search


keyboard_tab Contratti digitali 2019/0770 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/0770 RO cercato: 'reducere' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl
 

Articolul 14

Măsurile corective în caz de neconformitate

(1)   În caz de neconformitate, consumatorul are dreptul de a beneficia de aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital, de a beneficia de o reducere proporțională a prețului sau de a obține încetarea contractului în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Consumatorul are dreptul de a beneficia de aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi imposibil sau ar impune comerciantului costuri care ar fi disproporționate, luând în considerare toate circumstanțele, inclusiv:

(a)

valoarea conținutului digital sau a serviciului digital în cazul în care nu ar fi existat neconformitatea; și

(b)

gravitatea neconformității.

(3)   Comerciantul aduce conținutul digital sau serviciul digital în conformitate în temeiul alineatului (2), într-un termen rezonabil de la data la care a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate, fără costuri și fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator, ținând seama de natura conținutului digital sau a serviciului digital și de scopul pentru care consumatorul a solicitat conținutul digital sau serviciul digital.

(4)   Consumatorul are dreptul fie să obțină o reducere proporțională a prețului în conformitate cu alineatul (5), în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital este furnizat în schimbul plății unui preț, fie să obțină încetarea contractului în conformitate cu alineatul (6), în oricare dintre următoarele cazuri:

(a)

măsura corectivă pentru aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital este imposibilă sau disproporționată în conformitate cu alineatul (2);

(b)

comerciantul nu a adus în conformitate conținutul digital sau serviciul digital în conformitate cu alineatul (3);

(c)

se constată o neconformitate, în pofida încercării comerciantului de a aduce conținutul digital sau serviciul digital în conformitate;

(d)

neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere imediată de preț sau dreptul la încetarea imediată a contractului; sau

(e)

comerciantul a declarat că nu va aduce conținutul digital sau serviciul digital în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator, ori acest lucru reiese clar din circumstanțele cazului.

(5)   reducerea de preț este proporțională cu diminuarea valorii conținutului digital sau a serviciului digital furnizat consumatorului în comparație cu valoarea pe care conținutul digital sau serviciul digital ar avea-o dacă ar fi în conformitate.

Atunci când contractul prevede că furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital se face pe parcursul unei anumite perioade în schimbul plății unui preț, reducerea de preț se aplică pentru perioada în care conținutul digital sau serviciul digital nu a fost în conformitate.

(6)   Atunci când conținutul digital sau serviciul digital este furnizat în schimbul plății unui preț, consumatorul are dreptul de a obține încetarea contractului numai dacă neconformitatea nu este minoră. Sarcina probei cu privire la caracterul minor al neconformității revine comerciantului.

Articolul 18

Termene și modalități de rambursare de către comerciant

(1)   Orice rambursare pe care comerciantul o datorează consumatorului în temeiul articolului 14 alineatele (4) și (5) sau al articolului 16 alineatul (1) ca urmare a unei reduceri de preț sau a încetării contractului este efectuată fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 14 zile de la data la care comerciantul este informat cu privire la decizia consumatorului de a invoca dreptul său de a beneficia de o reducere de preț sau dreptul său de a obține încetarea contractului.

(2)   Comerciantul efectuează rambursarea utilizând aceleași mijloace de plată pe care le-a utilizat consumatorul pentru plata conținutului digital sau a serviciului digital, cu excepția cazului în care consumatorul și-a dat acordul expres pentru utilizarea altor mijloace de plată și cu condiția ca rambursarea să nu implice plata unor taxe de către consumator.

(3)   Comerciantul nu îi impune consumatorului niciun fel de taxe legate de rambursare.


whereas









keyboard_arrow_down