(11) Prezenta directivă ar trebui să prevadă norme comune privind anumite cerințe referitoare la contractele de furnizare de conținut digital sau de servicii digitale încheiate între comercianți și consumatori. În acest scop, ar trebui să fie pe deplin armonizate normele privind conformitatea conținutului digital sau a serviciului digital cu contractul, măsurile corective în caz de neconformitate sau de nefurnizare a conținutului digital ori a serviciului digital și modalitățile de punere în aplicare a acestor măsuri corective, precum și privind modificarea conținutului digital sau a serviciului digital.
Existența unor norme pe deplin armonizate privind o serie de elemente esențiale ale dreptului contractelor de consum le-ar facilita întreprinderilor, în special IMM-urilor, posibilitatea de a își oferi produsele în alte state membre.
Consumatorii ar beneficia de un nivel ridicat de protecție și de creșterea nivelului de bunăstare prin armonizarea deplină a normelor esențiale.
Statele membre nu vor mai putea impune, în domeniul de aplicare al prezentei directive, alte cerințe de formă sau de fond.
De exemplu, statele membre nu ar trebui să stabilească norme diferite de cele prevăzute în prezenta directivă cu privire la inversarea sarcinii probei, nici nu ar trebui să prevadă obligația consumatorului de a notifica comerciantului lipsa de conformitate într-o anumită perioadă de timp.
- = -
(19) Directiva ar trebui să permită soluționarea problemelor care afectează diferitele categorii de conținut digital, de servicii digitale și furnizarea acestora.
Pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice rapide și pentru a menține valabilitatea în timp a noțiunii de conținut digital sau de serviciu digital, prezenta directivă ar trebui să acopere, printre altele, software-ul, aplicațiile, fișierele video, fișierele audio, fișierele de muzică, jocurile digitale, cărțile electronice sau alte publicații electronice și, de asemenea, serviciile digitale care permit crearea, prelucrarea sau stocarea de date în format digital ori accesul la acestea, inclusiv software-ul sub formă de servicii, cum ar fi partajarea materialelor video și audio și alte tipuri de găzduire de fișiere, procesarea de text sau jocurile oferite în mediul de tip cloud și platformele de comunicare socială.
Deoarece există numeroase modalități prin care pot fi furnizate conținutul digital sau serviciile digitale, cum ar fi transmiterea pe un suport material, descărcarea de către consumatori pe dispozitivele lor, streamingul, acordarea accesului la capacitățile de stocare a conținutului digital sau accesul la utilizarea platformelor de comunicare socială, prezenta directivă ar trebui să se aplice, indiferent de mijlocul utilizat pentru transmiterea conținutului digital sau a serviciului digital, ori pentru acordarea de acces la conținutul digital sau la serviciul digital.
Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice serviciilor de acces la internet.
- = -
(23) Reprezentările digitale ale unei valori, cum ar fi bonurile electronice sau cupoanele electronice, sunt utilizate de consumatori pentru a plăti diferite bunuri sau servicii pe piața unică digitală.
Astfel de reprezentări digitale ale unei valori devin tot mai importante pentru furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale și ar trebui, prin urmare, să fie considerate metodă de plată în sensul prezentei directive.
Ar trebui să se considere că monedele virtuale fac parte dintre reprezentările digitale ale unei valori, în măsura în care sunt recunoscute de dreptul intern.
Diferențierea în funcție de metodele de plată ar putea duce la discriminare și poate oferi un stimulent nejustificat pentru ca întreprinderile să se orienteze către oferirea de conținut digital sau de servicii digitale în schimbul reprezentărilor digitale ale unei valori.
Totuși, deoarece reprezentările digitale ale unei valori au unicul scop de a servi ca metodă de plată, acestea nu ar trebui să fie considerate ca reprezentând, în sine, conținut digital sau serviciu digital în sensul prezentei directive.
- = -
(24) Conținutul digital și serviciile digitale sunt adesea furnizate și în cazul în care consumatorul nu plătește un preț, ci îi furnizează comerciantului date cu caracter personal.
Aceste modele de afaceri sunt utilizate în diferite forme pe o parte semnificativă a pieței.
Deși recunoaște pe deplin că protecția datelor cu caracter personal este un drept fundamental și, așadar, datele cu caracter personal nu pot fi considerate o marfă, prezenta directivă ar trebui să asigure faptul că, în contextul acestor modele de afaceri, consumatorii au dreptul la măsuri corective contractuale.
Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor în care comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze conținut digital sau un serviciu digital consumatorului, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze date cu caracter personal.
Datele cu caracter personal ar putea fi furnizate comerciantului fie în momentul încheierii contractului, fie ulterior, de exemplu, atunci când consumatorul își dă consimțământul ca comerciantul să utilizeze datele cu caracter personal pe care consumatorul le-ar putea încărca sau le-ar putea crea cu ajutorul conținutului digital sau al serviciului digital.
Dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal prevede o listă cuprinzătoare de temeiuri juridice pentru prelucrarea legală a datelor cu caracter personal.
Prezenta directivă ar trebui să se aplice oricărui contract în care consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze comerciantului date cu caracter personal.
De exemplu, prezenta directivă ar trebui să se aplice în cazul în care consumatorul deschide un cont pe o platformă de comunicare socială și pune la dispoziția comerciantului numele și adresa de e-mail, care sunt folosite și pentru alte scopuri decât simpla furnizare a conținutului digital sau a serviciului digital sau respectarea cerințelor legale.
Prezenta directivă ar trebui să se aplice, de asemenea, și în cazul în care consumatorul își dă consimțământul ca orice material care constituie date cu caracter personal, cum ar fi fotografiile sau postările pe care le încărcă, să fie prelucrate de comerciant în scopuri de marketing.
Totuși, statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a decide dacă sunt respectate dispozițiile de drept intern privind încheierea, existența și valabilitatea contractelor.
- = -
(33) Conținutul digital sau serviciile digitale sunt adesea combinate cu furnizarea de bunuri sau alte servicii și oferite consumatorului în cadrul aceluiași contract care cuprinde un pachet de diferite elemente, cum ar fi furnizarea de televiziune digitală și achiziționarea de echipamente electronice. În astfel de cazuri, contractul dintre consumator și furnizor include elemente ale unui contract pentru furnizarea de conținut digital sau a unui serviciu digital, dar și elemente ale altor tipuri de contracte, cum ar fi contractele de vânzare de bunuri sau servicii.
Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai elementelor din contractul global care constă în furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale.
Celelalte elemente ale contractului ar trebui să fie reglementate de dispozițiile de drept intern aplicabile contractelor respective sau, după caz, de alt act legislativ al Uniunii care reglementează un anumit sector sau obiect de activitate. În mod similar, toate efectele pe care desființarea unui element din pachetul contractual le poate avea asupra celorlalte elemente din pachetul contractual sunt reglementate de dreptul intern.
Totuși, pentru a asigura coerența cu dispozițiile specifice sectorului ale Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului (10), care reglementează pachetele contractuale, în cazul în care un comerciant oferă, în sensul directivei menționate, conținut digital sau un serviciu digital combinat cu un serviciu de comunicații interpersonale bazat pe numere sau cu un serviciu de acces la internet, dispozițiile prezentei directive privind modificarea conținutului digital nu ar trebui să se aplice elementului din pachet care constituie conținut digital sau serviciu digital.
Dispozițiile Directivei (UE) 2018/1972 care reglementează acest aspect ar trebui, în schimb, să se aplice tuturor elementelor din pachet, inclusiv conținutului digital sau serviciului digital.
- = -
(34) Dispozițiile prezentei directive privind pachetele contractuale ar trebui să se aplice numai în cazurile în care diferitele elemente ale pachetului sunt oferite de același comerciant aceluiași consumator în cadrul unui contract unic.
Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care reglementează condițiile în care se poate considera că un contract pentru furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale are legătură cu alt contract sau este auxiliar unui alt contract încheiat de consumator cu același comerciant sau cu alt comerciant, măsurilor corective care urmează a fi exercitate în temeiul oricăruia dintre contracte sau efectului pe care încetarea unui contract l-ar avea asupra celuilalt contract.
- = -
(55) Comerciantul ar trebui să răspundă față de consumator în caz de neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital, și pentru orice nefurnizare a conținutului digital sau a serviciului digital. Întrucât conținutul digital sau serviciile digitale pot fi furnizate consumatorilor în una sau mai multe etape separate de furnizare sau în mod continuu, pe parcursul unei anumite perioade, este oportun ca termenul relevant pentru stabilirea conformității conținutului digital sau a serviciului digital să fie determinat în funcție de respectivele tipuri diferite de furnizare.
- = -
(78) Neconformitatea conținutului digital sau a serviciului digital astfel cum a fost furnizat consumatorului este adesea cauzată de una dintre tranzacțiile din serie, de la proiectantul inițial la comerciantul final.
Deși comerciantul final ar trebui să răspundă față de consumator în caz de neconformitate, este important să se asigure că comerciantul deține drepturi corespunzătoare față de diferitele persoane din lanțul de tranzacții financiare pentru a putea acoperi răspunderea față de consumator.
Aceste drepturi ar trebui să fie limitate la tranzacțiile comerciale și, prin urmare, nu ar trebui să acopere situațiile în care comerciantul răspunde față de consumator pentru neconformitatea conținutului digital sau a unui serviciu digital compus dintr-un program software sau fabricat pe baza unui program software care a fost furnizat fără plata unui preț în cadrul unei licențe gratuite și cu sursă deschisă de către o persoană situată în amonte în cadrul lanțului de tranzacții.
Cu toate acestea, identificarea persoanelor din lanțul de tranzacții împotriva cărora se poate întoarce comerciantul final, precum și modalitățile și condițiile pentru punerea în aplicare a unei astfel de acțiuni ar trebui să rămână la latitudinea statelor membre în temeiul dispozițiilor de drept intern aplicabile.
- = -