(6) Normele Uniunii aplicabile vânzărilor de bunuri sunt încă fragmentate, deși a fost deja realizată o armonizare deplină a normelor referitoare la condițiile de livrare și, în cazul contractelor la distanță sau a contractelor negociate în afara spațiului comercial, a cerințelor de informare precontractuală, precum și a dreptului de retractare prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3).
Alte elemente contractuale esențiale, cum ar fi criteriile de conformitate, măsurile corective în caz de neconformitate cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestora fac în prezent obiectul unei armonizări minime în conformitate cu Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
Statelor membre li s-a permis să prevadă standarde mai stricte decât cele ale Uniunii și să introducă sau să mențină norme care să asigure un nivel și mai ridicat de protecție a consumatorilor. În cadrul acestui demers, statele membre au acționat cu privire la diverse aspecte și în grade diferite.
Prin urmare, în prezent, dispozițiile care transpun Directiva 1999/44/CE în dreptul intern diferă în mod semnificativ în ceea ce privește elementele esențiale, cum ar fi absența sau existența unei ierarhii a măsurilor corective.
- = -
(10) Prezenta directivă ar trebui să prevadă norme care se aplică vânzărilor de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale, numai în ceea ce privește principalele elemente contractuale necesare pentru a depăși obstacolele legate de dreptul contractelor în cadrul pieței interne. În acest scop, ar trebui să fie pe deplin armonizate normele privind cerințele de conformitate, măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestor măsuri corective, iar nivelul de protecție a consumatorilor ar trebui sporit față de cel oferit de Directiva 1999/44/CE.
Existența unor norme pe deplin armonizate privind o serie de elemente esențiale ale dreptului contractelor de consum le-ar facilita întreprinderilor, în special IMM-urilor, posibilitatea de a își oferi produsele în alte state membre.
Consumatorii ar beneficia de un nivel ridicat de protecție și de creșterea nivelului de bunăstare prin armonizarea deplină a normelor esențiale.
- = -
(17) În scopul clarității juridice, prezenta directivă ar trebui să prevadă o definiție a contractului de vânzare și, de asemenea, o definiție clară a domeniului de aplicare.
Domeniul de aplicare al acestei directive ar trebui să includă și contractele în cazul cărora bunurile urmează a fi produse sau fabricate, inclusiv conform specificațiilor consumatorului. În plus, instalarea bunurilor ar putea intra în domeniul de aplicare al prezentei directive, în cazul în care instalarea face parte din contractul de vânzare a bunurilor și trebuie realizată de vânzător sau pe răspunderea vânzătorului. În cazul în care un contract cuprinde elemente care țin atât de vânzarea de bunuri, cât și de prestarea de servicii, stabilirea faptului dacă întregul contract poate fi calificat drept contract de vânzare în sensul prezentei directive ar trebui să țină de competența dreptului intern.
- = -
(41) Pentru a spori gradul de securitate juridică pentru vânzători și, în general, încrederea consumatorilor în achizițiile transfrontaliere, se impune acordarea unui termen în care consumatorul are dreptul la măsuri corective pentru orice neconformitate existentă la momentul relevant pentru stabilirea conformității.
Având în vedere că, la punerea în aplicare a Directivei 1999/44/CE, marea majoritate a statelor membre au prevăzut un termen de doi ani și, în practică, acest termen este considerat rezonabil de către participanții de pe piață, acest termen ar trebui menținut.
Același lucru ar trebui să se aplice în cazul bunurilor cu elemente digitale.
Cu toate acestea, în cazul în care contractul prevede furnizarea continuă timp de peste doi ani, consumatorul ar trebui să aibă dreptul la măsuri corective pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care survine sau este constatată în perioada în care conținutul digital sau serviciul digital urmează a fi furnizat în temeiul contractului.
Pentru a li se asigura flexibilitate în scopul sporirii nivelului de protecție a consumatorilor prin dispozițiile lor de drept intern, statele membre ar trebui să fie libere să prevadă termene de răspundere a vânzătorului mai lungi decât cele prevăzute în prezenta directivă.
- = -
(46) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce dispoziții care să prevadă că, pentru a beneficia de drepturile sale, consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre neconformitate în termen de cel puțin două luni de la data la care a constatat neconformitatea.
Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului, neintroducând o astfel de obligație.
- = -
(59) În cazul în care consumatorul obține dreptul la încetarea contractului din cauza neconformității, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme numai cu privire la principalele efecte și căi de exercitare ale dreptului la încetarea contractului, în special obligația ca părțile să returneze ceea ce au primit.
Astfel, vânzătorul ar trebui să fie obligat să ramburseze prețul primit de la consumator, iar consumatorul ar trebui să returneze bunurile.
- = -
(60) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere libertății statelor membre de a reglementa acele consecințe ale încetării contractului care nu sunt prevăzute în prezenta directivă, cum ar fi consecințele scăderii valorii bunurilor sau ale distrugerii sau pierderii acestora.
De asemenea, statelor membre ar trebui să li se permită să reglementeze modalitățile de rambursare a prețului către consumator, de exemplu modalitățile referitoare la mijloacele utilizate pentru o astfel de rambursare sau la eventualele costuri și comisioane ocazionate ca urmare a rambursării.
De exemplu, statelor membre ar trebui să li se permită, de asemenea, să prevadă anumite termene pentru rambursarea prețului sau returnarea bunurilor.
- = -
(62) În vederea asigurării transparenței, ar trebui prevăzute anumite cerințe pentru garanțiile comerciale, pe lângă cerințele precontractuale în materie de informare privind existența și condițiile garanțiilor comerciale, stabilite în Directiva 2011/83/UE. În plus, pentru a îmbunătăți securitatea juridică și a evita inducerea în eroare a consumatorilor, prezenta directivă ar trebui să prevadă că, în cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, ar trebui să prevaleze condițiile mai avantajoase. În fine, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme privind conținutul certificatului de garanție și modul în care acesta ar trebui să fie pus la dispoziția consumatorilor.
De exemplu, certificatul de garanție ar trebui să includă condițiile garanției comerciale și să menționeze faptul că garanția legală de conformitate nu este afectată de garanția comercială, clarificând faptul că condițiile garanției comerciale reprezintă un angajament suplimentar față de garanția legală de conformitate.
Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a stabili norme privind alte aspecte ale garanțiilor comerciale care nu sunt reglementate de prezenta directivă, de exemplu posibilitatea de a asocia alți debitori decât garantul la garanția comercială, cu condiția ca aceste norme să nu îi priveze pe consumatori de protecția acordată prin dispozițiile pe deplin armonizate ale prezentei directive referitoare la garanțiile comerciale.
Deși ar trebui să își mențină libertatea de a impune furnizarea fără costuri a garanțiilor comerciale, statele membre ar trebui să se asigure că orice angajament din partea vânzătorului sau a producătorului, care se încadrează în definiția garanțiilor comerciale astfel cum figurează în prezenta directivă, respectă normele armonizate cuprinse în aceasta.
- = -