(2) La articolul 26 alineatele (1) și (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se prevede că Uniunea adoptă măsuri menite să stabilească sau să asigure funcționarea pieței interne, printre care și existența unei zone fără frontiere interne în care se asigură libera circulație a bunurilor și a serviciilor. În conformitate cu alineatul (1) și cu alineatul (2) litera (a) de la articolul 169 din TFUE, Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE în contextul finalizării pieței interne.
Obiectivul prezentei directive este de a găsi echilibrul just între atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și promovarea competitivității întreprinderilor, asigurându-se în același timp respectarea principiului subsidiarității.
- = -
(24) Conținutul digital și serviciile digitale sunt adesea furnizate și în cazul în care consumatorul nu plătește un preț, ci îi furnizează comerciantului date cu caracter personal.
Aceste modele de afaceri sunt utilizate în diferite forme pe o parte semnificativă a pieței.
Deși recunoaște pe deplin că protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental și, așadar, datele cu caracter personal nu pot fi considerate o marfă, prezenta directivă ar trebui să asigure faptul că, în contextul acestor modele de afaceri, consumatorii au dreptul la măsuri corective contractuale.
Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor în care comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze conținut digital sau un serviciu digital consumatorului, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze date cu caracter personal.
Datele cu caracter personal ar putea fi furnizate comerciantului fie în momentul încheierii contractului, fie ulterior, de exemplu, atunci când consumatorul își dă consimțământul ca comerciantul să utilizeze datele cu caracter personal pe care consumatorul le-ar putea încărca sau le-ar putea crea cu ajutorul conținutului digital sau al serviciului digital.
Dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal prevede o listă cuprinzătoare de temeiuri juridice pentru prelucrarea legală a datelor cu caracter personal.
Prezenta directivă ar trebui să se aplice oricărui contract în care consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze comerciantului date cu caracter personal.
De exemplu, prezenta directivă ar trebui să se aplice în cazul în care consumatorul deschide un cont pe o platformă de comunicare socială și pune la dispoziția comerciantului numele și adresa de e-mail, care sunt folosite și pentru alte scopuri decât simpla furnizare a conținutului digital sau a serviciului digital sau respectarea cerințelor legale.
Prezenta directivă ar trebui să se aplice, de asemenea, și în cazul în care consumatorul își dă consimțământul ca orice material care constituie date cu caracter personal, cum ar fi fotografiile sau postările pe care le încărcă, să fie prelucrate de comerciant în scopuri de marketing.
Totuși, statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a decide dacă sunt respectate dispozițiile de drept intern privind încheierea, existența și valabilitatea contractelor.
- = -
(32) Software-ul gratuit și cu sursă deschisă, în cazul căruia codul sursă este partajat gratuit, iar utilizatorii pot accesa, utiliza, modifica și redistribui gratuit software-ul sau versiuni modificate ale acestuia, poate contribui la cercetarea și inovarea din cadrul pieței conținutului digital și al serviciilor digitale.
Pentru a preveni crearea de obstacole în calea acestor evoluții ale pieței, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice nici software-ului gratuit și cu sursă deschisă, cu condiția ca acesta să nu fie furnizat în schimbul unui preț și ca datele cu caracter personal ale consumatorului să fie folosite numai pentru îmbunătățirea securității, compatibilității sau interoperabilității software-ului.
- = -
(86) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume de a contribui la funcționarea pieței interne prin abordarea coerentă a obstacolelor legate de dreptul contractelor care afectează furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale evitându-se fragmentarea juridică, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, pentru asigurarea coerenței generale a dispozițiilor de drept intern prin norme armonizate de drept al contractelor care ar facilita și acțiuni coordonate de asigurare a respectării normelor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.
- = -