keyboard_tab Diritto d'autore 2019/0790 RO

(3) Rapidele evoluții tehnologice continuă să transforme modul în care sunt create, produse, distribuite și exploatate operele și alte obiecte protejate.

  Continuă să apară noi modele de afaceri și noi actori.

  Este esențial ca legislația relevantă să fie concepută astfel încât să permită aplicarea sa în viitor, pentru a nu limita evoluțiile tehnologice.

  Obiectivele și principiile stabilite în cadrul juridic al Uniunii privind drepturile de autor sunt în continuare valabile.

  Cu toate acestea, atât pentru titularii de drepturi, cât și pentru utilizatori continuă să existe insecuritate juridică în ceea ce privește anumite utilizări, printre care și utilizările transfrontaliere, ale operelor și ale altor obiecte protejate în mediul digital.

  După cum s-a enunțat în Comunicarea Comisiei din 9 decembrie 2015 intitulată „Către un cadru modern, mai european privind drepturile de autor”, este necesar ca actualul cadru juridic al Uniunii privind drepturile de autor să fie adaptat și completat în anumite domenii, menținându-se în același timp un nivel ridicat de protecție a dreptului de autor și a drepturilor conexe.

  Prezenta directivă prevede norme pentru adaptarea anumitor excepții și limitări ale dreptului de autor și ale drepturilor conexe la mediul digital și la cel transfrontalier, precum și măsuri pentru facilitarea anumitor practici de acordare a licențelor, în special dar nu în mod exclusiv în ceea ce privește difuzarea operelor aflate în afara circuitului comercial și a altor obiecte protejate și disponibilitatea online a operelor audiovizuale pe platforme de video la cerere, în scopul asigurării unui acces mai larg la conținut.

  Prezenta directivă conține, de asemenea, norme pentru facilitarea utilizării conținutului aflat în domeniul public. În vederea asigurării unei piețe performante și echitabile a dreptului de autor, ar trebui să existe norme privind drepturile referitoare la publicații, privind utilizarea operelor sau a altor obiecte protejate de către prestatorii de servicii online care stochează și oferă acces la conținutul încărcat de utilizatori, privind transparența contractelor autorilor și ale artiștilor interpreți sau executanți, privind remunerarea autorilor și a artiștilor interpreți sau executanți, precum și un mecanism pentru revocarea drepturilor pe care autorii și artiștii interpreți sau executanți le-au cedat în condiții de exclusivitate.

(5) În domeniul cercetării, al inovării, al educației și al conservării patrimoniului cultural, tehnologiile digitale permit noi tipuri de utilizări care nu sunt reglementate în mod clar de normele actuale ale Uniunii în materie de excepții și limitări. În plus, caracterul opțional al excepțiilor și limitărilor prevăzute de Directivele 96/9/CE, 2001/29/CE și 2009/24/CE în aceste domenii ar putea avea un impact negativ asupra funcționării pieței interne.

  Acest lucru este deosebit de relevant în ceea ce privește utilizările transfrontaliere, care devin tot mai importante în mediul digital.

  Prin urmare, excepțiile și limitările care sunt prevăzute în prezent în dreptul Uniunii și care au relevanță pentru cercetarea științifică, inovare, activitățile didactice și conservarea patrimoniului cultural ar trebui să fie reevaluate prin prisma noilor utilizări respective.

  Ar trebui introduse excepții sau limitări obligatorii pentru utilizarea tehnologiilor de extragere a textului și a datelor, pentru ilustrarea didactică în mediul digital și pentru conservarea patrimoniului cultural.

  Ar trebui să se aplice în continuare excepțiile și limitările existente în dreptul Uniunii, inclusiv în ceea ce privește extragerea textului și a datelor, educația și activitățile de conservare, atât timp cât acestea nu limitează domeniul de aplicare al excepțiilor sau limitărilor obligatorii prevăzute în prezenta directivă, care trebuie să fie puse în aplicare de statele membre în dreptul lor intern.

  Directivele 96/9/CE și 2001/29/CE ar trebui prin urmare modificate.

(6) Excepțiile și limitările prevăzute în prezenta directivă au scopul de a asigura un echilibru corect între drepturile și interesele autorilor și ale altor titulari de drepturi, pe de o parte, și cele ale utilizatorilor, pe de altă parte.

  acestea pot fi aplicate doar în anumite cazuri speciale care nu sunt în contradicție cu exploatarea normală a operelor sau a altor obiecte protejate și în care interesele legitime ale titularilor de drepturi nu sunt lezate în mod nejustificat.

(7) Protecția măsurilor tehnice stabilită în Directiva 2001/29/CE rămâne esențială pentru asigurarea protecției și a exercitării efective a drepturilor pe care autorii și alți titulari de drepturi le au în temeiul dreptului Uniunii.

  Ar trebui ca această protecție să fie menținută și, în același timp, să se asigure că prin utilizarea măsurilor tehnice nu se împiedică aplicarea excepțiilor și a limitărilor prevăzute în prezenta directivă.

  Titularii de drepturi ar trebui să aibă posibilitatea de a asigura acest lucru prin măsuri voluntare.

  Aceștia ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a alege metodele adecvate care le permit beneficiarilor excepțiilor și ai limitărilor prevăzute în prezenta directivă să beneficieze de acestea. În lipsa unor măsuri voluntare, statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) primul paragraf din Directiva 2001/29/CE, inclusiv atunci când operele sau obiectele protejate sunt puse la dispoziția publicului prin servicii la cerere.

(10) În dreptul Uniunii sunt prevăzute anumite excepții și limitări care acoperă utilizările în scopuri de cercetare științifică și care se pot aplica în cazul actelor de extragere a textului și a datelor.

  Cu toate acestea, respectivele excepții și limitări sunt opționale și nu sunt adaptate pe deplin la utilizarea tehnologiilor în cercetarea științifică. În plus, în cazurile în care cercetătorii au acces legal la conținut, de exemplu prin intermediul unor abonamente la publicații sau al unor licențe de acces liber, este posibil ca extragerea textului și a datelor să nu fie permisă în baza contractelor de licență. Întrucât cercetarea se face tot mai des cu ajutorul tehnologiei digitale, există riscul ca poziția competitivă a Uniunii ca spațiu de cercetare să aibă de suferit dacă nu se iau măsuri pentru rezolvarea problemei reprezentate de insecuritatea juridică privind extragerea textului și a datelor.

(11) Problema insecurității juridice privind extragerea textului și a datelor ar trebui rezolvată prin prevederea unei excepții obligatorii pentru universități și alte organizații de cercetare, precum și pentru instituțiile de conservare a patrimoniului cultural, de la dreptul exclusiv de reproducere și de la dreptul de interzicere a extragerii dintr-o bază de date. În conformitate cu politicile actuale în domeniul cercetării în Uniune, care încurajează universitățile și institutele de cercetare să colaboreze cu sectorul privat, organizațiile de cercetare ar trebui să beneficieze, de asemenea, de o astfel de excepție în cazul în care activitățile lor de cercetare se desfășoară în cadrul unor parteneriate public-privat.

  Deși organizațiile de cercetare și instituțiile de conservare a patrimoniului cultural ar trebui să continue să fie beneficiarii excepției respective, acestea ar trebui de asemenea să se poată baza pe partenerii lor privați pentru extragerea textului și a datelor, inclusiv prin utilizarea instrumentelor lor tehnologice.

(13) Instituțiile de conservare a patrimoniului cultural ar trebui să fie înțelese ca incluzând biblioteci accesibile publicului și muzee, indiferent de categoria de opere sau alte obiecte protejate pe care le dețin în colecțiile lor permanente, precum și arhive și instituții de conservare a patrimoniului cinematografic sau audio. acestea ar trebui de asemenea să fie înțelese ca incluzând, printre altele, biblioteci naționale și arhive naționale și, în ceea ce privește arhivele lor și bibliotecile lor accesibile publicului, instituții de învățământ, organizații de cercetare și organisme de radiodifuziune din sectorul public.

(14) Organizațiile de cercetare și instituțiile de conservare a patrimoniului cultural, inclusiv persoanele care sunt atașate la acestea, ar trebui să facă obiectul excepției privind extragerea textului și a datelor în ceea ce privește conținutul la care au acces legal.

  Accesul legal ar trebui înțeles ca incluzând accesul la conținut pe baza unei politici de acces liber sau prin acorduri contractuale între titularii de drepturi și organizațiile de cercetare sau instituțiile de conservare a patrimoniului cultural, cum ar fi abonamentele sau alte mijloace legale.

  De exemplu, în cazul abonamentelor contractate de organizații de cercetare sau de instituții de conservare a patrimoniului cultural, ar trebui să se considere că persoanele care sunt atașate la acestea și care sunt vizate de abonamente au acces legal.

  Accesul legal ar trebui să acopere, de asemenea, accesul la conținutul care este disponibil gratuit online.

(16) Având în vedere numărul potențial ridicat de cereri de accesare și de descărcări ale operelor lor sau a altor obiecte protejate, titularii de drepturi ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica măsuri atunci când există un risc ca securitatea și integritatea sistemelor lor sau a bazelor lor de date să fie puse în pericol.

  Astfel de măsuri ar putea fi utilizate, de exemplu, pentru a se asigura că numai persoanele care au acces legal la datele lor pot avea acces la acestea, inclusiv prin intermediul validării adresei IP sau a autentificării utilizatorilor.

  Măsurile respective ar trebui să fie proporționale cu riscurile asociate și nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de garantare a securității și a integrității sistemului și nu ar trebui să submineze aplicarea efectivă a excepției.

(19) Prin articolul 5 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2001/29/CE, statelor membre le este permis să introducă o excepție sau o limitare a dreptului de reproducere, a dreptului de comunicare publică și a dreptului de punere la dispoziția publicului a operelor sau a altor obiecte protejate, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment ales în mod individual, în scopul unic de ilustrare în cadrul procesului educativ. În plus, prin articolul 6 alineatul (2) litera (b) și articolul 9 litera (b) din Directiva 96/9/CE, se permite utilizarea unei baze de date și extragerea unei părți substanțiale a conținutului acesteia în scopul ilustrării didactice.

  Domeniul de aplicare al acestor excepții sau limitări în cazul utilizărilor digitale este neclar. În plus, există incertitudine asupra faptului dacă respectivele excepții sau limitări se aplică în cazul în care serviciul didactic este furnizat online și la distanță.

  De asemenea, cadrul juridic actual nu prevede niciun efect transfrontalier.

  Această situație ar putea împiedica dezvoltarea activităților de predare pe suport digital și învățământul la distanță.

  Prin urmare, introducerea unei noi excepții obligatorii sau a unei limitări este necesară pentru a se asigura faptul că instituțiile de învățământ beneficiază de securitate juridică deplină atunci când utilizează opere sau alte obiecte protejate în activitățile didactice digitale, inclusiv în mediul online și în cel transfrontalier.

(25) Instituțiile de conservare a patrimoniului cultural s-au angajat să își conserve colecțiile pentru generațiile viitoare.

  Pentru un act de conservare a unei opere sau a unui alt obiect protejat din colecția unei instituții de conservare a patrimoniului cultural ar putea fi necesară reproducerea acestuia și, prin urmare, autorizarea în acest scop de către titularii de drepturi în cauză.

  Tehnologiile digitale oferă noi modalități de conservare a patrimoniului conținut în aceste colecții, dar creează și noi provocări.

  Având în vedere aceste noi provocări, este necesar să se adapteze cadrul juridic actual prin prevederea unei excepții obligatorii de la dreptul de reproducere, pentru a permite astfel de acte de conservare de către astfel de instituții.

(26) Faptul că statele membre abordează în mod diferit actele de reproducere în scopuri de conservare de către instituțiile de conservare a patrimoniului cultural îngreunează cooperarea transfrontalieră, schimbul de mijloace de conservare și crearea unor rețele de conservare transfrontaliere în cadrul pieței interne, de către aceste instituții, ceea ce duce la o utilizare ineficientă a resurselor.

  Acest lucru poate avea consecințe negative asupra conservării patrimoniului cultural.

(30) Instituțiile de conservare a patrimoniului cultural ar trebui să beneficieze de un cadru clar privind digitalizarea și difuzarea, inclusiv la nivel transfrontalier, a operelor sau a altor obiecte protejate considerate a fi în afara circuitului comercial în sensul prezentei directive.

  Cu toate acestea, caracteristicile colecțiilor de opere aflate în afara circuitului comercial sau de alte obiecte protejate, alături de volumul de opere și de alte obiecte protejate implicate în proiecte de digitalizare în masă, pot face extrem de dificilă obținerea autorizației prealabile din partea fiecărui titular de drepturi.

  Acest lucru poate fi datorat, de exemplu, vechimii operelor sau a altor obiecte protejate, valorii lor comerciale limitate, faptului că nu au fost niciodată destinate utilizării în scop comercial sau nu au fost niciodată exploatate comercial.

  Prin urmare, este necesar să se prevadă măsuri pentru a facilita anumite utilizări ale operelor sau ale altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial care fac parte din colecțiile permanente ale instituțiilor de conservare a patrimoniului cultural.

(35) Ar trebui să fie disponibile garanții corespunzătoare pentru toți titularii de drepturi, care ar trebui să aibă posibilitatea de a exclude aplicarea mecanismelor de acordare a licențelor și a excepției sau limitării introduse de prezenta directivă pentru utilizarea operelor sau a altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial, în legătură cu toate operele lor sau alte obiecte protejate, în legătură cu toate licențele sau utilizările în temeiul excepției sau al limitării, în legătură cu anumite opere sau obiecte protejate sau în legătură cu anumite licențe sau utilizări în temeiul excepției sau al limitării, în orice moment înainte sau pe durata licenței sau înainte sau pe durata utilizărilor în temeiul excepției sau al limitării.

  Condițiile care guvernează aceste mecanisme de acordare a licențelor nu ar trebui să aducă atingere relevanței lor practice pentru instituțiile de conservare a patrimoniului cultural.

  Este important ca, în cazul în care un titular de drepturi exclude aplicarea unor astfel de mecanisme sau a unei astfel de excepții ori limitări la una sau mai multe opere sau alte obiecte protejate, orice utilizare în curs se încheie într-un termen rezonabil și, în cazul în care are loc pe baza unei licențe colective, ca organismul de gestiune colectivă, o dată informat, să înceteze să emită licențe pentru utilizările în cauză.

  O astfel de excludere din partea titularilor de drepturi nu ar trebui să le afecteze pretențiile de remunerare pentru utilizarea efectivă a operei sau a altui obiect protejat în baza licenței.

(39) Din motive de curtoazie internațională, mecanismul de acordare a licențelor și excepția sau limitarea prevăzute în prezenta directivă în vederea digitalizării și difuzării operelor sau a altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial nu ar trebui să se aplice seturilor de opere sau alte obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial atunci când există indicii disponibile pentru a presupune că acestea constau în principal din opere sau alte obiecte protejate din țări terțe, cu excepția cazului în care organismul de gestiune colectivă în cauză este suficient de reprezentativ pentru țara terță respectivă, de exemplu prin intermediul unui acord de reprezentare.

  Evaluarea respectivă s-ar putea baza pe elementele de probă obținute în urma eforturilor rezonabile de a stabili dacă opere sau alte obiecte protejate se află în afara circuitului comercial, fără a mai fi nevoie să se caute dovezi suplimentare.

  Evaluarea individuală a originii operelor sau a altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial ar trebui să fie obligatorie numai dacă este necesară și pentru eforturile rezonabile de stabilire a disponibilității comerciale a acestora.

(41) Ar trebui să se publice în mod corespunzător, atât înainte, cât și în cursul utilizării unei licențe sau utilizării unei excepții sau unei limitări, după caz, informații referitoare la utilizarea actuală și viitoare, în temeiul prezentei directive, de către instituțiile de conservare a patrimoniului cultural, a operelor și a altor obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial precum și mecanismele în vigoare care le permit tuturor titularilor de drepturi să excludă aplicarea licențelor sau a excepțiilor sau limitărilor în cazul operelor lor sau al altor obiecte protejate.

  Această publicare este deosebit de importantă atunci când utilizările au un caracter transfrontalier în cadrul pieței interne.

  Prin urmare, este oportun să se prevadă crearea unui portal online unic, accesibil publicului, pentru Uniune pentru ca aceste informații să fie puse la dispoziția publicului pentru o perioadă de timp rezonabilă înainte ca utilizarea să aibă loc.

  Un astfel de portal ar trebui să faciliteze titularilor de drepturi excluderea aplicării unei licențe sau a unei excepții sau limitări la operele lor sau la alte obiecte protejate. În temeiul Regulamentului (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (11), Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală i se încredințează anumite sarcini și activități, finanțate din mijloace bugetare proprii și menite să faciliteze și să sprijine activitățile autorităților naționale, ale sectorului privat și ale instituțiilor Uniunii de combatere și de prevenire a încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

  Prin urmare, este oportun să se recurgă la oficiul în cauză în vederea creării și gestionării portalului pe care să fie puse la dispoziție astfel de informații.

(43) Măsurile prevăzute în prezenta directivă pentru facilitarea acordării de licențe colective de drepturi privind opere sau alte obiecte protejate aflate în afara circuitului comercial care se găsesc în colecțiile permanente ale instituțiilor de conservare a patrimoniului cultural nu ar trebui să aducă atingere utilizării acestor opere sau altor obiecte protejate în temeiul excepțiilor sau limitărilor prevăzute în dreptul Uniunii sau în temeiul altor licențe cu efect extins, dacă aceste licențe nu se bazează pe statutul din afara circuitului comercial al operelor sau altor obiecte protejate în cauză.

  De asemenea, aceste măsuri nu ar trebui să aducă atingere mecanismelor naționale pentru utilizarea operelor sau a altor obiecte protejate în afara circuitului comercial pe baza unor licențe între organismele de gestiune colectivă și utilizatori care nu sunt instituții de conservare a patrimoniului cultural.

(46) Având în vedere că, în era digitală, este din ce în ce mai important să existe posibilitatea unor sisteme flexibile de acordare a licențelor, și ca aceste sisteme să fie utilizate din ce în ce mai extins, statele membre ar trebui să fie în măsură să prevadă mecanisme de acordare a licențelor care să permită organismelor de gestiune colectivă să încheie licențe, pe bază de voluntariat, chiar dacă nu toți titularii de drepturi au autorizat organizația în cauză să facă acest lucru.

  Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să mențină sau să introducă astfel de mecanisme în conformitate cu tradițiile, practicile și circumstanțele lor naționale, cu condiția respectării garanțiilor prevăzute în prezenta directivă și a respectării dreptului Uniunii și a obligațiilor internaționale ale Uniunii.

  Astfel de mecanisme ar produce efecte numai pe teritoriul statului membru în cauză, cu excepția cazului în care se prevede altfel în dreptul Uniunii.

  Statele membre ar trebui să dispună de flexibilitate la alegerea tipului specific de mecanism care să permită extinderea licențelor pentru opere sau alte obiecte protejate la drepturile titularilor de drepturi care nu au autorizat organismul care încheie acordul, cu condiția ca mecanismul respectiv să fie în conformitate cu dreptul Uniunii, inclusiv cu normele privind gestiunea colectivă a drepturilor prevăzute în Directiva 2014/26/UE. În special, asemenea mecanisme ar trebui să asigure și faptul că articolul 7 din Directiva 2014/26/UE se aplică titularilor de drepturi care nu sunt membri ai organismului care încheie acordul.

  Astfel de mecanisme ar putea include acordarea de licențe colective cu efect extins, mandate legale și prezumții de reprezentare.

  Dispozițiile prezentei directive referitoare la acordarea de licențe colective nu ar trebui să afecteze posibilitatea statelor membre de a aplica o gestiune colectivă obligatorie a drepturilor sau alte mecanisme de acordare de licențe colective cu efect extins, cum ar fi cea prevăzută la articolul 3 din Directiva 93/83/CEE a Consiliului (12).

(48) Statele membre ar trebui să se asigure că există garanții adecvate pentru a proteja interesele legitime ale titularilor de drepturi care nu au acordat un mandat organismului care oferă licența și că respectivele garanții sunt aplicate în mod nediscriminatoriu.

  Concret, pentru a justifica efectul extins al mecanismelor, un astfel de organism ar trebui să fie, pe baza autorizațiilor din partea titularilor de drepturi, suficient de reprezentative pentru categoria de opere sau alte obiecte protejate și pentru drepturile care fac obiectul licenței.

  Statele membre ar trebui să stabilească cerințele ce trebuie îndeplinite pentru ca organismele respective să fie considerate reprezentative, ținând seama de categoria de drepturi pe care le gestionează, de capacitatea lor de a gestiona în mod eficace drepturile, de sectorul creativ în care activează, precum și dacă organismul acoperă un număr semnificativ de titulari de drepturi privind categoria relevantă de opere sau alte obiecte protejate, care i-au acordat un mandat care permite acordarea de licențe pentru tipul de utilizare relevant, în conformitate cu Directiva 2014/26/UE.

  Pentru a asigura securitatea juridică și încrederea în aceste mecanisme, statele membre ar trebui să poată să decidă cui îi aparține răspunderea juridică în ceea ce privește utilizările autorizate prin acordul de licență.

  Ar trebui garantată egalitatea de tratament a tuturor titularilor de drepturi ale căror opere sunt exploatate pe baza licenței, în special în ceea ce privește accesul la informații privind acordarea de licențe și distribuirea remunerațiilor.

  Măsurile de publicitate ar trebui să fie eficiente pe toată durata licenței și nu ar trebui să impună sarcini administrative disproporționate utilizatorilor, organismelor de gestiune colectivă sau titularilor de drepturi, și fără a fi nevoie să informeze fiecare titular de drepturi în parte.

(50) Având în vedere tradițiile și experiențele diferite în ceea ce privește mecanismele de acordare de licențe colective cu efect extins în statele membre și aplicabilitatea acestora pentru titularii de drepturi indiferent de cetățenia sau de statul lor membru de reședință, este important să se asigure transparența și dialogul la nivelul Uniunii cu privire la funcționarea practică a acestor mecanisme, inclusiv în ceea ce privește eficacitatea garanțiilor pentru titularii de drepturi, posibilitatea de utilizare a unor asemenea mecanisme, efectul acestora asupra titularilor de drepturi care nu sunt membri ai organismului de gestiune colectivă sau asupra titularilor de drepturi care sunt resortisanți sau rezidenți în alt stat membru, și în ceea ce privește impactul asupra furnizării transfrontaliere de servicii, inclusiv eventuala necesitate de a stabili norme pentru a acorda unor astfel de mecanisme efect transfrontalier în cadrul pieței interne.

  Pentru a asigura transparența, Comisia ar trebui să publice periodic informații cu privire la utilizarea unor astfel de mecanisme în temeiul prezentei directive.

  Statele membre care au introdus astfel de mecanisme ar trebui, prin urmare, să informeze Comisia cu privire la dispozițiile naționale relevante și la aplicarea acestora în practică, inclusiv cu privire la domeniul de aplicare și tipurile de licențe introduse pe baza dispozițiilor generale, la amploarea licențelor acordate și la organismele de gestiune colectivă implicate.

  aceste informații ar trebui discutate cu statele membre în cadrul comitetului de contact constituit în temeiul articolului 12 alineatul (3) din Directiva 2001/29/CE.

  Comisia ar trebui să publice un raport privind utilizarea unor astfel de mecanisme în Uniune și impactul lor asupra acordării de licențe și asupra titularilor de drepturi, asupra difuzării conținutului cultural și asupra furnizării transfrontaliere de servicii în domeniul gestiunii colective a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, precum și privind impactul asupra concurenței.

(52) Pentru a facilita acordarea de licențe privind drepturile asupra operelor audiovizuale către serviciile de video la cerere, statele membre ar trebui să fie obligate să prevadă un mecanism de negociere care să permită părților care doresc să încheie un contract să se bazeze pe asistența unui organism imparțial sau a unuia sau mai multor mediatori. În acest scop, statele membre ar trebui să poată fie să creeze un organism nou, fie să utilizeze un organism existent care îndeplinește condițiile stabilite de prezenta directivă.

  Statele membre ar trebui să poată desemna una sau mai multe organisme competente sau mediatori.

  Organismul respectiv sau mediatorii ar trebui să se întâlnească cu părțile și să le ajute să negocieze oferind consiliere profesională, imparțială și externă.

  Atunci când negocierea implică părți din state membre diferite și atunci când părțile respective decid să recurgă la mecanismul de negociere, acestea ar trebui să convină în prealabil asupra statului membru competent.

  Organismul sau mediatorii s-ar putea întâlni cu părțile pentru a facilita începerea negocierilor sau se pot întâlni în cursul negocierilor pentru a facilita încheierea unui acord.

  Participarea la mecanismul respectiv de negociere și încheierea ulterioară a acordurilor ar trebui să fie voluntare și nu ar trebui să afecteze libertatea contractuală a părților.

  Statele membre ar trebui să fie libere să decidă modalitățile specifice de funcționare a mecanismului de negociere, inclusiv când și pentru cât timp se acordă asistență pentru negocieri, precum și cine suportă costurile.

  Statele membre ar trebui să se asigure că sarcinile administrative și financiare rămân proporționale, pentru a garanta eficiența mecanismului de negociere.

  Statele membre ar trebui să încurajeze dialogul dintre organizațiile reprezentative, fără a avea însă o obligație în acest sens.

(53) Expirarea termenului de protecție a unei opere are ca rezultat intrarea operei respective în domeniul public și expirarea drepturilor pe care dreptul Uniunii în materie de drept de autor le conferă operei respective. În domeniul artelor vizuale, circulația reproducerilor fidele ale operelor aparținând domeniului public contribuie la accesul la cultură, la promovarea culturii și la accesul la patrimoniul cultural. În mediul digital, protecția unor astfel de reproduceri prin drept de autor sau drepturi conexe este incompatibilă cu expirarea protecției prin drept de autor a operelor. În plus, diferențele dintre drepturile interne în materie de drept de autor care reglementează protecția acestor reproduceri dau naștere la insecuritate juridică și afectează difuzarea transfrontalieră a operelor de artă vizuală în domeniul public.

  Prin urmare, anumite reproduceri ale operelor de artă vizuală în domeniul public nu ar trebui să fie protejate prin drept de autor sau drepturi conexe.

  Toate acestea nu ar trebui să împiedice instituțiile de conservare a patrimoniului cultural să vândă reproduceri, cum ar fi cărți poștale.

(59) Protecția acordată editorilor de publicații de presă în temeiul prezentei directive nu ar trebui să aducă atingere drepturilor autorilor și ale altor titulari de drepturi privind operele și alte obiecte protejate încorporate în acestea, inclusiv în ceea ce privește măsura în care autorii și alți titulari de drepturi își pot exploata operele sau alte obiecte protejate independent de publicația de presă în care acestea sunt încorporate.

  Prin urmare, editorii de publicații de presă nu ar trebui să poată invoca protecția care le este acordată în temeiul prezentei directive împotriva autorilor și a altor titulari de drepturi sau împotriva altor utilizatori autorizați ai acelorași opere sau alte obiecte protejate.

  Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere angajamentelor contractuale încheiate între editorii de publicații de presă, pe de o parte, și autori și alți titulari de drepturi, pe de altă parte.

  Autorii ale căror opere sunt încorporate într-o publicație de presă ar trebui să aibă dreptul la o parte corespunzătoare din veniturile primite de editorii de presă pentru utilizarea publicațiilor lor de presă de către prestatorii de servicii ale societății informaționale.

  Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern privind dreptul de proprietate sau exercitarea drepturilor în contextul contractelor de muncă, cu condiția ca acesta să fie conform cu dreptul Uniunii.

(60) Editorii, inclusiv cei de publicații de presă, de cărți, de publicații științifice și de publicații muzicale, își desfășoară adesea activitatea pe baza transferului drepturilor autorilor prin acorduri contractuale sau dispoziții legale. În acest context, editorii realizează o investiție în vederea exploatării operelor cuprinse în publicațiile lor și, în anumite cazuri, pot fi privați de venituri atunci când aceste opere sunt utilizate în temeiul excepțiilor sau al limitărilor de tipul celor pentru copierea privată și reprografie, inclusiv al sistemelor naționale în vigoare aplicabile actelor de reprografie în statele membre, sau în temeiul sistemelor publice de împrumut. În câteva state membre, compensația pentru utilizările care fac obiectul excepțiilor sau limitărilor respective este împărțită între autori și editori.

  Pentru a ține seama de această situație și pentru a îmbunătăți securitatea juridică pentru toate părțile interesate, prezenta directivă permite statelor membre în care există sisteme de partajare a compensației între autori și editori să le mențină.

  Acest lucru este deosebit de important pentru statele membre în care au existat înainte de 12 noiembrie 2015 astfel de mecanisme de partajare a compensației, deși în alte state membre compensația nu este partajată și este datorată doar autorilor, în conformitate cu politicile culturale naționale.

  Prezenta directivă ar trebui să se aplice în mod nediscriminatoriu tuturor statelor membre, dar ar trebui să respecte tradițiile din acest domeniu și nu ar trebui să oblige statele membre în care nu există în prezent astfel de sisteme de partajare a compensației să le introducă.

  Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze mecanismele existente sau viitoare din statele membre referitoare la remunerare în contextul împrumuturilor publice.

(61) În ultimii ani, funcționarea pieței conținuturilor online a devenit din ce în ce mai complexă.

  Serviciile online de partajare de conținut care oferă acces la o cantitate mare de conținuturi protejate prin drept de autor încărcate de utilizatorii lor au devenit o sursă principală de acces la conținuturile online.

  Serviciile online reprezintă mijloace de a oferi un acces mai larg la opere culturale și creative și oferă oportunități deosebite pentru industriile culturale și creative de a dezvolta noi modele de afaceri.

  Cu toate acestea, deși oferă diversitate și un acces facil la conținut, serviciile online generează și provocări atunci când un conținut protejat prin drept de autor este încărcat fără autorizarea prealabilă a titularilor de drepturi.

  Nu există securitate juridică cu privire la faptul dacă prestatorii de astfel de servicii participă la acte relevante din punctul de vedere al dreptului de autor și dacă pentru ele este necesar să se obțină autorizație din partea titularilor de drepturi pentru conținutul încărcat de utilizatorii lor care nu dețin drepturile relevante privind conținutul încărcat, fără a aduce atingere aplicării excepțiilor și limitărilor prevăzute în dreptul Uniunii.

  Această lipsă de securitate afectează posibilitățile titularilor de drepturi de a stabili dacă și în ce condiții operele lor și alte obiecte protejate sunt utilizate, precum și posibilitățile lor de a obține o remunerație adecvată pentru utilizarea respectivă.

  Prin urmare, este important să se promoveze dezvoltarea pieței de acordare a licențelor între titularii de drepturi și prestatorii de servicii online de partajare de conținut.

  aceste acorduri de licență ar trebui să fie echitabile și să mențină un echilibru rezonabil între ambele părți.

  Titularii de drepturi ar trebui să primească o remunerație adecvată pentru utilizarea operelor lor sau a altor obiecte protejate.

  Cu toate acestea, întrucât libertatea contractuală nu ar trebui afectată de respectivele dispoziții, titularii de drepturi nu ar trebui să fie obligați să acorde autorizații sau să încheie acorduri de licență.

(62) Anumite servicii ale societății informaționale sunt concepute astfel încât să ofere publicului acces la conținut protejat prin drept de autor sau la alte obiecte protejate încărcate de către utilizatorii acestora, ca parte din utilizarea lor normală.

  Definiția unui prestator de servicii online de partajare de conținut prevăzută în prezenta directivă ar trebui să vizeze numai serviciile online care joacă un rol important pe piața conținutului online, concurând cu alte servicii online de conținut, cum ar fi serviciile de streaming online audio și video, destinate aceluiași public.

  Serviciile reglementate de prezenta directivă sunt serviciile care au ca scop principal sau ca unul dintre principalele scopuri să stocheze și să permită utilizatorilor să încarce și să partajeze o cantitate mare de conținut protejat prin drept de autor, cu scopul de a obține profit de pe urma acestor activități, fie direct, fie indirect, prin organizarea și promovarea conținutului respectiv, pentru a atrage un public mai larg, inclusiv prin clasificarea acestuia și prin utilizarea unei promovări direcționate în cadrul acestuia.

  Astfel de servicii nu ar trebui să includă servicii care au alt scop principal decât să permită utilizatorilor să încarce și să partajeze o cantitate mare de conținut protejat prin drept de autor, cu scopul de a obține profit de pe urma acestei activități.

  Printre acestea din urmă se numără, de exemplu, serviciile de comunicații electronice în înțelesul Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului (14), precum și prestatorii de servicii de cloud între întreprinderi și de servicii de cloud, care permit utilizatorilor să încarce conținuturi pentru uz propriu, cum ar fi platformele cyberlocker sau piețele online, a căror activitate principală constă în comerțul cu amănuntul online, și nu oferirea de acces la conținuturi protejate prin drept de autor.

(68) Prestatorii de servicii online de partajare de conținut ar trebui să fie transparenți față de titularii de drepturi în ceea ce privește măsurile luate în contextul cooperării. Întrucât prestatorii de servicii online de partajare de conținut ar putea întreprinde diverse acțiuni, aceștia ar trebui să furnizeze titularilor de drepturi, la cererea titularilor, informații adecvate privind tipul de acțiuni întreprinse și modul în care acestea sunt puse în aplicare.

  Astfel de informații ar trebui să fie destul de specifice pentru a oferi transparență suficientă titularilor de drepturi, fără a aduce atingere secretelor de afaceri ale prestatorilor de servicii online de partajare de conținut.

  Cu toate acestea, prestatorii de servicii nu ar trebui să aibă obligația de a furniza titularilor de drepturi informații detaliate și individualizate pentru fiecare operă sau alte obiecte protejate identificate.

  Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere înțelegerilor contractuale care ar putea conține prevederi mai specifice privind informațiile care trebuie furnizate în cazul în care se încheie acorduri între prestatorii de servicii și titularii de drepturi.

(69) În cazul în care prestatorii de servicii online de partajare de conținut obțin autorizații, inclusiv prin acorduri de licență, pentru utilizarea, în cadrul serviciului lor, a conținutului încărcat de utilizatorii serviciului, respectivele autorizații ar trebui să acopere, de asemenea, actele care fac obiectul dreptului de autor legate de încărcările efectuate de utilizatori, în domeniul acoperit de autorizația acordată prestatorilor de servicii, dar numai în cazurile în care utilizatorii respectivi acționează în scopuri necomerciale, cum ar fi partajarea conținutului lor fără niciun scop lucrativ, sau când veniturile generate de încărcările acestora nu sunt semnificative în ceea ce privește actele relevante care fac obiectul dreptului de autor ale utilizatorilor acoperite de astfel de autorizații.

  Atunci când titularii de drepturi au autorizat în mod explicit utilizatorii să încarce și să pună la dispoziție opere sau alte obiecte protejate prin intermediul unui serviciu online de partajare de conținut, actul de comunicare publică a prestatorului de servicii este autorizat în limitele autorizației acordate de titularul de drepturi.

  Cu toate acestea, nu ar trebui să existe o prezumție în favoarea prestatorilor de servicii online de partajare de conținut cum că utilizatorii lor au obținut toate drepturile necesare.

(70) Măsurile întreprinse de prestatorii de servicii online de partajare de conținut nu ar trebui să afecteze aplicarea excepțiilor sau a limitărilor privind dreptul de autor, incluzând în special acele excepții sau limitări care garantează libertatea de exprimare a utilizatorilor.

  Utilizatorii ar trebui să aibă dreptul de a încărca și de a pune la dispoziție conținuturi generate de utilizatori în scopuri specifice precum citarea, critica, recenzia, realizarea de caricaturi, parodieri sau pastișe.

  Acest lucru este deosebit de important pentru a se asigura un echilibru între drepturile fundamentale prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), în special între libertatea de exprimare și libertatea expresiei artistice, pe de o parte, și dreptul la proprietate, inclusiv la proprietatea intelectuală, pe de altă parte.

  Excepțiile și limitările respective ar trebui prin urmare să fie obligatorii, pentru a le asigura utilizatorilor o protecție uniformă peste tot în Uniune.

  Este important să se asigure faptul că prestatorii de servicii online de partajare de conținut au mecanisme eficace de soluționare a plângerilor și a căilor de atac care să sprijine utilizarea în aceste scopuri specifice.

(73) Remunerarea autorilor și artiștilor interpreți sau executanți ar trebui să fie adecvată și proporțională cu valoarea economică reală sau potențială a drepturilor acordate prin licență sau transferate, ținându-se seama de contribuția autorului, sau a artistului interpret sau executant la ansamblul operei sau al altor obiecte protejate, precum și de toate celelalte împrejurări ce determină un caz, cum ar fi practicile de piață sau exploatarea efectivă a operei.

  Plata unei sume forfetare poate de asemenea constitui o remunerare proporțională, însă nu ar trebui să reprezinte regula.

  Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a defini cazuri specifice în care se poate aplica plata forfetară, ținând seama de caracteristicile specifice ale fiecărui sector.

  Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a pune în practică principiul unei remunerări adecvate și proporționale prin intermediul unor mecanisme existente sau nou-introduse, printre care se pot afla negocierile colective și alte mecanisme, cu condiția ca acestea să respecte dreptul aplicabil al Uniunii.

(75) Având în vedere că autorii și artiștii interpreți sau executanți se află de obicei într-o poziție de negociere mai slabă atunci când acordă licențe sau își transferă drepturile prin contract, aceștia au nevoie de informații pentru a evalua valoarea economică continuă a drepturilor lor în comparație cu remunerația primită pentru licență sau transfer, însă se confruntă adesea cu o lipsă de transparență.

  Prin urmare, comunicarea de informații adecvate și exacte de către partenerii lor contractuali sau succesorii în drepturi ai acestora este importantă pentru a asigura transparența și echilibrul în cadrul sistemului care reglementează remunerarea autorilor și a artiștilor interpreți sau executanți.

  Informațiile respective ar trebui să fie la zi ca să permită accesul la date recente, pertinente pentru exploatarea operei, sau a interpretării sau executării, și cuprinzătoare, astfel încât să acopere toate sursele de venituri pertinente pentru cazul respectiv, inclusiv, dacă este cazul, veniturile generate de produsele promoționale.

  Atât timp cât are loc exploatarea, partenerii contractuali ai autorilor și artiștilor interpreți sau executanți ar trebui să pună la dispoziție informațiile pe care le dețin cu privire la toate modalitățile de exploatare și la toate veniturile relevante generate la nivel mondial, cu o periodicitate corespunzătoare sectorului în cauză, dar nu mai rar de o dată pe an.

  Informațiile respective ar trebui prezentate într-o formă pe înțelesul autorului sau al artistului interpret sau executant și ar trebui să permită evaluarea efectivă a valorii economice a drepturilor în cauză.

  Cu toate acestea, obligația de transparență ar trebui să se aplice doar în cazul în care sunt vizate drepturi ce țin de dreptul de autor.

  Prelucrarea datelor cu caracter personal, cum ar fi informațiile de contact și cele privind remunerarea, care sunt necesare pentru informarea autorilor și artiștilor interpreți sau executanți cu privire la exploatarea operelor și interpretărilor sau executărilor acestora, ar trebui efectuată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2016/679.

(77) Atunci când se pune în aplicare obligația în materie de transparență prevăzută în prezenta directivă, statele membre ar trebui să ia în considerare particularitățile diferitelor sectoare de conținut, cum ar fi cele ale sectorului muzical, sectorului audiovizual și ale sectorului editorial, iar la stabilirea obligațiilor specifice fiecărui sector ar trebui să participe toate părțile interesate relevante.

  Atunci când este cazul, ar trebui să se aibă în vedere, de asemenea, importanța contribuției autorului ori a artistului interpret sau executant la opera ori la interpretarea sau execuția în ansamblu.

  Negocierile colective ar trebui considerate o posibilitate prin care părțile interesate relevante să ajungă la un acord în ceea ce privește transparența.

  Astfel de acorduri ar trebui să le asigure autorilor și artiștilor interpreți sau executanți un nivel de transparență cel puțin egal cu cerințele minime prevăzute în prezenta directivă.

  Pentru a permite adaptarea practicilor actuale de raportare la obligația de transparență, ar trebui prevăzută o perioadă de tranziție.

  Nu ar trebui să fie necesară aplicarea obligației de transparență la acordurile încheiate între titularii de drepturi și organismele de gestiune colectivă, entitățile de gestiune independente sau alte entități care fac obiectul normelor naționale de punere în aplicare a Directivei 2014/26/UE, deoarece respectivele organisme sau entități sunt deja supuse obligațiilor de transparență prevăzute la articolul 18 din Directiva 2014/26/UE.

  Articolul 18 din Directiva 2014/26/UE se aplică organismelor care gestionează dreptul de autor sau drepturile conexe în numele mai multor titulari de drepturi pentru beneficiul colectiv al titularilor de drepturi respectivi.

  Cu toate acestea, acordurile negociate în mod individual și încheiate între titularii de drepturi și acei parteneri contractuali care acționează în interes propriu ar trebui să facă obiectul obligațiilor de transparență prevăzute de prezenta directivă.

(80) Atunci când autorii și artiștii interpreți sau executanți acordă licențe sau își transferă drepturile, aceștia se așteaptă ca opera, ori interpretarea sau execuția lor să fie exploatate.

  Cu toate acestea, s-ar putea întâmpla ca opere sau interpretări sau execuții pentru care s-a acordat o licență sau s-a făcut un transfer să nu fie exploatate deloc.

  Atunci când aceste drepturi sunt transferate în mod exclusiv, autorii și artiștii interpreți sau executanți nu pot apela la un alt partener pentru exploatarea operelor sau a interpretărilor sau execuțiilor lor. Într-un astfel de caz, și după o perioadă de timp rezonabilă, autorii și artiștii interpreți sau executanți ar trebui să dispună de un drept de revocare a drepturilor, care să le permită să își transfere drepturile sau să acorde o licență unei alte persoane. Întrucât exploatarea operelor sau a interpretărilor sau execuțiilor poate varia în funcție de sector, ar putea fi prevăzute la nivel național dispoziții specifice pentru a lua în considerare particularitățile sectoarelor, cum ar fi sectorul audiovizual, sau ale operelor sau ale interpretărilor sau execuțiilor, în special prevăzând termene pentru dreptul de revocare.

  Pentru a proteja interesele legitime ale deținătorilor de licențe și ale persoanelor cărora le-au fost transferate drepturile și pentru a preveni abuzurile, și având în vedere că este necesară o anumită perioadă de timp înainte ca o operă sau o interpretare sau execuție să fie exploatată efectiv, autorii și artiștii interpreți sau executanți ar trebui să aibă posibilitatea să își exercite dreptul de revocare în conformitate cu anumite cerințe procedurale și numai după o anumită perioadă de timp de la încheierea contractului de licență sau de transfer.

  Statele membre ar trebui să poată reglementa exercitarea dreptului de revocare în cazul operelor sau interpretărilor sau execuțiilor care implică mai mulți autori sau artiști interpreți sau executanți, luând în considerare importanța relativă a contribuțiilor individuale.

(81) Dispozițiile privind obligația de transparență, mecanismele de ajustare a contractelor și procedurile de soluționare alternativă a litigiilor prevăzute în prezenta directivă ar trebui să aibă caracter obligatoriu, iar părțile nu ar trebui să aibă posibilitatea de a deroga de la acestea, fie în contracte între autori, artiști interpreți sau executanți și partenerii lor contractuali fie în acordurile dintre acești parteneri și părți terțe, cum ar fi acordurile de nedivulgare.

  Prin urmare, articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (17) ar trebui să se aplice astfel încât, în cazul în care toate celelalte elemente relevante pentru situația respectivă, în momentul în care are loc alegerea legii aplicabile, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de către părți a unei legi aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu aduce atingere aplicării dispozițiilor privind obligația de transparență, mecanismele de ajustare a contractelor și procedurile de soluționare alternativă a litigiilor prevăzute în prezenta directivă, astfel cum au fost puse în aplicare în statul membru al instanței competente.

(83) Întrucât obiectivele prezentei directive, și anume modernizarea anumitor aspecte ale cadrului juridic al Uniunii în materia dreptului de autor pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice și de noile canale de distribuție a conținuturilor protejate din cadrul pieței interne, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea lor, efectele lor și dimensiunea lor transfrontalieră, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.