(4) Comerțul electronic reprezintă un factor esențial de creștere pe piața internă.
Cu toate acestea, potențialul său de creștere este departe de a fi exploatat în totalitate.
Pentru a consolida competitivitatea Uniunii și pentru a stimula creșterea economică, Uniunea trebuie să acționeze rapid și să încurajeze actorii economici să valorifice pe deplin potențialul oferit de piața internă. Întregul potențial al pieței interne poate fi valorificat numai dacă toți participanții de pe piață beneficiază de un acces facil la vânzările transfrontaliere de bunuri, inclusiv la tranzacțiile comerciale electronice.
Normele de dreptul contractelor pe baza cărora participanții de pe piață încheie tranzacții se numără printre factorii principali care influențează deciziile întreprinderilor de a oferi bunuri la nivel transfrontalier.
Normele respective afectează și disponibilitatea consumatorilor de a accepta și de a avea încredere în acest tip de achiziție.
- = -
(7) Disparitățile existente pot avea un efect negativ asupra întreprinderilor și consumatorilor. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5), întreprinderile care își direcționează activitățile către consumatorii din alte state membre trebuie să țină seama de normele de drept obligatorii în materie de contracte de consum din țara de reședință obișnuită a consumatorului. Întrucât aceste norme diferă de la un stat membru la altul, întreprinderile se pot confrunta cu costuri suplimentare. În consecință, multe întreprinderi ar putea prefera să își continue activitatea pe piața internă sau să exporte numai către unul sau două state membre.
Această alegere a minimizării expunerii la costurile și riscurile asociate cu tranzacțiile transfrontaliere duce la pierderea unor oportunități de expansiune comercială și de economii de scară. În mod special sunt afectate IMM-urile.
- = -
(10) Prezenta directivă ar trebui să prevadă norme care se aplică vânzărilor de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale, numai în ceea ce privește principalele elemente contractuale necesare pentru a depăși obstacolele legate de dreptul contractelor în cadrul pieței interne. În acest scop, ar trebui să fie pe deplin armonizate normele privind cerințele de conformitate, măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestor măsuri corective, iar nivelul de protecție a consumatorilor ar trebui sporit față de cel oferit de Directiva 1999/44/CE.
Existența unor norme pe deplin armonizate privind o serie de elemente esențiale ale dreptului contractelor de consum le-ar facilita întreprinderilor, în special IMM-urilor, posibilitatea de a își oferi produsele în alte state membre.
Consumatorii ar beneficia de un nivel ridicat de protecție și de creșterea nivelului de bunăstare prin armonizarea deplină a normelor esențiale.
- = -
(12) Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai obiectelor corporale mobile care constituie bunuri în înțelesul prezentei directive.
Prin urmare, statele membre ar trebui să dispună de libertatea de a reglementa contractele de vânzare a bunurilor imobile cum ar fi clădirile rezidențiale și principalele componente ale acestora, menite să constituie o parte importantă a acestor bunuri imobile.
- = -
(15) Prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor de vânzare de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale în cazul cărora absența conținutului digital sau a serviciului digital încorporat sau interconectat ar împiedica bunurile să își îndeplinească funcțiile și în cazul cărora conținutul digital sau serviciul digital este furnizat împreună cu bunurile în temeiul contractului de vânzare referitor la aceste bunuri.
Stabilirea faptului că furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate face sau nu parte din contractul de vânzare cu vânzătorul ar trebui să depindă de conținutul contractului respectiv.
Ar trebui să fie incluse aici conținutul digital sau serviciile digitale încorporate sau interconectate a căror furnizare este explicit prevăzută de contract.
Ar trebui, de asemenea, să fie incluse aici contractele de vânzare care pot fi înțelese ca având ca obiect furnizarea de conținut digital specific sau de servicii digitale specifice care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul s-ar putea aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarație publică făcută de vânzător sau în numele acestuia ori de alte persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, inclusiv producătorul.
De exemplu, în cazul în care un anunț publicitar ar prezenta un televizor inteligent ca integrând o anumită aplicație video, aceasta ar fi considerată a face parte din contractul de vânzare.
Această condiție ar trebui să se aplice indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital este preinstalat în cadrul bunului ca atare sau dacă acesta trebuie descărcat ulterior pe un alt dispozitiv și este numai interconectat cu bunul.
De exemplu, un telefon inteligent ar putea fi prevăzut cu o aplicație preinstalată standardizată, furnizată în temeiul contractului de vânzare, cum ar fi aplicația pentru alarmă sau aplicația pentru aparat fotografic.
Un alt exemplu ar putea fi cel al unui ceas inteligent. Într-un astfel de caz, ceasul însuși ar fi considerat drept bunul cu elemente digitale care își poate îndeplini funcțiile numai prin intermediul unei aplicații care este prevăzută în contractul de vânzare, dar care trebuie descărcată de consumator pe un telefon inteligent; aplicația fiind așadar elementul digital interconectat.
Această condiție ar trebui, de asemenea, să se aplice și în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital încorporat sau interconectat nu este furnizat de către vânzătorul însuși, ci este furnizat de către un terț în temeiul contractului de vânzare.
Pentru a evita incertitudinea, atât pentru vânzători, cât și pentru consumatori, în cazul în care nu se știe sigur dacă furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital face parte din contractul de vânzare, ar trebui să se aplice normele din prezenta directivă. În plus, stabilirea unei relații contractuale bilaterale între vânzător și consumator din care face parte furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate nu ar trebui să fie afectată de simplul fapt că, pentru a beneficia de conținutul digital sau de serviciile digitale în cauză, consumatorul trebuie să își dea acordul pentru încheierea cu un terț a unui acord de licență.
- = -
(16) Dimpotrivă, în cazul în care absența respectivului conținut digital sau serviciu digital încorporat sau interconectat nu împiedică bunurile să își îndeplinească funcțiile ori în cazul în care consumatorul încheie un contract de furnizare a unui conținut digital sau a unui serviciu digital care nu face parte din contractul de vânzare a bunurilor cu elemente digitale, contractul respectiv ar trebui să fie considerat distinct de contractul de vânzare a bunurilor, chiar dacă vânzătorul intermediază cel de al doilea contract cu furnizorul terț, și ar putea intra sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.
De exemplu, atunci când consumatorul descarcă o aplicație pentru joc dintr-un magazin de aplicații pe un telefon inteligent, contractul de furnizare a aplicației pentru joc este distinct de contractul de vânzare a telefonului inteligent.
Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai contractului de vânzare privind telefonul inteligent, în timp ce furnizarea aplicației pentru joc ar trebui să intre sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.
Un alt exemplu l-ar putea reprezenta cazul în care se convine în mod expres cu privire la cumpărarea de către consumator a unui telefon inteligent fără un sistem de operare specific și, ulterior, consumatorul încheie un contract pentru furnizarea unui sistem de operare din partea unui terț. Într-un astfel de caz, furnizarea sistemului de operare achiziționat separat nu ar face parte din contractul de vânzare și, prin urmare, nu ar intra sub incidența prezentei directive, dar ar putea intra sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.
- = -
(36) Pentru a asigura suficientă flexibilitate a normelor, de exemplu în ceea ce privește vânzarea de bunuri de ocazie, ar trebui să fie posibil ca părțile să se abată de la cerințele obiective de conformitate prevăzute de prezenta directivă.
O astfel de abatere ar trebui să fie posibilă numai în cazul în care consumatorul a fost informat în mod explicit cu privire la aceasta și consumatorul o acceptă separat de alte declarații sau acorduri și în mod activ și fără echivoc.
- = -
(42) Din motive de coerență cu sistemele juridice naționale existente, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a prevedea fie că vânzătorii răspund pentru o neconformitate care este constatată pe parcursul unei anumite perioade, eventual însoțită de un termen de prescripție, fie că măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor nu sunt supuse decât unui termen de prescripție. În primul caz, statele membre ar trebui să se asigure că perioada de răspundere a vânzătorului nu este eludată printr-un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului.
Deși, prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să armonizeze punctul de plecare al termenelor de prescripție prevăzute de dispozițiile de drept intern, ea ar trebui să asigure faptul că aceste termene nu aduc atingere dreptului consumatorilor de a solicita măsuri corective pentru orice neconformitate constatată pe durata perioadei în care vânzătorul răspunde pentru o neconformitate. În cel de-al doilea caz, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce numai un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului fără a introduce un anumit termen în care trebuie să fie constatată neconformitatea pentru ca vânzătorul să poată răspunde.
Pentru a se asigura protecția, în egală măsură, a consumatorilor și în astfel de cazuri, statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când se aplică numai un termen de prescripție, acesta ar trebui să le permită consumatorilor să solicite măsuri corective pentru orice neconformitate constatată cel puțin pe durata perioadei prevăzute în prezenta directivă ca perioadă de răspundere contractuală.
- = -
(45) Pe parcursul unei perioade de un an sau de doi ani, dacă statele membre decid să aplice o perioadă de doi ani, consumatorul ar trebui să demonstreze numai că bunul respectiv nu este conform, fără a fi necesară și demonstrarea faptului că neconformitatea exista efectiv la momentul relevant pentru stabilirea conformității.
Pentru a respinge pretențiile consumatorului, vânzătorul ar trebui să demonstreze faptul că neconformitatea nu exista în momentul respectiv. În plus, în unele cazuri, prezumția conform căreia neconformitatea exista la momentul relevant pentru stabilirea conformității poate fi incompatibilă cu natura bunurilor sau cu natura neconformității. În prima categorie s-ar putea încadra bunurile care se deteriorează prin natura lor, cum ar fi produsele perisabile, de exemplu florile, sau bunurile care sunt destinate unei singure utilizări.
Un exemplu pentru cea de a doua categorie l-ar reprezenta o neconformitate care poate rezulta numai în urma unei acțiuni a consumatorului sau a unei cauze externe evidente survenite după livrarea bunurilor către consumator. În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul prevede furnizarea continuă a conținutului digital sau a serviciului digital, consumatorul nu ar trebui să aibă obligația de a dovedi că conținutul digital sau serviciul digital nu era în conformitate în perioada corespunzătoare pentru stabilirea conformității.
Pentru a respinge pretenția consumatorului, vânzătorul ar trebui să demonstreze faptul că conținutul digital sau serviciul digital era în conformitate în perioada respectivă.
- = -
(48) Pentru aducerea în conformitate a bunurilor, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între reparație sau înlocuire.
Permițându-le consumatorilor să solicite o reparație ar trebui să se încurajeze un consum sustenabil și s-ar putea contribui la o mai mare durabilitate a produselor.
Alegerea consumatorului între reparație și înlocuire ar trebui limitată numai în cazul în care opțiunea aleasă ar fi imposibilă din punct de vedere juridic sau factual sau, în comparație cu cealaltă opțiune disponibilă, ar crea costuri disproporționate pentru vânzător.
De exemplu, ar putea fi disproporționat să se solicite înlocuirea unor bunuri din cauza unei zgârieturi minore în cazul în care o astfel de înlocuire ar crea costuri semnificative, iar zgârietura ar putea fi reparată cu ușurință.
- = -
(53) În vederea menținerii unui echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, consumatorul ar trebui să beneficieze și de dreptul de a obține încetarea contractului numai în cazurile în care neconformitatea nu este minoră.
- = -
(58) Pentru ca dreptul de a obține încetarea contractului să devină efectiv pentru consumatori, în cazul în care consumatorul achiziționează mai multe bunuri, iar neconformitatea afectează numai o parte a bunurilor livrate pe baza contractului, consumatorul ar trebui să aibă dreptul de a obține încetarea contractului și în ceea ce privește celelalte bunuri achiziționate împreună cu bunurile neconforme, chiar dacă celelalte bunuri sunt conforme, în cazul în care consumatorului nu i se poate pretinde în mod rezonabil să accepte să păstreze doar bunurile conforme.
- = -
(59) În cazul în care consumatorul obține dreptul la încetarea contractului din cauza neconformității, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme numai cu privire la principalele efecte și căi de exercitare ale dreptului la încetarea contractului, în special obligația ca părțile să returneze ceea ce au primit.
Astfel, vânzătorul ar trebui să fie obligat să ramburseze prețul primit de la consumator, iar consumatorul ar trebui să returneze bunurile.
- = -