search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'activități' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index activități:


whereas activități:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1621

 

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(a)

„serviciu al societății informaționale” înseamnă un serviciu în sensul definiției de la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva (UE) 2015/1535;

(b)

„destinatar al serviciului” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care utilizează un serviciu intermediar, în special cu scopul de a căuta informații sau de a le face accesibile;

(c)

„consumator” înseamnă orice persoană fizică care acționează în alte scopuri decât cele ale activității sale comerciale, economice, meșteșugărești sau profesionale;

(d)

„a oferi servicii în Uniune” înseamnă a permite persoanelor fizice sau juridice din unul sau mai multe state membre să utilizeze serviciile unui furnizor de servicii intermediare care are o legătură substanțială cu Uniunea;

(e)

„legătură substanțială cu Uniunea” înseamnă o legătură între un furnizor de servicii intermediare și Uniune care decurge fie din faptul că furnizorul este stabilit în Uniune, fie din criterii factuale specifice, cum ar fi:

un număr semnificativ de destinatari ai serviciului în unul sau mai multe state membre în raport cu populația acestuia sau a acestora; sau

direcționarea activităților către unul sau mai multe state membre;

(f)

„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul ei, în scopuri legate de activitatea sa comercială, economică, meșteșugărească sau profesională;

(g)

„serviciu intermediar” înseamnă unul dintre următoarele servicii ale societății informaționale:

(i)

un serviciu de „simplă transmitere” („mere conduit”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații;

(ii)

un serviciu de „stocare în cache” („caching”), care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, implicând stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor transmise, singurul scop al efectuării stocării fiind acela de a face mai eficientă transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari, la cererea acestora;

(iii)

un serviciu de „găzduire” („hosting”), care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, la cererea acestuia;

(h)

„conținut ilegal” înseamnă orice informație care, în sine sau prin raportare la o activitate, inclusiv vânzarea de produse sau furnizarea de servicii, nu este conformă cu dreptul Uniunii sau cu dreptul oricărui stat membru care este conform cu dreptul Uniunii, indiferent de obiectul sau natura exactă a dreptului respectiv;

(i)

„platformă online” înseamnă un serviciu de găzduire care, la cererea unui destinatar al serviciului, stochează și diseminează informații către public, cu excepția cazului în care activitatea respectivă este o caracteristică minoră și pur auxiliară a unui alt serviciu sau o funcție minoră a serviciului principal și, din motive obiective și tehnice, nu poate fi utilizată fără celălalt serviciu, iar integrarea caracteristicii sau a funcției în celălalt serviciu nu este un mijloc de a eluda aplicarea prezentului regulament;

(j)

„motor de căutare online” înseamnă un serviciu intermediar care le permite utilizatorilor să introducă interogări pentru a căuta, în principiu, în toate site-urile web sau site-urile web într-o anumită limbă pe baza unei interogări privind orice subiect sub forma unui cuvânt, a unei solicitări vocale, a unei fraze sau a unui alt element introdus și care furnizează rezultate în orice format în care se pot găsi informații legate de conținutul căutat;

(k)

„diseminare către public” înseamnă punerea informațiilor la dispoziția unui număr potențial nelimitat de terți, la cererea destinatarului serviciului care a furnizat informațiile;

(l)

„contract la distanță” înseamnă contract la distanță în sensul definiției de la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2011/83/UE;

(m)

„interfață online” înseamnă orice software, inclusiv un site web sau o parte a acestuia, și aplicații, inclusiv aplicații mobile;

(n)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de stabilire” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care se află locul principal de stabilire al furnizorului unui serviciu intermediar ori în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul legal al furnizorului respectiv;

(o)

„coordonator al serviciilor digitale din țara de destinație” înseamnă coordonatorul serviciilor digitale dintr-un stat membru în care este furnizat serviciul intermediar;

(p)

„destinatar activ al unei platforme online” înseamnă un destinatar al serviciului care a interacționat cu o platformă online fie solicitând platformei online să găzduiască informații, fie prin expunerea la informațiile găzduite de platforma online și diseminate prin intermediul interfeței sale online;

(q)

„destinatar activ al unui motor de căutare online” înseamnă un destinatar al serviciului care a introdus o interogare într-un motor de căutare online și a fost expus la informațiile indexate și prezentate prin intermediul interfeței sale online;

(r)

„comunicare cu caracter publicitar” înseamnă informațiile menite să promoveze mesajul unei persoane juridice sau fizice, indiferent dacă promovarea se realizează în scop comercial sau necomercial, și prezentate de o platformă online pe interfața sa online contra unei remunerații, cu scopul specific de a promova informațiile respective;

(s)

„sistem de recomandare” înseamnă un sistem complet sau parțial automatizat utilizat de o platformă online pentru a sugera în interfața sa online informații specifice destinatarilor serviciului sau pentru a prioritiza informațiile respective, inclusiv ca urmare a unei căutări inițiate de destinatarul serviciului sau a stabilirii în alt mod a ordinii sau a vizibilității relative a informațiilor afișate;

(t)

„moderare a conținutului” înseamnă activitățile, automatizate sau neautomatizate, întreprinse de furnizorii de servicii intermediare cu scopul, în special, de a detecta, identifica și aborda conținutul ilegal sau informațiile incompatibile cu condițiile generale de utilizare ale acestora, furnizate de destinatarii serviciului, inclusiv măsurile luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea conținutului ilegal respectiv sau a informațiilor respective, cum ar fi retrogradarea, demonetizarea, blocarea accesului la conținutul și informațiile respective sau eliminarea acestora, ori măsurile luate care afectează capacitatea destinatarilor serviciului de a furniza informațiile respective, cum ar fi închiderea sau suspendarea contului destinatarului;

(u)

„condiții generale de utilizare” înseamnă toate clauzele, indiferent de denumirea sau forma lor, care reglementează relația contractuală dintre furnizorul de servicii intermediare și destinatarii serviciului;

(v)

„persoane cu dizabilități” înseamnă persoane cu dizabilități în sensul definiției de la articolul 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului (38);

(w)

„comunicare comercială” înseamnă comunicare comercială în sensul definiției de la articolul 2 litera (f) din Directiva 2000/31/CE;

(x)

„cifră de afaceri” înseamnă suma obținută de o întreprindere în sensul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (39).

CAPITOLUL II

RĂSPUNDEREA FURNIZORILOR DE SERVICII INTERMEDIARE

Articolul 4

„Simpla transmitere” („Mere conduit”)

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații, furnizorul de servicii nu este responsabil pentru informațiile transmise sau accesate, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu inițieze transmiterea;

(b)

să nu selecteze destinatarul transmiterii; și

(c)

să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.

(2)   activitățile de transmitere și de furnizare a accesului prevăzute la alineatul (1) includ stocarea automată, intermediară și tranzitorie a informațiilor transmise, atât timp cât stocarea servește exclusiv pentru executarea transmiterii în rețeaua de comunicații și cu condiția ca durata stocării să nu depășească timpul care este necesar în mod rezonabil pentru a efectua transmiterea.

(3)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 6

Găzduirea

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul serviciului nu este responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu aibă cunoștință efectiv despre activitatea ilegală sau conținutul ilegal, iar în ceea ce privește acțiunile în despăgubiri, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte caracterul ilegal al activității sau al conținutului; sau

(b)

din momentul în care ia cunoștință de aceste aspecte, să acționeze prompt pentru a elimina conținutul ilegal sau pentru a bloca accesul la acesta.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acționează sub autoritatea sau sub controlul furnizorului.

(3)   Alineatul (1) nu se aplică în ceea ce privește răspunderea în temeiul dreptului privind protecția consumatorilor care le revine platformelor online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, în cazul în care o astfel de platformă online prezintă informația specifică sau facilitează în alt mod tranzacția specifică în cauză în așa fel încât un consumator obișnuit să creadă că informația, produsul sau serviciul care face obiectul tranzacției este furnizat fie de platforma online însăși, fie de un destinatar al serviciului care acționează sub autoritatea sau sub controlul său.

(4)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 8

Absența obligației generale de monitorizare sau de cercetare activă a faptelor

Furnizorilor de servicii intermediare nu li se impune o obligație generală de monitorizare a informațiilor pe care furnizorii de servicii intermediare le transmit sau le stochează și nici obligația de a căuta în mod activ fapte sau circumstanțe care să indice activități ilegale.

Articolul 16

Mecanisme de notificare și de acțiune

(1)   Furnizorii de servicii de găzduire instituie mecanisme care să permită oricărei persoane fizice sau entități să notifice acestor furnizori prezența în cadrul serviciului pe care îl oferă a anumitor informații pe care persoana sau entitatea respectivă le consideră a constitui conținut ilegal. Mecanismele respective trebuie să fie ușor de accesat și de utilizat și permit transmiterea notificărilor exclusiv prin mijloace electronice.

(2)   Mecanismele menționate la alineatul (1) sunt de așa natură încât să faciliteze transmiterea de notificări suficient de precise și justificate în mod corespunzător. În acest scop, furnizorii de servicii de găzduire iau măsurile necesare pentru a permite și a facilita transmiterea de notificări care să conțină toate elementele următoare:

(a)

o explicație suficient de justificată a motivelor pentru care persoana fizică sau entitatea susține că informațiile în cauză constituie conținut ilegal;

(b)

o indicație clară a localizării electronice exacte a informațiilor respective, de exemplu URL-ul sau URL-urile exacte sau, dacă este necesar, informații suplimentare care să permită identificarea conținutului ilegal, adaptate în funcție de tipul de conținut și de tipul specific de serviciu de găzduire;

(c)

numele și adresa de e-mail ale persoanei fizice sau ale entității care transmite notificarea, cu excepția cazului în care informațiile sunt considerate ca implicând una dintre infracțiunile menționate la articolele 3-7 din Directiva 2011/93/UE;

(d)

o declarație care să confirme că persoana fizică sau entitatea care transmite notificarea are cu bună-credință convingerea că informațiile și susținerile cuprinse în notificare sunt exacte și complete.

(3)   Se consideră că notificările menționate la prezentul articol conduc la cunoașterea efectivă sau la conștientizarea, în sensul articolului 6, a informațiilor specifice în cauză, în cazul în care permit unui furnizor diligent de servicii de găzduire să identifice caracterul ilegal al activității sau al informațiilor relevante fără o examinare juridică detaliată.

(4)   În cazul în care notificarea conține datele de contact electronice ale persoanei fizice sau ale entității care a transmis-o, furnizorul de servicii de găzduire trimite, fără întârzieri nejustificate, persoanei fizice sau entității respective o confirmare de primire a notificării.

(5)   De asemenea, furnizorul notifică fără întârzieri nejustificate persoanei fizice sau entității respective decizia pe care a luat-o în legătură cu informațiile la care se referă notificarea, oferind informații cu privire la căile de atac posibile în legătură cu decizia respectivă.

(6)   Furnizorii de servicii de găzduire prelucrează toate notificările pe care le primesc în cadrul mecanismelor menționate la alineatul (1) și iau decizii cu privire la informațiile la care se referă notificările, în timp util, cu diligență, în mod nearbitrar și cu obiectivitate. În cazul în care utilizează mijloace automatizate pentru prelucrarea respectivă sau pentru luarea deciziilor, furnizorii de servicii de găzduire includ informații cu privire la utilizarea unor astfel de mijloace în notificarea menționată la alineatul (5).

Articolul 21

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1)   Destinatarii serviciului, inclusiv persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări, cărora li se adresează deciziile menționate la articolul 20 alineatul (1) au dreptul de a opta pentru orice organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor care a fost certificat în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în vederea soluționării litigiilor legate de deciziile respective, inclusiv a plângerilor care nu au fost soluționate prin intermediul sistemului intern de soluționare a plângerilor menționat la articolul respectiv.

Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile cu privire la posibilitatea destinatarilor serviciului de a apela la soluționarea extrajudiciară a litigiilor, astfel cum se menționează la primul paragraf, sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului destinatarului serviciului în cauză de a iniția, în orice etapă, proceduri pentru a contesta deciziile respective ale furnizorilor de platforme online în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu dreptul aplicabil.

(2)   Ambele părți colaborează cu bună credință cu organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor selectat, în vederea soluționării litigiului.

Furnizorii de platforme online pot refuza să colaboreze cu un astfel de organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor dacă a fost deja soluționat un litigiu privind aceleași informații și aceleași motive de presupusă ilegalitate sau incompatibilitate a conținutului.

Organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu are competența de a le impune părților o soluție obligatorie cu privire la litigiu.

(3)   Coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor certifică respectivul organism, pentru o perioadă de maximum cinci ani, care poate fi reînnoită, la cererea organismului în cauză, dacă organismul a demonstrat că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

este imparțial și independent, inclusiv din punct de vedere financiar, de furnizorii de platforme online și de destinatarii serviciului furnizat de furnizorii de platformele online, inclusiv de persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări;

(b)

dispune de cunoștințele de specialitate necesare în ceea ce privește chestiunile apărute în unul sau mai multe domenii specifice ale conținutului ilegal sau în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării condițiilor generale de utilizare ale uneia sau mai multor tipuri de platforme online, permițând organismului să contribuie în mod eficace la soluționarea unui litigiu;

(c)

membrii săi sunt remunerați într-o manieră care nu are legătură cu rezultatul procedurii;

(d)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură este ușor accesibil prin intermediul tehnologiei comunicațiilor electronice și oferă posibilitatea de a iniția soluționarea litigiilor și de a transmite online documentele justificative necesare;

(e)

are capacitatea de a soluționa litigiul într-un mod rapid, eficace și eficient din punctul de vedere al costurilor și în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii;

(f)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură se derulează în conformitate cu norme de procedură clare și echitabile, ușor accesibile publicului și care sunt conforme cu dreptul aplicabil, inclusiv cu prezentul articol.

Coordonatorul serviciilor digitale menționează în certificat, după caz:

(a)

aspectele specifice la care se referă expertiza organismului, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b); și

(b)

limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii în care organismul poate să soluționeze litigii, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (e).

(4)   Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor raportează anual cu privire la funcționarea lor coordonatorului serviciilor digitale care le-a certificat, specificând cel puțin numărul de litigii pe care le-au primit, informațiile cu privire la rezultatele litigiilor respective, durata medie de soluționare a acestora și eventualele deficiențe sau dificultăți întâmpinate. Acestea furnizează informații suplimentare la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale.

Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc, o dată la doi ani, un raport privind funcționarea organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat. În special, raportul respectiv:

(a)

enumeră numărul de litigii pe care le-a primit anual fiecare organism certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor;

(b)

indică rezultatele procedurilor inițiate în fața organismelor respective și durata medie de soluționare a litigiilor;

(c)

identifică și explică eventualele deficiențe sau dificultăți sistematice sau sectoriale întâlnite în legătură cu funcționarea organismelor respective;

(d)

identifică cele mai bune practici privind funcționarea organismelor respective;

(e)

conține recomandări cu privire la modul de îmbunătățire a funcționării organismelor respective, după caz.

Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor pun la dispoziția părților soluția lor într-un termen rezonabil și nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la primirea plângerii. În cazul unor litigii extrem de complexe, organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor poate, la libera sa alegere, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice cu un termen suplimentar de cel mult 90 de zile, durata totală maximă neputând depăși 180 de zile.

(5)   În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză destinatarului serviciului, inclusiv persoanei fizice sau entității care a transmis o notificare, furnizorul platformei online suportă toate taxele facturate de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor și rambursează destinatarului respectiv, inclusiv persoanei fizice sau entității, orice alte cheltuieli rezonabile pe care acesta le-a suportat în legătură cu soluționarea litigiului. În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză furnizorului platformei online, destinatarul serviciului, inclusiv persoana fizică sau entitatea, nu are obligația să ramburseze eventualele taxe sau alte cheltuieli pe care le-a suportat sau pe care trebuie să le suporte furnizorul platformei online în legătură cu soluționarea litigiului, cu excepția cazului în care organismul constată că destinatarul respectiv a acționat în mod vădit cu rea-credință.

Taxele percepute furnizorilor de platforme online de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pentru soluționarea litigiului trebuie să fie rezonabile și, în orice caz, nu pot depăși costurile care incumbă organismului respectiv. Soluționarea litigiilor trebuie să fie gratuită sau să aibă o contravaloare simbolică pentru destinatarii serviciului.

Înainte de inițierea procedurii de soluționare a litigiilor, organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor aduc la cunoștința destinatarului serviciului, inclusiv a persoanelor fizice sau a entităților care au transmis o notificare, și furnizorului platformei online în cauză taxele sau mecanismele utilizate pentru stabilirea taxelor.

(6)   Statele membre pot institui organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor în sensul alineatului (1) sau pot sprijini activitățile unora sau ale tuturor organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3).

Statele membre se asigură că niciuna dintre activitățile lor desfășurate în temeiul primului paragraf nu afectează capacitatea coordonatorilor serviciilor digitale de a certifica organismele în cauză în conformitate cu alineatul (3).

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a certificat un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor revocă respectiva certificare dacă, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, stabilește că organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3). Înainte de a revoca certificarea respectivă, coordonatorul serviciilor digitale oferă organismului respectiv posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca certificarea organismului de soluționare extrajudiciară a litigiilor.

(8)   Coordonatorii serviciilor digitale notifică Comisiei organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3), inclusiv, după caz, mențiunile indicate la al doilea paragraf de la alineatul respectiv, precum și organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor a căror certificare a fost revocată. Comisia publică o listă a organismelor respective, inclusiv a mențiunilor respective, pe un site web special ușor accesibil și actualizează lista.

(9)   Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2013/11/UE și nici procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor și entităților pentru consumatori instituite în temeiul directivei respective.

Articolul 22

Notificatorii de încredere

(1)   Furnizorii de platforme online iau măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a se asigura că notificările transmise de notificatorii de încredere care acționează în domeniul lor de competență desemnat prin intermediul mecanismelor menționate la articolul 16 sunt tratate cu prioritate și că acestea sunt prelucrate și că se ia o decizie în privința acestora fără întârzieri nejustificate.

(2)   Statutul de „notificator de încredere” în temeiul prezentului regulament se acordă, la cererea oricărei entități, de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit solicitantul, dacă solicitantul demonstrează că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

are cunoștințe de specialitate și competențe specifice în detectarea, identificarea și notificarea conținutului ilegal;

(b)

este independent de orice furnizori de platforme online;

(c)

își desfășoară activitățile de așa manieră încât să transmită notificări cu diligență, acuratețe și obiectivitate.

(3)   Notificatorii de încredere publică, cel puțin o dată pe an, rapoarte ușor de înțeles și detaliate cu privire la notificările transmise în conformitate cu articolul 16 în cursul perioadei vizate. Raportul enumeră cel puțin numărul de notificări clasificate în funcție de:

(a)

identitatea furnizorului de servicii de găzduire;

(b)

tipul de conținut notificat despre care se presupune că este ilegal;

(c)

măsurile luate de furnizor.

Rapoartele respective includ o explicație a procedurilor stabilite pentru a se asigura că notificatorul de încredere își menține independența.

Notificatorii de încredere transmit rapoartele respective coordonatorului serviciilor digitale care le-a acordat statutul de notificator de încredere și pune rapoartele respective la dispoziția publicului. Informațiile din rapoartele respective nu conțin date cu caracter personal.

(4)   Coordonatorii serviciilor digitale comunică Comisiei și comitetului numele, adresele și adresele de e-mail ale entităților cărora le-au acordat statutul de notificator de încredere în conformitate cu alineatul (2) sau cărora le-au suspendat statutul în conformitate cu alineatul (6) ori l-au revocat în conformitate cu alineatul (7).

(5)   Comisia publică informațiile menționate la alineatul (4) într-o bază de date accesibilă publicului într-un format ușor accesibil și care poate fi citit automat și actualizează baza de date.

(6)   În cazul în care un furnizor de platforme online deține informații din care rezultă că un notificator de încredere a transmis, prin intermediul mecanismelor prevăzute la articolul 16, un număr semnificativ de notificări insuficient de precise, incorecte sau motivate în mod inadecvat, inclusiv informații colectate în legătură cu prelucrarea plângerilor prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor prevăzute la articolul 20 alineatul (4), furnizorul comunică informațiile respective coordonatorului serviciilor digitale care a acordat statutul de notificator de încredere entității în cauză, furnizând explicațiile și documentele justificative necesare. La primirea informațiilor de la furnizorul de platforme online și în cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că există motive legitime pentru a deschide o investigație, statutul de notificator de încredere se suspendă pe durata investigației. Investigația respectivă se realizează fără întârzieri nejustificate.

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a acordat statutul de notificator de încredere unei entități revocă statutul respectiv dacă stabilește, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, inclusiv a informațiilor furnizate de un furnizor de platforme online în temeiul alineatului (6), că entitatea nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (2). Înainte de a revoca statutul respectiv, coordonatorul serviciilor digitale oferă entității posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca statutul entității de notificator de încredere.

(8)   Comisia, după consultarea comitetului, poate, după caz, emite orientări pentru a oferi asistență furnizorilor de platforme online și coordonatorilor serviciilor digitale în aplicarea alineatelor (2), (6) și (7).

Articolul 35

Atenuarea riscurilor

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari instituie măsuri de atenuare rezonabile, proporționale și eficace, adaptate la riscurile sistemice specifice identificate în temeiul articolului 34, acordând o atenție deosebită impactului măsurilor respective asupra drepturilor fundamentale. Astfel de măsuri pot include, după caz:

(a)

adaptarea proiectării, a caracteristicilor sau a funcționării serviciilor lor, inclusiv a interfețelor lor online;

(b)

adaptarea condițiilor lor generale de utilizare și asigurarea respectării acestora;

(c)

adaptarea proceselor de moderare a conținutului, inclusiv a vitezei și a calității prelucrării notificărilor legate de tipuri specifice de conținut ilegal și, după caz, eliminarea rapidă a conținutului notificat sau blocarea accesului la acesta, în special în ceea ce privește discursurile ilegale de incitare la ură sau violența cibernetică, precum și adaptarea oricăror procese decizionale relevante și a resurselor dedicate moderării conținutului;

(d)

testarea și adaptarea sistemelor lor algoritmice, inclusiv a sistemelor lor de recomandare;

(e)

adaptarea sistemelor lor de publicitate și adoptarea unor măsuri specifice menite să limiteze sau să ajusteze prezentarea comunicărilor cu caracter publicitar asociate serviciului pe care îl furnizează;

(f)

consolidarea proceselor interne, a resurselor, a testării, a documentării sau a supravegherii oricăreia dintre activitățile lor, în special în ceea ce privește detectarea riscurilor sistemice;

(g)

inițierea sau ajustarea cooperării cu notificatorii de încredere în conformitate cu articolul 22 și punerea în aplicare a deciziilor organismelor de soluționare extrajudiciară a litigiilor în temeiul articolului 21;

(h)

inițierea sau ajustarea cooperării cu alți furnizori de platforme online sau de motoare de căutare online prin intermediul codurilor de conduită și al protocoalelor pentru situații de criză menționate la articolul 45 și, respectiv, la articolul 48;

(i)

adoptarea de măsuri de sensibilizare și adaptarea interfeței lor online pentru a furniza mai multe informații destinatarilor serviciului;

(j)

adoptarea de măsuri specifice pentru a proteja drepturile copilului, inclusiv instrumente de verificare a vârstei și de control parental sau instrumente menite să ajute minorii să semnaleze abuzuri sau să obțină sprijin, după caz;

(k)

asigurarea faptului că o informație, care poate lua forma unei imagini generate sau manipulate ori a unui conținut audio sau video generat sau manipulat care seamănă în mod considerabil cu persoane, obiecte, locuri sau alte entități ori evenimente existente și care, în mod fals, pare a fi autentică sau adevărată, poate fi distinsă prin marcaje vizibile atunci când este prezentată pe interfețele lor online și, în plus, punerea la dispoziție a unei funcții ușor de utilizat care să permită destinatarilor serviciului să indice astfel de informații.

(2)   Comitetul, în cooperare cu Comisia, publică rapoarte cuprinzătoare, o dată pe an. Rapoartele includ următoarele:

(a)

identificarea și evaluarea celor mai importante și recurente riscuri sistemice raportate de furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari sau identificate prin alte surse de informații, în special cele prevăzute în conformitate cu articolele 39, 40 și 42;

(b)

cele mai bune practici pentru furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în vederea atenuării riscurilor sistemice identificate.

Rapoartele respective prezintă riscurile sistemice defalcate în funcție de fiecare stat membru în care au fost identificate acestea și pentru Uniune per ansamblu, după caz.

(3)   Comisia, în cooperare cu coordonatorii serviciilor digitale, poate emite orientări privind aplicarea alineatului (1) în ceea ce privește riscurile specifice, mai ales pentru a prezenta cele mai bune practici și a recomanda posibile măsuri, ținând seama în mod corespunzător de posibilele consecințe ale măsurilor asupra drepturilor fundamentale consacrate în Cartă ale tuturor părților implicate. Atunci când elaborează orientările respective, Comisia organizează consultări publice.

Articolul 40

Accesul la date și controlul acestora

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari îi oferă coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau Comisiei, la cererea motivată a acestora și într-un termen rezonabil, indicat în cererea respectivă, acces la datele necesare pentru monitorizarea și evaluarea respectării prezentului regulament.

(2)   Coordonatorii serviciilor digitale și Comisia utilizează datele respective accesate în temeiul alineatului (1) numai în scopul monitorizării și al evaluării respectării prezentului regulament și țin seama în mod corespunzător de drepturile și de interesele furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari și ale destinatarilor serviciului în cauză, inclusiv de protecția datelor cu caracter personal, de protecția informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale, și de menținerea securității serviciilor lor.

(3)   În scopul alineatului (1), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari explică, fie la cererea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, fie la cererea Comisiei, proiectarea, logica, modul de funcționare și testarea sistemelor lor algoritmice, inclusiv a sistemelor lor de recomandare.

(4)   La cererea motivată a coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau a Comisiei, furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari oferă, într-un termen rezonabil, specificat în cerere, acces la date cercetătorilor agreați care îndeplinesc cerințele de la alineatul (8) de la prezentul articol, în unicul scop de a desfășura activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 34 alineatul (1), precum și la evaluarea caracterului adecvat, a eficacității și a impactului măsurilor de atenuare a riscurilor în temeiul articolului 35.

(5)   În termen de 15 zile de la primirea unei cereri prevăzute la alineatul (4), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari pot solicita coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, să modifice cererea, în cazul în care consideră că nu sunt în măsură să acorde acces la datele solicitate din unul dintre următoarele două motive:

(a)

nu au acces la date;

(b)

acordarea accesului la date va conduce la vulnerabilități semnificative la adresa securității serviciului lor sau a protecției informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale.

(6)   Cererile de modificare în temeiul alineatului (5) conțin propuneri pentru unul sau mai multe mijloace alternative prin care se poate acorda acces la datele solicitate sau la alte date care sunt adecvate și suficiente pentru scopul cererii.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire decide cu privire la cererea de modificare în termen de 15 zile și comunică furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare decizia sa și, dacă este cazul, cererea modificată și noul termen pentru a se conforma cererii.

(7)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari oferă și facilitează accesul la date în temeiul alineatelor (1) și (4) prin intermediul interfețelor adecvate specificate în cerere, inclusiv al bazelor de date online sau al interfețelor de programare a aplicațiilor.

(8)   În urma unei cereri justificate în mod corespunzător din partea unor cercetători, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire le acordă cercetătorilor respectivi statutul de cercetători agreați cu privire la o cercetare specifică menționată în cerere și emite o solicitare motivată de acces la datele furnizorului unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare în temeiul alineatului (4), în cazul în care cercetătorii demonstrează că îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)

sunt afiliați la o organizație de cercetare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/790;

(b)

nu au interese comerciale;

(c)

cererea acestora indică sursa de finanțare a cercetării;

(d)

sunt în măsură să respecte cerințele specifice de securitate și confidențialitate a datelor corespunzătoare fiecărei cereri și să protejeze datele cu caracter personal și descriu în cererea lor măsurile tehnice și organizatorice adecvate pe care le-au instituit în acest sens;

(e)

cererea acestora demonstrează că accesul lor la date și perioadele pentru care solicită accesul sunt necesare și proporționale cu scopurile cercetării lor și că rezultatele preconizate ale cercetării vor contribui la scopurile prevăzute la alineatul (4);

(f)

activitățile de cercetare planificate se vor desfășura în scopurile prevăzute la alineatul (4);

(g)

s-au angajat să pună rezultatele cercetării, în mod gratuit, la dispoziția publicului, într-un termen rezonabil după finalizarea cercetării, sub rezerva drepturilor și a intereselor destinatarilor serviciului în cauză, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

La primirea cererii în temeiul prezentului alineat, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire informează Comisia și comitetul.

(9)   Cercetătorii pot depune cererea și la coordonatorul serviciilor digitale din statul membru al organizației de cercetare la care sunt afiliați. La primirea cererii în temeiul prezentului alineat, coordonatorul serviciilor digitale efectuează o evaluare inițială a îndeplinirii de către cercetătorii respectivi a tuturor condițiilor prevăzute la alineatul (8). Ulterior, respectivul coordonator al serviciilor digitale trimite cererea, împreună cu documentele justificative prezentate de cercetătorii respectivi și cu evaluarea inițială, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire. Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire ia decizia de a acorda sau nu statutul de cercetător agreat unui cercetător fără întârzieri nejustificate.

Ținând seama în mod corespunzător de evaluarea inițială furnizată, decizia finală de a acorda unui cercetător statutul de cercetător agreat revine coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, în temeiul alineatului (8).

(10)   Coordonatorul serviciilor digitale care a acordat statutul de cercetător agreat și a emis solicitarea motivată de acces la datele unui furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în favoarea unui cercetător agreat emite o decizie de încetare a accesului în cazul în care stabilește, în urma unei investigații desfășurate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, că cercetătorul agreat nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (8) și informează furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză cu privire la decizie. Înainte de a pune capăt accesului, coordonatorul serviciilor digitale oferă cercetătorului agreat posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a pune capăt accesului.

(11)   Coordonatorii serviciilor digitale din țara de stabilire comunică comitetului numele și datele de contact ale persoanelor fizice sau ale entităților cărora le-au acordat statutul de cercetător agreat în conformitate cu alineatul (8), precum și scopul cercetării cu privire la care a fost formulată cererea sau, în cazul în care au pus capăt accesului la date în conformitate cu alineatul (10), aceștia informează comitetul în acest sens.

(12)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari acordă acces fără întârzieri nejustificate la date, inclusiv, atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, la date în timp real, cu condiția ca datele să fie accesibile publicului în interfața lor online pentru cercetători, inclusiv pentru cei afiliați la organisme, organizații și asociații non-profit, care respectă condițiile prevăzute la alineatul (8) literele (b), (c), (d) și (e) și care utilizează datele numai pentru efectuarea de activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii în temeiul articolului 34 alineatul (1).

(13)   După consultarea comitetului, Comisia adoptă acte delegate de completare a prezentului regulament prin stabilirea condițiilor tehnice pentru efectuarea schimbului de date de către furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în temeiul alineatelor (1) și (4), precum și a scopurilor în care pot fi utilizate datele. Actele delegate respective stabilesc condițiile specifice în baza cărora se poate realiza schimbul de date cu cercetătorii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, precum și indicatorii obiectivi relevanți, procedurile și, dacă este necesar, mecanismele consultative independente de consiliere, ținând seama de drepturile și interesele furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari și ale destinatarilor serviciului în cauză, inclusiv de protecția informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale, și menținând securitatea serviciilor platformelor.

Articolul 41

Funcția de conformitate

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari introduc o funcție de conformitate, care este independentă de funcțiile operaționale și este compusă din unul sau mai mulți responsabili de conformitate, inclusiv din responsabilul principal al funcției de conformitate. Respectiva funcție de conformitate dispune de autoritate, statut și resurse suficiente, precum și de acces la organul de conducere al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare pentru a monitoriza respectarea de către furnizorul respectiv a prezentului regulament.

(2)   Organul de conducere al furnizorului de platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare se asigură că responsabilii de conformitate dețin calificările profesionale, cunoștințele, experiența și capacitatea necesare pentru îndeplinirea sarcinilor menționate la alineatul (3).

Organul de conducere al furnizorului platformei online foarte mare sau al motorului de căutare online foarte mare se asigură că responsabilul principal al funcției de conformitate este un membru independent al personalului de conducere superior, cu responsabilități distincte pentru funcția de conformitate.

Responsabilul principal al funcției de conformitate raportează direct organului de conducere al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, independent de personalul de conducere superior, și poate să exprime preocupări și să avertizeze organul de conducere în cazul în care riscurile menționate la articolul 34 sau nerespectarea prezentului regulament afectează sau pot afecta furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, fără a aduce atingere responsabilităților organului de conducere în ceea ce privește funcțiile sale de supraveghere și de conducere.

Responsabilul principal al funcției de conformitate nu poate fi demis fără aprobarea prealabilă a organului de conducere al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare.

(3)   Responsabilii de conformitate au următoarele sarcini:

(a)

cooperarea cu coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire și cu Comisia în sensul prezentului regulament;

(b)

asigurarea faptului că toate riscurile menționate la articolul 34 sunt identificate și raportate în mod corespunzător și că sunt adoptate măsuri rezonabile, proporționate și eficace de reducere a riscurilor în conformitate cu articolul 35;

(c)

organizarea și supravegherea activităților desfășurate de furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare legate de auditul independent în temeiul articolului 37;

(d)

informarea și consilierea conducerii și a angajaților furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare cu privire la obligațiile relevante în temeiul prezentului regulament;

(e)

monitorizarea respectării de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare a obligațiilor care îi revin în temeiul prezentului regulament;

(f)

dacă este cazul, monitorizarea respectării de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare a angajamentelor asumate în cadrul codurilor de conduită în temeiul articolelor 45 și 46 sau al protocoalelor pentru situații de criză în temeiul articolului 48.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari comunică numele și datele de contact ale responsabilului principal al funcției de conformitate coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei.

(5)   Organul de conducere al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare definește, supraveghează și răspunde de punerea în aplicare a mecanismelor de guvernanță ale furnizorului care asigură independența serviciului care asigură funcția de conformitate, inclusiv împărțirea responsabilităților în cadrul organizației furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, prevenirea conflictelor de interese și buna gestionare a riscurilor sistemice identificate în temeiul articolului 34.

(6)   Organul de conducere aprobă și revizuiește periodic, cel puțin o dată pe an, strategiile și politicile pentru luarea în considerare, gestionarea, monitorizarea și atenuarea riscurilor identificate în temeiul articolului 34 la care este sau ar putea fi expusă platforma online foarte mare sau motorul de căutare online foarte mare.

(7)   Organul de conducere alocă suficient timp pentru examinarea măsurilor legate de gestionarea riscurilor. Acesta participă activ la luarea deciziilor legate de gestionarea riscurilor și se asigură că sunt alocate resurse adecvate pentru gestionarea riscurilor identificate în conformitate cu articolul 34.

Articolul 42

Obligațiile de raportare în materie de transparență

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari publică rapoartele menționate la articolul 15 în termen de cel mult două luni de la data aplicării menționate la articolul 33 alineatul (6) al doilea paragraf și, ulterior, cel puțin o dată la fiecare șase luni.

(2)   În rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, publicate de furnizorii de platforme online foarte mari, se precizează, pe lângă informațiile menționate la articolul 15 și la articolul 24 alineatul (1):

(a)

resursele umane pe care furnizorul de platforme online foarte mari le dedică moderării conținutului în ceea ce privește serviciul oferit în Uniune, pentru fiecare limbă oficială aplicabilă a statelor membre, după caz, inclusiv pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 16 și 22, precum și pentru respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 20;

(b)

calificările și cunoștințele lingvistice ale persoanelor care desfășoară activitățile menționate la litera (a), precum și formarea și sprijinul acordat acestui personal;

(c)

indicatorii de acuratețe și informațiile conexe menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (e), pentru fiecare limbă oficială a statelor membre.

Rapoartele se publică în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statelor membre.

(3)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 24 alineatul (2), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari includ în rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și informații privind numărul mediu lunar al destinatarilor serviciului pentru fiecare stat membru.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari transmit, fără întârzieri nejustificate, după finalizare, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, și pun la dispoziția publicului, cel târziu trei luni după primirea fiecărui raport de audit în conformitate cu articolul 37 alineatul (4):

(a)

un raport care prezintă rezultatele evaluării riscurilor în temeiul articolului 34;

(b)

măsurile specifice de atenuare identificate și puse în aplicare în temeiul articolului 35 alineatul (1);

(c)

raportul de audit prevăzut la articolul 37 alineatul (4);

(d)

raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului prevăzut la articolul 37 alineatul (6);

(e)

dacă este cazul, informații despre consultările desfășurate de furnizor în sprijinul evaluărilor riscurilor și conceperea măsurilor de atenuare a riscurilor.

(5)   În cazul în care un furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari consideră că publicarea de informații în temeiul alineatului (4) ar putea avea ca rezultat divulgarea de informații confidențiale ale furnizorului respectiv sau ale destinatarilor serviciului, ar putea cauza vulnerabilități semnificative în ceea ce privește securitatea serviciului său, ar putea submina securitatea publică sau aduce un prejudiciu destinatarilor, furnizorul poate elimina aceste informații din rapoartele puse la dispoziția publicului. În acest caz, furnizorul transmite rapoartele complete coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, însoțite de o expunere a motivelor care justifică motivele pentru care informațiile au fost eliminate din rapoartele puse la dispoziția publicului.

Articolul 50

Cerințe cu privire la coordonatorii serviciilor digitale

(1)   Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale își îndeplinesc sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament în mod imparțial, transparent și în timp util. Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale dispun de toate resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, inclusiv de resurse tehnice, financiare și umane suficiente pentru a-i supraveghea în mod adecvat pe toți furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera lor de competență. Pentru a nu afecta în mod negativ independența coordonatorului său al serviciilor digitale, fiecare stat membru se asigură că acesta dispune de suficientă autonomie în gestionarea bugetului său, în limitele generale ale bugetului.

(2)   Atunci când își îndeplinesc sarcinile și își exercită competențele în conformitate cu prezentul regulament, coordonatorii serviciilor digitale acționează în deplină independență. Coordonatorii serviciilor digitale nu sunt supuși niciunei influențe externe, indiferent dacă aceasta este directă sau indirectă, și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nicio altă autoritate publică sau parte privată.

(3)   Alineatul (2) de la prezentul articol nu aduce atingere sarcinilor coordonatorilor serviciilor digitale din cadrul sistemului de supraveghere și de asigurare a respectării normelor prevăzut în prezentul regulament și nici cooperării cu alte autorități competente în conformitate cu articolul 49 alineatul (2). Alineatul (2) de la prezentul articol nu împiedică exercitarea controlului jurisdicțional și, de asemenea, nu aduce atingere cerințelor proporționale în materie de responsabilitate în ceea ce privește activitățile generale ale coordonatorilor serviciilor digitale, cum ar fi cheltuielile financiare sau raportarea către parlamentele naționale, cu condiția ca cerințele respective să nu submineze realizarea obiectivelor prezentului regulament.

Articolul 55

Rapoarte de activitate

(1)   Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc rapoarte anuale cu privire la activitățile lor desfășurate în temeiul prezentului regulament, în care includ numărul de plângeri primite în temeiul articolului 53 și o prezentare generală a acțiunilor întreprinse în urma acestora. Coordonatorii serviciilor digitale pun rapoartele anuale la dispoziția publicului într-un format care poate fi citit automat, sub rezerva normelor aplicabile privind confidențialitatea informațiilor în temeiul articolului 84, și le transmit Comisiei și comitetului.

(2)   Raportul anual include, de asemenea, următoarele informații:

(a)

numărul și obiectul ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal și ale ordinelor de a furniza informații emise în conformitate cu articolele 9 și 10 de către orice autoritate judiciară sau administrativă națională a statului membru al coordonatorului serviciilor digitale în cauză;

(b)

acțiunile întreprinse pentru a da curs ordinelor respective, astfel cum au fost comunicate coordonatorului serviciilor digitale în temeiul articolelor 9 și 10.

(3)   În cazul în care un stat membru a desemnat mai multe autorități competente în temeiul articolului 49, acesta se asigură că coordonatorul serviciilor digitale întocmește un raport unic referitor la activitățile tuturor autorităților competente și că coordonatorul serviciilor digitale primește toate informațiile relevante și sprijinul necesar în acest scop din partea celorlalte autorități competente în cauză.

SECȚIUNEA 2

Competențe, investigații coordonate și mecanisme de asigurare a coerenței

Articolul 62

Structura comitetului

(1)   Comitetul este format din coordonatorii serviciilor digitale, care sunt reprezentați de înalți funcționari. Nedesemnarea de către unul sau mai multe dintre statele membre a unui coordonator al serviciilor digitale nu împiedică executarea de către comitet a sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament. În cazul în care se prevede astfel în dreptul intern, la comitet pot participa, alături de coordonatorul serviciilor digitale, și alte autorități competente cărora li s-au încredințat responsabilități operaționale specifice în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării prezentului regulament. La reuniuni pot fi invitate și alte autorități naționale în cazul în care chestiunile discutate le privesc.

(2)   Comitetul este prezidat de Comisie. Comisia convoacă reuniunile și pregătește ordinea de zi în conformitate cu sarcinile care revin comitetului în temeiul prezentului regulament și în concordanță cu regulamentul său de procedură. Atunci când comitetului i se solicită să adopte o recomandare în temeiul prezentului regulament, acesta pune imediat solicitarea la dispoziția altor coordonatori ai serviciilor digitale, prin intermediul sistemului de schimb de informații prevăzut la articolul 85.

(3)   Fiecare stat membru dispune de un vot. Comisia nu are drept de vot.

La adoptarea deciziilor, comitetul hotărăște cu majoritate simplă. Atunci când adoptă o recomandare adresată Comisiei astfel cum se menționează la articolul 36 alineatul (1) primul paragraf, comitetul votează în termen de 48 de ore de la solicitarea președintelui comitetului.

(4)   Comisia furnizează sprijin administrativ și analitic pentru activitățile desfășurate de comitet în temeiul prezentului regulament.

(5)   Comitetul poate invita experți și observatori să participe la reuniunile sale și poate coopera cu alte organe, oficii, agenții și grupuri consultative ale Uniunii, precum și cu experți externi, după caz. Comitetul pune la dispoziția publicului rezultatele acestei cooperări.

(6)   Comitetul poate consulta părțile interesate și face publice rezultatele unor astfel de consultări.

(7)   Comitetul își adoptă regulamentul de procedură după ce a obținut aprobarea Comisiei.

Articolul 69

Competența de a efectua inspecții

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate efectua toate inspecțiile necesare în incintele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori ale altei persoane menționate la articolul 67 alineatul (1).

(2)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție sunt împuterniciți:

(a)

să intre în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, ori al celeilalte persoane în cauză;

(b)

să examineze registrele și alte documente legate de prestarea serviciului în cauză, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

(c)

să ridice sau să obțină, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau alte evidențe;

(d)

să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite;

(e)

să sigileze orice incinte utilizate în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori a celeilalte persoane în cauză, precum și registrele sau alte documente, pe perioada și în măsura în care este necesar pentru inspecție;

(f)

să solicite oricărui reprezentant sau membru al personalului furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori al celeilalte persoane în cauză explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

(g)

să adreseze întrebări oricărui astfel de reprezentant sau membru al personalului cu privire la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile.

(3)   Inspecțiile pot fi efectuate, de asemenea, cu asistență din partea auditorilor sau a experților numiți de Comisie în temeiul articolului 72 alineatul (2), precum și din partea coordonatorului serviciilor digitale sau a altor autorități naționale competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția.

(4)   În cazul în care registrele și celelalte evidențe solicitate privind furnizarea serviciului vizat sunt incomplete sau în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol sunt incorecte, incomplete sau care induc în eroare, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise care precizează obiectul și scopul inspecției și sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76. În timp util înainte de inspecție, Comisia informează coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția cu privire la inspecție.

(5)   În cursul inspecțiilor, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie, auditorii și experții desemnați de Comisie, precum și coordonatorul serviciilor digitale sau alte autorități competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția pot să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să furnizeze explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și desfășurarea activităților sale și să adreseze întrebări personalului-cheie.

(6)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană fizică sau juridică în cauză are obligația de a se supune unei inspecții dispuse printr-o decizie a Comisiei. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care aceasta începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia se consultă cu coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția înainte de a lua decizia respectivă.

(7)   Funcționarii coordonatorului serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, precum și alte persoane autorizate sau desemnate de coordonator asistă în mod activ, la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale sau a Comisiei, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie în legătură cu inspecția. În acest scop, aceștia dispun de competențele enumerate la alineatul (2).

(8)   În cazul în care funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie constată că furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană în cauză se opune unei inspecții dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, la cererea respectivilor funcționari sau a celorlalte persoane care îi însoțesc și în conformitate cu dreptul intern al statului membru, le acordă asistența necesară, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern respectiv, prin măsuri coercitive luate de o autoritate competentă de aplicare a legii, astfel încât să le permită să efectueze inspecția.

(9)   În cazul în care asistența prevăzută la alineatul (8) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare naționale în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, o astfel de autorizare este solicitată de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru respectiv la cererea funcționarilor și a celorlalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie. O astfel de autorizare poate fi solicitată și în mod preventiv.

(10)   În cazul în care se solicită autorizarea menționată la alineatul (9), autoritatea judiciară națională sesizată verifică dacă decizia Comisiei prin care se dispune inspecția este autentică și se asigură că măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Atunci când efectuează o astfel de verificare, autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul coordonatorilor serviciilor digitale din statul membru în cauză, explicații detaliate, în special cu privire la motivele pentru care Comisia suspectează o încălcare a prezentului regulament, precum și cu privire la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, ori a celeilalte persoane vizate. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu poate pune la îndoială necesitatea inspecției și nici nu poate solicita informații din dosarul Comisiei. Controlul legalității deciziei Comisiei se exercită doar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.


whereas









keyboard_arrow_down