keyboard_tab Contratti di vendita di beni conformi 2019/0771 RO

(7) Disparitățile existente pot avea un efect negativ asupra întreprinderilor și consumatorilor. În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (5), întreprinderile care își direcționează activitățile către consumatorii din alte state membre trebuie să țină seama de normele de drept obligatorii în materie de contracte de consum din țara de reședință obișnuită a consumatorului. Întrucât aceste norme diferă de la un stat membru la altul, întreprinderile se pot confrunta cu costuri suplimentare. În consecință, multe întreprinderi ar putea prefera să își continue activitatea pe piața internă sau să exporte numai către unul sau două state membre.

  Această alegere a minimizării expunerii la costurile și riscurile asociate cu tranzacțiile transfrontaliere duce la pierderea unor oportunități de expansiune comercială și de economii de scară. În mod special sunt afectate IMM-urile.

(8) Deși consumatorii se bucură de un nivel ridicat de protecție atunci când fac cumpărături din străinătate, ca urmare a aplicării Regulamentului (CE) nr. 593/2008, fragmentarea juridică afectează în mod negativ și nivelul de încredere al consumatorilor în tranzacțiile transfrontaliere.

  Cu toate că la această lipsă de încredere contribuie o serie de factori, incertitudinea cu privire la principalele drepturi contractuale ocupă un loc important între preocupările consumatorilor.

  Această incertitudine există independent de protejarea sau nu a consumatorilor prin dispozițiile de drept obligatorii în materie de contracte de consum din statul lor membru de origine în cazul în care vânzătorii își direcționează activitățile transfrontaliere către aceștia sau de încheierea sau nu de către consumatori a unor contracte transfrontaliere cu vânzători care nu desfășoară activități comerciale în statul membru al consumatorului.

(10) Prezenta directivă ar trebui să prevadă norme care se aplică vânzărilor de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale, numai în ceea ce privește principalele elemente contractuale necesare pentru a depăși obstacolele legate de dreptul contractelor în cadrul pieței interne. În acest scop, ar trebui să fie pe deplin armonizate normele privind cerințele de conformitate, măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestor măsuri corective, iar nivelul de protecție a consumatorilor ar trebui sporit față de cel oferit de Directiva 1999/44/CE.

  Existența unor norme pe deplin armonizate privind o serie de elemente esențiale ale dreptului contractelor de consum le-ar facilita întreprinderilor, în special IMM-urilor, posibilitatea de a își oferi produsele în alte state membre.

  Consumatorii ar beneficia de un nivel ridicat de protecție și de creșterea nivelului de bunăstare prin armonizarea deplină a normelor esențiale.

(14) Termenul „bunuri”, astfel cum este prevăzut în cadrul prezentei directive, ar trebui să includă „bunuri cu elemente digitale” și, prin urmare, să se refere, de asemenea, la orice conținut digital sau serviciu digital care este încorporat în astfel de bunuri sau este interconectat cu acestea în așa fel încât absența conținutului digital sau a serviciului digital respectiv ar împiedica bunurile să își îndeplinească funcțiile.

  Conținutul digital încorporat în bunuri sau interconectat cu acestea poate consta în orice tip de date produse și furnizate în format digital, cum ar fi sistemele de operare, aplicațiile și orice alt software.

  Conținutul digital poate fi preinstalat în momentul încheierii contractului de vânzare sau, în cazul în care contractul respectiv prevede acest lucru, poate fi instalat ulterior.

  Serviciile digitale interconectate cu bunuri pot include servicii care permit crearea, prelucrarea sau stocarea de date în format digital sau accesul la acestea, cum ar fi software-ul ca serviciu oferit în mediul de cloud computing, furnizarea continuă de date privind traficul într-un sistem de navigație sau furnizarea continuă de planuri de formare adaptate nevoilor individuale în cazul ceasurilor inteligente.

(15) Prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor de vânzare de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale în cazul cărora absența conținutului digital sau a serviciului digital încorporat sau interconectat ar împiedica bunurile să își îndeplinească funcțiile și în cazul cărora conținutul digital sau serviciul digital este furnizat împreună cu bunurile în temeiul contractului de vânzare referitor la aceste bunuri.

  Stabilirea faptului că furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate face sau nu parte din contractul de vânzare cu vânzătorul ar trebui să depindă de conținutul contractului respectiv.

  Ar trebui să fie incluse aici conținutul digital sau serviciile digitale încorporate sau interconectate a căror furnizare este explicit prevăzută de contract.

  Ar trebui, de asemenea, să fie incluse aici contractele de vânzare care pot fi înțelese ca având ca obiect furnizarea de conținut digital specific sau de servicii digitale specifice care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul s-ar putea aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarație publică făcută de vânzător sau în numele acestuia ori de alte persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, inclusiv producătorul.

  De exemplu, în cazul în care un anunț publicitar ar prezenta un televizor inteligent ca integrând o anumită aplicație video, aceasta ar fi considerată a face parte din contractul de vânzare.

  Această condiție ar trebui să se aplice indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital este preinstalat în cadrul bunului ca atare sau dacă acesta trebuie descărcat ulterior pe un alt dispozitiv și este numai interconectat cu bunul.

  De exemplu, un telefon inteligent ar putea fi prevăzut cu o aplicație preinstalată standardizată, furnizată în temeiul contractului de vânzare, cum ar fi aplicația pentru alarmă sau aplicația pentru aparat fotografic.

  Un alt exemplu ar putea fi cel al unui ceas inteligent. Într-un astfel de caz, ceasul însuși ar fi considerat drept bunul cu elemente digitale care își poate îndeplini funcțiile numai prin intermediul unei aplicații care este prevăzută în contractul de vânzare, dar care trebuie descărcată de consumator pe un telefon inteligent; aplicația fiind așadar elementul digital interconectat.

  Această condiție ar trebui, de asemenea, să se aplice și în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital încorporat sau interconectat nu este furnizat de către vânzătorul însuși, ci este furnizat de către un terț în temeiul contractului de vânzare.

  Pentru a evita incertitudinea, atât pentru vânzători, cât și pentru consumatori, în cazul în care nu se știe sigur dacă furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital face parte din contractul de vânzare, ar trebui să se aplice normele din prezenta directivă. În plus, stabilirea unei relații contractuale bilaterale între vânzător și consumator din care face parte furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate nu ar trebui să fie afectată de simplul fapt că, pentru a beneficia de conținutul digital sau de serviciile digitale în cauză, consumatorul trebuie să își dea acordul pentru încheierea cu un terț a unui acord de licență.

(16) Dimpotrivă, în cazul în care absența respectivului conținut digital sau serviciu digital încorporat sau interconectat nu împiedică bunurile să își îndeplinească funcțiile ori în cazul în care consumatorul încheie un contract de furnizare a unui conținut digital sau a unui serviciu digital care nu face parte din contractul de vânzare a bunurilor cu elemente digitale, contractul respectiv ar trebui să fie considerat distinct de contractul de vânzare a bunurilor, chiar dacă vânzătorul intermediază cel de al doilea contract cu furnizorul terț, și ar putea intra sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.

  De exemplu, atunci când consumatorul descarcă o aplicație pentru joc dintr-un magazin de aplicații pe un telefon inteligent, contractul de furnizare a aplicației pentru joc este distinct de contractul de vânzare a telefonului inteligent.

  Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai contractului de vânzare privind telefonul inteligent, în timp ce furnizarea aplicației pentru joc ar trebui să intre sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.

  Un alt exemplu l-ar putea reprezenta cazul în care se convine în mod expres cu privire la cumpărarea de către consumator a unui telefon inteligent fără un sistem de operare specific și, ulterior, consumatorul încheie un contract pentru furnizarea unui sistem de operare din partea unui terț. Într-un astfel de caz, furnizarea sistemului de operare achiziționat separat nu ar face parte din contractul de vânzare și, prin urmare, nu ar intra sub incidența prezentei directive, dar ar putea intra sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.

(27) Noțiunea de funcționalitate ar trebui înțeleasă ca referindu-se la modurile în care bunurile își pot îndeplini funcțiile, având în vedere scopul lor.

  Noțiunea de interoperabilitate semnalează dacă și în ce măsură bunurile pot funcționa cu un hardware sau software diferit de cel care se folosește în mod normal pentru bunurile de același tip.

  Funcționarea reușită ar putea presupune, de exemplu, capacitatea bunurilor de a face schimb de informații cu un astfel de software sau hardware și de a utiliza informațiile schimbate.

(30) În plus față de actualizările convenite prin contract, vânzătorul ar trebui, de asemenea, să furnizeze actualizări, inclusiv actualizări de securitate, pentru a asigura menținerea conformității bunurilor cu elemente digitale.

  Obligația vânzătorului ar trebui limitată la actualizări care sunt necesare pentru ca astfel de bunuri să își mențină conformitatea cu cerințele obiective și subiective în materie de conformitate prevăzute în prezenta directivă.

  Cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel prin contract, vânzătorul nu ar trebui să fie obligat să furnizeze versiuni actualizate ale conținutului digital sau ale serviciului digital pentru bunurile în cauză sau să îmbunătățească ori să extindă funcționalitățile bunurilor dincolo de condițiile de conformitate. În cazul în care o actualizare furnizată de vânzător sau de un terț care furnizează conținut digital sau un serviciu digital în temeiul contractului de vânzare duce la neconformitatea bunului cu elemente digitale, vânzătorul ar trebui să răspundă pentru aducerea în conformitate a bunului respectiv.

  Consumatorul ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă instalează actualizările furnizate. În cazul în care consumatorul decide să nu instaleze actualizările necesare pentru ca bunurile cu elemente digitale să fie menținute în conformitate, consumatorul nu ar trebui însă să se aștepte ca aceste bunuri să fie în continuare conforme.

  Vânzătorul ar trebui să informeze consumatorul că decizia consumatorului de a nu instala actualizările care sunt necesare pentru a menține bunurile cu elemente digitale în conformitate, inclusiv actualizările de securitate, va afecta răspunderea vânzătorului în ceea ce privește conformitatea acelor caracteristici ale bunurilor cu conținut digital care ar trebui să fie menținute în conformitate de actualizările relevante.

  Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor de a furniza actualizările de securitate stabilite de dreptul Uniunii sau de dreptul intern.

(32) Asigurarea durabilității pe termen mai lung a produselor este importantă pentru realizarea unor modele de consum mai sustenabile și a unei economii circulare. În mod similar, menținerea în afara pieței Uniunii a produselor neconforme prin consolidarea supravegherii pieței și furnizarea de stimulente adecvate operatorilor economici este esențială pentru a spori încrederea în funcționarea pieței interne. În acest scop, dreptul Uniunii specifică anumitor produse este cea mai adecvată manieră pentru a introduce cerințele referitoare la durabilitate și alte cerințe legate de produs în ceea ce privește anumite tipuri sau grupe de produse, utilizând în acest scop criterii adaptate.

  Prezenta directivă ar trebui, așadar, să fie complementară obiectivelor urmărite într-o astfel de legislație a Uniunii specifică anumitor produse și ar trebui să includă durabilitatea ca un criteriu obiectiv pentru evaluarea conformității bunurilor.

  Durabilitatea ar trebui să se refere la capacitatea bunurilor de a își menține funcțiile necesare și performanța în cursul utilizării normale.

  Pentru a fi în conformitate, bunurile ar trebui să prezinte durabilitatea normală pentru bunurile de același tip și la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, având în vedere natura bunurilor respective, inclusiv eventuala necesitate de întreținere rezonabilă a bunurilor, de exemplu controlul periodic sau schimbarea filtrelor unui autoturism, și orice declarație publică făcută de către orice persoană din lanțul de tranzacții sau în numele acesteia.

  De asemenea, evaluarea ar trebui să țină seama de toate celelalte circumstanțe relevante, cum ar fi prețul bunurilor și intensitatea sau frecvența utilizării de către consumator a bunurilor. În plus, în măsura în care informațiile specifice legate de durabilitate sunt indicate în orice declarație precontractuală care face parte din contractul de vânzare, consumatorul ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe acestea ca parte a cerințelor subiective de conformitate.

(52) În anumite situații ar putea fi justificat dreptul imediat al consumatorului la o reducere de preț sau de a obține încetarea contractului.

  Atunci când vânzătorul a luat măsuri pentru aducerea în conformitate a bunurilor, dar ulterior a fost constatată o neconformitate, ar trebui să fie determinat în mod obiectiv dacă consumatorul ar trebui să accepte noi încercări ale vânzătorului de a aduce în conformitate bunurile, ținând seama de toate circumstanțele cazului, cum ar fi tipul și valoarea bunurilor, natura și gravitatea neconformității. În special, pentru bunurile costisitoare sau complexe ar putea fi justificat să se permită vânzătorului o nouă încercare de a remedia neconformitatea.

  De asemenea, ar trebui să se țină seama de măsura în care se poate pretinde consumatorului să își mențină încrederea în capacitatea vânzătorului de a aduce în conformitate bunurile, de exemplu ca urmare a faptului că aceeași problemă intervine de două ori. În mod similar, în anumite situații, neconformitatea poate fi atât de gravă încât consumatorul nu își poate menține încrederea în capacitatea vânzătorului de a aduce în conformitate bunurile, de exemplu, în cazul în care neconformitatea afectează în mod grav capacitatea consumatorului de a utiliza bunurile în condiții normale și nu se poate pretinde consumatorilor să aibă încredere în capacitatea reparației sau a înlocuirii de către vânzător de a remedia problema.

(62) În vederea asigurării transparenței, ar trebui prevăzute anumite cerințe pentru garanțiile comerciale, pe lângă cerințele precontractuale în materie de informare privind existența și condițiile garanțiilor comerciale, stabilite în Directiva 2011/83/UE. În plus, pentru a îmbunătăți securitatea juridică și a evita inducerea în eroare a consumatorilor, prezenta directivă ar trebui să prevadă că, în cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, ar trebui să prevaleze condițiile mai avantajoase. În fine, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme privind conținutul certificatului de garanție și modul în care acesta ar trebui să fie pus la dispoziția consumatorilor.

  De exemplu, certificatul de garanție ar trebui să includă condițiile garanției comerciale și să menționeze faptul că garanția legală de conformitate nu este afectată de garanția comercială, clarificând faptul că condițiile garanției comerciale reprezintă un angajament suplimentar față de garanția legală de conformitate.

  Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a stabili norme privind alte aspecte ale garanțiilor comerciale care nu sunt reglementate de prezenta directivă, de exemplu posibilitatea de a asocia alți debitori decât garantul la garanția comercială, cu condiția ca aceste norme să nu îi priveze pe consumatori de protecția acordată prin dispozițiile pe deplin armonizate ale prezentei directive referitoare la garanțiile comerciale.

  Deși ar trebui să își mențină libertatea de a impune furnizarea fără costuri a garanțiilor comerciale, statele membre ar trebui să se asigure că orice angajament din partea vânzătorului sau a producătorului, care se încadrează în definiția garanțiilor comerciale astfel cum figurează în prezenta directivă, respectă normele armonizate cuprinse în aceasta.