„Articolul 3a
(1) | Publicitatea comparativă este permisă în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiții: (a) | nu este înșelătoare în sensul articolului 2 alineatul (2), al articolului 3 și al articolului 7 alineatul (1) din prezenta directivă sau al articolelor 6 și 7 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (9); | (b) | compară bunuri sau servicii care satisfac aceleași nevoi sau sunt destinate aceluiași scop; | (c) | compară obiectiv una sau mai multe caracteristici esențiale, pertinente, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri și servicii, care pot include prețul; | (d) | nu discreditează sau denigrează mărcile comerciale, denumirile comerciale, alte mărci distinctive, bunuri, servicii, activități sau situații în care se află un concurent; | (e) | pentru produsele cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeași denumire; | (f) | nu profită de notorietatea unei mărci comerciale, a unei denumiri comerciale sau a altor mărci distinctive ale unui concurent sau de denumirea de origine a produselor concurente; | (g) | nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații sau replici ale bunurilor sau serviciilor care poartă o marcă comercială sau o denumire comercială protejată; | (h) | nu creează confuzie între comercianți, între agentul de publicitate și un concurent sau între mărcile comerciale, denumirile comerciale, alte mărci distinctive, bunuri și servicii ale unui agent de publicitate și cele ale unui concurent. | |
4. | articolul 4 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) | Statele membre asigură existența unor mijloace adecvate și eficiente de combatere a publicității înșelătoare în vederea respectării dispozițiilor privind publicitatea comparativă în interesul comercianților și concurenților. Aceste mijloace trebuie să cuprindă dispoziții legale în temeiul cărora persoanele sau organizațiile considerate, în conformitate cu legislația internă, ca având un interes legitim în combaterea publicității înșelătoare sau în reglementarea publicității comparative au posibilitatea: (a) | să intenteze o acțiune judiciară împotriva publicității în cauză sau | (b) | să aducă publicitatea în cauză în atenția unei autorități administrative competente pentru ca aceasta să pronunțe o hotărâre în această chestiune sau pentru a iniția demersurile judiciare corespunzătoare. | Fiecare stat membru decide cu privire la procedura pe care o va reține și dacă este oportun ca instanțele judecătorești sau autoritățile administrative să dispună de posibilitatea de a cere să se recurgă în prealabil la alte mijloace consacrate de soluționare a reclamațiilor, inclusiv cele menționate la articolul 5. Fiecărui stat membru îi revine obligația de a decide: (a) | dacă respectivele mijloace legale pot fi îndreptate separat sau coroborat împotriva unui anumit număr de comercianți din același sector economic sau | (b) | dacă respectivele mijloace legale pot fi îndreptate împotriva unui responsabil_de_cod în cazul în care codul relevant promovează nerespectarea cerințelor legale.”; | | |
5. | articolul 7 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) | Prezenta directivă nu constituie un obstacol în calea menținerii sau a adoptării de către statele membre a unor dispoziții pentru a asigura o protecție mai extinsă a comercianților și concurențior împotriva publicității înșelătoare.” | |
„Articolul 9
Vânzarea nesolicitată
având în vedere că Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (10) interzice practicile de vânzare nesolicitată, statele membre iau măsurile necesare pentru a exonera consumatorul de cheltuielile pe care le implică vânzarea nesolicitată, absența unui răspuns al consumatorului nefiind echivalentă cu consimțământul său.
2. | articolul 9 din Directiva 2002/65/CE se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 9 având în vedere că Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (11) interzice practicile de vânzare nesolicitată și fără a aduce atingere dispozițiilor în vigoare ale legislației statelor membre privind reînnoirea tacită a contractelor la distanță în cazul în care acestea permit reînnoirea tacită, statele membre iau măsurile necesare pentru a exonera consumatorul de orice obligație pe care o implică practicile de vânzare nesolicitată, absența unui răspuns al consumatorului nefiind echivalentă cu consimțământul său. |
Articolul 18
Revizuirea
(1) Până la 12 iunie 2011, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport general privind aplicarea articolului 3 alineatul (9) din prezenta directivă și în special privind aplicarea articolului 4 și a anexei I, cu privire la amploarea acțiunilor de armonizare și simplificare suplimentare ale legislației comunitare în domeniul protecției consumatorilor și, având în vedere articolul 3 alineatul (5), cu privire la orice măsuri ce se dovedesc necesare la nivel comunitar pentru menținerea nivelurilor corespunzătoare de protecție a consumatorilor. Raportul este însoțit, după caz, de o propunere de revizuire a prezentei directive sau a altor dispoziții relevante ale legislației comunitare.
(2) Parlamentul European și Consiliul acționează, în conformitate cu tratatul, în termen de doi ani de la comunicarea de către Comisie a oricărei propuneri prezentate în conformitate cu alineatul (1).
whereas
(5) În absența unor norme uniforme la nivel comunitar, obstacolele în calea liberei circulații transfrontaliere a serviciilor și mărfurilor sau a libertății de stabilire ar putea fi justificate, în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, atâta timp cât încearcă să protejeze obiectivele de interes public recunoscute și sunt proporționale cu respectivele obiective.
având în vedere obiectivele comunitare, prevăzute de dispozițiile tratatului și în legislația comunitară secundară privind libertatea de circulație și în conformitate cu politica Comisiei privind comunicarea comercială, precizată în Comunicarea Comisiei intitulată „Urmare la Cartea Verde privind comunicarea comercială pe piața internă”, aceste obstacole ar trebui eliminate.
Aceste obstacole pot fi eliminate numai prin stabilirea unor norme uniforme la nivel comunitar, care să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, și prin clarificarea anumitor noțiuni juridice, în măsura în care sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne și pentru a asigura securitatea juridică.
- = -
(18) Este oportună protejarea tuturor consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale.
Cu toate acestea, Curtea de Justiție a estimat, atunci când a hotărât cu privire la aspectele legate de publicitate după transpunerea Directivei 84/450/CEE, că este necesar să se examineze efectele lor asupra unui consumator tipic fictiv. În conformitate cu principiul proporționalității și pentru a permite aplicarea efectivă a măsurilor de protecție care decurg din acesta, directiva ia ca și criteriu de evaluare consumatorul mediu, care este suficient de bine informat și de atent, ținând seama de factori sociali, culturali și lingvistici, conform interpretării Curții de Justiție, dar conține și dispoziții care au ca scop prevenirea exploatării consumatorilor ale căror caracteristici le conferă o vulnerabilitate sporită la practicile comerciale neloiale. În cazul în care o practică comercială se adresează doar unui anumit grup de consumatori, cum sunt copiii, este oportun ca impactul acesteia să fie evaluat din perspectiva membrului mediu al grupului. În consecință, este oportun să se includă în lista practicilor neloiale în toate situațiile o dispoziție care, fără să impună o interzicere totală a publicității adresate copiilor, să îi protejeze împotriva îndemnurilor directe de a cumpăra.
Noțiunea de consumator mediu nu este o noțiune statistică.
Instanțele judecătorești și autoritățile naționale vor trebui să își exercite propria capacitate de a judeca, având în vedere jurisprudența Curții de Justiție, pentru a stabili reacția tipică a consumatorului mediu într-o situație dată.
- = -