keyboard_tab Contratti di vendita di beni conformi 2019/0771 RO

• 1 Articolul 3 Domeniul de aplicare
• 3 Articolul 4 Nivelul de armonizare
• 1 Articolul 6 Cerințe subiective de conformitate
• 2 Articolul 7 Cerințe obiective de conformitate
• 1 Articolul 9 Drepturile terților
• 1 Articolul 10 Răspunderea vânzătorului
• 1 Articolul 12 Obligația de notificare
• 1 Articolul 17 Garanții comerciale
• 1 Articolul 18 Dreptul la o acțiune în regres
• 2 Articolul 19 Asigurarea respectării prezentei directive
• 1 Articolul 21 Caracterul imperativ
• 5 Articolul 24 Transpunerea
• 1 Articolul 25 Reexaminare

• care 63
• pentru 33
• articolul 21
• digital 21
• membre 19
• directivă 18
• sunt 17
• este 17
• bunurilor 17
• vânzare 16
• consumatorul 16
• cazul 16
• vânzătorul 15
• contractului 13
• comercială 12
• prezenta 12
• statele 12
• dreptul 12
• inclusiv 11
• conformitate 11
• digitale 11
• intern 11
• corective 11
• prevăzute 10
• consumator 10
• neconformitate 10
• consumatorului 10
• termen 9
• momentul 9
• contractul 8
• drept 8
• răspunde 8
• aplică 8
• prezentei 8
• directive 8
• garanție 8
• bunuri 7
• alineatul 7
• prin 7
• măsurile 7
• către 7
• dacă 7
• dispoziții 7
• dispozițiilor 7
• dispozițiile 7
• furnizarea 7
• prezentul 6
•    prezenta 6
• unui 6
• constatată 6

În absența unor dispoziții contrare în prezenta directivă, statele membre nu mențin și nici nu introduc în dreptul lor intern dispoziții diferite de cele stabilite în prezenta directivă, inclusiv dispoziții mai stricte sau mai permisive care să asigure un nivel diferit de protecție a consumatorilor.

Pentru a fi în conformitate cu contractul de vânzare, bunurile îndeplinesc în special următoarele condiții, dacă este cazul:

În cazul în care o restricție care rezultă din încălcarea oricărui drept al unui terț, în special a drepturilor de proprietate intelectuală, împiedică sau limitează utilizarea bunurilor în conformitate cu articolele 6 și 7, statele membre se asigură că consumatorul are dreptul la măsurile corective în caz de neconformitate prevăzute la articolul 13, cu excepția cazului în care dispozițiile de drept intern prevăd nulitatea sau încetarea contractului de vânzare în astfel de cazuri.

Statele membre pot menține sau introduce dispoziții care să prevadă că, pentru a beneficia de drepturile sale, consumatorul trebuie să informeze vânzătorul cu privire la neconformitate în termen de cel puțin două luni de la data la care consumatorul a constatat neconformitatea respectivă.

În cazul în care vânzătorul răspunde față de consumator pentru o neconformitate care rezultă dintr-un act sau o omisiune, inclusiv omisiunea de a oferi actualizări ale bunurilor care conțin elemente digitale în conformitate cu articolul 7 alineatul (3), a unei persoane în etapele anterioare ale lanțului de tranzacții, vânzătorul are dreptul să solicite măsuri corective din partea persoanei sau a persoanelor cărora le revine răspunderea din lanțul de tranzacții. Persoana căreia vânzătorul îi poate solicita măsuri corective, acțiunile relevante și condițiile de exercitare se stabilesc prin dispoziții de drept intern.

Până la 12 iunie 2024, Comisia reexaminează aplicarea prezentei directive, inclusiv a dispozițiilor sale referitoare la măsurile corective și sarcina probei – inclusiv în ceea ce privește bunurile de ocazie sau bunurile vândute prin licitații publice – precum și la garanția comercială de durabilitate a producătorului, și întocmește un raport pe care îl transmite Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European. Raportul evaluează în special dacă aplicarea prezentei directive și a Directivei (UE) 2019/770 asigură un cadru consecvent și coerent pentru funcționarea corespunzătoare a pieței interne în ceea ce privește furnizarea de conținut digital, de servicii digitale și de bunuri cu elemente digitale, în conformitate cu principiile aflate la baza politicilor Uniunii. Raportul este însoțit, după caz, de propuneri legislative.

• (6) Normele Uniunii aplicabile vânzărilor de bunuri sunt încă fragmentate, deși a fost deja realizată o armonizare deplină a normelor referitoare la condițiile de livrare și, în cazul contractelor la distanță sau a contractelor negociate în afara spațiului comercial, a cerințelor de informare precontractuală, precum și a dreptului de retractare prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3).

    Alte elemente contractuale esențiale, cum ar fi criteriile de conformitate, măsurile corective în caz de neconformitate cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestora fac în prezent obiectul unei armonizări minime în conformitate cu Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

    Statelor membre li s-a permis să prevadă standarde mai stricte decât cele ale Uniunii și să introducă sau să mențină norme care să asigure un nivel și mai ridicat de protecție a consumatorilor. În cadrul acestui demers, statele membre au acționat cu privire la diverse aspecte și în grade diferite.

    Prin urmare, în prezent, dispozițiile care transpun Directiva 1999/44/CE în dreptul intern diferă în mod semnificativ în ceea ce privește elementele esențiale, cum ar fi absența sau existența unei ierarhii a măsurilor corective.


- = -


• (8) Deși consumatorii se bucură de un nivel ridicat de protecție atunci când fac cumpărături din străinătate, ca urmare a aplicării Regulamentului (CE) nr. 593/2008, fragmentarea juridică afectează în mod negativ și nivelul de încredere al consumatorilor în tranzacțiile transfrontaliere.

    Cu toate că la această lipsă de încredere contribuie o serie de factori, incertitudinea cu privire la principalele drepturi contractuale ocupă un loc important între preocupările consumatorilor.

    Această incertitudine există independent de protejarea sau nu a consumatorilor prin dispozițiile de drept obligatorii în materie de contracte de consum din statul lor membru de origine în cazul în care vânzătorii își direcționează activitățile transfrontaliere către aceștia sau de încheierea sau nu de către consumatori a unor contracte transfrontaliere cu vânzători care nu desfășoară activități comerciale în statul membru al consumatorului.


- = -


• (9) Deși vânzările online de bunuri constituie marea majoritate a vânzărilor transfrontaliere în Uniune, diferențele dintre dispozițiile de drept intern în materia contractelor îi afectează și pe comercianții cu amănuntul care utilizează canale de vânzări la distanță și pe vânzătorii cu amănuntul care efectuează vânzări „față în față” și îi împiedică să se extindă în afara frontierelor naționale.

    Prezenta directivă ar trebui să includă toate canalele de vânzări, pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru toate întreprinderile care efectuează vânzări de bunuri destinate consumatorilor.

    Prin stabilirea unor norme uniforme pentru toate canalele de vânzări, prezenta directivă ar trebui să evite orice divergențe care ar crea sarcini disproporționate pentru numărul tot mai mare de comercianți cu amănuntul care vând în Uniune pe toate canalele.

    Necesitatea menținerii unor norme coerente privind vânzările și a unor garanții pentru toate canalele de vânzări a fost confirmată în contextul verificării de către Comisie a adecvării legislației în materie de protecție a consumatorilor și de marketing, publicată la 29 mai 2017, care a vizat și Directiva 1999/44/CE.


- = -


• (11) Prezenta directivă completează Directiva 2011/83/UE. În timp ce Directiva 2011/83/UE stabilește în principal dispoziții privind cerințele de informare precontractuală, dreptul de retragere din contractele la distanță și din contractele negociate în afara spațiilor comerciale și normele privind livrarea și transferul riscului, prezenta directivă introduce norme privind conformitatea bunurilor, măsurile corective în caz de neconformitate și modalitățile de punere în aplicare a acestora.


- = -


• (18) Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dispozițiile de drept intern în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de prezenta directivă, în special în ceea ce privește legalitatea bunurilor, prejudiciile și o serie de aspecte ale dreptului general al contractelor precum încheierea, valabilitatea, nulitatea ori efectele contractelor.

    Același lucru este valabil și în ceea ce privește consecințele încetării contractului și pentru anumite aspecte privind repararea și înlocuirea, care nu sunt reglementate de prezenta directivă.

    Atunci când reglementează drepturile părților de a amâna îndeplinirea obligațiilor lor sau a unei părți a acestora până la îndeplinirea de către cealaltă parte a obligațiilor sale, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a reglementa condițiile și modalitățile practice potrivit cărora consumatorul poate amâna plata prețului.

    Statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a reglementa dreptul consumatorului la despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a unei încălcări de către vânzător a prezentei directive.

    De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care nu privesc în mod special contractele încheiate cu consumatorii și care prevăd anumite măsuri corective pentru anumite tipuri de defecte care nu erau aparente în momentul încheierii contractului de vânzare, și anume dispozițiilor de drept intern care pot stabili norme specifice pentru răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse.

    De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care prevăd măsurile corective necontractuale pe care le are la dispoziție consumatorul în caz de neconformitate a bunurilor împotriva unor persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, de exemplu producătorii sau a altor persoane care îndeplinesc obligațiile unor astfel de persoane.


- = -


• (19) Prezenta directivă ar trebui să nu afecteze libertatea statelor membre de a permite consumatorilor să opteze pentru o anumită măsură corectivă în cazul în care neconformitatea bunurilor este constatată la scurt timp după livrare, și anume dispozițiile de drept intern care prevăd dreptul consumatorului de a refuza bunurile cu defecte și de a considera contractul ca fiind desființat sau de a solicita înlocuirea imediată, într-o anumit termen scurt după livrarea bunului, care nu ar trebui să depășească 30 de zile.


- = -


• (33) În temeiul prezentei directive, vânzătorul ar trebui să fie obligat să livreze consumatorului bunuri care sunt conforme în momentul livrării.

    Vânzătorii ar putea face adesea uz de piese de schimb pentru a-și îndeplini obligația de a repara bunuri în eventualitatea unei neconformități existente în momentul livrării.

    Cu toate că prezenta directivă nu ar trebui să introducă obligația vânzătorilor de a asigura disponibilitatea pieselor de schimb pe o anumită perioadă ca cerință obiectivă de conformitate, aceasta nu ar trebui să aducă atingere altor dispoziții din dreptul intern care obligă vânzătorul, producătorul sau alte persoane din lanțul de tranzacții să asigure disponibilitatea pieselor de schimb sau să informeze consumatorii cu privire la disponibilitatea respectivă.


- = -


• (41) Pentru a spori gradul de securitate juridică pentru vânzători și, în general, încrederea consumatorilor în achizițiile transfrontaliere, se impune acordarea unui termen în care consumatorul are dreptul la măsuri corective pentru orice neconformitate existentă la momentul relevant pentru stabilirea conformității.

    Având în vedere că, la punerea în aplicare a Directivei 1999/44/CE, marea majoritate a statelor membre au prevăzut un termen de doi ani și, în practică, acest termen este considerat rezonabil de către participanții de pe piață, acest termen ar trebui menținut.

    Același lucru ar trebui să se aplice în cazul bunurilor cu elemente digitale.

    Cu toate acestea, în cazul în care contractul prevede furnizarea continuă timp de peste doi ani, consumatorul ar trebui să aibă dreptul la măsuri corective pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care survine sau este constatată în perioada în care conținutul digital sau serviciul digital urmează a fi furnizat în temeiul contractului.

    Pentru a li se asigura flexibilitate în scopul sporirii nivelului de protecție a consumatorilor prin dispozițiile lor de drept intern, statele membre ar trebui să fie libere să prevadă termene de răspundere a vânzătorului mai lungi decât cele prevăzute în prezenta directivă.


- = -


• (42) Din motive de coerență cu sistemele juridice naționale existente, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a prevedea fie că vânzătorii răspund pentru o neconformitate care este constatată pe parcursul unei anumite perioade, eventual însoțită de un termen de prescripție, fie că măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor nu sunt supuse decât unui termen de prescripție. În primul caz, statele membre ar trebui să se asigure că perioada de răspundere a vânzătorului nu este eludată printr-un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului.

    Deși, prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să armonizeze punctul de plecare al termenelor de prescripție prevăzute de dispozițiile de drept intern, ea ar trebui să asigure faptul că aceste termene nu aduc atingere dreptului consumatorilor de a solicita măsuri corective pentru orice neconformitate constatată pe durata perioadei în care vânzătorul răspunde pentru o neconformitate. În cel de-al doilea caz, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce numai un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului fără a introduce un anumit termen în care trebuie să fie constatată neconformitatea pentru ca vânzătorul să poată răspunde.

    Pentru a se asigura protecția, în egală măsură, a consumatorilor și în astfel de cazuri, statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când se aplică numai un termen de prescripție, acesta ar trebui să le permită consumatorilor să solicite măsuri corective pentru orice neconformitate constatată cel puțin pe durata perioadei prevăzute în prezenta directivă ca perioadă de răspundere contractuală.


- = -


• (46) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce dispoziții care să prevadă că, pentru a beneficia de drepturile sale, consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre neconformitate în termen de cel puțin două luni de la data la care a constatat neconformitatea.

    Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului, neintroducând o astfel de obligație.


- = -


• (61) Principiul răspunderii vânzătorului pentru daune este un element esențial al contractelor de vânzare.

    Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de o încălcare de către vânzător a prezentei directive, inclusiv pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei neconformități.

    O astfel de despăgubire ar trebui să repună consumatorul, în cea mai mare măsură posibilă, în situația în care s-ar fi aflat în cazul în care bunurile ar fi fost conforme. Întrucât existența unui astfel de drept la compensație este deja asigurată în toate statele membre, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind despăgubirea consumatorilor pentru prejudiciul cauzat de încălcarea acestor norme.

    Statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a reglementa dreptul consumatorului la despăgubiri în cazurile în care reparația sau înlocuirea a cauzat inconveniente majore sau a fost întârziată.


- = -


• (62) În vederea asigurării transparenței, ar trebui prevăzute anumite cerințe pentru garanțiile comerciale, pe lângă cerințele precontractuale în materie de informare privind existența și condițiile garanțiilor comerciale, stabilite în Directiva 2011/83/UE. În plus, pentru a îmbunătăți securitatea juridică și a evita inducerea în eroare a consumatorilor, prezenta directivă ar trebui să prevadă că, în cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, ar trebui să prevaleze condițiile mai avantajoase. În fine, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme privind conținutul certificatului de garanție și modul în care acesta ar trebui să fie pus la dispoziția consumatorilor.

    De exemplu, certificatul de garanție ar trebui să includă condițiile garanției comerciale și să menționeze faptul că garanția legală de conformitate nu este afectată de garanția comercială, clarificând faptul că condițiile garanției comerciale reprezintă un angajament suplimentar față de garanția legală de conformitate.

    Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a stabili norme privind alte aspecte ale garanțiilor comerciale care nu sunt reglementate de prezenta directivă, de exemplu posibilitatea de a asocia alți debitori decât garantul la garanția comercială, cu condiția ca aceste norme să nu îi priveze pe consumatori de protecția acordată prin dispozițiile pe deplin armonizate ale prezentei directive referitoare la garanțiile comerciale.

    Deși ar trebui să își mențină libertatea de a impune furnizarea fără costuri a garanțiilor comerciale, statele membre ar trebui să se asigure că orice angajament din partea vânzătorului sau a producătorului, care se încadrează în definiția garanțiilor comerciale astfel cum figurează în prezenta directivă, respectă normele armonizate cuprinse în aceasta.


- = -


• (64) Persoanele sau organizațiile despre care se consideră, în baza dispozițiilor de drept intern, că ar avea un interes legitim cu privire la protecția drepturilor contractuale ale consumatorilor ar trebui să aibă dreptul să inițieze proceduri, fie în fața unei instanțe judecătorești, fie a unei autorități administrative care are competența de a decide în cazul reclamațiilor sau de a iniția proceduri judiciare corespunzătoare.


- = -


• (67) Anexa la Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului (8) ar trebui să fie modificată pentru a include o trimitere la prezenta directivă, astfel încât să se faciliteze cooperarea transfrontalieră pentru asigurarea respectării dispozițiilor din prezenta directivă.


- = -


• (69) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (10), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită, împreună cu notificarea dispozițiilor de transpunere, unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din dispozițiile de transpunere în dreptul intern. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.


- = -


• (71) Comisia trebuie să revizuiască aplicarea prezentei directive în termen de cinci ani de la intrarea sa în vigoare, inclusiv, în special, dispozițiile privind măsurile corective, sarcina probei, inclusiv în ceea ce privește bunurile de ocazie, precum și bunurile vândute prin licitații publice, precum și garanția comercială de durabilitate a producătorului.

    De asemenea, Comisia ar trebui să evalueze dacă aplicarea prezentei directive și a Directivei (UE) 2019/770 asigură un cadru juridic consecvent și coerent în ceea ce privește furnizarea de conținut digital, de servicii digitale și de bunuri cu elemente digitale.


- = -