desemnează una dintre autoritățile competente în calitate de coordonator al serviciilor digitale. Coordonatorul serviciilor digitale este responsabil de toate aspectele legate de supraveghere și de asigurarea respectării prezentului regulament în statul membru respectiv, cu excepția cazului în care statul membru în cauză a încredințat anumite sarcini sau sectoare specifice altor autorități competente. Coordonatorul serviciilor digitale are, în orice caz, responsabilitatea de a asigura coordonarea la nivel național în ceea ce privește aspectele respective și de a contribui la supraveghere și la asigurarea respectării prezentului regulament în întreaga Uniune, realizate în mod eficace și consecvent.

În acest scop, coordonatorii serviciilor digitale cooperează între ei și cu alte autorități naționale competente, cu comitetul și cu Comisia, fără a aduce atingere posibilității ca statele membre să prevadă mecanisme de cooperare și schimburi periodice de opinii între coordonatorul serviciilor digitale și alte autorități naționale, atunci când acest lucru este relevant pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin.

În cazul în care, pe lângă coordonatorul serviciilor digitale, un stat membru desemnează una sau mai multe autorități competente, statul membru se asigură că sarcinile autorităților respective și cele ale coordonatorului serviciilor digitale sunt clar definite și că aceștia cooperează îndeaproape și cu eficacitate în îndeplinirea sarcinilor care le revin.

(3)   Statele membre desemnează coordonatorii serviciilor digitale până la 17 februarie 2024.

Statele membre pun la dispoziția publicului și comunică Comisiei și comitetului denumirea autorității competente pe care au desemnat-o drept coordonator al serviciilor digitale și informații cu privire la modul în care poate fi contactat coordonatorul. Statul membru în cauză comunică Comisiei și comitetului numele celorlalte autorități competente menționate la alineatul (2), precum și sarcinile care le revin.

(4)   Dispozițiile aplicabile coordonatorilor serviciilor digitale prevăzute la articolele 50, 51 și 56 se aplică, de asemenea, oricăror alte autorități competente desemnate de statele membre în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.

Articolul 50

Cerințe cu privire la coordonatorii serviciilor digitale

(1)   Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale își îndeplinesc sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament în mod imparțial, transparent și în timp util. Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale dispun de toate resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, inclusiv de resurse tehnice, financiare și umane suficiente pentru a-i supraveghea în mod adecvat pe toți furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera lor de competență. Pentru a nu afecta în mod negativ independența coordonatorului său al serviciilor digitale, fiecare stat membru se asigură că acesta dispune de suficientă autonomie în gestionarea bugetului său, în limitele generale ale bugetului.

(2)   Atunci când își îndeplinesc sarcinile și își exercită competențele în conformitate cu prezentul regulament, coordonatorii serviciilor digitale acționează în deplină independență. Coordonatorii serviciilor digitale nu sunt supuși niciunei influențe externe, indiferent dacă aceasta este directă sau indirectă, și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nicio altă autoritate publică sau parte privată.

(3)   Alineatul (2) de la prezentul articol nu aduce atingere sarcinilor coordonatorilor serviciilor digitale din cadrul sistemului de supraveghere și de asigurare a respectării normelor prevăzut în prezentul regulament și nici cooperării cu alte autorități competente în conformitate cu articolul 49 alineatul (2). Alineatul (2) de la prezentul articol nu împiedică exercitarea controlului jurisdicțional și, de asemenea, nu aduce atingere cerințelor proporționale în materie de responsabilitate în ceea ce privește activitățile generale ale coordonatorilor serviciilor digitale, cum ar fi cheltuielile financiare sau raportarea către parlamentele naționale, cu condiția ca cerințele respective să nu submineze realizarea obiectivelor prezentului regulament.

Articolul 51

Competențele coordonatorilor serviciilor digitale

(1)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de investigare în ceea ce privește conduita furnizorilor de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a le solicita furnizorilor respectivi, precum și altor persoane care acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la o presupusă încălcare a prezentului regulament, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze informațiile respective fără întârzieri nejustificate;

(b)

competența de a efectua sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să dispună inspecții în orice incinte pe care le folosesc furnizorii respectivi sau persoanele respective în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională sau de a solicita altor autorități publice să facă acest lucru, pentru a examina, a confisca, a efectua sau a obține copii ale informațiilor referitoare la o presupusă încălcare, sub orice formă, indiferent de mediul de stocare;

(c)

competența de a solicita oricărui membru al personalului sau oricărui reprezentant al furnizorilor sau persoanelor respective explicații cu privire la orice informații referitoare la o presupusă încălcare și de a înregistra răspunsurile cu consimțământul persoanei în cauză prin orice mijloace tehnice.

(2)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de asigurare a respectării normelor în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a accepta angajamentele oferite de furnizorii respectivi în ceea ce privește respectarea de către aceștia a prezentului regulament și de a conferi caracter obligatoriu angajamentelor respective;

(b)

competența de a dispune încetarea încălcărilor și, după caz, de a impune măsuri corective proporționale cu încălcarea și necesare pentru a pune capăt efectiv încălcării sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru;

(c)

competența de a impune amenzi sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru nerespectarea prezentului regulament, inclusiv pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(d)

competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru a se asigura că se pune capăt încălcării în conformitate cu un ordin emis în temeiul literei (b) de la prezentul paragraf sau pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(e)

competența de a adopta măsuri provizorii sau de a solicita autorității judiciare naționale competente din statul lor membru să facă acest lucru, pentru a evita riscul unui prejudiciu grav.

În ceea ce privește primul paragraf literele (c) și (d), coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competențele de asigurare a respectării normelor prevăzute la literele respective în ceea ce privește celelalte persoane menționate la alineatul (1) în caz de nerespectare de către acestea a unui ordin care le-a fost emis în temeiul alineatului respectiv. Coordonatorii serviciilor digitale exercită respectivele competențe de asigurare a respectării normelor numai după ce au furnizat în timp util celorlalte persoane respective toate informațiile relevante referitoare la ordinele respective, inclusiv perioada lor de aplicare, amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu care pot fi impuse în caz de nerespectare și căile de atac.

(3)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competența de a lua următoarele măsuri în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru, în cazul în care au fost epuizate toate celelalte competențe prevăzute în prezentul articol menite să asigure încetarea încălcării, dar încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave care nu pot fi evitate prin exercitarea altor competențe disponibile în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern:

(a)

să solicite organului de conducere al furnizorilor respectivi ca, fără întârzieri nejustificate, să examineze situația, să adopte și să prezinte un plan de acțiune care să descrie măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării, să se asigure că furnizorul ia măsurile respective și să prezinte rapoarte cu privire la măsurile luate;

(b)

să solicite autorității judiciare competente din statul lor membru să dispună restricționarea temporară a accesului destinatarilor serviciului vizat de încălcare sau, numai în cazul în care acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, la interfața online a furnizorului de servicii intermediare pe care are loc încălcarea, atunci când coordonatorii serviciilor digitale consideră că un furnizor de servicii intermediare nu a respectat în mod suficient cerințele menționate la litera (a), că încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave și că încălcarea presupune o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor.

Cu excepția cazului în care acționează la cererea Comisiei menționată la articolul 82, înainte de a trimite cererea menționată la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, coordonatorul serviciilor digitale invită părțile interesate să prezinte observații scrise într-un termen de minimum două săptămâni, descriind măsurile pe care intenționează să le solicite și identificând destinatarul sau destinatarii vizați. Furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii vizați și orice alt terț care demonstrează un interes legitim au dreptul de a participa la procedura desfășurată de autoritatea judiciară competentă. Orice măsură dispusă trebuie să fie proporțională cu natura, gravitatea, recurența și durata încălcării, fără a restricționa în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului în cauză la informații legale.

Restricționarea accesului se face pe o perioadă de patru săptămâni, sub rezerva posibilității ca, prin ordinul său, autoritatea judiciară competentă să permită coordonatorului serviciilor digitale să prelungească perioada respectivă cu perioade suplimentare având aceeași durată, în limita unui număr maxim de prelungiri stabilit de autoritatea judiciară respectivă. Coordonatorul serviciilor digitale prelungește perioada numai în cazul în care, după luarea în considerare a drepturilor și intereselor tuturor părților afectate de restricția respectivă și toate circumstanțele relevante, inclusiv orice informație pe care furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii și orice alt terț care a demonstrat un interes legitim i-o poate furniza, coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite ambele condiții de mai jos:

(a)

furnizorul de servicii intermediare nu a luat măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării;

(b)

restricția temporară nu restricționează în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului la informații legale, având în vedere numărul destinatarilor afectați și existența unor alternative adecvate și ușor accesibile.

În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la al treilea paragraf literele (a) și (b), dar nu mai poate prelungi perioada în temeiul celui de al treilea paragraf, coordonatorul serviciilor digitale transmite o nouă solicitare autorității judiciare competente, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b).

(4)   Competențele enumerate la alineatele (1), (2) și (3) nu aduc atingere secțiunii 3.

(5)   Măsurile luate de coordonatorii serviciilor digitale în exercitarea competențelor lor enumerate la alineatele (1), (2) și (3) trebuie să fie eficace, cu efect de descurajare și proporționale, ținând seama în special de natura, gravitatea, recurența și durata încălcării sau a presupusei încălcări la care se referă măsurile respective, precum și de capacitatea economică, tehnică și operațională a furnizorului de servicii intermediare în cauză, dacă este cazul.

(6)   Statele membre stabilesc norme și proceduri specifice pentru exercitarea competențelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) și se asigură că orice exercitare a competențelor respective face obiectul unor garanții adecvate prevăzute în dreptul intern aplicabil, cu respectarea Cartei și a principiilor generale ale dreptului Uniunii. În special, măsurile respective pot fi luate numai în conformitate cu dreptul la respectarea vieții private și cu dreptul la apărare, inclusiv cu dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, și sub rezerva dreptului tuturor părților afectate la o cale de atac eficace.

Articolul 52

Sancțiuni

(1)   Statele membre adoptă normele privind sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prezentului regulament de către furnizorii de servicii intermediare din sfera lor de competență și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora în conformitate cu articolul 51.

(2)   Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. Statele membre notifică Comisiei normele și măsurile respective și îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a acestora.

(3)   Statele membre se asigură că cuantumul maxim al amenzilor care pot fi impuse pentru nerespectarea unei obligații prevăzute în prezentul regulament este de 6 % din cifra de afaceri anuală la nivel mondial înregistrată în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare în cauză. Statele membre se asigură că cuantumul maxim al amenzii care poate fi impusă pentru furnizarea de informații incorecte, incomplete sau care induc în eroare, pentru lipsa unui răspuns sau pentru nerectificarea informațiilor incorecte, incomplete sau care induc în eroare și pentru refuzul de a se supune unei inspecții este de 1 % din venitul anual sau din cifra de afaceri anuală la nivel mondial înregistrat(ă) în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare sau de persoana în cauză.

(4)   Statele membre se asigură că cuantumul maxim zilnic al unei penalități cu titlu cominatoriu este de 5 % din cifra de afaceri zilnică medie la nivel mondial sau din venitul zilnic mediu la nivel mondial înregistrat(ă) în exercițiul financiar precedent de furnizorul de servicii intermediare în cauză, calculată de la data specificată în decizia în cauză.

Articolul 56

Competențe

(1)   Statul membru în care se află locul principal de stabilire al furnizorului de servicii intermediare are competența exclusivă de a supraveghea și a asigura respectarea prezentului regulament, cu excepția competențelor prevăzute la alineatele (2), (3) și (4).

(2)   Comisia are competența exclusivă de a supraveghea și a asigura respectarea capitolului III secțiunea 5.

(3)   Pe lângă competențele prevăzute în capitolul III secțiunea 5, Comisia are competența de a supraveghea și a asigura respectarea prezentului regulament în ceea ce privește furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari.

(4)   În cazul în care Comisia nu a inițiat proceduri pentru aceeași încălcare, statul membru în care se află locul principal de stabilire al furnizorului unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare are competența de a supraveghea și de a asigura respectarea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, altele decât cele prevăzute în capitolul III secțiunea 5, în ceea ce privește furnizorii respectivi.

(5)   Statele membre și Comisia supraveghează și asigură respectarea prezentului regulament în strânsă cooperare.

(6)   În cazul în care un furnizor de servicii intermediare nu este stabilit în Uniune, competența de a supraveghea și de a asigura respectarea obligațiilor relevante din prezentul regulament revine statului membru în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul său legal sau Comisiei, după caz, în conformitate cu alineatele (1) și (4) de la prezentul articol.

(7)   În cazul în care un furnizor de servicii intermediare nu numește un reprezentant legal în conformitate cu articolul 13, toate statele membre și, în cazul unui furnizor al unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare, Comisia au competența de a supraveghea și a asigura respectarea normelor în conformitate cu prezentul articol.

În cazul în care un coordonator al serviciilor digitale intenționează să își exercite competențele în temeiul prezentului alineat, acesta notifică toți ceilalți coordonatori ai serviciilor digitale și Comisia și se asigură că sunt respectate garanțiile aplicabile prevăzute de Cartă, în special pentru a evita ca același comportament să fie sancționat de mai multe ori pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care intenționează să își exercite competențele în temeiul prezentului alineat, Comisia informează toți ceilalți coordonatori ai serviciilor digitale în acest sens. În urma notificării în temeiul prezentului alineat, alte state membre nu inițiază proceduri pentru același comportament ca cel menționat în notificare.

Articolul 60

Investigații comune

(1)   Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire poate lansa și conduce investigații comune cu participarea unuia sau mai multor coordonatori ai serviciilor digitale implicați:

(a)

din proprie inițiativă, pentru a investiga o presupusă încălcare a prezentului regulament de către un anumit furnizor de servicii intermediare în mai multe state membre; sau

(b)

la recomandarea comitetului, acționând la cererea a cel puțin trei coordonatori ai serviciilor digitale, care invocă, pe baza unei suspiciuni rezonabile, existența unei încălcări a prezentului regulament de către un anumit furnizor de servicii intermediare care îi afectează pe destinatarii serviciului din statele lor membre.

(2)   Orice coordonator al serviciilor digitale care demonstrează un interes legitim de a participa la o investigație comună în temeiul alineatului (1) poate solicita să facă acest lucru. Investigația comună se încheie în termen de trei luni de la data deschiderii sale, cu excepția cazului în care participanții convin altfel.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire comunică poziția sa preliminară cu privire la presupusa încălcare în termen de cel mult o lună de la expirarea termenului menționat la primul paragraf tuturor coordonatorilor serviciilor digitale, Comisiei și comitetului. Poziția preliminară ține seama de opiniile tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale care participă la investigația comună. După caz, respectiva poziție preliminară stabilește, de asemenea, măsurile de asigurare a respectării normelor avute în vedere.

(3)   Comitetul poate sesiza Comisia în temeiul articolului 59, în cazul în care:

(a)

coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire nu și-a comunicat poziția preliminară în termenul prevăzut la alineatul (2);

(b)

comitetul este în dezacord substanțial cu poziția preliminară comunicată de coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire; sau

(c)

coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire nu a inițiat în mod prompt investigația comună în urma recomandării comitetului în temeiul alineatului (1) litera (b).

(4)   Pe parcursul desfășurării investigației comune, coordonatorii serviciilor digitale participanți cooperează cu bună credință, ținând seama, după caz, de indicațiile coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și de recomandarea comitetului. Coordonatorii serviciilor digitale din țara de destinație care participă la investigația comună au dreptul, la cererea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau după consultarea acestuia, să își exercite competențele de investigare menționate la articolul 51 alineatul (1) cu privire la furnizorii de servicii intermediare vizați de presupusa încălcare, în ceea ce privește informațiile și incintele situate pe teritoriul lor.

SECȚIUNEA 3

Comitetul european pentru servicii digitale

Articolul 62

Structura comitetului

(1)   Comitetul este format din coordonatorii serviciilor digitale, care sunt reprezentați de înalți funcționari. Nedesemnarea de către unul sau mai multe dintre statele membre a unui coordonator al serviciilor digitale nu împiedică executarea de către comitet a sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament. În cazul în care se prevede astfel în dreptul intern, la comitet pot participa, alături de coordonatorul serviciilor digitale, și alte autorități competente cărora li s-au încredințat responsabilități operaționale specifice în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării prezentului regulament. La reuniuni pot fi invitate și alte autorități naționale în cazul în care chestiunile discutate le privesc.

(2)   Comitetul este prezidat de Comisie. Comisia convoacă reuniunile și pregătește ordinea de zi în conformitate cu sarcinile care revin comitetului în temeiul prezentului regulament și în concordanță cu regulamentul său de procedură. Atunci când comitetului i se solicită să adopte o recomandare în temeiul prezentului regulament, acesta pune imediat solicitarea la dispoziția altor coordonatori ai serviciilor digitale, prin intermediul sistemului de schimb de informații prevăzut la articolul 85.

(3)   Fiecare stat membru dispune de un vot. Comisia nu are drept de vot.

La adoptarea deciziilor, comitetul hotărăște cu majoritate simplă. Atunci când adoptă o recomandare adresată Comisiei astfel cum se menționează la articolul 36 alineatul (1) primul paragraf, comitetul votează în termen de 48 de ore de la solicitarea președintelui comitetului.

(4)   Comisia furnizează sprijin administrativ și analitic pentru activitățile desfășurate de comitet în temeiul prezentului regulament.

(5)   Comitetul poate invita experți și observatori să participe la reuniunile sale și poate coopera cu alte organe, oficii, agenții și grupuri consultative ale Uniunii, precum și cu experți externi, după caz. Comitetul pune la dispoziția publicului rezultatele acestei cooperări.

(6)   Comitetul poate consulta părțile interesate și face publice rezultatele unor astfel de consultări.

(7)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură după ce a obținut aprobarea Comisiei.

Articolul 64

Dezvoltarea cunoștințelor de specialitate și a capacităților

(1)   Comisia, în cooperare cu coordonatorii serviciilor digitale și cu comitetul, dezvoltă cunoștințele de specialitate și capacitățile la nivelul Uniunii, inclusiv, după caz, prin detașarea personalului statelor membre.

(2)   În plus, Comisia, în cooperare cu coordonatorii serviciilor digitale și cu comitetul, coordonează evaluarea problemelor sistemice și emergente din întreaga Uniune în ceea ce privește platformele online foarte mari sau motoarele de căutare online foarte mari în legătură cu aspectele vizate de prezentul regulament.

(3)   Comisia poate solicita coordonatorilor serviciilor digitale, comitetului și altor organe, oficii și agenții ale Uniunii care dețin cunoștințele de specialitate relevante să sprijine evaluarea problemelor sistemice și emergente din întreaga Uniune în temeiul prezentului regulament.

(4)   Statele membre cooperează cu Comisia în special prin intermediul coordonatorilor lor ai serviciilor digitale și al altor autorități competente, după caz, inclusiv prin punerea la dispoziție a cunoștințelor de specialitate și capacităților acestora.

Articolul 79

Dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar

(1)   Înainte de a adopta o decizie în temeiul articolului 73 alineatul (1), al articolului 74 sau al articolului 76, Comisia acordă furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori unei alte persoane menționate la articolul 67 alineatul (1) posibilitatea de a fi ascultat(ă) cu privire la:

(a)

constatările preliminare ale Comisiei, inclusiv cu privire la orice chestiune referitor la care Comisia a ridicat obiecții; și

(b)

măsurile pe care Comisia ar putea intenționa să le adopte având în vedere constatările preliminare menționate la litera (a).

(2)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori o altă persoană menționată la articolul 67 alineatul (1) își poate prezenta observațiile cu privire la constatările preliminare ale Comisiei într-un termen rezonabil stabilit de Comisie în constatările sale preliminare, care nu poate fi mai mic de 14 zile.

(3)   Comisia își fundamentează deciziile numai pe obiecțiile cu privire la care părțile în cauză au putut prezenta observații.

(4)   Dreptul la apărare al părților în cauză este pe deplin respectat în cadrul procedurilor. Acestea au dreptul de a avea acces la dosarul Comisiei în condițiile unei divulgări negociate, sub rezerva interesului legitim al furnizorului platformei online foarte mari sau motorului de căutare online foarte mare ori al unei alte persoane în cauză de a-și proteja secretele profesionale. Comisia are competența de a adopta decizii care stabilesc aceste condiții de divulgare în cazul unui dezacord între părți. Dreptul de acces la dosarul Comisiei nu include accesul la informațiile confidențiale și la documentele interne ale Comisiei, ale comitetului, ale coordonatorilor serviciilor digitale, ale altor autorități competente sau ale altor autorități publice ale statelor membre. În special, dreptul de acces nu include accesul la corespondența dintre Comisie și autoritățile respective. Nicio dispoziție a prezentului alineat nu împiedică Comisia să divulge și să utilizeze informațiile necesare pentru a dovedi o încălcare.

(5)   Informațiile colectate în temeiul articolelor 67, 68 și 69 se utilizează numai în scopul prezentului regulament.

Articolul 84

Secretul profesional

Fără a aduce atingere schimbului și utilizării informațiilor menționate în prezentul capitol, Comisia, comitetul, autoritățile competente ale statelor membre și funcționarii, agenții și alte persoane care lucrează sub supravegherea acestora și orice altă persoană fizică sau juridică implicată, inclusiv auditorii și experții numiți în temeiul articolului 72 alineatul (2), nu divulgă informațiile pe care le-au obținut sau care au făcut obiectul unui schimb în temeiul prezentului regulament și care, prin natura lor, fac obiectul obligației de păstrare a secretului profesional.

Articolul 91

Revizuire

(1)   Până la 18 februarie 2027, Comisia realizează o evaluare și prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European cu privire la efectul potențial al prezentului regulament asupra dezvoltării și a creșterii economice a întreprinderilor mici și mijlocii.

Până la 17 noiembrie 2025, Comisia realizează o evaluare și prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European cu privire la:

(a)

aplicarea articolului 33, inclusiv domeniul de aplicare al furnizorilor de servicii intermediare care fac obiectul obligațiilor prevăzute în capitolul III secțiunea 5 din prezentul regulament;

(b)

interacțiunea dintre prezentul regulament și alte acte juridice, în special actele menționate la articolul 2 alineatele (3) și (4).

(2)   Până la 17 noiembrie 2027, și, ulterior, din cinci în cinci ani, Comisia realizează o evaluare a prezentului regulament și prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European.

Raportul se referă, în special, la:

(a)

aplicarea alineatului (1) al doilea paragraf literele (a) și (b);

(b)

contribuția prezentului regulament la aprofundarea și funcționarea eficientă a pieței interne a serviciilor intermediare, în special în ceea ce privește furnizarea transfrontalieră de servicii digitale;

(c)

aplicarea articolelor 13, 16, 20, 21, 45 și 46;

(d)

domeniul de aplicare al obligațiilor impuse întreprinderilor mici și microîntreprinderilor;

(e)

eficacitatea mecanismelor de supraveghere și de asigurare a respectării normelor;

(f)

impactul asupra respectării dreptului la libertatea de exprimare și de informare.

(3)   Raportul menționat la alineatele (1) și (2) este însoțit, dacă este cazul, de o propunere de modificare a prezentului regulament.

(4)   De asemenea, în raportul menționat la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia realizează o evaluare și prezintă un raport cu privire la rapoartele anuale de activitate întocmite de coordonatorii serviciilor digitale și furnizate Comisiei și comitetului în temeiul articolului 55 alineatul (1).

(5)   În scopul menționat la alineatul (2), statele membre și comitetul transmit informații la cererea Comisiei.

(6)   La efectuarea evaluărilor menționate la alineatul (2), Comisia ia în considerare pozițiile și constatările Parlamentului European, ale Consiliului, precum și ale altor organisme sau surse relevante și acordă o atenție deosebită întreprinderilor mici și mijlocii și poziției noilor concurenți.

(7)   Până la 18 februarie 2027, Comisia, după consultarea comitetului, efectuează o evaluare a funcționării comitetului și a aplicării articolului 43 și prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European, ținând seama de primii ani de aplicare a regulamentului. Pe baza constatărilor și ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de avizul comitetului, raportul respectiv este însoțit, dacă este cazul, de o propunere de modificare a prezentului regulament în ceea ce privește structura comitetului.

Articolul 93

Intrare în vigoare și aplicare

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   Prezentul regulament se aplică de la 17 februarie 2024.

Cu toate acestea, articolul 24 alineatele (2), (3) și (6), articolul 33 alineatele (3)-(6), articolul 37 alineatul (7), articolul 40 alineatul (13), articolul 43 și secțiunile 4, 5 și 6 din capitolul IV se aplică de la 16 noiembrie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 19 octombrie 2022.

Pentru Parlamentul European

Președinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Președintele

M. BEK


(1)  JO C 286, 16.7.2021, p. 70.

(2)  JO C 440, 29.10.2021, p. 67.

(3)  Poziția Parlamentului European din 5 iulie 2022 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie 2022.

(4)  Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).

(5)  Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 241, 17.9.2015, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).

(7)  Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, 15.4.2010, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) 2019/1148 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 98/2013 (JO L 186, 11.7.2019, p. 1).

(9)  Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (JO L 186, 11.7.2019, p. 57).

(10)  Regulamentul (UE) 2021/784 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind prevenirea diseminării conținutului online cu caracter terorist (JO L 172, 17.5.2021, p. 79).

(11)  Regulamentul (UE) 2021/1232 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind o derogare temporară de la anumite dispoziții ale Directivei 2002/58/CE în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor de către furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și a altor date în scopul combaterii abuzului sexual online asupra copiilor (JO L 274, 30.7.2021, p. 41).

(12)  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(13)  Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (JO L 345, 27.12.2017, p. 1).

(14)  Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO L 169, 25.6.2019, p. 1).

(15)  Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor (JO L 11, 15.1.2002, p. 4).

(16)  Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).

(17)  Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 304, 22.11.2011, p. 64).

(18)  Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (JO L 165, 18.6.2013, p. 63).

(19)  Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, 21.4.1993, p. 29).

(20)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(21)  Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, 22.6.2001, p. 10).

(22)  Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, 30.4.2004, p. 45).

(23)  Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (JO L 130, 17.5.2019, p. 92).

(24)  Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (JO L 321, 17.12.2018, p. 36).

(25)  Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(26)  Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului (JO L 335, 17.12.2011, p. 1).

(27)  Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).

(28)  Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6).

(29)  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p. 53).

(30)  Directiva (UE) 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (JO L 104, 25.3.2021, p. 1).

(31)  Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor (JO L 80, 18.3.1998, p. 27).

(32)  Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale (JO L 157, 15.6.2016, p. 1).

(33)  Directiva (UE) 2020/1828 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor și de abrogare a Directivei 2009/22/CE (JO L 409, 4.12.2020, p. 1).

(34)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(35)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(36)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(37)  JO C 149, 27.4.2021, p. 3.

(38)  Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (JO L 151, 7.6.2019, p. 70).

(39)  Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, 29.1.2004, p. 1).

(40)  Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(41)  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).



whereas









keyboard_arrow_down