search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'perioadă' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index perioadă:


whereas perioadă:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1396

 

Articolul 20

Sistemul intern de soluționare a plângerilor

(1)   Furnizorii de platforme online oferă destinatarilor serviciului, inclusiv persoanelor fizice sau entităților care au transmis o notificare, pe o perioadă de cel puțin șase luni de la data deciziei menționate la prezentul alineat, acces la un sistem intern eficace de soluționare a plângerilor, care să le permită acestora să depună plângeri pe cale electronică și în mod gratuit, în legătură cu deciziile luate de furnizorul platformei online la primirea unei notificări sau în legătură cu următoarele decizii luate de furnizorul platformei online pe motiv că informațiile furnizate de destinatari constituie conținut ilegal sau sunt incompatibile cu condițiile lor generale de utilizare:

(a)

deciziile de a elimina sau nu informațiile, de a bloca sau nu accesul la acestea ori de a restrânge sau nu vizibilitatea lor;

(b)

deciziile de a suspenda sau nu ori de a sista sau nu furnizarea serviciului către destinatari, integral sau parțial;

(c)

deciziile de a suspenda sau nu ori de a închide sau nu contul destinatarilor;

(d)

deciziile de a suspenda sau nu, de a sista sau nu ori de a restricționa sau nu în alt mod capacitatea de a monetiza informațiile furnizate de destinatari.

(2)   Perioada de cel puțin șase luni menționată la alineatul (1) de la prezentul articol se consideră că începe în ziua în care destinatarul serviciului este informat cu privire la decizie în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) sau cu articolul 17.

(3)   Furnizorii de platforme online se asigură că sistemele lor interne de soluționare a plângerilor sunt ușor de accesat, ușor de utilizat și permit și facilitează depunerea de plângeri suficient de precise și justificate în mod corespunzător.

(4)   Furnizorii de platforme online tratează plângerile depuse prin intermediul sistemului lor intern de soluționare a plângerilor în timp util, în mod nediscriminatoriu, diligent, și nearbitrar. În cazul în care o plângere conține motive suficiente pentru ca furnizorul platformei online să considere că decizia sa de a nu da curs notificării este nefondată sau că informațiile la care se referă plângerea nu sunt ilegale și nu sunt incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale platformei sau conține informații care indică faptul că comportamentul reclamantului nu justifică măsurile luate, furnizorul platformei online anulează decizia menționată la alineatul (1) fără întârzieri nejustificate.

(5)   Furnizorii de platforme online îi informează pe reclamanți fără întârzieri nejustificate cu privire la decizia motivată pe care au luat-o în legătură cu informațiile la care se referă plângerea și cu privire la posibilitatea de soluționare extrajudiciară a litigiului prevăzută la articolul 21 și cu privire la alte căi de atac disponibile.

(6)   Furnizorii de platforme online se asigură că deciziile menționate la alineatul (5) sunt luate sub supravegherea unui personal calificat în mod corespunzător, iar nu numai pe baza unor mijloace automatizate.

Articolul 21

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1)   Destinatarii serviciului, inclusiv persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări, cărora li se adresează deciziile menționate la articolul 20 alineatul (1) au dreptul de a opta pentru orice organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor care a fost certificat în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în vederea soluționării litigiilor legate de deciziile respective, inclusiv a plângerilor care nu au fost soluționate prin intermediul sistemului intern de soluționare a plângerilor menționat la articolul respectiv.

Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile cu privire la posibilitatea destinatarilor serviciului de a apela la soluționarea extrajudiciară a litigiilor, astfel cum se menționează la primul paragraf, sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului destinatarului serviciului în cauză de a iniția, în orice etapă, proceduri pentru a contesta deciziile respective ale furnizorilor de platforme online în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu dreptul aplicabil.

(2)   Ambele părți colaborează cu bună credință cu organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor selectat, în vederea soluționării litigiului.

Furnizorii de platforme online pot refuza să colaboreze cu un astfel de organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor dacă a fost deja soluționat un litigiu privind aceleași informații și aceleași motive de presupusă ilegalitate sau incompatibilitate a conținutului.

Organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu are competența de a le impune părților o soluție obligatorie cu privire la litigiu.

(3)   Coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor certifică respectivul organism, pentru o perioadă de maximum cinci ani, care poate fi reînnoită, la cererea organismului în cauză, dacă organismul a demonstrat că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

este imparțial și independent, inclusiv din punct de vedere financiar, de furnizorii de platforme online și de destinatarii serviciului furnizat de furnizorii de platformele online, inclusiv de persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări;

(b)

dispune de cunoștințele de specialitate necesare în ceea ce privește chestiunile apărute în unul sau mai multe domenii specifice ale conținutului ilegal sau în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării condițiilor generale de utilizare ale uneia sau mai multor tipuri de platforme online, permițând organismului să contribuie în mod eficace la soluționarea unui litigiu;

(c)

membrii săi sunt remunerați într-o manieră care nu are legătură cu rezultatul procedurii;

(d)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură este ușor accesibil prin intermediul tehnologiei comunicațiilor electronice și oferă posibilitatea de a iniția soluționarea litigiilor și de a transmite online documentele justificative necesare;

(e)

are capacitatea de a soluționa litigiul într-un mod rapid, eficace și eficient din punctul de vedere al costurilor și în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii;

(f)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură se derulează în conformitate cu norme de procedură clare și echitabile, ușor accesibile publicului și care sunt conforme cu dreptul aplicabil, inclusiv cu prezentul articol.

Coordonatorul serviciilor digitale menționează în certificat, după caz:

(a)

aspectele specifice la care se referă expertiza organismului, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b); și

(b)

limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii în care organismul poate să soluționeze litigii, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (e).

(4)   Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor raportează anual cu privire la funcționarea lor coordonatorului serviciilor digitale care le-a certificat, specificând cel puțin numărul de litigii pe care le-au primit, informațiile cu privire la rezultatele litigiilor respective, durata medie de soluționare a acestora și eventualele deficiențe sau dificultăți întâmpinate. Acestea furnizează informații suplimentare la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale.

Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc, o dată la doi ani, un raport privind funcționarea organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat. În special, raportul respectiv:

(a)

enumeră numărul de litigii pe care le-a primit anual fiecare organism certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor;

(b)

indică rezultatele procedurilor inițiate în fața organismelor respective și durata medie de soluționare a litigiilor;

(c)

identifică și explică eventualele deficiențe sau dificultăți sistematice sau sectoriale întâlnite în legătură cu funcționarea organismelor respective;

(d)

identifică cele mai bune practici privind funcționarea organismelor respective;

(e)

conține recomandări cu privire la modul de îmbunătățire a funcționării organismelor respective, după caz.

Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor pun la dispoziția părților soluția lor într-un termen rezonabil și nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la primirea plângerii. În cazul unor litigii extrem de complexe, organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor poate, la libera sa alegere, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice cu un termen suplimentar de cel mult 90 de zile, durata totală maximă neputând depăși 180 de zile.

(5)   În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză destinatarului serviciului, inclusiv persoanei fizice sau entității care a transmis o notificare, furnizorul platformei online suportă toate taxele facturate de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor și rambursează destinatarului respectiv, inclusiv persoanei fizice sau entității, orice alte cheltuieli rezonabile pe care acesta le-a suportat în legătură cu soluționarea litigiului. În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză furnizorului platformei online, destinatarul serviciului, inclusiv persoana fizică sau entitatea, nu are obligația să ramburseze eventualele taxe sau alte cheltuieli pe care le-a suportat sau pe care trebuie să le suporte furnizorul platformei online în legătură cu soluționarea litigiului, cu excepția cazului în care organismul constată că destinatarul respectiv a acționat în mod vădit cu rea-credință.

Taxele percepute furnizorilor de platforme online de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pentru soluționarea litigiului trebuie să fie rezonabile și, în orice caz, nu pot depăși costurile care incumbă organismului respectiv. Soluționarea litigiilor trebuie să fie gratuită sau să aibă o contravaloare simbolică pentru destinatarii serviciului.

Înainte de inițierea procedurii de soluționare a litigiilor, organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor aduc la cunoștința destinatarului serviciului, inclusiv a persoanelor fizice sau a entităților care au transmis o notificare, și furnizorului platformei online în cauză taxele sau mecanismele utilizate pentru stabilirea taxelor.

(6)   Statele membre pot institui organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor în sensul alineatului (1) sau pot sprijini activitățile unora sau ale tuturor organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3).

Statele membre se asigură că niciuna dintre activitățile lor desfășurate în temeiul primului paragraf nu afectează capacitatea coordonatorilor serviciilor digitale de a certifica organismele în cauză în conformitate cu alineatul (3).

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a certificat un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor revocă respectiva certificare dacă, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, stabilește că organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3). Înainte de a revoca certificarea respectivă, coordonatorul serviciilor digitale oferă organismului respectiv posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca certificarea organismului de soluționare extrajudiciară a litigiilor.

(8)   Coordonatorii serviciilor digitale notifică Comisiei organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3), inclusiv, după caz, mențiunile indicate la al doilea paragraf de la alineatul respectiv, precum și organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor a căror certificare a fost revocată. Comisia publică o listă a organismelor respective, inclusiv a mențiunilor respective, pe un site web special ușor accesibil și actualizează lista.

(9)   Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2013/11/UE și nici procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor și entităților pentru consumatori instituite în temeiul directivei respective.

Articolul 23

Măsuri și protecție împotriva utilizării abuzive

(1)   Furnizorii de platforme online suspendă, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, furnizarea serviciilor lor către destinatarii serviciului care furnizează frecvent conținut care este în mod vădit ilegal.

(2)   Furnizorii de platforme online suspendă, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, prelucrarea notificărilor și a plângerilor transmise prin intermediul mecanismelor de notificare și de acțiune și al sistemelor interne de soluționare a plângerilor menționate la articolul 16 și, respectiv, la articolul 20, de către persoanele fizice sau entitățile ori de către reclamanții care transmit frecvent notificări sau plângeri care sunt în mod vădit nefondate.

(3)   Atunci când decid cu privire la suspendare, furnizorii de platforme online evaluează, de la caz la caz și în timp util, cu diligență și obiectiv, dacă un destinatar al serviciului, o persoană fizică, o entitate sau un reclamant întreprinde practicile de utilizare abuzivă menționate la alineatele (1) și (2), ținând seama de toate faptele și circumstanțele relevante care rezultă din informațiile aflate la dispoziția furnizorului platformei online. Circumstanțele respective includ cel puțin următoarele:

(a)

numărul absolut de elemente de conținut vădit ilegal sau de notificări ori plângeri vădit nefondate, transmise într-un anumit interval de timp;

(b)

proporția relativă a numărului respectiv în raport cu numărul total de informații furnizate sau de notificări transmise într-un anumit interval de timp;

(c)

gravitatea utilizărilor abuzive, inclusiv natura conținutului ilegal, și a consecințelor acestora;

(d)

în cazul în care poate fi identificată, intenția destinatarului serviciului, a persoanei fizice, a entității sau a reclamantului.

(4)   Furnizorii de platforme online stabilesc, în mod clar și detaliat, în condițiile lor generale de utilizare, politica lor în ceea ce privește utilizarea abuzivă menționată la alineatele (1) și (2) și dau exemple privind faptele și circumstanțele pe care le iau în considerare atunci când evaluează dacă anumite comportamente constituie utilizare abuzivă și durata suspendării.

Articolul 30

Trasabilitatea comercianților

(1)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că comercianții pot utiliza respectivele platforme online pentru a promova mesaje privind produsele sau serviciile ori pentru a oferi produse sau servicii consumatorilor situați în Uniune doar dacă, înainte de utilizarea serviciilor lor în scopurile respective, aceștia au obținut următoarele informații, dacă sunt aplicabile în cazul comerciantului:

(a)

numele, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail ale comerciantului;

(b)

o copie a documentului de identificare al comerciantului sau orice altă identificare electronică, în sensul definiției de la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (40);

(c)

coordonatele contului de plată ale comerciantului;

(d)

în cazul în care comerciantul este înregistrat într-un registru de comerț sau un registru public similar, registrul de comerț în care comerciantul este înregistrat și numărul de înregistrare sau mijlocul echivalent de identificare din registrul respectiv;

(e)

o autocertificare a comerciantului care se angajează să ofere numai produse sau servicii care respectă normele aplicabile ale dreptului Uniunii.

(2)   În momentul primirii informațiilor menționate la alineatul (1) și înainte de a-i permite comerciantului în cauză să îi folosească serviciile, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții depune toate eforturile pentru a evalua dacă informațiile menționate la alineatul (1) literele (a)-(e) sunt fiabile și complete, prin utilizarea oricărei baze de date online sau a oricărei interfețe online oficiale și accesibile în mod liber puse la dispoziție de un stat membru sau de Uniune sau prin cereri adresate comerciantului de a furniza documente justificative din surse fiabile. În scopul prezentului regulament, comercianții sunt răspunzători pentru exactitatea informațiilor furnizate.

În ceea ce privește comercianții care, la 17 februarie 2024, utilizează deja serviciile furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții în scopurile menționate la alineatul (1), furnizorii depun toate eforturile pentru a obține informațiile enumerate de la comercianții în cauză în termen de 12 luni. În cazul în care comercianții în cauză nu furnizează informațiile în termenul respectiv, furnizorii suspendă furnizarea serviciilor lor către comercianții respectivi până când aceștia furnizează toate informațiile.

(3)   În cazul în care furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții obține suficiente indicii sau are motive să considere că oricare dintre informațiile menționate la alineatul (1) obținute de la comerciantul în cauză este incorectă, incompletă sau neactualizată, furnizorul respectiv îi solicită comerciantului să remedieze situația respectivă fără întârziere sau în termenul stabilit în dreptul Uniunii și în dreptul intern.

În cazul în care comerciantul nu corectează sau nu completează informațiile respective, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții suspendă rapid furnizarea serviciilor sale către comerciantul respectiv în legătură cu ofertele de produse sau servicii către consumatorii situați în Uniune până când toate condițiile cererii sunt îndeplinite.

(4)   Fără a aduce atingere articolului 4 din Regulamentul (UE) 2019/1150, în cazul în care un furnizor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții refuză să permită unui comerciant să utilizeze serviciul pe care îl furnizează, în temeiul alineatului (1), sau suspendă furnizarea serviciului în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, comerciantul în cauză are dreptul de a depune o plângere, astfel cum se prevede la articolele 20 și 21 din prezentul regulament.

(5)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții stochează informațiile obținute în temeiul alineatelor (1) și (2) în mod securizat pentru o perioadă de șase luni de la încetarea relației contractuale cu comerciantul în cauză. Ulterior, platforma șterge informațiile.

(6)   Fără a aduce atingere alineatului (2) de la prezentul articol, furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții divulgă informații terților numai în cazul în care are această obligație în temeiul dreptului aplicabil, inclusiv al ordinelor menționate la articolul 10 și al oricărui ordin emis de autoritățile competente ale statelor membre sau de Comisie pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament.

(7)   Furnizorul de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții pune la dispoziția destinatarilor serviciului, pe platforma sa online, informațiile menționate la alineatul (1) literele (a), (d) și (e) în mod clar, ușor accesibil și inteligibil. Informațiile respective trebuie să fie disponibile cel puțin pe interfața online a platformei online unde sunt prezentate informațiile referitoare la produs sau la serviciu.

Articolul 36

Mecanismul de răspuns în situații de criză

(1)   În cazul apariției unei crize, Comisia, acționând la recomandarea comitetului, poate adopta o decizie prin care să solicite unuia sau mai multor furnizori de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari să pună în aplicare una sau mai multe dintre următoarele acțiuni:

(a)

să evalueze dacă și, în caz afirmativ, în ce măsură și în ce mod funcționarea și utilizarea serviciilor lor contribuie în mod semnificativ sau este probabil să contribuie în mod semnificativ la o amenințare gravă, astfel cum se menționează la alineatul (2);

(b)

să identifice și să aplice măsuri specifice, eficace și proporționale, cum ar fi oricare dintre cele prevăzute la articolul 35 alineatul (1) sau la articolul 48 alineatul (2), pentru a preveni, elimina sau limita orice astfel de contribuție la amenințarea gravă identificată în temeiul literei (a) de la prezentul alineat;

(c)

să raporteze Comisiei, până la o anumită dată sau la intervale regulate specificate în decizie, cu privire la evaluările menționate la litera (a), la conținutul exact, la punerea în aplicare și la impactul calitativ și cantitativ al măsurilor specifice luate în temeiul literei (b) și la orice alt aspect legat de respectivele evaluări sau măsuri, astfel cum se specifică în decizie.

Atunci când identifică și aplică măsuri în temeiul literei (b) de la prezentul alineat, prestatorul sau prestatorii de servicii țin seama în mod corespunzător de gravitatea amenințării menționate la alineatul (2), de urgența măsurilor și de implicațiile reale sau potențiale asupra drepturilor și intereselor legitime ale tuturor părților implicate, inclusiv de posibilitatea ca măsurile să nu respecte drepturile fundamentale consacrate în Cartă.

(2)   În sensul prezentului articol, se consideră că a avut loc o criză în cazul în care circumstanțe extraordinare dau naștere unei amenințări grave la adresa siguranței publice sau a sănătății publice în Uniune sau în părți semnificative ale teritoriului acesteia.

(3)   Atunci când ia decizia menționată la alineatul (1), Comisia se asigură că sunt îndeplinite toate cerințele următoare:

(a)

acțiunile impuse de decizie sunt strict necesare, justificate și proporționale, având în vedere în special gravitatea amenințării menționate la alineatul (2), urgența măsurilor și implicațiile reale sau potențiale pentru drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate, inclusiv de posibilitatea ca măsurile să nu respecte drepturile fundamentale consacrate în Cartă;

(b)

decizia specifică un termen rezonabil în care trebuie luate măsurile specifice menționate la alineatul (1) litera (b), având în vedere, în special, urgența măsurilor respective și timpul necesar pentru pregătirea și punerea lor în aplicare;

(c)

acțiunile impuse de decizie sunt limitate la o perioadă care nu depășește trei luni.

(4)   După adoptarea deciziei menționate la alineatul (1), Comisia întreprinde, fără întârzieri nejustificate, toate demersurile următoare:

(a)

notifică decizia furnizorului sau furnizorilor cărora li se adresează decizia;

(b)

pune decizia la dispoziția publicului; și

(c)

informează comitetul cu privire la decizie, îl invită să își prezinte opiniile cu privire la aceasta și îl informează cu privire la orice evoluție ulterioară legată de decizie.

(5)   Alegerea măsurilor specifice care trebuie adoptate în temeiul alineatului (1) litera (b) și al alineatului (7) al doilea paragraf rămâne la latitudinea furnizorului sau a furnizorilor vizați de decizia Comisiei.

(6)   Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea furnizorului, să inițieze un dialog cu furnizorul pentru a stabili dacă, având în vedere circumstanțele specifice ale furnizorului, măsurile avute în vedere sau puse în aplicare menționate la alineatul (1) litera (b) sunt eficace și proporționale în vederea atingerii obiectivelor urmărite. În special, Comisia se asigură că măsurile luate de furnizorul de servicii în temeiul alineatului (1) litera (b) îndeplinesc cerințele menționate la alineatul (3) literele (a) și (c).

(7)   Comisia monitorizează aplicarea măsurilor specifice luate în temeiul deciziei menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, pe baza rapoartelor menționate la litera (c) de la alineatul respectiv și a oricăror alte informații relevante, inclusiv a informațiilor pe care le poate solicita în temeiul articolului 40 sau al articolului 67, ținând seama de evoluția crizei. Comisia raportează periodic comitetului cu privire la monitorizarea respectivă, cel puțin o dată pe lună.

În cazul în care Comisia consideră că măsurile specifice avute în vedere sau puse în aplicare în temeiul alineatului (1) litera (b) nu sunt eficace sau proporționale, aceasta poate, după consultarea comitetului, să adopte o decizie prin care să solicite furnizorului să revizuiască identificarea sau aplicarea respectivelor măsuri specifice.

(8)   După caz, având în vedere evoluția crizei, Comisia, acționând pe baza recomandării comitetului, poate modifica decizia menționată la alineatul (1) sau la alineatul (7) al doilea paragraf prin demersurile următoare:

(a)

revocând decizia și, după caz, solicitând platformei online foarte mari sau motorului de căutare online foarte mare să înceteze să aplice măsurile identificate și puse în aplicare în temeiul alineatului (1) litera (b) sau al alineatului (7) al doilea paragraf, în special în cazul în care motivele pentru aplicarea unor astfel de măsuri nu mai există;

(b)

prelungind perioada menționată la alineatul (3) litera (c) cu o perioadă de maximum trei luni;

(c)

ținând seama de experiența dobândită în aplicarea măsurilor, în special de posibilitatea ca măsurile să nu respecte drepturile fundamentale consacrate în Cartă.

(9)   Cerințele de la alineatele (1)-(6) se aplică deciziei și modificării acesteia menționate în prezentul articol.

(10)   Comisia ține seama în cea mai mare măsură posibilă de recomandarea formulată de comitet în temeiul prezentului articol.

(11)   Comisia prezintă în fiecare an Parlamentului European și Consiliului un raport în urma adoptării deciziilor în conformitate cu prezentul articol și, în orice caz, la trei luni de la încheierea crizei, cu privire la aplicarea măsurilor specifice luate în temeiul deciziilor respective.

Articolul 37

Auditul independent

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari fac obiectul, pe propria cheltuială și cel puțin o dată pe an, al unor audituri independente de evaluare a conformității cu următoarele:

(a)

obligațiile prevăzute în capitolul III;

(b)

orice angajamente asumate în temeiul codurilor de conduită menționate la articolele 45 și 46 și al protocoalelor pentru situații de criză menționate la articolul 48.

(2)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari le asigură organizațiilor care efectuează auditurile în temeiul prezentului articol cooperarea și asistența necesare pentru a le permite să efectueze auditurile respective în mod eficace, eficient și în timp util, inclusiv oferindu-le acces la toate datele și incintele relevante și răspunzând la întrebări orale sau scrise. Aceștia se abțin de la a împiedica, a influența în mod nejustificat sau a submina efectuarea auditului.

Auditurile asigură un nivel adecvat de confidențialitate și secretul profesional în ceea ce privește informațiile obținute de la furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari și de la terți în contextul auditurilor, inclusiv după încheierea auditurilor. Cu toate acestea, respectarea acestei cerințe trebuie să nu afecteze în mod negativ efectuarea auditurilor și alte dispoziții ale prezentului regulament, în special dispozițiile privind transparența, supravegherea și punerea în aplicare. În cazul în care acest lucru este necesar în scopul raportării privind transparența în temeiul articolului 42 alineatul (4), raportul de audit și raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului menționate la alineatele (4) și (6) de la prezentul articol sunt însoțite de versiuni care nu conțin nicio informație care ar putea fi considerată în mod rezonabil confidențială.

(3)   Auditurile efectuate în temeiul alineatului (1) se efectuează de organizații care:

(a)

sunt independente de furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și de orice persoană juridică asociată cu furnizorul respectiv și nu se află într-o situație de conflict de interese cu aceștia; în special:

(i)

nu au furnizat furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv servicii care nu au legătură cu auditul cu privire la aspectele auditate în perioada de 12 luni anterioară începerii auditului și s-au angajat să nu le furnizeze astfel de servicii în perioada de 12 luni care urmează finalizării auditului;

(ii)

nu au furnizat servicii de audit în temeiul prezentului articol furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv pe o perioadă mai mare de 10 ani consecutivi;

(iii)

nu efectuează auditul în schimbul unor onorarii care depind de rezultatul auditului;

(b)

au cunoștințe de specialitate dovedite în domeniul gestionării riscurilor, precum și competențe și capacități tehnice;

(c)

și-au dovedit obiectivitatea și etica profesională, în special prin respectarea codurilor de practică sau a standardelor corespunzătoare.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari se asigură că organizațiile care efectuează auditurile redactează un raport de audit pentru fiecare audit. Raportul respectiv se motivează în scris și include cel puțin următoarele elemente:

(a)

numele, adresa și punctul de contact al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului și perioada acoperită;

(b)

numele și adresa organizației sau ale organizațiilor care efectuează auditul;

(c)

o declarație de interese;

(d)

o descriere a elementelor specifice auditate și metodologia aplicată;

(e)

o descriere și un rezumat ale principalelor constatări ale auditului;

(f)

o listă a terților consultați în cadrul auditului;

(g)

o opinie de audit cu privire la respectarea de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului a obligațiilor și a angajamentelor menționate la alineatul (1), care poate să fie pozitivă, cu observații sau negativă;

(h)

în cazul în care opinia de audit nu este pozitivă, recomandări operaționale privind măsuri specifice de asigurare a conformității și termenul recomandat pentru asigurarea conformității.

(5)   În cazul în care organizația care efectuează auditul nu a fost în măsură să auditeze anumite elemente specifice sau să exprime o opinie de audit pe baza investigațiilor sale, raportul de audit include o explicație a circumstanțelor și a motivelor pentru care elementele respective nu au putut fi auditate.

(6)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari care primesc un raport de audit care nu este pozitiv țin seama în mod corespunzător de recomandările operaționale care le sunt adresate, în vederea luării măsurilor necesare pentru a le pune în aplicare. În termen de o lună de la primirea respectivelor recomandări, furnizorii respectivi adoptă un raport privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului. În cazul în care nu pun în aplicare recomandările operaționale, aceștia justifică în raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului motivele pentru care nu au pus în aplicare recomandările operaționale și prezintă măsurile alternative pe care le-au luat pentru a remedia orice cazuri de neconformitate identificate.

(7)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea normelor necesare pentru efectuarea auditurilor în temeiul prezentului articol, în special în ceea ce privește normele necesare privind etapele procedurale, metodologiile de audit și modelele de raportare pentru auditurile efectuate în temeiul prezentului articol. Actele delegate respective țin seama de orice standarde de audit voluntare menționate la articolul 44 alineatul (1) litera (e).

Articolul 48

Protocoale pentru situații de criză

(1)   Comitetul poate recomanda Comisiei să inițieze elaborarea, în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4), a unor protocoale voluntare pentru situații de criză care să abordeze situații de criză. Situațiile respective sunt strict limitate la circumstanțe extraordinare care afectează siguranța publică sau sănătatea publică.

(2)   Comisia încurajează și facilitează participarea furnizorilor de platforme online foarte mari, de motoare de căutare online foarte mari și, după caz, a furnizorilor de alte platforme online sau de alte motoare de căutare online la elaborarea, testarea și aplicarea respectivelor protocoale pentru situații de criză. Comisia urmărește să asigure că respectivele protocoale pentru situații de criză includ una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

(a)

afișarea în mod vizibil de informații privind situația de criză, furnizate de autoritățile statelor membre sau la nivelul Uniunii sau, în funcție de contextul situației de criză, de către alte organisme relevante de încredere;

(b)

asigurarea faptului că furnizorul de servicii intermediare desemnează un punct de contact specific pentru gestionarea situației de criză; după caz, acesta poate fi punctul electronic de contact menționat la articolul 11 sau, în cazul furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari, responsabilul de conformitate menționat la articolul 41;

(c)

după caz, să adapteze resursele dedicate respectării obligațiilor prevăzute la articolele 16, 20, 22, 23 și 35 la nevoile generate de situația de criză.

(3)   Comisia implică, după caz, autoritățile statelor membre și poate implica, de asemenea, organele, oficiile și agențiile Uniunii în elaborarea, testarea și supravegherea aplicării protocoalelor pentru situații de criză. În cazul în care este necesar și oportun, Comisia poate, de asemenea, să implice organizațiile societății civile sau alte organizații relevante în elaborarea protocoalelor pentru situații de criză.

(4)   Comisia se asigură că protocoalele pentru situații de criză stabilesc în mod clar toate elementele următoare:

(a)

parametrii specifici pentru a determina care este circumstanța excepțională specifică pe care protocolul pentru situații de criză urmărește să o abordeze și obiectivele pe care le urmărește;

(b)

rolul fiecărui participant și măsurile pe care trebuie să le pună în aplicare pentru pregătirea activării protocolului și după activarea protocolului pentru situații de criză;

(c)

o procedură clară care să stabilească momentul în care se activează protocolul pentru situații de criză;

(d)

o procedură clară care să stabilească perioada în care trebuie luate măsurile de întreprins ca urmare a activării protocolului pentru situații de criză, această perioadă trebuind să se limiteze la strictul necesar pentru abordarea circumstanțelor extraordinare specifice în cauză;

(e)

garanții care să abordeze efectele negative asupra exercitării drepturilor fundamentale consacrate în Cartă, în special a libertății de exprimare și de informare și a dreptului la nediscriminare;

(f)

un proces de raportare publică cu privire la măsurile luate, durata și rezultatele acestora, care să se desfășoare la încetarea situației de criză.

(5)   În cazul în care Comisia consideră că un protocol pentru situații de criză nu remediază în mod eficace situația de criză sau nu garantează exercitarea drepturilor fundamentale, astfel cum se menționează la alineatul (4) litera (e), Comisia le solicită participanților să revizuiască protocolul pentru situații de criză, inclusiv prin adoptarea de măsuri suplimentare.

CAPITOLUL IV

PUNERE ÎN APLICARE, COOPERARE, SANCȚIUNI ȘI ASIGURAREA RESPECTĂRII

SECȚIUNEA 1

Autoritățile competente și coordonatorii naționali ai serviciilor digitale

Articolul 51

Competențele coordonatorilor serviciilor digitale

(1)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de investigare în ceea ce privește conduita furnizorilor de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a le solicita furnizorilor respectivi, precum și altor persoane care acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională care ar putea, în mod rezonabil, să aibă cunoștință de informații referitoare la o presupusă încălcare a prezentului regulament, inclusiv organizațiilor care efectuează auditurile menționate la articolul 37 și la articolul 75 alineatul (2), să furnizeze informațiile respective fără întârzieri nejustificate;

(b)

competența de a efectua sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să dispună inspecții în orice incinte pe care le folosesc furnizorii respectivi sau persoanele respective în scopuri legate de activitatea lor comercială, economică, meșteșugărească sau profesională sau de a solicita altor autorități publice să facă acest lucru, pentru a examina, a confisca, a efectua sau a obține copii ale informațiilor referitoare la o presupusă încălcare, sub orice formă, indiferent de mediul de stocare;

(c)

competența de a solicita oricărui membru al personalului sau oricărui reprezentant al furnizorilor sau persoanelor respective explicații cu privire la orice informații referitoare la o presupusă încălcare și de a înregistra răspunsurile cu consimțământul persoanei în cauză prin orice mijloace tehnice.

(2)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au următoarele competențe de asigurare a respectării normelor în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru:

(a)

competența de a accepta angajamentele oferite de furnizorii respectivi în ceea ce privește respectarea de către aceștia a prezentului regulament și de a conferi caracter obligatoriu angajamentelor respective;

(b)

competența de a dispune încetarea încălcărilor și, după caz, de a impune măsuri corective proporționale cu încălcarea și necesare pentru a pune capăt efectiv încălcării sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru;

(c)

competența de a impune amenzi sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru nerespectarea prezentului regulament, inclusiv pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(d)

competența de a impune penalități cu titlu cominatoriu sau de a solicita unei autorități judiciare din statul lor membru să facă acest lucru, în conformitate cu articolul 52, pentru a se asigura că se pune capăt încălcării în conformitate cu un ordin emis în temeiul literei (b) de la prezentul paragraf sau pentru nerespectarea eventualelor ordine de investigare emise în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol;

(e)

competența de a adopta măsuri provizorii sau de a solicita autorității judiciare naționale competente din statul lor membru să facă acest lucru, pentru a evita riscul unui prejudiciu grav.

În ceea ce privește primul paragraf literele (c) și (d), coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competențele de asigurare a respectării normelor prevăzute la literele respective în ceea ce privește celelalte persoane menționate la alineatul (1) în caz de nerespectare de către acestea a unui ordin care le-a fost emis în temeiul alineatului respectiv. Coordonatorii serviciilor digitale exercită respectivele competențe de asigurare a respectării normelor numai după ce au furnizat în timp util celorlalte persoane respective toate informațiile relevante referitoare la ordinele respective, inclusiv perioada lor de aplicare, amenzile sau penalitățile cu titlu cominatoriu care pot fi impuse în caz de nerespectare și căile de atac.

(3)   În cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament, coordonatorii serviciilor digitale au, de asemenea, competența de a lua următoarele măsuri în ceea ce privește furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera de competență a statului lor membru, în cazul în care au fost epuizate toate celelalte competențe prevăzute în prezentul articol menite să asigure încetarea încălcării, dar încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave care nu pot fi evitate prin exercitarea altor competențe disponibile în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern:

(a)

să solicite organului de conducere al furnizorilor respectivi ca, fără întârzieri nejustificate, să examineze situația, să adopte și să prezinte un plan de acțiune care să descrie măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării, să se asigure că furnizorul ia măsurile respective și să prezinte rapoarte cu privire la măsurile luate;

(b)

să solicite autorității judiciare competente din statul lor membru să dispună restricționarea temporară a accesului destinatarilor serviciului vizat de încălcare sau, numai în cazul în care acest lucru nu este fezabil din punct de vedere tehnic, la interfața online a furnizorului de servicii intermediare pe care are loc încălcarea, atunci când coordonatorii serviciilor digitale consideră că un furnizor de servicii intermediare nu a respectat în mod suficient cerințele menționate la litera (a), că încălcarea nu a fost remediată sau continuă și cauzează prejudicii grave și că încălcarea presupune o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței persoanelor.

Cu excepția cazului în care acționează la cererea Comisiei menționată la articolul 82, înainte de a trimite cererea menționată la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, coordonatorul serviciilor digitale invită părțile interesate să prezinte observații scrise într-un termen de minimum două săptămâni, descriind măsurile pe care intenționează să le solicite și identificând destinatarul sau destinatarii vizați. Furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii vizați și orice alt terț care demonstrează un interes legitim au dreptul de a participa la procedura desfășurată de autoritatea judiciară competentă. Orice măsură dispusă trebuie să fie proporțională cu natura, gravitatea, recurența și durata încălcării, fără a restricționa în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului în cauză la informații legale.

Restricționarea accesului se face pe o perioadă de patru săptămâni, sub rezerva posibilității ca, prin ordinul său, autoritatea judiciară competentă să permită coordonatorului serviciilor digitale să prelungească perioada respectivă cu perioade suplimentare având aceeași durată, în limita unui număr maxim de prelungiri stabilit de autoritatea judiciară respectivă. Coordonatorul serviciilor digitale prelungește perioada numai în cazul în care, după luarea în considerare a drepturilor și intereselor tuturor părților afectate de restricția respectivă și toate circumstanțele relevante, inclusiv orice informație pe care furnizorul de servicii intermediare, destinatarul sau destinatarii și orice alt terț care a demonstrat un interes legitim i-o poate furniza, coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite ambele condiții de mai jos:

(a)

furnizorul de servicii intermediare nu a luat măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării;

(b)

restricția temporară nu restricționează în mod nejustificat accesul destinatarilor serviciului la informații legale, având în vedere numărul destinatarilor afectați și existența unor alternative adecvate și ușor accesibile.

În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la al treilea paragraf literele (a) și (b), dar nu mai poate prelungi perioada în temeiul celui de al treilea paragraf, coordonatorul serviciilor digitale transmite o nouă solicitare autorității judiciare competente, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b).

(4)   Competențele enumerate la alineatele (1), (2) și (3) nu aduc atingere secțiunii 3.

(5)   Măsurile luate de coordonatorii serviciilor digitale în exercitarea competențelor lor enumerate la alineatele (1), (2) și (3) trebuie să fie eficace, cu efect de descurajare și proporționale, ținând seama în special de natura, gravitatea, recurența și durata încălcării sau a presupusei încălcări la care se referă măsurile respective, precum și de capacitatea economică, tehnică și operațională a furnizorului de servicii intermediare în cauză, dacă este cazul.

(6)   Statele membre stabilesc norme și proceduri specifice pentru exercitarea competențelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) și se asigură că orice exercitare a competențelor respective face obiectul unor garanții adecvate prevăzute în dreptul intern aplicabil, cu respectarea Cartei și a principiilor generale ale dreptului Uniunii. În special, măsurile respective pot fi luate numai în conformitate cu dreptul la respectarea vieții private și cu dreptul la apărare, inclusiv cu dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, și sub rezerva dreptului tuturor părților afectate la o cale de atac eficace.

Articolul 77

Termenul de prescripție pentru impunerea penalităților

(1)   Competențele conferite Comisiei prin articolele 74 și 76 sunt supuse unui termen de prescripție de cinci ani.

(2)   Prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Cu toate acestea, în cazul unor încălcări continue sau repetate, prescripția începe să curgă din ziua încetării încălcării.

(3)   Orice acțiune întreprinsă de Comisie sau de coordonatorul serviciilor digitale al unui stat membru în scopul investigării unei încălcări sau al unor proceduri referitoare la o încălcare întrerupe termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu. Printre acțiunile care întrerup termenul de prescripție se numără, în special, următoarele:

(a)

solicitările de informații din partea Comisiei sau a unui coordonator al serviciilor digitale;

(b)

o inspecție;

(c)

inițierea unei proceduri de către Comisie în temeiul articolului 66 alineatul (1).

(4)   După fiecare întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. Cu toate acestea, termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se împlinește cel târziu în ziua în care s-a scurs o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție fără să se fi aplicat o amendă sau penalități cu titlu cominatoriu de către Comisie. Perioada respectivă se prelungește cu perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat în temeiul alineatului (5).

(5)   Termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul 87

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolele 24, 33, 37, 40 și 43 se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 16 noiembrie 2022. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolele 24, 33, 37, 40 și 43 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolelor 24, 33, 37, 40 și 43 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.


whereas









keyboard_arrow_down