(4) Comerțul electronic reprezintă un factor esențial de creștere pe piața internă.
Cu toate acestea, potențialul său de creștere este departe de a fi exploatat în totalitate.
Pentru a consolida competitivitatea Uniunii și pentru a stimula creșterea economică, Uniunea trebuie să acționeze rapid și să încurajeze actorii economici să valorifice pe deplin potențialul oferit de piața internă. Întregul potențial al pieței interne poate fi valorificat numai dacă toți participanții de pe piață beneficiază de un acces facil la vânzările transfrontaliere de bunuri, inclusiv la tranzacțiile comerciale electronice.
Normele de dreptul contractelor pe baza cărora participanții de pe piață încheie tranzacții se numără printre factorii principali care influențează deciziile întreprinderilor de a oferi bunuri la nivel transfrontalier.
Normele respective afectează și disponibilitatea consumatorilor de a accepta și de a avea încredere în acest tip de achiziție.
- = -
(5) Evoluția tehnologică a condus la o piață din ce în ce mai mare a bunurilor care încorporează conținut digital sau servicii digitale sau sunt interconectate cu acestea.
Dat fiind numărul tot mai mare de astfel de dispozitive și creșterea rapidă a ratei de adoptare a acestora de către consumatori, este necesară o acțiune la nivelul Uniunii pentru a asigura existența unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și pentru a spori securitatea juridică în ceea ce privește normele aplicabile contractelor de vânzare a unor astfel de produse.
Sporirea securității juridice ar contribui la sporirea încrederii consumatorilor și a vânzătorilor.
- = -
(6) Normele Uniunii aplicabile vânzărilor de bunuri sunt încă fragmentate, deși a fost deja realizată o armonizare deplină a normelor referitoare la condițiile de livrare și, în cazul contractelor la distanță sau a contractelor negociate în afara spațiului comercial, a cerințelor de informare precontractuală, precum și a dreptului de retractare prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3).
Alte elemente contractuale esențiale, cum ar fi criteriile de conformitate, măsurile corective în caz de neconformitate cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestora fac în prezent obiectul unei armonizări minime în conformitate cu Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4).
Statelor membre li s-a permis să prevadă standarde mai stricte decât cele ale Uniunii și să introducă sau să mențină norme care să asigure un nivel și mai ridicat de protecție a consumatorilor. În cadrul acestui demers, statele membre au acționat cu privire la diverse aspecte și în grade diferite.
Prin urmare, în prezent, dispozițiile care transpun Directiva 1999/44/CE în dreptul intern diferă în mod semnificativ în ceea ce privește elementele esențiale, cum ar fi absența sau existența unei ierarhii a măsurilor corective.
- = -
(9) Deși vânzările online de bunuri constituie marea majoritate a vânzărilor transfrontaliere în Uniune, diferențele dintre dispozițiile de drept intern în materia contractelor îi afectează și pe comercianții cu amănuntul care utilizează canale de vânzări la distanță și pe vânzătorii cu amănuntul care efectuează vânzări „față în față” și îi împiedică să se extindă în afara frontierelor naționale.
Prezenta directivă ar trebui să includă toate canalele de vânzări, pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru toate întreprinderile care efectuează vânzări de bunuri destinate consumatorilor.
Prin stabilirea unor norme uniforme pentru toate canalele de vânzări, prezenta directivă ar trebui să evite orice divergențe care ar crea sarcini disproporționate pentru numărul tot mai mare de comercianți cu amănuntul care vând în Uniune pe toate canalele.
Necesitatea menținerii unor norme coerente privind vânzările și a unor garanții pentru toate canalele de vânzări a fost confirmată în contextul verificării de către Comisie a adecvării legislației în materie de protecție a consumatorilor și de marketing, publicată la 29 mai 2017, care a vizat și Directiva 1999/44/CE.
- = -
(10) Prezenta directivă ar trebui să prevadă norme care se aplică vânzărilor de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale, numai în ceea ce privește principalele elemente contractuale necesare pentru a depăși obstacolele legate de dreptul contractelor în cadrul pieței interne. În acest scop, ar trebui să fie pe deplin armonizate normele privind cerințele de conformitate, măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor în cazul în care bunurile nu sunt conforme cu contractul și principalele modalități de punere în aplicare a acestor măsuri corective, iar nivelul de protecție a consumatorilor ar trebui sporit față de cel oferit de Directiva 1999/44/CE.
Existența unor norme pe deplin armonizate privind o serie de elemente esențiale ale dreptului contractelor de consum le-ar facilita întreprinderilor, în special IMM-urilor, posibilitatea de a își oferi produsele în alte state membre.
Consumatorii ar beneficia de un nivel ridicat de protecție și de creșterea nivelului de bunăstare prin armonizarea deplină a normelor esențiale.
- = -
(13) Prezenta directivă și Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului (6) ar trebui să se completeze reciproc. În timp ce Directiva (UE) 2019/770 prevede norme privind anumite cerințe referitoare la contractele de furnizare de conținut digital sau de servicii digitale, prezenta directivă prevede norme privind anumite cerințe referitoare la contractele de vânzare de bunuri. În consecință, pentru a răspunde așteptărilor consumatorilor și a asigura un cadru juridic clar și simplu pentru comercianții de conținut digital sau de servicii digitale, Directiva (UE) 2019/770 se aplică furnizării de conținut digital sau de servicii digitale, inclusiv de conținut digital furnizat pe suport material, cum ar fi DVD-urile, CD-urile, unitățile flash pentru USB și cardurile de memorie, precum și suportului material, cu condiția ca suportul material să servească exclusiv ca suport al conținutului digital. În schimb, prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor de vânzare de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale care necesită un conținut digital sau un serviciu digital pentru a-și îndeplini funcțiile.
- = -
(15) Prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor de vânzare de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale în cazul cărora absența conținutului digital sau a serviciului digital încorporat sau interconectat ar împiedica bunurile să își îndeplinească funcțiile și în cazul cărora conținutul digital sau serviciul digital este furnizat împreună cu bunurile în temeiul contractului de vânzare referitor la aceste bunuri.
Stabilirea faptului că furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate face sau nu parte din contractul de vânzare cu vânzătorul ar trebui să depindă de conținutul contractului respectiv.
Ar trebui să fie incluse aici conținutul digital sau serviciile digitale încorporate sau interconectate a căror furnizare este explicit prevăzută de contract.
Ar trebui, de asemenea, să fie incluse aici contractele de vânzare care pot fi înțelese ca având ca obiect furnizarea de conținut digital specific sau de servicii digitale specifice care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul s-ar putea aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarație publică făcută de vânzător sau în numele acestuia ori de alte persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, inclusiv producătorul.
De exemplu, în cazul în care un anunț publicitar ar prezenta un televizor inteligent ca integrând o anumită aplicație video, aceasta ar fi considerată a face parte din contractul de vânzare.
Această condiție ar trebui să se aplice indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital este preinstalat în cadrul bunului ca atare sau dacă acesta trebuie descărcat ulterior pe un alt dispozitiv și este numai interconectat cu bunul.
De exemplu, un telefon inteligent ar putea fi prevăzut cu o aplicație preinstalată standardizată, furnizată în temeiul contractului de vânzare, cum ar fi aplicația pentru alarmă sau aplicația pentru aparat fotografic.
Un alt exemplu ar putea fi cel al unui ceas inteligent. Într-un astfel de caz, ceasul însuși ar fi considerat drept bunul cu elemente digitale care își poate îndeplini funcțiile numai prin intermediul unei aplicații care este prevăzută în contractul de vânzare, dar care trebuie descărcată de consumator pe un telefon inteligent; aplicația fiind așadar elementul digital interconectat.
Această condiție ar trebui, de asemenea, să se aplice și în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital încorporat sau interconectat nu este furnizat de către vânzătorul însuși, ci este furnizat de către un terț în temeiul contractului de vânzare.
Pentru a evita incertitudinea, atât pentru vânzători, cât și pentru consumatori, în cazul în care nu se știe sigur dacă furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital face parte din contractul de vânzare, ar trebui să se aplice normele din prezenta directivă. În plus, stabilirea unei relații contractuale bilaterale între vânzător și consumator din care face parte furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate nu ar trebui să fie afectată de simplul fapt că, pentru a beneficia de conținutul digital sau de serviciile digitale în cauză, consumatorul trebuie să își dea acordul pentru încheierea cu un terț a unui acord de licență.
- = -
(18) Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dispozițiile de drept intern în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de prezenta directivă, în special în ceea ce privește legalitatea bunurilor, prejudiciile și o serie de aspecte ale dreptului general al contractelor precum încheierea, valabilitatea, nulitatea ori efectele contractelor.
Același lucru este valabil și în ceea ce privește consecințele încetării contractului și pentru anumite aspecte privind repararea și înlocuirea, care nu sunt reglementate de prezenta directivă.
Atunci când reglementează drepturile părților de a amâna îndeplinirea obligațiilor lor sau a unei părți a acestora până la îndeplinirea de către cealaltă parte a obligațiilor sale, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a reglementa condițiile și modalitățile practice potrivit cărora consumatorul poate amâna plata prețului.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a reglementa dreptul consumatorului la despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a unei încălcări de către vânzător a prezentei directive.
De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care nu privesc în mod special contractele încheiate cu consumatorii și care prevăd anumite măsuri corective pentru anumite tipuri de defecte care nu erau aparente în momentul încheierii contractului de vânzare, și anume dispozițiilor de drept intern care pot stabili norme specifice pentru răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse.
De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care prevăd măsurile corective necontractuale pe care le are la dispoziție consumatorul în caz de neconformitate a bunurilor împotriva unor persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, de exemplu producătorii sau a altor persoane care îndeplinesc obligațiile unor astfel de persoane.
- = -
(22) Definiția consumatorului ar trebui să includă persoanele fizice care acționează în afara activității lor comerciale, industriale, artizanale sau profesionale.
Cu toate acestea, în cazul contractelor cu dublu scop, când contractul este încheiat în scopuri parțial circumscrise activității comerciale și parțial aflate în afara acesteia, iar scopul comercial este într-atât de limitat, încât nu are o pondere predominantă în contextul general al contractului, statele membre ar trebui să poată în continuare reglementa în mod liber dacă și în ce condiții respectiva persoană ar trebui să fie, și ea, considerată drept consumator.
- = -
(61) Principiul răspunderii vânzătorului pentru daune este un element esențial al contractelor de vânzare.
Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de o încălcare de către vânzător a prezentei directive, inclusiv pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei neconformități.
O astfel de despăgubire ar trebui să repună consumatorul, în cea mai mare măsură posibilă, în situația în care s-ar fi aflat în cazul în care bunurile ar fi fost conforme. Întrucât existența unui astfel de drept la compensație este deja asigurată în toate statele membre, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind despăgubirea consumatorilor pentru prejudiciul cauzat de încălcarea acestor norme.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a reglementa dreptul consumatorului la despăgubiri în cazurile în care reparația sau înlocuirea a cauzat inconveniente majore sau a fost întârziată.
- = -
(66) Directiva 1999/44/CE ar trebui abrogată.
Data abrogării ar trebui aliniată la data de transpunere a prezentei directive.
Pentru a se asigura o aplicare uniformă a actelor cu putere de lege și a actelor administrative pe care statele membre trebuie să le adopte în vederea conformării cu prezenta directivă în cazul contractelor încheiate începând cu data transpunerii, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în cazul contractelor încheiate înainte de data transpunerii sale.
- = -
(70) Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a contribui la funcționarea pieței interne prin abordarea coerentă a obstacolelor legate de dreptul contractelor care afectează vânzările de bunuri la nivel transfrontalier în Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, deoarece niciun stat membru nu este în măsură să soluționeze singur problema fragmentării juridice existente prin asigurarea coerenței legislației sale cu cea a altor state membre, dar, prin eliminarea, printr-o armonizare deplină, a principalelor obstacole legate de dreptul contractelor, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
- = -