(42) Din motive de coerență cu sistemele juridice naționale existente, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a prevedea fie că vânzătorii răspund pentru o neconformitate care este constatată pe parcursul unei anumite perioade, eventual însoțită de un termen de prescripție, fie că măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor nu sunt supuse decât unui termen de prescripție. În primul caz, statele membre ar trebui să se asigure că perioada de răspundere a vânzătorului nu este eludată printr-un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului.
Deși, prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să armonizeze punctul de plecare al termenelor de prescripție prevăzute de dispozițiile de drept intern, ea ar trebui să asigure faptul că aceste termene nu aduc atingere dreptului consumatorilor de a solicita măsuri corective pentru orice neconformitate constatată pe durata perioadei în care vânzătorul răspunde pentru o neconformitate. În cel de-al doilea caz, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce numai un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului fără a introduce un anumit termen în care trebuie să fie constatată neconformitatea pentru ca vânzătorul să poată răspunde.
Pentru a se asigura protecția, în egală măsură, a consumatorilor și în astfel de cazuri, statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când se aplică numai un termen de prescripție, acesta ar trebui să le permită consumatorilor să solicite măsuri corective pentru orice neconformitate constatată cel puțin pe durata perioadei prevăzute în prezenta directivă ca perioadă de răspundere contractuală.
- = -
(48) Pentru aducerea în conformitate a bunurilor, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între reparație sau înlocuire.
Permițându-le consumatorilor să solicite o reparație ar trebui să se încurajeze un consum sustenabil și s-ar putea contribui la o mai mare durabilitate a produselor.
Alegerea consumatorului între reparație și înlocuire ar trebui limitată numai în cazul în care opțiunea aleasă ar fi imposibilă din punct de vedere juridic sau factual sau, în comparație cu cealaltă opțiune disponibilă, ar crea costuri disproporționate pentru vânzător.
De exemplu, ar putea fi disproporționat să se solicite înlocuirea unor bunuri din cauza unei zgârieturi minore în cazul în care o astfel de înlocuire ar crea costuri semnificative, iar zgârietura ar putea fi reparată cu ușurință.
- = -
(50) În cazul în care este constatată o neconformitate, consumatorul ar trebui să informeze vânzătorul cu privire la aceasta pentru a îi oferi acestuia posibilitatea de a aduce în conformitate bunul.
Vânzătorul ar trebui să facă acest lucru într-un termen rezonabil. În mod corespunzător, consumatorul nu ar trebui să fie, în principiu, îndreptățit imediat la o reducere de preț sau de a obține încetarea contractului, ci ar trebui să acorde vânzătorului un termen rezonabil pentru a repara sau a înlocui bunul neconform.
Dacă vânzătorul nu a reparat și nici nu a înlocuit bunul în termenul respectiv, consumatorul ar trebui să aibă dreptul să solicite și să obțină pe loc o reducere de preț sau încetarea contractului.
- = -