search


keyboard_tab Contratti di vendita di beni conformi 2019/0771 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/0771 RO cercato: 'introduc' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl
 

Articolul 4

Nivelul de armonizare

În absența unor dispoziții contrare în prezenta directivă, statele membre nu mențin și nici nu introduc în dreptul lor intern dispoziții diferite de cele stabilite în prezenta directivă, inclusiv dispoziții mai stricte sau mai permisive care să asigure un nivel diferit de protecție a consumatorilor.

Articolul 10

Răspunderea vânzătorului

(1)   Vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate care există în momentul livrării bunurilor și care este constatată în termen de doi ani de la data respectivă. Fără a aduce atingere articolului 7 alineatul (3), prezentul alineat se aplică, de asemenea, bunurilor cu elemente digitale.

(2)   În cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care contractul de vânzare prevede furnizarea continuă de conținut digital sau de servicii digitale pentru o anumită perioadă, vânzătorul răspunde, de asemenea, pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată în termen de doi ani de la momentul livrării bunurilor cu elemente digitale. În cazul în care contractul prevede furnizarea continuă pentru o perioadă de peste doi ani, vânzătorul răspunde pentru orice neconformitate a conținutului digital sau a serviciului digital care intervine sau este constatată pe parcursul perioadei în care conținutul digital sau serviciul digital trebuie să fie furnizat conform contractului de vânzare.

(3)   Statele membre pot menține sau introduce termene mai lungi decât cele menționate la alineatele (1) și (2).

(4)   Dacă, în temeiul dispozițiilor de drept intern, măsurile corective prevăzute la articolul 13 sunt supuse și unui termen de prescripție, statele membre se asigură că acest termen de prescripție îi permite consumatorului să facă uz de măsurile corective prevăzute la articolul 13 în cazul oricărei neconformități pentru care vânzătorul răspunde în temeiul alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol și care este constatată în termenul menționat la alineatele respective.

(5)   Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol, statele membre pot menține sau introduce numai un termen de prescripție pentru măsurile corective prevăzute la articolul 13. Statele membre se asigură că acest termen de prescripție îi permite consumatorului să facă uz de măsurile corective prevăzute la articolul 9 pentru orice neconformitate pentru care vânzătorul răspunde în temeiul alineatelor (1) și (2) de la prezentul articol și care este constatată pe parcursul perioadei menționate la alineatele respective.

(6)   Statele membre pot prevedea că, în cazul bunurilor de ocazie, vânzătorul și consumatorul pot conveni asupra unor condiții contractuale sau acorduri având o perioadă de răspundere contractuală sau un termen de prescripție mai scurte decât cele menționate la alineatele (1), (2) și (5), cu condiția ca astfel de perioade ori termene mai scurte să aibă o durată de minimum un an.

Articolul 12

Obligația de notificare

Statele membre pot menține sau introduce dispoziții care să prevadă că, pentru a beneficia de drepturile sale, consumatorul trebuie să informeze vânzătorul cu privire la neconformitate în termen de cel puțin două luni de la data la care consumatorul a constatat neconformitatea respectivă.

Articolul 19

Asigurarea respectării prezentei directive

(1)   Statele membre se asigură că există mijloace adecvate și eficace pentru a garanta respectarea prezentei directive.

(2)   Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispoziții care permit unuia sau mai multora dintre următoarele organisme, astfel cum se prevede în dreptul intern, să introducă o acțiune în fața unei instanțe judecătorești sau a organelor administrative competente, în temeiul dreptului intern, pentru a se asigura aplicarea dispozițiilor care transpun prezenta directivă în dreptul intern:

(a)

organismele publice sau reprezentanții acestora;

(b)

organizațiile de protecție a consumatorilor care au un interes legitim în protejarea consumatorilor;

(c)

organizațiile profesionale care au un interes legitim să acționeze.


whereas









keyboard_arrow_down