search


keyboard_tab Diritto d'autore 2019/0790 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/0790 RO cercato: 'educaționale' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


index educaționale:

    TITLUL I
    DISPOZIȚII GENERALE

    TITLUL II
    MĂSURI PENTRU ADAPTAREA EXCEPȚIILOR ȘI A LIMITĂRILOR LA MEDIUL DIGITAL ȘI LA CEL TRANSFRONTALIER
  • 2 Articolul 2 Definiții
  • 1 Articolul 5 Utilizarea operelor și a altor obiecte protejate în activități didactice digitale și transfrontaliere

  • TITLUL III
    MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA PRACTICILOR DE ACORDARE A LICENȚELOR ȘI PENTRU LĂRGIREA ACCESULUI LA CONȚINUT

    CAPITOLUL 1
    Operele și alte obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial

    CAPITOLUL 2
    Măsuri de facilitare a acordării de licențe colective

    CAPITOLUL 3
    Accesarea și disponibilitatea operelor audiovizuale pe platformele de video la cerere

    CAPITOLUL 4
    Operele de artă vizuală în domeniul public

    TITLUL IV
    MĂSURI DE ASIGURARE A UNEI PIEȚE PERFORMANTE A DREPTULUI DE AUTOR

    CAPITOLUL 1
    Drepturile referitoare la publicații

    CAPITOLUL 2
    Anumite utilizări ale conținutului protejat de către serviciile online

    CAPITOLUL 3
    Remunerația echitabilă în contractele de exploatare ale autorilor și ale artiștilor interpreți sau executanți

    TITLUL V
    DISPOZIȚII FINALE


whereas educaționale:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 326

 

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.

„organizație de cercetare” înseamnă o universitate, inclusiv bibliotecile acesteia, un institut de cercetare sau orice altă entitate, al căror scop principal este efectuarea de cercetări științifice sau desfășurarea de activități educaționale care includ, de asemenea, efectuarea de cercetări științifice:

(a)

în regim fără scop lucrativ sau prin reinvestirea tuturor profiturilor în cercetarea științifică; sau

(b)

în temeiul unei misiuni de interes public recunoscute de un stat membru,

astfel încât de accesul la rezultatele generate de o astfel de cercetarea științifică să nu poată beneficia în mod preferențial o întreprindere care exercită o influență decisivă asupra unei astfel de organizații;

2.

„extragerea textului și a datelor” înseamnă orice tehnică analitică automatizată care vizează analizarea textului și a datelor în formă digitală pentru a genera informații precum modele, tendințe și corelații, fără însă a se limita la acestea;

3.

„instituție de conservare a patrimoniului cultural” înseamnă o bibliotecă deschisă publicului sau un muzeu, o arhivă sau o instituție de conservare a patrimoniului cinematografic sau sonor;

4.

„publicație de presă” înseamnă o colecție alcătuită în principal din opere literare cu caracter jurnalistic, dar care poate include și alte opere sau alte obiecte protejate, și care:

(a)

constituie un element individual în cadrul unei publicații periodice sau publicații actualizate regulat sub un singur titlu, cum ar fi un ziar sau o revistă de interes general ori de specialitate;

(b)

are scopul de a oferi publicului larg informații referitoare la știri sau alte subiecte; și

(c)

este publicată în orice formă de mass-media la inițiativa, pe răspunderea editorială și sub supravegherea unui prestator de servicii.

Publicațiile periodice care sunt publicate în scop științific sau academic, cum ar fi revistele științifice, nu sunt considerate publicații de presă în sensul prezentei directive;

5.

„serviciu al societății informaționale” înseamnă un serviciu în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535;

6.

„prestator al unui serviciu online de partajare de conținut” înseamnă un prestator al unui serviciu al societății informaționale, al cărui scop principal sau unul dintre scopurile principale este de a stoca și de a oferi publicului acces la un volum semnificativ de opere protejate prin drept de autor sau de alte obiecte protejate încărcate de către utilizatorii săi, pe care le organizează și le promovează în scop lucrativ.

Prestatorii de servicii precum enciclopediile online fără scop lucrativ, arhivele educaționale sau științifice fără scop lucrativ, platformele de elaborare și de partajare de softuri cu sursă deschisă, prestatorii de servicii de comunicații electronice definite în Directiva (UE) 2018/1972, piețele online, serviciile cloud destinate întreprinderilor, precum și serviciile cloud care le permit utilizatorilor să încarce conținuturi pentru propriul uz nu sunt prestatori de servicii online de partajare de conținut în sensul prezentei directive;

TITLUL II

MĂSURI PENTRU ADAPTAREA EXCEPȚIILOR ȘI A LIMITĂRILOR LA MEDIUL DIGITAL ȘI LA CEL TRANSFRONTALIER

Articolul 5

Utilizarea operelor și a altor obiecte protejate în activități didactice digitale și transfrontaliere

(1)   Statele membre prevăd o excepție sau o limitare privind drepturile prevăzute la articolul 5 literele (a), (b), (d) și (e) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, la articolele 2 și 3 din Directiva 2001/29/CE, la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2009/24/CE și la articolul 15 alineatul (1) din prezenta directivă pentru a permite utilizarea digitală a operelor și a altor obiecte protejate în scopul unic de ilustrare didactică, în măsura justificată de scopul necomercial urmărit, cu condiția ca o astfel de utilizare:

(a)

să aibă loc sub responsabilitatea unei instituții de învățământ, în clădirea acesteia sau în alt loc, sau într-un mediu electronic securizat la care au acces doar elevii sau studenții și cadrele didactice ale instituției de învățământ; și

(b)

să fie însoțită de indicarea sursei, inclusiv a numelui autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil.

(2)   În pofida articolului 7 alineatul (1), statele membre pot prevedea că excepția sau limitarea adoptată în temeiul alineatului (1) nu se aplică sau nu se aplică în privința anumitor utilizări sau categorii de opere sau alte obiecte protejate, cum ar fi materialele care sunt destinate în principal pieței educaționale sau partiturile, în măsura în care pe piață sunt disponibile cu ușurință licențe adecvate de autorizare a actelor menționate la alineatul (1) din prezentul articol și care acoperă nevoile și particularitățile instituțiilor de învățământ.

Statele membre care decid să recurgă la primul paragraf din prezentul alineat iau măsurile necesare pentru a asigura disponibilitatea și vizibilitatea corespunzătoare a licențelor de autorizare a actelor menționate la alineatul (1) din prezentul articol pentru instituțiile de învățământ.

(3)   Se consideră că utilizarea operelor și a altor obiecte protejate în scopul unic de ilustrare didactică prin intermediul unor medii electronice securizate în conformitate cu dispozițiile de drept intern adoptate în temeiul prezentului articol are loc numai în statul membru în care este stabilită instituția de învățământ.

(4)   Statele membre pot prevedea compensații echitabile pentru titularii de drepturi în schimbul utilizării operelor sau a altor obiecte protejate ale acestora în temeiul alineatului (1).


whereas









keyboard_arrow_down