search


keyboard_tab Digital Market Act 2022/1925 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/1925 RO cercato: 'vederea' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index vederea:


whereas vederea:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 813

 

Articolul 6

Obligații care le revin controlorilor de acces ce sunt susceptibile să fie clarificate suplimentar în temeiul articolului 8

(1)   Controlorul de acces respectă toate obligațiile de la prezentul articol în ceea ce privește fiecare dintre serviciile sale de platformă esențiale enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

(2)   Controlorul de acces nu utilizează, în concurență cu utilizatorii comerciali, date care nu sunt disponibile publicului și care sunt generate sau furnizate de respectivii utilizatori comerciali în contextul utilizării de către aceștia a serviciilor de platformă esențiale relevante sau a serviciilor furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale relevante sau în sprijinul acestora, inclusiv datele generate sau furnizate de clienții respectivilor utilizatori comerciali.

În scopul aplicării primului paragraf, datele care nu sunt disponibile publicului includ orice date agregate și neagregate generate de utilizatorii comerciali care pot fi deduse din activitățile comerciale ale utilizatorilor comerciali sau ale clienților acestora sau colectate prin intermediul acestor activități, inclusiv datele privind clicurile, căutările, vizualizările și vocea, în cadrul serviciilor de platformă esențiale relevante ale controlorului de acces sau al serviciilor furnizate împreună cu aceste servicii sau în sprijinul acestora.

(3)   Controlorul de acces le permite utilizatorilor finali și le dă acestora posibilitatea din punct de vedere tehnic să dezinstaleze cu ușurință orice aplicație software de pe sistemul de operare al controlorului de acces, fără a aduce atingere posibilității ca respectivul controlor de acces să restricționeze dezinstalarea în legătură cu aplicațiile software care sunt esențiale pentru funcționarea sistemului de operare sau a dispozitivului și care nu pot fi oferite de sine stătător din punct de vedere tehnic de către terți.

Controlorul de acces le permite utilizatorilor finali și le dă acestora posibilitatea din punct de vedere tehnic să modifice cu ușurință setările implicite ale sistemului de operare, ale asistentului virtual și ale browserului web ale controlorului de acces care direcționează sau orientează utilizatorii finali către produsele sau serviciile furnizate de controlorul de acces. Acest lucru include faptul de a li se oferi utilizatorilor finali, la momentul primei utilizări de către aceștia a unui motor de căutare online, a unui asistent virtual sau a unui browser web al controlorului de acces enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9), posibilitatea de a selecta, dintr-o listă care include principalii furnizori de servicii disponibili, motorul de căutare online, asistentul virtual sau browserul web către care sistemul de operare al controlorului de acces îi direcționează sau orientează în mod implicit pe utilizatori, precum și motorul de căutare online către care asistentul virtual și browserul web al controlorului de acces îi direcționează sau orientează în mod implicit pe utilizatori.

(4)   Controlorul de acces permite și dă posibilitatea din punct de vedere tehnic a instalării și a utilizării efective a aplicațiilor software sau a magazinelor de aplicații software ale terților care utilizează sau interoperează cu sistemul său de operare și permite accesul la respectivele aplicații software sau magazine de aplicații software prin alte mijloace decât serviciile de platformă esențiale relevante ale respectivului controlor de acces. Atunci când survine această situație, controlorul de acces nu împiedică aplicațiile software sau magazinele de aplicații software ale terților descărcate să le solicite utilizatorilor finali să decidă dacă doresc să utilizeze în mod implicit aplicația software sau magazinul de aplicații software descărcat respectiv. Controlorul de acces le dă posibilitatea din punct de vedere tehnic utilizatorilor finali care decid să utilizeze în mod implicit aplicația software sau magazinul de aplicații software descărcat respectiv să efectueze această schimbare cu ușurință.

Controlorul de acces nu este împiedicat să ia măsuri pentru a se asigura că aplicațiile software sau magazinele de aplicații software ale terților nu pun în pericol integritatea hardware-ului sau a sistemului de operare furnizat de controlorul de acces, cu condiția ca astfel de măsuri să fie strict necesare și proporționale și să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

În plus, controlorul de acces nu este împiedicat să aplice măsuri și setări, altele decât setările implicite, care să le permită utilizatorilor finali să protejeze în mod eficace securitatea în ceea ce privește aplicațiile software sau magazinele de aplicații software ale terților, cu condiția ca astfel de măsuri și setări, altele decât setările implicite, să fie strict necesare și proporționale și să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

(5)   Controlorul de acces nu acordă un tratament mai favorabil, în ceea ce privește ierarhizarea, precum și indexarea și web crawling-ul aferente, serviciilor și produselor pe care controlorul de acces le oferă el însuși în comparație cu serviciile sau produsele similare ale unui terț. Controlorul de acces aplică condiții transparente, echitabile și nediscriminatorii cu privire la o astfel de ierarhizare.

(6)   Controlorul de acces nu restricționează din punct de vedere tehnic sau în alt mod capacitatea utilizatorilor finali de a trece de la o aplicație software la alta și de la un serviciu la altul, ori de a se abona la diferite aplicații software și servicii care se accesează prin utilizarea serviciilor de platformă esențiale ale controlorului de acces, inclusiv în ceea ce privește alegerea serviciilor de acces la internet pentru utilizatorii finali.

(7)   Controlorul de acces le permite furnizorilor de servicii și furnizorilor de hardware, cu titlu gratuit, să beneficieze în mod efectiv de interoperabilitatea cu aceleași componente de hardware și de software accesate sau controlate prin intermediul sistemului de operare sau al asistentului virtual enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) care sunt disponibile pentru serviciile sau hardware-ul furnizat de controlorul de acces, precum și să aibă acces la respectivele componente în vederea asigurării interoperabilității. În plus, controlorul de acces le permite utilizatorilor comerciali și furnizorilor alternativi de servicii furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale sau în sprijinul acestora, cu titlu gratuit, să beneficieze în mod efectiv de interoperabilitatea cu același sistem de operare și cu aceleași componente de hardware sau de software, indiferent dacă respectivele componente fac parte din sistemul de operare, care îi sunt disponibile respectivului controlor de acces atunci când furnizează astfel de servicii sau care sunt folosite de acesta, precum și să aibă acces la respectivul sistem de operare sau la respectivele componente în vederea asigurării interoperabilității.

Controlorul de acces nu este împiedicat să ia măsuri care sunt strict necesare și proporționale pentru a se asigura că interoperabilitatea nu compromite integritatea sistemului de operare, a asistentului virtual sau a componentelor de hardware sau de software furnizate de controlorul de acces, cu condiția ca astfel de măsuri să fie justificate în mod corespunzător de controlorul de acces.

(8)   Controlorul de acces le oferă clienților de publicitate și editorilor, precum și terților autorizați de clienții de publicitate și de editori, la cererea acestora și cu titlu gratuit, acces la instrumentele de măsurare a performanței ale controlorului de acces și la datele necesare pentru ca clienții de publicitate și editorii să efectueze propria verificare independentă a spațiului publicitar, inclusiv la date agregate și neagregate. Astfel de date sunt furnizate într-un mod care să le permită clienților de publicitate și editorilor să utilizeze propriile instrumente de verificare și măsurare pentru a evalua performanța serviciilor de platformă esențiale furnizate de controlorii de acces.

(9)   Controlorul de acces le asigură utilizatorilor finali și terților autorizați de un utilizator final, la cererea acestora și cu titlu gratuit, portabilitatea efectivă a datelor furnizate de utilizatorul final sau generate prin activitatea utilizatorului final în contextul utilizării serviciului de platformă esențial relevant, inclusiv prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a instrumentelor care facilitează exercitarea efectivă a unei astfel de portabilități a datelor și inclusiv prin furnizarea unui acces continuu și în timp real la astfel de date.

(10)   Controlorul de acces le oferă cu titlu gratuit utilizatorilor comerciali și terților autorizați de un utilizator comercial, la cererea acestora, acces și posibilitatea de utilizare efectivă, de înaltă calitate, continuă și în timp real a datelor agregate și neagregate, inclusiv a datelor cu caracter personal, care sunt furnizate sau generate în contextul utilizării serviciilor de platformă esențiale relevante sau a serviciilor furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale relevante sau în sprijinul acestora de către respectivii utilizatori comerciali și de către utilizatorii finali care utilizează produsele sau serviciile furnizate de respectivii utilizatori comerciali. În ceea ce privește datele cu caracter personal, controlorul de acces oferă un astfel de acces la date cu caracter personal și posibilitatea de a le utiliza numai în cazul în care datele au legătură directă cu utilizarea efectuată de utilizatorii finali în ceea ce privește produsele sau serviciile oferite de utilizatorul comercial relevant prin intermediul serviciului de platformă esențial relevant și în cazul în care utilizatorii finali optează pentru o astfel de partajare a datelor, dându-și consimțământul.

(11)   Controlorul de acces îi oferă oricărei întreprinderi terțe care furnizează motoare de căutare online, la cererea acesteia, acces în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii la datele privind ierarhizarea, interogările, clicurile și vizualizările legate de căutări gratuite și plătite generate de utilizatorii finali pe motoarele sale de căutare online. Orice astfel de date privind interogările, clicurile și vizualizările care constituie date cu caracter personal se anonimizează.

(12)   Controlorul de acces aplică condiții generale de acces echitabile, rezonabile și nediscriminatorii pentru utilizatorii comerciali în ceea ce privește magazinele sale de aplicații software, motoarele sale de căutare online și serviciile sale de rețele de socializare online enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

În acest scop, controlorul de acces publică condițiile generale de acces, inclusiv un mecanism de soluționare alternativă a litigiilor.

Comisia evaluează dacă condițiile generale de acces publicate respectă prezentul alineat.

(13)   Controlorul de acces nu stabilește condiții generale privind încetarea furnizării unui serviciu de platformă esențial care să fie disproporționate. Controlorul de acces se asigură că aceste condiții privind încetarea pot fi exercitate fără dificultăți nejustificate.

Articolul 8

Respectarea obligațiilor de către controlorii de acces

(1)   Controlorul de acces asigură și demonstrează respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7 din prezentul regulament. Măsurile puse în aplicare de controlorul de acces pentru a asigura respectarea articolelor respective trebuie să fie eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante. Controlorul de acces se asigură că punerea în aplicare a măsurilor respective este conformă cu dreptul aplicabil, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679, cu Directiva 2002/58/CE, cu legislația privind securitatea cibernetică, protecția consumatorilor și siguranța produselor, precum și cu cerințele privind accesibilitatea.

(2)   Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea unui controlor de acces în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, să inițieze o procedură în temeiul articolului 20.

Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care precizează măsurile pe care controlorului de acces în cauză trebuie să le pună în aplicare pentru a se conforma efectiv obligațiilor prevăzute la articolele 6 și 7. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în termen de șase luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

Atunci când inițiază procedura din proprie inițiativă pentru eludarea obligațiilor în temeiul articolului 13, astfel de măsuri pot viza obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7.

(3)   Un controlor de acces poate solicita Comisiei să se angajeze într-un proces menit să stabilească dacă măsurile pe care respectivul controlor de acces intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare pentru a asigura respectarea articolelor 6 și 7 sunt eficace pentru atingerea obiectivului obligației relevante în circumstanțele specifice în care se află controlorul de acces. Comisia are libertatea de a decide dacă să se angajeze într-un astfel de proces, cu respectarea principiilor egalității de tratament, proporționalității și bunei administrări.

În cererea sa, controlorul de acces furnizează un document justificativ pentru a explica măsurile pe care intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare. În plus, controlorul de acces furnizează o versiune neconfidențială a documentului său justificativ, care poate fi comunicată terților în conformitate cu alineatul (6).

(4)   Alineatele (2) și (3) de la prezentul articol nu aduc atingere competențelor pe care le are Comisia în temeiul articolelor 29, 30 și 31.

(5)   În vederea adoptării deciziei menționate la alineatul (2), Comisia îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în termen de trei luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20. În cadrul constatărilor preliminare, Comisia explică măsurile pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia pentru a da curs în mod eficace constatărilor preliminare.

(6)   Pentru a le permite în mod efectiv terților interesați să prezinte observații, Comisia publică, atunci când îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în temeiul alineatului (5) sau cât mai curând posibil după acest moment, un rezumat neconfidențial al cazului și al măsurilor pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia. Comisia specifică un interval de timp rezonabil pentru transmiterea unor astfel de observații.

(7)   Atunci când precizează măsurile prevăzute la alineatul (2), Comisia se asigură că acestea sunt eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante și că sunt proporționale în circumstanțele specifice ale controlorului de acces și ale serviciului relevant.

(8)   În scopul precizării obligațiilor prevăzute la articolul 6 alineatele (11) și (12), Comisia evaluează, de asemenea, dacă măsurile avute în vedere sau puse în aplicare asigură faptul că nu a mai rămas niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile utilizatorilor comerciali și dacă măsurile nu îi conferă chiar ele controlorului de acces un avantaj care este disproporționat în raport cu serviciul furnizat de controlorul de acces utilizatorilor comerciali.

(9)   Comisia poate decide, la cerere sau din proprie inițiativă, să redeschidă procedura prevăzută la alineatul (2) în cazul în care:

(a)

a intervenit o schimbare substanțială cu privire la oricare dintre faptele pe care s-a bazat decizia; sau

(b)

decizia a fost bazată pe informații incomplete, incorecte sau care induc în eroare; sau

(c)

măsurile specificate în decizie nu sunt eficace.

Articolul 16

Deschiderea unei investigații de piață

(1)   În cazul în care intenționează să efectueze o investigație de piață în vederea adoptării eventuale de decizii în temeiul articolelor 17, 18 și 19, Comisia adoptă o decizie de deschidere a unei investigații de piață.

(2)   În pofida alineatului (1), Comisia își poate exercita competențele de investigare în temeiul prezentului regulament înainte de a deschide o investigație de piață în temeiul alineatului respectiv.

(3)   Decizia menționată la alineatul (1) precizează:

(a)

data deschiderii investigației de piață;

(b)

descrierea chestiunii vizate de investigația de piață;

(c)

scopul investigației de piață.

(4)   Comisia poate redeschide o investigație de piață pe care a închis-o în cazul în care:

(a)

a intervenit o schimbare substanțială cu privire la oricare dintre faptele pe care s-a fundamentat o decizie adoptată în temeiul articolului 17, 18 sau 19; sau

(b)

decizia adoptată în temeiul articolului 17, 18 sau 19 a fost fundamentată pe informații incomplete, incorecte sau care induc în eroare.

(5)   Comisia poate solicita uneia sau mai multor autorități naționale competente să o sprijine în cadrul investigației sale de piață.

Articolul 18

Investigația de piață cu privire la încălcarea sistematică a obligațiilor

(1)   Comisia poate efectua o investigație de piață pentru a examina dacă un controlor de acces își încalcă în mod sistematic obligațiile. Comisia încheie respectiva investigație de piață în termen de 12 luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În cazul în care din investigația de piață rezultă că un controlor de acces a încălcat în mod sistematic una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 și și-a menținut, consolidat sau extins poziția de controlor de acces în ceea ce privește condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (1), Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să impună unui astfel de controlor de acces orice măsură corectivă comportamentală sau structurală care este proporțională și necesară pentru a asigura respectarea efectivă a prezentului regulament. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   Măsura corectivă impusă în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol poate include, în măsura în care o astfel de măsură corectivă este proporțională și necesară pentru a menține sau a restabili echitatea și contestabilitatea care au fost afectate de încălcarea sistematică a obligațiilor, interdicția, pe o perioadă limitată, ca controlorul de acces să devină parte la o concentrare în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 în ceea ce privește serviciile de platformă esențiale sau celelalte servicii furnizate în sectorul digital sau care permit colectarea de date care sunt afectate de încălcarea sistematică a obligațiilor.

(3)   Se consideră că un controlor de acces și-a încălcat în mod sistematic obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7 în cazul în care Comisia a emis cel puțin trei decizii de neconformitate în temeiul articolului 29 împotriva unui controlor de acces în legătură cu oricare dintre serviciile sale de platformă esențiale într-o perioadă de opt ani înainte de adoptarea deciziei de deschidere a unei investigații de piață în vederea adoptării eventuale a unei decizii în temeiul prezentului articol.

(4)   Comisia îi comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în cauză în termen de șase luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În constatările sale preliminare, Comisia explică dacă consideră, cu titlu preliminar, că sunt îndeplinite condițiile de la alineatul (1) de la prezentul articol și care este măsura corectivă sau care sunt măsurile corective pe care le consideră, cu titlu preliminar, necesare și proporționale.

(5)   Pentru a le permite terților interesați să prezinte observații în mod eficace, Comisia publică, în același moment în care comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în temeiul alineatului (4) sau cât mai curând posibil după momentul respectiv, un rezumat neconfidențial al cazului și măsurile corective pe care intenționează să le impună. Comisia specifică un interval de timp rezonabil în care trebuie să fie transmise observațiile respective.

(6)   În cazul în care Comisia intenționează să adopte o decizie în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol prin care să confere caracter obligatoriu angajamentelor propuse de controlorul de acces în temeiul articolului 25, aceasta publică un rezumat neconfidențial al cazului și conținutul principal al angajamentelor. Terții interesați își pot prezenta observațiile într-un termen rezonabil pe care îl stabilește Comisia.

(7)   În cursul investigației de piață, Comisia poate să prelungească durata acesteia în cazul în care prelungirea respectivă este justificată de motive obiective și este proporțională. Prelungirea se poate aplica termenului până la care Comisia trebuie să își formuleze constatările preliminare sau termenului pentru adoptarea deciziei finale. Durata totală a oricărei prelungiri sau a oricăror prelungiri în temeiul prezentului alineat nu poate depăși șase luni.

(8)   Pentru a se asigura că controlorul de acces respectă în mod efectiv obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7, Comisia reexaminează cu regularitate măsurile corective pe care le impune în conformitate cu alineatele (1) și (2) de la prezentul articol. Comisia are dreptul să modifice măsurile corective respective dacă, în urma unei noi investigații de piață, constată că acestea nu sunt eficace.

Articolul 20

Inițierea procedurilor

(1)   În cazul în care intenționează să inițieze o procedură în vederea adoptării eventuale de decizii în temeiul articolelor 8, 29 și 30, Comisia adoptă o decizie de inițiere a unei proceduri.

(2)   În pofida alineatului (1), Comisia își poate exercita competențele de investigare în temeiul prezentului regulament înainte de a iniția proceduri în temeiul alineatului respectiv.

Articolul 24

Măsuri provizorii

În caz de urgență cauzată de riscul unor prejudicii grave și ireparabile pentru utilizatorii comerciali sau utilizatorii finali ai controlorilor de acces, Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să dispună măsuri provizorii împotriva unui controlor de acces pe baza constatării prima facie a unei încălcări a articolului 5, 6 sau 7. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă numai în contextul procedurilor inițiate în vederea eventualei adoptări a unei decizii de neconformitate în temeiul articolului 29 alineatul (1). Acesta se aplică doar pe o durată specificată și poate fi reînnoit în măsura în care este necesar și oportun. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

Articolul 36

Secretul profesional

(1)   Informațiile colectate în temeiul prezentului regulament se utilizează numai în scopul aplicării prezentului regulament.

(2)   Informațiile colectate în temeiul articolului 14 se utilizează în scopul aplicării prezentului regulament, a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 și a normelor naționale privind concentrările economice.

(3)   Informațiile colectate în temeiul articolului 15 se utilizează în scopul aplicării prezentului regulament și a Regulamentului (UE) 2016/679.

(4)   Fără a aduce atingere schimbului și utilizării informațiilor furnizate în vederea utilizării în temeiul articolelor 38, 39, 41 și 43, Comisia, autoritățile competente ale statelor membre, funcționarii și agenții acestora și alte persoane care lucrează sub supravegherea autorităților respective, precum și orice persoană fizică sau juridică, inclusiv auditorii și experții numiți în temeiul articolului 26 alineatul (2), nu divulgă informațiile pe care le-au obținut sau care au făcut obiectul unui schimb în temeiul prezentului regulament și informațiile care, prin natura lor, sunt protejate de secretul profesional.

Articolul 46

Dispoziții de punere în aplicare

(1)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care să stabilească modalități detaliate de aplicare a următoarelor:

(a)

forma, conținutul și alte detalii ale notificărilor și transmiterilor efectuate în temeiul articolului 3;

(b)

forma, conținutul și alte detalii ale măsurilor tehnice pe care controlorii de acces trebuie să le pună în aplicare pentru a asigura respectarea articolului 5, 6 sau 7;

(c)

modalitățile operaționale și tehnice în vederea punerii în aplicare a interoperabilității serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, în temeiul articolului 7;

(d)

forma, conținutul și alte detalii ale cererii motivate formulate în temeiul articolului 8 alineatul (3);

(e)

forma, conținutul și alte detalii ale cererilor motivate formulate în temeiul articolelor 9 și 10;

(f)

forma, conținutul și alte detalii ale rapoartelor regulamentare furnizate în temeiul articolului 11;

(g)

metodologia și procedura pentru descrierea auditată a tehnicilor utilizate pentru crearea de profiluri ale consumatorilor, prevăzută la articolul 15 alineatul (1); atunci când elaborează un proiect de act de punere în aplicare în acest scop, Comisia consultă Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și poate consulta Comitetul european pentru protecția datelor, societatea civilă și alți experți relevanți;

(h)

forma, conținutul și alte detalii ale notificărilor și transmiterilor efectuate în temeiul articolelor 14 și 15;

(i)

modalitățile practice referitoare la procedurile legate de investigațiile de piață efectuate în temeiul articolelor 17, 18 și 19 și la procedurile desfășurate în temeiul articolelor 24, 25 și 29;

(j)

modalitățile practice referitoare la exercitarea dreptului de a fi ascultat prevăzut la articolul 34;

(k)

modalitățile practice referitoare la condițiile de divulgare prevăzute la articolul 34;

(l)

modalitățile practice referitoare la cooperarea și coordonarea Comisiei cu autoritățile naționale conform articolelor 37 și 38; și

(m)

modalitățile practice referitoare la calcularea și prelungirea termenelor.

(2)   Actele de punere în aplicare prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(k) și litera (m) de la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

Actul de punere în aplicare menționat la alineatul (1) litera (l) de la prezentul articol se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 50 alineatul (3).

(3)   Înainte de adoptarea oricărui act de punere în aplicare în temeiul alineatului (1), Comisia publică un proiect al acestuia și invită toate părțile interesate să-și prezinte observațiile într-un termen care nu poate fi mai scurt de o lună.

Articolul 53

Revizuire

(1)   Până la 3 mai 2026 și, ulterior, la fiecare trei ani, Comisia efectuează o evaluare a prezentului regulament și prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European.

(2)   Evaluările analizează dacă au fost atinse obiectivele prezentului regulament de a asigura piețe contestabile și echitabile și evaluează impactul prezentului regulament asupra utilizatorilor comerciali, în special asupra IMM-urilor, precum și asupra utilizatorilor finali. În plus, Comisia evaluează dacă domeniul de aplicare al articolului 7 poate fi extins pentru a include serviciile de rețele de socializare online.

(3)   Evaluările stabilesc dacă este necesar să se modifice normele, inclusiv în ceea ce privește lista serviciilor de platformă esențiale prevăzută la articolul 2 punctul 2, obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7 și îndeplinirea acestora, pentru a se asigura faptul că piețele digitale din întreaga Uniune sunt contestabile și echitabile. În urma evaluărilor, Comisia ia măsurile adecvate, care pot include propuneri legislative.

(4)   Autoritățile competente ale statelor membre furnizează orice informație relevantă pe care o dețin și de care Comisia ar putea avea nevoie în vederea întocmirii raportului menționat la alineatul (1).


whereas









keyboard_arrow_down