search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'indiferent' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index indiferent:


whereas indiferent:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1089

 

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică serviciilor intermediare oferite destinatarilor serviciului care sunt stabiliți sau sunt situați în Uniune, indiferent de locul în care sunt stabiliți furnizorii serviciilor intermediare respective.

(2)   Prezentul regulament nu se aplică serviciilor care nu sunt servicii intermediare și nici cerințelor impuse unui astfel de serviciu, indiferent dacă serviciul este furnizat prin utilizarea unui serviciu intermediar.

(3)   Prezentul regulament nu aduce atingere aplicării Directivei 2000/31/CE.

(4)   Prezentul regulament nu aduce atingere normelor stabilite de alte acte juridice ale Uniunii care reglementează alte aspecte ale furnizării de servicii intermediare pe piața internă sau care detaliază și completează prezentul regulament, în special următoarele:

(a)

Directiva 2010/13/UE;

(b)

dreptul Uniunii privind drepturile de autor și drepturile conexe;

(c)

Regulamentul (UE) 2021/784;

(d)

Regulamentul (UE) 2019/1148;

(e)

Regulamentul (UE) 2019/1150;

(f)

dreptul Uniunii privind protecția consumatorilor și siguranța produselor, inclusiv Regulamentele (UE) 2017/2394 și (UE) 2019/1020 și Directivele 2001/95/CE și 2013/11/UE;

(g)

dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special Regulamentul (UE) 2016/679 și Directiva 2002/58/CE;

(h)

dreptul Uniunii în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, în special Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 sau orice act juridic al Uniunii care stabilește normele privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale și necontractuale;

(i)

dreptul Uniunii în domeniul cooperării judiciare în materie penală, în special un regulament privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală;

(j)

o directivă de stabilire a unor norme armonizate privind desemnarea reprezentanților legali în scopul obținerii de probe în cadrul procedurilor penale.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„serviciu al societății informaționale” înseamnă un serviciu în sensul definiției de la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535;

(b)

„destinatar al serviciului” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care utilizează un serviciu intermediar, în special cu scopul de a căuta informații sau de a le face accesibile;

(c)

„consumator” înseamnă orice persoană fizică care acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale, economice, meșteșugărești sau profesionale;

(d)

„a oferi servicii în Uniune” înseamnă a permite persoanelor fizice sau juridice din unul sau mai multe state membre să utilizeze serviciile unui furnizor de servicii intermediare care are o legătură substanțială cu Uniunea;

(e)

„legătură substanțială cu Uniunea” înseamnă o legătură între un furnizor de servicii intermediare și Uniune care decurge fie din faptul că furnizorul este stabilit în Uniune, fie din criterii factuale specifice, cum ar fi:

un număr semnificativ de destinatari ai serviciului în unul sau mai multe state membre în raport cu populația acestuia sau a acestora; sau

direcționarea activităților către unul sau mai multe state membre;

(f)

„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri legate de activitatea sa comercială, economică, meșteșugărească sau profesională;

(g)

„serviciu intermediar” înseamnă unul dintre următoarele servicii ale societății informaționale:

(i)

un serviciu de „simplă transmitere” („mere conduit”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații;

(ii)

un serviciu de „stocare în cache” („caching”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, implicând stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor transmise, singurul scop al efectuării stocării fiind acela de a face mai eficientă transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari, la cererea acestora;

(iii)

un serviciu de „găzduire” („hosting”), care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, la cererea acestuia;

(h)

„conținut ilegal” înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv;

(i)

„platformă online” înseamnă un serviciu de găzduire care, la cererea unui destinatar al serviciului, stochează și diseminează informații către public, cu excepția cazului în care activitatea respectivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară a unui alt serviciu sau o funcție minoră a serviciului principal și, din motive obiective și tehnice, nu poate fi utilizată fără celălalt serviciu, iar integrarea caracteristicii sau a funcției în celălalt serviciu nu este un mijloc de a eluda aplicarea prezentului regulament;

(j)

„motor de căutare online” înseamnă un serviciu intermediar care le permite utilizatorilor să introducă interogări pentru a căuta, în principiu, în toate site-urile web sau site-urile web într-o anumită limbă pe baza unei interogări privind orice subiect sub forma unui cuvânt, a unei solicitări vocale, a unei fraze sau a unui alt element introdus și care furnizează rezultate în orice format în care se pot găsi informații legate de conținutul căutat;

(k)

„diseminare către public” înseamnă punerea informațiilor la dispoziția unui număr potențial nelimitat de terți, la cererea destinatarului serviciului care a furnizat informațiile;

(l)

„contract la distanță” înseamnă contract la distanță în sensul definiției de la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2011/83/UE;

(m)

„interfață online” înseamnă orice software, inclusiv un site web sau o parte a acestuia, și aplicații, inclusiv aplicații mobile;

(n)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de stabilire” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care se află locul principal de stabilire al furnizorului unui serviciu intermediar ori în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al furnizorului respectiv;

(o)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de destinație” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale dintr-un stat membru în care este furnizat serviciul intermediar;

(p)

„destinatar activ al unei platforme online” înseamnă un destinatar al serviciului care a interacționat cu o platformă online fie solicitând platformei online să găzduiască informații, fie prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online;

(q)

„destinatar activ al unui motor de căutare online” înseamnă un destinatar al serviciului care a introdus o interogare într-un motor de căutare online și a fost expus la informațiile indexate și prezentate prin intermediul interfeței sale online;

(r)

„comunicare cu caracter publicitar” înseamnă informațiile menite să promoveze mesajul unei persoane juridice sau fizice, indiferent dacă promovarea se realizează în scop comercial sau necomercial, și prezentate de o platformă online pe interfața sa online contra unei remunerații, cu scopul specific de a promova informațiile respective;

(s)

„sistem de recomandare” înseamnă un sistem complet sau parțial automatizat utilizat de o platformă online pentru a sugera în interfața sa online informații specifice destinatarilor serviciului sau pentru a prioritiza informațiile respective, inclusiv ca urmare a unei căutări inițiate de destinatarul serviciului sau a stabilirii în alt mod a ordinii sau a vizibilității relative a informațiilor afișate;

(t)

„moderare a conținutului” înseamnă activitățile, automatizate sau neautomatizate, întreprinse de furnizorii de servicii intermediare cu scopul, în special, de a detecta, identifica și aborda conținutul ilegal sau informațiile incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale acestora, furnizate de destinatarii serviciului, inclusiv măsurile luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea conținutului ilegal respectiv sau a informațiilor respective, cum ar fi retrogradarea, demonetizarea, blocarea accesului la conținutul și informațiile respective sau eliminarea acestora, ori măsurile luate care afectează capacitatea destinatarilor serviciului de a furniza informațiile respective, cum ar fi închiderea sau suspendarea contului destinatarului;

(u)

„condiții generale de utilizare” înseamnă toate clauzele, indiferent de denumirea sau forma lor, care reglementează relația contractuală dintre furnizorul de servicii intermediare și destinatarii serviciului;

(v)

„persoane cu dizabilități” înseamnă persoane cu dizabilități în sensul definiției de la articolul 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului (38);

(w)

„comunicare comercială” înseamnă comunicare comercială în sensul definiției de la articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31/CE;

(x)

„cifră de afaceri” înseamnă suma obținută de o întreprindere în sensul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (39).

CAPITOLUL II

RĂSPUNDEREA FURNIZORILOR DE SERVICII INTERMEDIARE

Articolul 17

Expunerea de motive

(1)   Furnizorii de servicii de găzduire furnizează oricărui destinatar afectat al serviciului o expunere de motive clară și specifică pentru oricare dintre următoarele restricții impuse pe motiv că informațiile furnizate de destinatarul serviciului constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale acestora:

(a)

orice restricții privind vizibilitatea anumitor informații furnizate de destinatarul serviciului, inclusiv eliminarea conținutului, blocarea accesului la conținut sau retrogradarea conținutului;

(b)

suspendarea, sistarea sau alte restricții ale plăților monetare;

(c)

suspendarea sau sistarea totală sau parțială a furnizării serviciului;

(d)

suspendarea sau închiderea contului destinatarului serviciului.

(2)   Alineatul (1) se aplică numai în cazul în care furnizorul cunoaște datele de contact electronice relevante. Acesta se aplică cel târziu de la data impunerii restricției, indiferent de motivul sau de modul în care aceasta a fost impusă.

Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care informațiile constituie conținut comercial înșelător de largă circulație.

(3)   Expunerea de motive menționată la alineatul (1) conține cel puțin următoarele informații:

(a)

informații din care să reiasă dacă decizia implică fie eliminarea informațiilor, blocarea accesului la informații sau retrogradarea acestora ori restricționarea vizibilității acestora sau suspendarea ori rezilierea plăților monetare asociate informațiilor respective, fie impunerea altor măsuri dintre cele menționate la alineatul (1) cu privire la informații și, după caz, domeniul de aplicare teritorial al deciziei și durata acesteia;

(b)

faptele și circumstanțele care au fost avute în vedere în luarea deciziei, inclusiv, după caz, informații din care să reiasă dacă decizia a fost luată ca urmare a unei notificări transmise în conformitate cu articolul 16 sau pe baza unor investigații voluntare din proprie inițiativă și, dacă este strict necesar, identitatea notificatorului;

(c)

după caz, informații privind utilizarea mijloacelor automatizate în procesul decizional, inclusiv informații din care să reiasă dacă decizia a fost luată în privința conținutului detectat sau identificat prin mijloace automatizate;

(d)

în cazul în care decizia se referă la un presupus conținut ilegal, o trimitere la temeiul juridic pe care se bazează și explicarea motivelor pentru care se consideră că informațiile constituie conținut ilegal în baza respectivului temei;

(e)

în cazul în care temeiul deciziei este presupusa incompatibilitate a informațiilor cu condițiile generale de utilizare ale furnizorului de servicii de găzduire, o trimitere la temeiul contractual invocat și explicarea motivelor pentru care se consideră că informațiile sunt incompatibile în baza respectivului temei;

(f)

informații clare și ușor de înțeles privind căile de atac la care poate recurge destinatarul serviciului în ceea ce privește decizia, în special, după caz, mecanismele interne de soluționare a plângerilor, soluționarea extrajudiciară a litigiilor și căile de atac judiciare.

(4)   Informațiile furnizate de furnizorii de servicii de găzduire în conformitate cu prezentul articol trebuie să fie clare, ușor de înțeles și cât mai precise și mai specifice posibil în mod rezonabil în circumstanțele date. În special, informațiile trebuie să fie de așa natură încât să permită în mod rezonabil destinatarului serviciului în cauză să își exercite în mod efectiv căile de atac posibile menționate la alineatul (3) litera (f).

(5)   Prezentul articol nu se aplică ordinelor menționate la articolul 9.

Articolul 19

Excluderea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici

(1)   Prezenta secțiune, cu excepția articolului 24 alineatul (3), nu se aplică furnizorilor de platforme online care se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici, în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE.

Prezenta secțiune, cu excepția articolului 24 alineatul (3), nu se aplică furnizorilor de platforme online care s-au calificat anterior pentru statutul de microîntreprindere sau întreprindere mică în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE în cursul celor 12 luni de la pierderea statutului respectiv în temeiul articolului 4 alineatul (2) din recomandarea menționată, cu excepția cazului în care aceștia sunt platforme online foarte mari în conformitate cu articolul 33.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, prezenta secțiune se aplică furnizorilor de platforme online care au fost desemnate drept platforme online foarte mari în conformitate cu articolul 33, indiferent dacă aceștia se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici.

Articolul 29

Excluderea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici

(1)   Prezenta secțiune nu se aplică furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții care se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE.

Prezenta secțiune nu se aplică furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții care s-au calificat anterior pentru statutul de microîntreprindere sau întreprindere mică în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE în cursul celor 12 luni de la pierderea statutului respectiv în temeiul articolului 4 alineatul (2) din recomandarea menționată, cu excepția cazului în care aceștia sunt platforme online foarte mari în conformitate cu articolul 33.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, prezenta secțiune se aplică furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții care au fost desemnate drept platforme online foarte mari în conformitate cu articolul 33, indiferent dacă aceștia se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici.

Articolul 32

Dreptul la informare

(1)   În cazul în care un furnizor al unei platforme online care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții ia cunoștință, indiferent de mijloacele utilizate, că un produs ilegal sau serviciu ilegal a fost oferit de un comerciant consumatorilor situați în Uniune prin utilizarea serviciilor sale, furnizorul respectiv are obligația, în măsura în care are datele lor de contact, să informeze consumatorii care au achiziționat produsul ilegal sau serviciul ilegal în cauză prin intermediul serviciilor sale cu privire la următoarele:

(a)

caracterul ilegal al produsului sau serviciului;

(b)

identitatea comerciantului; și

(c)

orice căi de atac relevante.

Obligația prevăzută la primul paragraf se limitează la achiziționarea de produse ilegale sau servicii ilegale efectuată cu cel mult șase luni înaintea momentului în care furnizorul a luat cunoștință de caracterul ilegal.

(2)   În cazul în care, în situația menționată la alineatul (1), furnizorul platformei online care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță nu are datele de contact ale tuturor consumatorilor în cauză, furnizorul respectiv publică, astfel încât să fie ușor accesibile pe interfața sa online, informațiile referitoare la produsul sau serviciul ilegal, la identitatea comerciantului și la orice căi de atac relevante.

SECȚIUNEA 5

Obligații suplimentare impuse furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în vederea gestionării riscurilor sistemice

Articolul 50

Cerințe cu privire la coordonatorii serviciilor digitale

(1)   Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale își îndeplinesc sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament în mod imparțial, transparent și în timp util. Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale dispun de toate resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, inclusiv de resurse tehnice, financiare și umane suficiente pentru a-i supraveghea în mod adecvat pe toți furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera lor de competență. Pentru a nu afecta în mod negativ independența coordonatorului său al serviciilor digitale, fiecare stat membru se asigură că acesta dispune de suficientă autonomie în gestionarea bugetului său, în limitele generale ale bugetului.

(2)   Atunci când își îndeplinesc sarcinile și își exercită competențele în conformitate cu prezentul regulament, coordonatorii serviciilor digitale acționează în deplină independență. Coordonatorii serviciilor digitale nu sunt supuși niciunei influențe externe, indiferent dacă aceasta este directă sau indirectă, și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nicio altă autoritate publică sau parte privată.

(3)   Alineatul (2) de la prezentul articol nu aduce atingere sarcinilor coordonatorilor serviciilor digitale din cadrul sistemului de supraveghere și de asigurare a respectării normelor prevăzut în prezentul regulament și nici cooperării cu alte autorități competente în conformitate cu articolul 49 alineatul (2). Alineatul (2) de la prezentul articol nu împiedică exercitarea controlului jurisdicțional și, de asemenea, nu aduce atingere cerințelor proporționale în materie de responsabilitate în ceea ce privește activitățile generale ale coordonatorilor serviciilor digitale, cum ar fi cheltuielile financiare sau raportarea către parlamentele naționale, cu condiția ca cerințele respective să nu submineze realizarea obiectivelor prezentului regulament.

Articolul 51

Competențele coordonatorilor serviciilor digitale

(1)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de investigare în ceea ce privește conduita furnizorilor de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a le solicita furnizorilor respectivi, precum și altor persoane care acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la o presupusă încălcare a prezentului regulament, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze informațiile respective fără întârzieri nejustificate;

(b)

competența de a efectua sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să dispună inspecții în orice incinte pe care le folosesc furnizorii respectivi sau persoanele respective în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională sau de a solicita altor autorități publice să facă acest lucru, pentru a examina, a confisca, a efectua sau a obține copii ale informațiilor referitoare la o presupusă încălcare, sub orice formă, indiferent de mediul de stocare;

(c)

competența de a solicita oricărui membru al personalului sau oricărui reprezentant al furnizorilor sau persoanelor respective explicații cu privire la orice informații referitoare la o presupusă încălcare și de a înregistra răspunsurile cu consimțământul persoanei în cauză prin orice mijloace tehnice.

(2)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de asigurare a respectării normelor în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a accepta angajamentele oferite de furnizorii respectivi în ceea ce privește respectarea de către aceștia a prezentului regulament și de a conferi caracter obligatoriu angajamentelor respective;

(b)

competența de a dispune încetarea încălcărilor și, după caz, de a impune măsuri corective proporționale cu încălcarea și necesare pentru a pune capăt efectiv încălcării sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru;

(c)

competența de a impune amenzi sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru nerespectarea prezentului regulament, inclusiv pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(d)

competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru a se asigura că se pune capăt încălcării în conformitate cu un ordin emis în temeiul literei (b) de la prezentul paragraf sau pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(e)

competența de a adopta măsuri provizorii sau de a solicita autorității judiciare naționale competente din statul lor membru să facă acest lucru, pentru a evita riscul unui prejudiciu grav.

În ceea ce privește primul paragraf literele (c) și (d), coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competențele de asigurare a respectării normelor prevăzute la literele respective în ceea ce privește celelalte persoane menționate la alineatul (1) în caz de nerespectare de către acestea a unui ordin care le-a fost emis în temeiul alineatului respectiv. Coordonatorii serviciilor digitale exercită respectivele competențe de asigurare a respectării normelor numai după ce au furnizat în timp util celorlalte persoane respective toate informațiile relevante referitoare la ordinele respective, inclusiv perioada lor de aplicare, amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu care pot fi impuse în caz de nerespectare și căile de atac.

(3)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competența de a lua următoarele măsuri în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru, în cazul în care au fost epuizate toate celelalte competențe prevăzute în prezentul articol menite să asigure încetarea încălcării, dar încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave care nu pot fi evitate prin exercitarea altor competențe disponibile în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern:

(a)

să solicite organului de conducere al furnizorilor respectivi ca, fără întârzieri nejustificate, să examineze situația, să adopte și să prezinte un plan de acțiune care să descrie măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării, să se asigure că furnizorul ia măsurile respective și să prezinte rapoarte cu privire la măsurile luate;

(b)

să solicite autorității judiciare competente din statul lor membru să dispună restricționarea temporară a accesului destinatarilor serviciului vizat de încălcare sau, numai în cazul în care acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, la interfața online a furnizorului de servicii intermediare pe care are loc încălcarea, atunci când coordonatorii serviciilor digitale consideră că un furnizor de servicii intermediare nu a respectat în mod suficient cerințele menționate la litera (a), că încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave și că încălcarea presupune o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor.

Cu excepția cazului în care acționează la cererea Comisiei menționată la articolul 82, înainte de a trimite cererea menționată la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, coordonatorul serviciilor digitale invită părțile interesate să prezinte observații scrise într-un termen de minimum două săptămâni, descriind măsurile pe care intenționează să le solicite și identificând destinatarul sau destinatarii vizați. Furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii vizați și orice alt terț care demonstrează un interes legitim au dreptul de a participa la procedura desfășurată de autoritatea judiciară competentă. Orice măsură dispusă trebuie să fie proporțională cu natura, gravitatea, recurența și durata încălcării, fără a restricționa în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului în cauză la informații legale.

Restricționarea accesului se face pe o perioadă de patru săptămâni, sub rezerva posibilității ca, prin ordinul său, autoritatea judiciară competentă să permită coordonatorului serviciilor digitale să prelungească perioada respectivă cu perioade suplimentare având aceeași durată, în limita unui număr maxim de prelungiri stabilit de autoritatea judiciară respectivă. Coordonatorul serviciilor digitale prelungește perioada numai în cazul în care, după luarea în considerare a drepturilor și intereselor tuturor părților afectate de restricția respectivă și toate circumstanțele relevante, inclusiv orice informație pe care furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii și orice alt terț care a demonstrat un interes legitim i-o poate furniza, coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite ambele condiții de mai jos:

(a)

furnizorul de servicii intermediare nu a luat măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării;

(b)

restricția temporară nu restricționează în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului la informații legale, având în vedere numărul destinatarilor afectați și existența unor alternative adecvate și ușor accesibile.

În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la al treilea paragraf literele (a) și (b), dar nu mai poate prelungi perioada în temeiul celui de al treilea paragraf, coordonatorul serviciilor digitale transmite o nouă solicitare autorității judiciare competente, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b).

(4)   Competențele enumerate la alineatele (1), (2) și (3) nu aduc atingere secțiunii 3.

(5)   Măsurile luate de coordonatorii serviciilor digitale în exercitarea competențelor lor enumerate la alineatele (1), (2) și (3) trebuie să fie eficace, cu efect de descurajare și proporționale, ținând seama în special de natura, gravitatea, recurența și durata încălcării sau a presupusei încălcări la care se referă măsurile respective, precum și de capacitatea economică, tehnică și operațională a furnizorului de servicii intermediare în cauză, dacă este cazul.

(6)   Statele membre stabilesc norme și proceduri specifice pentru exercitarea competențelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) și se asigură că orice exercitare a competențelor respective face obiectul unor garanții adecvate prevăzute în dreptul intern aplicabil, cu respectarea Cartei și a principiilor generale ale dreptului Uniunii. În special, măsurile respective pot fi luate numai în conformitate cu dreptul la respectarea vieții private și cu dreptul la apărare, inclusiv cu dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, și sub rezerva dreptului tuturor părților afectate la o cale de atac eficace.

Articolul 69

Competența de a efectua inspecții

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate efectua toate inspecțiile necesare în incintele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori ale altei persoane menționate la articolul 67 alineatul (1).

(2)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție sunt împuterniciți:

(a)

să intre în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, ori al celeilalte persoane în cauză;

(b)

să examineze registrele și alte documente legate de prestarea serviciului în cauză, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

(c)

să ridice sau să obțină, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau alte evidențe;

(d)

să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite;

(e)

să sigileze orice incinte utilizate în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori a celeilalte persoane în cauză, precum și registrele sau alte documente, pe perioada și în măsura în care este necesar pentru inspecție;

(f)

să solicite oricărui reprezentant sau membru al personalului furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori al celeilalte persoane în cauză explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

(g)

să adreseze întrebări oricărui astfel de reprezentant sau membru al personalului cu privire la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile.

(3)   Inspecțiile pot fi efectuate, de asemenea, cu asistență din partea auditorilor sau a experților numiți de Comisie în temeiul articolului 72 alineatul (2), precum și din partea coordonatorului serviciilor digitale sau a altor autorități naționale competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția.

(4)   În cazul în care registrele și celelalte evidențe solicitate privind furnizarea serviciului vizat sunt incomplete sau în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol sunt incorecte, incomplete sau care induc în eroare, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise care precizează obiectul și scopul inspecției și sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76. În timp util înainte de inspecție, Comisia informează coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția cu privire la inspecție.

(5)   În cursul inspecțiilor, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie, auditorii și experții desemnați de Comisie, precum și coordonatorul serviciilor digitale sau alte autorități competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția pot să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să furnizeze explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și desfășurarea activităților sale și să adreseze întrebări personalului-cheie.

(6)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană fizică sau juridică în cauză are obligația de a se supune unei inspecții dispuse printr-o decizie a Comisiei. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care aceasta începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia se consultă cu coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția înainte de a lua decizia respectivă.

(7)   Funcționarii coordonatorului serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, precum și alte persoane autorizate sau desemnate de coordonator asistă în mod activ, la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale sau a Comisiei, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie în legătură cu inspecția. În acest scop, aceștia dispun de competențele enumerate la alineatul (2).

(8)   În cazul în care funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie constată că furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană în cauză se opune unei inspecții dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, la cererea respectivilor funcționari sau a celorlalte persoane care îi însoțesc și în conformitate cu dreptul intern al statului membru, le acordă asistența necesară, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern respectiv, prin măsuri coercitive luate de o autoritate competentă de aplicare a legii, astfel încât să le permită să efectueze inspecția.

(9)   În cazul în care asistența prevăzută la alineatul (8) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare naționale în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, o astfel de autorizare este solicitată de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru respectiv la cererea funcționarilor și a celorlalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie. O astfel de autorizare poate fi solicitată și în mod preventiv.

(10)   În cazul în care se solicită autorizarea menționată la alineatul (9), autoritatea judiciară națională sesizată verifică dacă decizia Comisiei prin care se dispune inspecția este autentică și se asigură că măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Atunci când efectuează o astfel de verificare, autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul coordonatorilor serviciilor digitale din statul membru în cauză, explicații detaliate, în special cu privire la motivele pentru care Comisia suspectează o încălcare a prezentului regulament, precum și cu privire la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, ori a celeilalte persoane vizate. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu poate pune la îndoială necesitatea inspecției și nici nu poate solicita informații din dosarul Comisiei. Controlul legalității deciziei Comisiei se exercită doar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.


whereas









keyboard_arrow_down