search


keyboard_tab Digital Market Act 2022/1925 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/1925 RO cercato: 'cazului' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index cazului:


whereas cazului:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 741

 

Articolul 5

Obligațiile controlorilor de acces

(1)   Controlorul de acces respectă toate obligațiile de la prezentul articol în ceea ce privește fiecare dintre serviciile sale de platformă esențiale enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9).

(2)   Este interzis controlorului de acces:

(a)

să prelucreze, în scopul furnizării de servicii de publicitate online, datele cu caracter personal ale utilizatorilor finali care recurg la serviciile unor terți care utilizează serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces;

(b)

să combine datele cu caracter personal provenite de la serviciul de platformă esențial relevant cu date cu caracter personal provenite de la alte servicii de platformă esențiale sau de la orice alt serviciu furnizat de controlorul de acces sau cu date cu caracter personal provenite de la servicii furnizate de terți;

(c)

să utilizeze încrucișat date cu caracter personal între serviciul de platformă esențial relevant și alte servicii furnizate separat de controlorul de acces, inclusiv alte servicii de platformă esențiale, precum și vice versa; și

(d)

să conecteze utilizatorii finali la alte servicii ale controlorului de acces pentru a combina datele cu caracter personal,

cu excepția cazului în care utilizatorului final i s-a prezentat această opțiune specifică și acesta și-a dat consimțământul în sensul articolului 4 punctul 11 și al articolului 7 din Regulamentul (UE) 2016/679.

În cazul în care utilizatorul final a refuzat să își dea consimțământul în sensul primului paragraf sau și l-a retras, controlorul de acces nu își repetă cererea privind obținerea consimțământului pentru același scop mai mult de o dată în cursul unei perioade de un an.

Prezentul alineat nu aduce atingere posibilității ca controlorul de acces să se bazeze pe articolul 6 alineatul (1) literele (c), (d) și (e) din Regulamentul (UE) 2016/679, după caz.

(3)   Controlorul de acces nu îi împiedică pe utilizatorii comerciali să ofere aceleași produse sau servicii utilizatorilor finali prin intermediul serviciilor de intermediere online ale unor terți sau prin intermediul propriului lor canal de vânzare directă online la prețuri sau în condiții diferite de cele oferite prin serviciile de intermediere online ale controlorului de acces.

(4)   Controlorul de acces le permite utilizatorilor comerciali, cu titlu gratuit, să comunice și să promoveze oferte, inclusiv în condiții diferite, utilizatorilor finali dobândiți prin intermediul serviciului său de platformă esențial sau al altor canale, precum și să încheie contracte cu respectivii utilizatori finali, indiferent dacă utilizează sau nu în acest scop serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces.

(5)   Controlorul de acces le permite utilizatorilor finali să acceseze și să utilizeze, prin intermediul serviciilor sale de platformă esențiale, conținut, abonamente, componente sau alte elemente, utilizând aplicația software a unui utilizator comercial, inclusiv în cazul în care respectivii utilizatori finali au achiziționat astfel de produse de la utilizatorul comercial relevant fără a utiliza serviciile de platformă esențiale ale controlorului de acces.

(6)   Controlorul de acces nu împiedică și nu restricționează, direct sau indirect, posibilitatea ca utilizatorii comerciali sau utilizatorii finali să sesizeze orice autoritate publică relevantă, inclusiv instanțele naționale, cu privire la orice aspect legat de încălcarea de către controlorul de acces a dreptului Uniunii sau a dreptului intern relevant în legătură cu orice practică a controlorului de acces. Acest lucru nu aduce atingere dreptului utilizatorilor comerciali și al controlorilor de acces de a stabili în acordurile lor condițiile de utilizare a mecanismelor legale de soluționare a plângerilor.

(7)   Controlorul de acces nu le impune utilizatorilor finali să utilizeze, și nici utilizatorilor comerciali să utilizeze, să ofere sau să interopereze cu un serviciu de identificare, un motor de navigare web sau un serviciu de plată, sau servicii tehnice care sprijină furnizarea serviciilor de plată, precum sisteme de plată pentru achiziții în cadrul aplicației, ale respectivului controlor de acces, în contextul serviciilor furnizate de utilizatorii comerciali care utilizează serviciile de platformă esențiale ale respectivului controlor de acces.

(8)   Controlorul de acces nu le impune utilizatorilor comerciali sau utilizatorilor finali să se aboneze sau să se înregistreze la orice alt serviciu de platformă esențial enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) sau care atinge pragurile menționate la articolul 3 alineatul (2) litera (b) ca o condiție pentru a putea utiliza, accesa, a se putea înscrie sau a se putea înregistra la oricare dintre serviciile de platformă esențiale ale respectivului controlor de acces enumerate în temeiul articolului respectiv.

(9)   Controlorul de acces îi pune la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, fiecărui client de publicitate căruia îi furnizează servicii de publicitate online sau terților autorizați de clienții de publicitate, la cererea clienților de publicitate, informații referitoare la fiecare anunț publicitar publicat de clientul de publicitate, în ceea ce privește:

(a)

prețul și comisioanele plătite de respectivul client de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru fiecare dintre serviciile de publicitate online relevante furnizate de controlorul de acces;

(b)

remunerația primită de editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, cu condiția ca editorul să își fi dat acordul; și

(c)

indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț, comision și remunerație.

În cazul în care un editor nu își dă acordul cu privire la divulgarea informațiilor referitoare la remunerația primită, astfel cum se menționează la litera (b) de la primul paragraf, controlorul de acces îi pune la dispoziție cu titlu gratuit fiecărui client de publicitate informații cu privire la remunerația medie zilnică primită de respectivul editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru anunțurile publicitare relevante.

(10)   Controlorul de acces îi pune la dispoziție zilnic, cu titlu gratuit, fiecărui editor căruia îi furnizează servicii de publicitate online sau terților autorizați de editori, la cererea editorilor, informații referitoare la fiecare anunț publicitar afișat în spațiul publicitar al editorului, în ceea ce privește:

(a)

remunerația primită și comisioanele plătite de respectivul editor, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru fiecare dintre serviciile de publicitate online relevante furnizate de controlorul de acces;

(b)

prețul plătit de clientul de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, cu condiția ca clientul de publicitate să își fi dat acordul; și

(c)

indicatorii pe baza cărora se calculează fiecare preț și remunerație.

În cazul în care un client de publicitate nu își dă acordul cu privire la divulgarea informațiilor, controlorul de acces îi pune la dispoziție cu titlu gratuit fiecărui editor informații cu privire la prețul mediu zilnic plătit de respectivul client de publicitate, inclusiv eventualele deduceri și suplimente, pentru anunțurile publicitare relevante.

Articolul 8

Respectarea obligațiilor de către controlorii de acces

(1)   Controlorul de acces asigură și demonstrează respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7 din prezentul regulament. Măsurile puse în aplicare de controlorul de acces pentru a asigura respectarea articolelor respective trebuie să fie eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante. Controlorul de acces se asigură că punerea în aplicare a măsurilor respective este conformă cu dreptul aplicabil, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679, cu Directiva 2002/58/CE, cu legislația privind securitatea cibernetică, protecția consumatorilor și siguranța produselor, precum și cu cerințele privind accesibilitatea.

(2)   Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea unui controlor de acces în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, să inițieze o procedură în temeiul articolului 20.

Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care precizează măsurile pe care controlorului de acces în cauză trebuie să le pună în aplicare pentru a se conforma efectiv obligațiilor prevăzute la articolele 6 și 7. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în termen de șase luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

Atunci când inițiază procedura din proprie inițiativă pentru eludarea obligațiilor în temeiul articolului 13, astfel de măsuri pot viza obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7.

(3)   Un controlor de acces poate solicita Comisiei să se angajeze într-un proces menit să stabilească dacă măsurile pe care respectivul controlor de acces intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare pentru a asigura respectarea articolelor 6 și 7 sunt eficace pentru atingerea obiectivului obligației relevante în circumstanțele specifice în care se află controlorul de acces. Comisia are libertatea de a decide dacă să se angajeze într-un astfel de proces, cu respectarea principiilor egalității de tratament, proporționalității și bunei administrări.

În cererea sa, controlorul de acces furnizează un document justificativ pentru a explica măsurile pe care intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare. În plus, controlorul de acces furnizează o versiune neconfidențială a documentului său justificativ, care poate fi comunicată terților în conformitate cu alineatul (6).

(4)   Alineatele (2) și (3) de la prezentul articol nu aduc atingere competențelor pe care le are Comisia în temeiul articolelor 29, 30 și 31.

(5)   În vederea adoptării deciziei menționate la alineatul (2), Comisia îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în termen de trei luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20. În cadrul constatărilor preliminare, Comisia explică măsurile pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia pentru a da curs în mod eficace constatărilor preliminare.

(6)   Pentru a le permite în mod efectiv terților interesați să prezinte observații, Comisia publică, atunci când îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în temeiul alineatului (5) sau cât mai curând posibil după acest moment, un rezumat neconfidențial al cazului și al măsurilor pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia. Comisia specifică un interval de timp rezonabil pentru transmiterea unor astfel de observații.

(7)   Atunci când precizează măsurile prevăzute la alineatul (2), Comisia se asigură că acestea sunt eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante și că sunt proporționale în circumstanțele specifice ale controlorului de acces și ale serviciului relevant.

(8)   În scopul precizării obligațiilor prevăzute la articolul 6 alineatele (11) și (12), Comisia evaluează, de asemenea, dacă măsurile avute în vedere sau puse în aplicare asigură faptul că nu a mai rămas niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile utilizatorilor comerciali și dacă măsurile nu îi conferă chiar ele controlorului de acces un avantaj care este disproporționat în raport cu serviciul furnizat de controlorul de acces utilizatorilor comerciali.

(9)   Comisia poate decide, la cerere sau din proprie inițiativă, să redeschidă procedura prevăzută la alineatul (2) în cazul în care:

(a)

a intervenit o schimbare substanțială cu privire la oricare dintre faptele pe care s-a bazat decizia; sau

(b)

decizia a fost bazată pe informații incomplete, incorecte sau care induc în eroare; sau

(c)

măsurile specificate în decizie nu sunt eficace.

Articolul 9

Suspendarea

(1)   În cazul în care controlorul de acces demonstrează, printr-o cerere motivată, că respectarea unei obligații specifice prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 în ceea ce privește un serviciu de platformă esențial enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) ar pune în pericol, din cauza unor circumstanțe excepționale independente de controlul controlorului de acces, viabilitatea economică a activității sale în Uniune, Comisia poate adopta un act de punere în aplicare care conține decizia sa de a suspenda în mod excepțional, integral sau parțial, obligația specifică menționată în cererea motivată respectivă (denumită în continuare „decizia de suspendare”). În respectivul act de punere în aplicare, Comisia își motivează decizia de suspendare identificând circumstanțele excepționale care justifică suspendarea. Respectivul act de punere în aplicare produce efecte numai în măsura și pe durata necesare pentru a răspunde unei astfel de amenințări la adresa viabilității controlorului de acces. Comisia urmărește să adopte respectivul act de punere în aplicare fără întârziere și în termen de cel mult trei luni de la primirea unei cereri motivate complete. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   În cazul în care este acordată o suspendare în temeiul alineatului (1), Comisia își reexaminează decizia de suspendare în fiecare an, cu excepția cazului în care decizia respectivă prevede un interval mai scurt. În urma unei astfel de reexaminări, Comisia fie ridică, total sau parțial, suspendarea, fie decide că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute la alineatul (1).

(3)   În cazuri de urgență, la cererea motivată a unui controlor de acces, Comisia poate să suspende provizoriu aplicarea unei obligații specifice menționate la alineatul (1) pentru unul sau mai multe servicii de platformă esențiale individuale chiar înainte de adoptarea deciziei în temeiul respectivului alineat. O astfel de cerere poate fi făcută și aprobată în orice moment, în așteptarea evaluării efectuate de Comisie în temeiul alineatului (1).

(4)   Cu ocazia evaluării cererii menționate la alineatele (1) și (3), Comisia ține seama, în special, de impactul respectării obligației specifice asupra viabilității economice a activității controlorului de acces în Uniune, precum și asupra terților, în special a IMM-urilor și a consumatorilor. Suspendarea poate fi supusă unor condiții și obligații care urmează să fie stabilite de Comisie pentru a se asigura un echilibru just între interesele respective și obiectivele prezentului regulament.

Articolul 18

Investigația de piață cu privire la încălcarea sistematică a obligațiilor

(1)   Comisia poate efectua o investigație de piață pentru a examina dacă un controlor de acces își încalcă în mod sistematic obligațiile. Comisia încheie respectiva investigație de piață în termen de 12 luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În cazul în care din investigația de piață rezultă că un controlor de acces a încălcat în mod sistematic una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 și și-a menținut, consolidat sau extins poziția de controlor de acces în ceea ce privește condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (1), Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să impună unui astfel de controlor de acces orice măsură corectivă comportamentală sau structurală care este proporțională și necesară pentru a asigura respectarea efectivă a prezentului regulament. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   Măsura corectivă impusă în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol poate include, în măsura în care o astfel de măsură corectivă este proporțională și necesară pentru a menține sau a restabili echitatea și contestabilitatea care au fost afectate de încălcarea sistematică a obligațiilor, interdicția, pe o perioadă limitată, ca controlorul de acces să devină parte la o concentrare în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 în ceea ce privește serviciile de platformă esențiale sau celelalte servicii furnizate în sectorul digital sau care permit colectarea de date care sunt afectate de încălcarea sistematică a obligațiilor.

(3)   Se consideră că un controlor de acces și-a încălcat în mod sistematic obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7 în cazul în care Comisia a emis cel puțin trei decizii de neconformitate în temeiul articolului 29 împotriva unui controlor de acces în legătură cu oricare dintre serviciile sale de platformă esențiale într-o perioadă de opt ani înainte de adoptarea deciziei de deschidere a unei investigații de piață în vederea adoptării eventuale a unei decizii în temeiul prezentului articol.

(4)   Comisia îi comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în cauză în termen de șase luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În constatările sale preliminare, Comisia explică dacă consideră, cu titlu preliminar, că sunt îndeplinite condițiile de la alineatul (1) de la prezentul articol și care este măsura corectivă sau care sunt măsurile corective pe care le consideră, cu titlu preliminar, necesare și proporționale.

(5)   Pentru a le permite terților interesați să prezinte observații în mod eficace, Comisia publică, în același moment în care comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în temeiul alineatului (4) sau cât mai curând posibil după momentul respectiv, un rezumat neconfidențial al cazului și măsurile corective pe care intenționează să le impună. Comisia specifică un interval de timp rezonabil în care trebuie să fie transmise observațiile respective.

(6)   În cazul în care Comisia intenționează să adopte o decizie în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol prin care să confere caracter obligatoriu angajamentelor propuse de controlorul de acces în temeiul articolului 25, aceasta publică un rezumat neconfidențial al cazului și conținutul principal al angajamentelor. Terții interesați își pot prezenta observațiile într-un termen rezonabil pe care îl stabilește Comisia.

(7)   În cursul investigației de piață, Comisia poate să prelungească durata acesteia în cazul în care prelungirea respectivă este justificată de motive obiective și este proporțională. Prelungirea se poate aplica termenului până la care Comisia trebuie să își formuleze constatările preliminare sau termenului pentru adoptarea deciziei finale. Durata totală a oricărei prelungiri sau a oricăror prelungiri în temeiul prezentului alineat nu poate depăși șase luni.

(8)   Pentru a se asigura că controlorul de acces respectă în mod efectiv obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7, Comisia reexaminează cu regularitate măsurile corective pe care le impune în conformitate cu alineatele (1) și (2) de la prezentul articol. Comisia are dreptul să modifice măsurile corective respective dacă, în urma unei noi investigații de piață, constată că acestea nu sunt eficace.

Articolul 39

Cooperarea cu instanțele naționale

(1)   În cadrul procedurilor desfășurate pentru aplicarea prezentului regulament, instanțele naționale pot solicita Comisiei să le transmită informațiile pe care le deține sau avizul său cu privire la chestiuni legate de aplicarea prezentului regulament.

(2)   Statele membre transmit Comisiei o copie a oricărei hotărâri scrise a instanțelor naționale care se pronunță cu privire la aplicarea prezentului regulament. Această copie se transmite fără întârziere după ce versiunea integrală a hotărârii scrise este comunicată părților.

(3)   În cazul în care aplicarea coerentă a prezentului regulament impune acest lucru, Comisia poate, din proprie inițiativă, să transmită observații scrise instanțelor naționale. Cu permisiunea instanței în cauză, Comisia poate formula și observații orale.

(4)   Exclusiv în scopul pregătirii observațiilor sale, Comisia poate solicita instanței naționale competente să îi transmită sau să asigure transmiterea oricărui document necesar pentru evaluarea cazului.

(5)   Instanțele naționale nu iau o decizie care este contrară unei decizii adoptate de Comisie în temeiul prezentului regulament. De asemenea, acestea evită să ia decizii care pot intra în conflict cu o decizie avută în vedere de Comisie în cadrul unei proceduri inițiate de aceasta în temeiul prezentului regulament. În acest scop, instanța națională poate evalua dacă este necesar să își suspende procedura. Acest lucru nu aduce atingere posibilității instanțelor naționale de a formula o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 din TFUE.

Articolul 49

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 3 alineatele (6) și (7) și la articolul 12 alineatele (1), (3) și (4) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 1 noiembrie 2022. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 3 alineatele (6) și (7) și la articolul 12 alineatele (1), (3) și (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatele (6) și (7) și al articolului 12 alineatele (1), (3) și (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.


whereas









keyboard_arrow_down