search


keyboard_tab Diritto d'autore 2019/0790 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/0790 RO Art. 12 . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


index :


whereas :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 264

 

Articolul 12

Acordarea de licențe colective cu efect extins

(1)   Statele membre pot prevedea, în ceea ce privește utilizarea pe teritoriul lor și sub rezerva garanțiilor prevăzute în prezentul articol, că, atunci când un organism de gestiune colectivă ce intră sub incidența normelor naționale de punere în aplicare a Directivei 2014/26/UE, încheie un acord de licență în conformitate cu mandatele sale din partea titularilor de drepturi, pentru exploatarea operelor sau a altor obiecte protejate:

(a)

un astfel de acord poate fi extins pentru a se aplica drepturilor titularilor de drepturi care nu au autorizat respectivul organism de gestiune colectivă să îi reprezinte prin atribuire, licență sau alt tip de înțelegere contractuală; sau

(b)

în ceea ce privește un astfel de acord, organismul deține un mandat legal sau se prezumă că acesta reprezintă titularii de drepturi care nu au acordat organismului o autorizație în acest sens.

(2)   Statele membre se asigură că mecanismul de acordare a licențelor menționat la alineatul (1) se aplică numai în domenii de utilizare bine definite, în care obținerea de autorizații din partea titularilor de drepturi pe bază individuală este în mod obișnuit atât de oneroasă și nepractică încât tranzacția de acordare a licențelor necesare devine puțin probabilă, ca urmare a naturii utilizării sau a categoriilor de opere sau alte obiecte protejate în cauză, și se asigură că un astfel de mecanism de acordare a licențelor protejează interesele legitime ale titularilor de drepturi.

(3)   În sensul alineatului (1), statele membre prevăd următoarele garanții:

(a)

organismul de gestiune colectivă, pe baza mandatelor sale, este suficient de reprezentativ pentru titularii de drepturi pentru categoria relevantă de opere sau alte obiecte protejate și pentru drepturile care fac obiectul licenței pentru statul membru relevant;

(b)

tuturor titularilor de drepturi li se garantează egalitatea de tratament, inclusiv în ceea ce privește condițiile licenței;

(c)

titularii de drepturi care nu au autorizat organismul ce acordă licența pot exclude, în orice moment, cu ușurință și efectiv, operele sau alte obiecte protejate ale acestora din mecanismul de acordare a licențelor instituit în conformitate cu prezentul articol; și

(d)

sunt luate măsuri de publicitate adecvate începând cu o perioadă de timp rezonabilă înainte ca operele sau alte obiecte protejate să fie utilizate în temeiul licenței, pentru a informa titularii de drepturi cu privire la posibilitatea ca organismul de gestiune colectivă să acorde licențe pentru opere sau alte obiecte protejate, la acordarea de licențe în conformitate cu prezentul articol, și la posibilitățile titularilor de drepturi menționate la litera (c). Măsurile de publicitate trebuie să fie eficace fără a fi nevoie să fie informat fiecare titular de drepturi în parte.

(4)   Prezentul articol nu aduce atingere aplicării unor mecanisme de acordare a unor licențe colective cu un efect extins în conformitate cu alte dispoziții din dreptul Uniunii, inclusiv cu dispoziții care permit excepții sau limitări.

Prezentul articol nu se aplică gestiunii colective obligatorii a drepturilor.

Mecanismului de acordare de licențe prevăzut în prezentul articol i se aplică articolul 7 din Directiva 2014/26/UE.

(5)   Dacă un stat membru prevede în dreptul său intern un mecanism de acordare a licențelor în conformitate cu prezentul articol, statul membru respectiv informează Comisia cu privire la domeniul de aplicare al respectivelor dispoziții naționale, la scopul și tipurile licențelor care pot fi introduse în temeiul respectivelor dispoziții, la datele de contact ale organismelor care eliberează licențe în conformitate cu respectivul mecanism de acordare a licențelor, și cu privire la mijloacele prin care se pot obține informații despre acordarea de licențe și despre posibilitățile titularilor de drepturi menționate la alineatul (3) litera (c). Comisia publică aceste informații.

(6)   Pe baza informațiilor primite în temeiul alineatului (5) din prezentul articol și pe baza dezbaterilor din cadrul comitetului de contact instituit în temeiul articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2001/29/CE, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului, până la 10 aprilie 2021, un raport privind utilizarea în Uniune a mecanismelor menționate la alineatul (1) din prezentul articol, privind impactul acestora asupra acordării de licențe și asupra titularilor de drepturi, inclusiv titularii de drepturi care nu sunt membri ai organismului care acordă licențele sau care sunt resortisanți sau rezidenți ai unui alt stat membru, privind eficacitatea lor în a facilita diseminarea conținutului cultural și impactul acestora asupra pieței interne, inclusiv prestarea de servicii transfrontaliere și concurența. Raportul respectiv trebuie să fie însoțit, după caz, de o propunere legislativă, inclusiv în ceea ce privește efectul transfrontalier al acestor mecanisme naționale.

CAPITOLUL 3

Accesarea și disponibilitatea operelor audiovizuale pe platformele de video la cerere


whereas









keyboard_arrow_down