search


keyboard_tab REGIS - Reg. Intermediation Services 2019/1150 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/1150 RO cercato: 'publicului' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl




whereas publicului:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 341

 

Articolul 5

Ierarhia

(1)   Furnizorii de servicii de intermediere online stabilesc în termenii și condițiile lor principalii parametri pe baza cărora se stabilește ierarhia și argumentele în favoarea importanței relative a respectivilor parametri principali în raport cu alți parametri.

(2)   Furnizorii de motoare de căutare online prezintă principalii parametri care, individual sau colectiv, sunt cei mai semnificativi în stabilirea ierarhiei și importanța relativă a acelor parametri principali, furnizând în acest sens o descriere ușor accesibilă publicului, redactată într-un limbaj simplu și inteligibil cu privire la motoarele de căutare online ale furnizorilor în cauză. Furnizorii actualizează descrierea respectivă dacă este cazul.

(3)   În cazul în care parametrii principali includ posibilitatea influențării poziției în ierarhie prin plata, de către întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online sau de către utilizatorii profesionali de site-uri, a unei remunerații directe sau indirecte în beneficiul furnizorului respectiv, acel furnizor prezentă, de asemenea, o descriere a acestor posibilități și a efectelor unei astfel de remunerații asupra poziției în ierarhie, în conformitate cu cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4)   În cazul în care furnizorul unui motor de căutare online a modificat ierarhia într-un anumit caz sau a delistat un anumit site în urma unei notificări din partea unei terțe părți, furnizorul respectiv îi oferă utilizatorului profesional de site-uri posibilitatea de a examina conținutul notificării.

(5)   Descrierile menționate la alineatele (1), (2) și (3) trebuie să fie suficiente pentru a permite întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online sau utilizatorilor profesionali de site-uri să înțeleagă în mod adecvat dacă mecanismul de ierarhizare ține seama de considerațiile enumerate în continuare și, în caz afirmativ, în ce mod și în ce măsură face acest lucru:

(a)

caracteristicile bunurilor și serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul serviciilor de intermediere online sau al motorului de căutare online;

(b)

relevanța acestor caracteristici pentru consumatori;

(c)

în ceea ce privește motoarele de căutare online, caracteristicile de concepție a site-ului internet utilizat de utilizatorii profesionali de site-uri.

(6)   Furnizorii de servicii de intermediere online și furnizorii de motoare de căutare online nu sunt obligați, atunci când se conformează cerințelor prevăzute de prezentul articol, să divulge algoritmi sau vreo informație care, cu un grad rezonabil de certitudine, ar avea ca rezultat înșelarea consumatorilor sau prejudicierea consumatorilor prin manipularea rezultatelor căutării. Prezentul articol nu aduce atingere Directivei (UE) 2016/943.

(7)   Pentru a facilita respectarea de către furnizorii de servicii de intermediere online și de către furnizorii de motoare de căutare online a cerințelor prevăzute de prezentul articol și aplicarea lor efectivă, Comisia elaborează orientări care însoțesc cerințele de transparență prevăzute în prezentul articol.

Articolul 10

Restricțiile cu privire la oferirea de condiții diferite prin alte mijloace

(1)   În cazul în care, în contextul furnizării serviciilor lor, furnizorii de servicii de intermediere online restrâng capacitatea întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online de a oferi aceleași bunuri și servicii consumatorilor în condiții diferite prin alte mijloace decât serviciile de intermediere online, aceștia includ motivele unei astfel de restricționări în termenii și condițiile lor și le pun la dispoziția publicului într-o formă ușor accesibilă. Motivele respective includ principalele considerații de ordin economic, comercial sau juridic care au stat la baza aplicării respectivelor restricții.

(2)   Obligația prevăzută la alineatul (1) nu aduce atingere niciunei interdicții sau limitări legate de impunerea unor astfel de restricții care rezultă din aplicarea altor acte din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care sunt conforme cu dreptul Uniunii și care li se aplică furnizorilor de servicii de intermediere online.

Articolul 11

Sistemul intern de soluționare a reclamațiilor

(1)   Furnizorii de servicii de intermediere online prevăd un sistem intern de soluționare a reclamațiilor primite de la întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online.

Sistemul intern de soluționare a reclamațiilor trebuie să fie ușor accesibil și gratuit pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online și să asigure gestionarea reclamațiilor într-un termen rezonabil. Trebuie să se bazeze pe principiile transparenței și egalității de tratament în situații echivalente și al tratării plângerilor proporțional cu importanța și complexitatea lor. Sistemul trebuie să le permită întreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online să adreseze reclamații direct furnizorului în cauză cu privire la oricare dintre următoarele aspecte:

(a)

presupusa nerespectare de către furnizorul respectiv a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament care afectează întreprinderea utilizatoare de servicii de intermediere online care a formulat reclamația („reclamantul”);

(b)

aspectele tehnologice care se referă direct la furnizarea serviciilor de intermediere online și care îl afectează pe reclamant;

(c)

măsurile luate de furnizorul respectiv sau comportamentul acestuia care se referă direct la furnizarea serviciilor de intermediere online și care îl afectează pe reclamant.

(2)   Ca parte a sistemului lor intern de soluționare a reclamațiilor, furnizorii de servicii de intermediere online:

(a)

analizează în mod corespunzător reclamațiile primite și măsurile pe care este posibil să fie nevoiți să le ia pentru a rezolva în mod adecvat problema care le-a fost sesizată;

(b)

tratează reclamațiile în mod rapid și eficace, ținând seama de importanța și de complexitatea problemei sesizate;

(c)

îi comunică reclamantului rezultatul procesului intern de soluționare a reclamațiilor, transmițându-i acestuia un răspuns personalizat și redactat într-un limbaj simplu și inteligibil.

(3)   Furnizorii de servicii de intermediere online oferă în termenii și condițiile lor toate informațiile relevante referitoare la accesul la sistemul lor intern de soluționare a reclamațiilor și la funcționarea acestuia.

(4)   Furnizorii de servicii de intermediere online stabilesc și pun la dispoziția publicului larg într-o formă ușor accesibilă informațiile privind funcționarea și eficacitatea sistemului lor intern de soluționare a reclamațiilor. Tot ei verifică cel puțin în fiecare an informațiile și, atunci când sunt necesare modificări semnificative, actualizează aceste informații.

Aceste informații includ numărul total de reclamații primite, principalele tipuri ale acestora, perioada medie necesară pentru tratarea lor și date agregate referitoare la rezultatul reclamațiilor.

(5)   Dispozițiile prezentului articol nu se aplică furnizorilor de servicii de intermediere online care sunt întreprinderi mici în înțelesul anexei la Recomandarea 2003/361/CE.


whereas









keyboard_arrow_down