Articolul 20
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al uniunii Europene.
whereas
(12) Armonizarea va crește în mod semnificativ securitatea juridică, atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți.
Consumatorii și comercianții vor putea, astfel, să se sprijine pe un cadru de reglementare unic, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze toate aspectele practicilor comerciale neloiale în cadrul uniunii Europene. În consecință, se vor elimina barierele care își au originea în fragmentarea normelor privind practicile comerciale neloiale care dăunează intereselor economice ale consumatorilor și va fi posibilă realizarea pieței interne în acest domeniu.
- = -
(25) Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta Drepturilor Fundamentale a uniunii Europene,
- = -