search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'transparență' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index transparență:


whereas transparență:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 585

 

Articolul 15

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de servicii intermediare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare pun la dispoziția publicului, într-un format care poate fi citit automat și într-un mod ușor accesibil, cel puțin o dată pe an, rapoarte clare și ușor de înțeles cu privire la orice moderare a conținutului pe care au efectuat-o în perioada relevantă. Rapoartele respective includ, în special, după caz, informații privind următoarele aspecte:

(a)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de ordine primite de la autoritățile statelor membre, inclusiv ordinele emise în conformitate cu articolele 9 și 10, clasificate în funcție de tipul de conținut ilegal în cauză, statul membru care emite ordinul și durata de timp mediană necesară pentru a informa autoritatea care emite ordinul sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea acestuia și pentru a da curs ordinului;

(b)

pentru furnizorii de servicii de găzduire, numărul de notificări transmise în conformitate cu articolul 16, clasificate în funcție de tipul de conținut presupus ilegal în cauză, numărul de notificări transmise de notificatorii de încredere, orice acțiune întreprinsă în urma notificărilor, făcând distincție între acțiunile întreprinse în temeiul legii sau al condițiilor generale de utilizare ale furnizorului, numărul de notificări prelucrate exclusiv prin mijloace automatizate, precum și durata de timp mediană necesară pentru a întreprinde acțiunea;

(c)

pentru furnizorii de servicii intermediare, informații utile și ușor de înțeles cu privire la moderarea conținutului efectuată din proprie inițiativă, inclusiv utilizarea instrumentelor automatizate, măsurile luate pentru a oferi formare și asistență persoanelor responsabile de moderarea conținutului, numărul și tipul de măsuri luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea informațiilor furnizate de destinatarii serviciului și capacitatea destinatarilor de a furniza informații prin intermediul serviciului, precum și alte restricții conexe ale serviciului; informațiile raportate se clasifică în funcție de tipul de conținut ilegal sau de încălcarea condițiilor generale ale furnizorului de servicii, de metoda de detectare și de tipul de restricție aplicată;

(d)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de plângeri primite prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor în conformitate cu condițiile generale de utilizare ale furnizorului și, în plus, pentru furnizorii de platforme online, în conformitate cu articolul 20, temeiul plângerilor respective, deciziile luate cu privire la plângerile respective, durata de timp mediană necesară pentru luarea deciziilor respective și numărul de cazuri în care deciziile respective au fost anulate;

(e)

orice utilizare a mijloacelor automatizate în scopul moderării conținutului, inclusiv o descriere calitativă, o specificare a scopurilor exacte, a indicatorilor de acuratețe și a ratei posibile de eroare a mijloacelor automatizate utilizate pentru îndeplinirea acestor scopuri, precum și orice garanții aplicate.

(2)   Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică furnizorilor de servicii intermediare care se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE și care nu sunt platforme online foarte mari în sensul articolului 33 din prezentul regulament.

(3)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, inclusiv perioade de raportare armonizate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

SECȚIUNEA 2

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de servicii de găzduire, inclusiv platformelor online

Articolul 24

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de platforme online

(1)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 15, furnizorii de platforme online includ în rapoartele menționate la articolul respectiv informații cu privire la următoarele:

(a)

numărul litigiilor înaintate organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor menționate la articolul 21, rezultatele procedurii de soluționare a litigiilor și durata de timp mediană necesară pentru finalizarea procedurilor de soluționare a litigiilor, precum și ponderea litigiilor în cazul cărora furnizorul platformei online a pus în aplicare deciziile organismului;

(b)

numărul suspendărilor impuse în temeiul articolului 23, făcând distincție între suspendările aplicate pentru furnizarea de conținut vădit ilegal, transmiterea de notificări vădit nefondate și depunerea de plângeri vădit nefondate.

(2)   Până la 17 februarie 2023 și, ulterior, cel puțin o dată la șase luni, furnizorii de platforme online publică, pentru fiecare platformă online sau motor de căutare online, într-o secțiune accesibilă publicului a interfeței lor online, informații privind numărul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului din Uniune, calculat ca medie pe perioada celor șase luni anterioare și în conformitate cu metodologia prevăzută în actele delegate menționate la articolul 33 alineatul (3), în cazul în care au fost adoptate astfel de acte delegate.

(3)   Furnizorii de platforme online sau de motoare de căutare online comunică coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, fără întârzieri nejustificate, la cererea acestora, informațiile menționate la alineatul (2), actualizate până la data unei astfel cereri. Respectivul coordonator al serviciilor digitale sau Comisia poate solicita furnizorului platformei online sau al motorului de căutare online să furnizeze informații suplimentare în ceea ce privește calculul menționat la alineatul respectiv, inclusiv explicații și justificări cu privire la datele utilizate. Informațiile respective nu includ date cu caracter personal.

(4)   În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire, pe baza informațiilor primite în temeiul alineatelor (2) și (3) de la prezentul articol, are motive să stabilească că un furnizor de platforme online sau de motoare de căutare online atinge pragul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului în Uniune prevăzut la articolul 33 alineatul (1), acesta informează Comisia în acest sens.

(5)   Furnizorii de platforme online transmit Comisiei, fără întârzieri nejustificate, deciziile și expunerile de motive menționate la articolul 17 alineatul (1), în vederea includerii acestora într-o bază de date care poate fi citită automat, gestionată de Comisie. Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile transmise nu conțin date cu caracter personal.

(6)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

Articolul 39

Cerințe suplimentare în materie de transparență a publicității online

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari care prezintă comunicări cu caracter publicitar pe interfețele lor online compilează și pun la dispoziția publicului, într-o secțiune specifică a interfeței lor online, prin intermediul unui instrument fiabil și care poate fi interogat, permițând efectuarea de căutări bazate pe criterii multiple, precum și prin intermediul interfețelor de programare a aplicațiilor, un registru care să conțină informațiile menționate la alineatul (2), pe întreaga durată a perioadei în care prezintă comunicarea cu caracter publicitar și pentru o durată de un an după ce comunicarea cu caracter publicitar a fost prezentată ultima dată pe interfețele lor online. Furnizorii respectivi se asigură că registrul nu conține datele cu caracter personal ale destinatarilor serviciului cărora le-a fost sau le-ar fi putut fi prezentată comunicarea cu caracter publicitar și depun eforturi rezonabile pentru a se asigura că informațiile sunt exacte și complete.

(2)   Registrul include cel puțin toate informațiile următoare:

(a)

conținutul comunicării cu caracter publicitar, inclusiv denumirea produsului, a serviciului sau a mărcii și obiectul comunicării cu caracter publicitar;

(b)

persoana fizică sau juridică în numele căreia este prezentată comunicarea cu caracter publicitar;

(c)

persoana fizică sau juridică care plătește comunicarea cu caracter publicitar, dacă persoana respectivă este diferită de persoana menționată la litera (b);

(d)

perioada în care a fost prezentată comunicarea cu caracter publicitar;

(e)

dacă se dorea în mod special prezentarea comunicării cu caracter publicitar unuia sau mai multor grupuri specifice de destinatari ai serviciului și, dacă da, principalii parametri utilizați în acest scop, inclusiv, dacă este cazul, principalii parametri utilizați pentru a exclude unul sau mai multe astfel de grupuri specifice;

(f)

comunicările comerciale publicate pe platformele online foarte mari și identificate în temeiul articolului 26 alineatul (2);

(g)

numărul total de destinatari ai serviciului cărora le-a fost afișată comunicarea cu caracter publicitar și, după caz, numărul total, defalcat în funcție de fiecare stat membru, pentru grupul sau grupurile de destinatari către care a fost direcționată în mod specific comunicarea cu caracter publicitar.

(3)   În ceea ce privește alineatul (2) literele (a), (b) și (c), în cazul în care furnizorul unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare a eliminat sau a blocat accesul la o anumită comunicare cu caracter publicitar pe baza unei presupuse ilegalități sau incompatibilități cu condițiile sale generale de utilizare, registrul nu include informațiile menționate la literele respective. Într-un astfel de caz, registrul include, pentru comunicarea cu caracter publicitar specifică în cauză, informațiile menționate la articolul 17 alineatul (3) literele (a)-(e) sau la articolul 9 alineatul (2) litera (a) punctul (i), după caz.

După consultarea comitetului, a cercetătorilor agreați relevanți menționați la articolul 40 și a publicului, Comisia poate emite orientări privind structura, organizarea și funcțiile repertoriilor menționate la prezentul articol.

Articolul 42

Obligațiile de raportare în materie de transparență

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari publică rapoartele menționate la articolul 15 în termen de cel mult două luni de la data aplicării menționate la articolul 33 alineatul (6) al doilea paragraf și, ulterior, cel puțin o dată la fiecare șase luni.

(2)   În rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, publicate de furnizorii de platforme online foarte mari, se precizează, pe lângă informațiile menționate la articolul 15 și la articolul 24 alineatul (1):

(a)

resursele umane pe care furnizorul de platforme online foarte mari le dedică moderării conținutului în ceea ce privește serviciul oferit în Uniune, pentru fiecare limbă oficială aplicabilă a statelor membre, după caz, inclusiv pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 16 și 22, precum și pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 20;

(b)

calificările și cunoștințele lingvistice ale persoanelor care desfășoară activitățile menționate la litera (a), precum și formarea și sprijinul acordat acestui personal;

(c)

indicatorii de acuratețe și informațiile conexe menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (e), pentru fiecare limbă oficială a statelor membre.

Rapoartele se publică în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statelor membre.

(3)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 24 alineatul (2), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari includ în rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și informații privind numărul mediu lunar al destinatarilor serviciului pentru fiecare stat membru.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari transmit, fără întârzieri nejustificate, după finalizare, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, și pun la dispoziția publicului, cel târziu trei luni după primirea fiecărui raport de audit în conformitate cu articolul 37 alineatul (4):

(a)

un raport care prezintă rezultatele evaluării riscurilor în temeiul articolului 34;

(b)

măsurile specifice de atenuare identificate și puse în aplicare în temeiul articolului 35 alineatul (1);

(c)

raportul de audit prevăzut la articolul 37 alineatul (4);

(d)

raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului prevăzut la articolul 37 alineatul (6);

(e)

dacă este cazul, informații despre consultările desfășurate de furnizor în sprijinul evaluărilor riscurilor și conceperea măsurilor de atenuare a riscurilor.

(5)   În cazul în care un furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari consideră că publicarea de informații în temeiul alineatului (4) ar putea avea ca rezultat divulgarea de informații confidențiale ale furnizorului respectiv sau ale destinatarilor serviciului, ar putea cauza vulnerabilități semnificative în ceea ce privește securitatea serviciului său, ar putea submina securitatea publică sau aduce un prejudiciu destinatarilor, furnizorul poate elimina aceste informații din rapoartele puse la dispoziția publicului. În acest caz, furnizorul transmite rapoartele complete coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, însoțite de o expunere a motivelor care justifică motivele pentru care informațiile au fost eliminate din rapoartele puse la dispoziția publicului.

Articolul 44

Standarde

(1)   Comisia se consultă cu comitetul și sprijină și promovează elaborarea și punerea în aplicare de standarde voluntare stabilite de organismele de standardizare europene și internaționale relevante, cel puțin în ceea ce privește:

(a)

transmiterea electronică a notificărilor în temeiul articolului 16;

(b)

modele, standarde de proiectare și de proces pentru comunicarea cu destinatarii serviciului, într-un mod ușor de utilizat, cu privire la restricțiile rezultate condițiile generale de utilizare și din modificările aduse acestora;

(c)

transmiterea electronică a notificărilor de către notificatorii de încredere în temeiul articolului 22, inclusiv prin interfețe de programare a aplicațiilor;

(d)

interfețe specifice, inclusiv interfețe de programare a aplicațiilor, pentru a facilita respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 39 și 40;

(e)

auditarea platformelor online foarte mari și a motoarelor de căutare online foarte mari în temeiul articolului 37;

(f)

interoperabilitatea registrelor cu evidența comunicărilor cu caracter publicitar menționate la articolul 39 alineatul (2);

(g)

transmiterea de date între intermediarii de publicitate în sprijinul obligațiilor în materie de transparență în temeiul articolului 26 alineatul (1) literele (b), (c) și (d);

(h)

măsuri tehnice pentru a permite respectarea obligațiilor referitoare la publicitate cuprinse în prezentul regulament, inclusiv a obligațiilor privind marcajele proeminente pentru comunicările cu caracter publicitar și comerciale, menționate la articolul 26;

(i)

interfețe de alegere și prezentarea informațiilor privind principalii parametri ai diferitelor tipuri de sisteme de recomandare, în conformitate cu articolele 27 și 38;

(j)

standarde pentru măsuri specifice de protecție a minorilor în mediul online.

(2)   Comisia sprijină actualizarea standardelor în lumina evoluțiilor tehnologice și a comportamentului destinatarilor serviciilor în cauză. Informațiile relevante privind actualizarea standardelor se pun la dispoziția publicului și trebuie să fie ușor accesibile.


whereas









keyboard_arrow_down