(5) Evoluția tehnologică a condus la o piață din ce în ce mai mare a bunurilor care încorporează conținut digital sau servicii digitale sau sunt interconectate cu acestea.
Dat fiind numărul tot mai mare de astfel de dispozitive și creșterea rapidă a ratei de adoptare a acestora de către consumatori, este necesară o acțiune la nivelul Uniunii pentru a asigura existența unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și pentru a spori securitatea juridică în ceea ce privește normele aplicabile contractelor de vânzare a unor astfel de produse.
Sporirea securității juridice ar contribui la sporirea încrederii consumatorilor și a vânzătorilor.
- = -
(14) Termenul „bunuri”, astfel cum este prevăzut în cadrul prezentei directive, ar trebui să includă „bunuri cu elemente digitale” și, prin urmare, să se refere, de asemenea, la orice conținut digital sau serviciu digital care este încorporat în astfel de bunuri sau este interconectat cu acestea în așa fel încât absența conținutului digital sau a serviciului digital respectiv ar împiedica bunurile să își îndeplinească funcțiile.
Conținutul digital încorporat în bunuri sau interconectat cu acestea poate consta în orice tip de date produse și furnizate în format digital, cum ar fi sistemele de operare, aplicațiile și orice alt software.
Conținutul digital poate fi preinstalat în momentul încheierii contractului de vânzare sau, în cazul în care contractul respectiv prevede acest lucru, poate fi instalat ulterior.
Serviciile digitale interconectate cu bunuri pot include servicii care permit crearea, prelucrarea sau stocarea de date în format digital sau accesul la acestea, cum ar fi software-ul ca serviciu oferit în mediul de cloud computing, furnizarea continuă de date privind traficul într-un sistem de navigație sau furnizarea continuă de planuri de formare adaptate nevoilor individuale în cazul ceasurilor inteligente.
- = -
(15) Prezenta directivă ar trebui să se aplice contractelor de vânzare de bunuri, inclusiv bunuri cu elemente digitale în cazul cărora absența conținutului digital sau a serviciului digital încorporat sau interconectat ar împiedica bunurile să își îndeplinească funcțiile și în cazul cărora conținutul digital sau serviciul digital este furnizat împreună cu bunurile în temeiul contractului de vânzare referitor la aceste bunuri.
Stabilirea faptului că furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate face sau nu parte din contractul de vânzare cu vânzătorul ar trebui să depindă de conținutul contractului respectiv.
Ar trebui să fie incluse aici conținutul digital sau serviciile digitale încorporate sau interconectate a căror furnizare este explicit prevăzută de contract.
Ar trebui, de asemenea, să fie incluse aici contractele de vânzare care pot fi înțelese ca având ca obiect furnizarea de conținut digital specific sau de servicii digitale specifice care sunt normale pentru bunurile de același tip și la care consumatorul s-ar putea aștepta în mod rezonabil, dată fiind natura bunurilor și ținându-se seama de orice declarație publică făcută de vânzător sau în numele acestuia ori de alte persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, inclusiv producătorul.
De exemplu, în cazul în care un anunț publicitar ar prezenta un televizor inteligent ca integrând o anumită aplicație video, aceasta ar fi considerată a face parte din contractul de vânzare.
Această condiție ar trebui să se aplice indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital este preinstalat în cadrul bunului ca atare sau dacă acesta trebuie descărcat ulterior pe un alt dispozitiv și este numai interconectat cu bunul.
De exemplu, un telefon inteligent ar putea fi prevăzut cu o aplicație preinstalată standardizată, furnizată în temeiul contractului de vânzare, cum ar fi aplicația pentru alarmă sau aplicația pentru aparat fotografic.
Un alt exemplu ar putea fi cel al unui ceas inteligent. Într-un astfel de caz, ceasul însuși ar fi considerat drept bunul cu elemente digitale care își poate îndeplini funcțiile numai prin intermediul unei aplicații care este prevăzută în contractul de vânzare, dar care trebuie descărcată de consumator pe un telefon inteligent; aplicația fiind așadar elementul digital interconectat.
Această condiție ar trebui, de asemenea, să se aplice și în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital încorporat sau interconectat nu este furnizat de către vânzătorul însuși, ci este furnizat de către un terț în temeiul contractului de vânzare.
Pentru a evita incertitudinea, atât pentru vânzători, cât și pentru consumatori, în cazul în care nu se știe sigur dacă furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital face parte din contractul de vânzare, ar trebui să se aplice normele din prezenta directivă. În plus, stabilirea unei relații contractuale bilaterale între vânzător și consumator din care face parte furnizarea de conținut digital sau de servicii digitale încorporate sau interconectate nu ar trebui să fie afectată de simplul fapt că, pentru a beneficia de conținutul digital sau de serviciile digitale în cauză, consumatorul trebuie să își dea acordul pentru încheierea cu un terț a unui acord de licență.
- = -
(16) Dimpotrivă, în cazul în care absența respectivului conținut digital sau serviciu digital încorporat sau interconectat nu împiedică bunurile să își îndeplinească funcțiile ori în cazul în care consumatorul încheie un contract de furnizare a unui conținut digital sau a unui serviciu digital care nu face parte din contractul de vânzare a bunurilor cu elemente digitale, contractul respectiv ar trebui să fie considerat distinct de contractul de vânzare a bunurilor, chiar dacă vânzătorul intermediază cel de al doilea contract cu furnizorul terț, și ar putea intra sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.
De exemplu, atunci când consumatorul descarcă o aplicație pentru joc dintr-un magazin de aplicații pe un telefon inteligent, contractul de furnizare a aplicației pentru joc este distinct de contractul de vânzare a telefonului inteligent.
Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai contractului de vânzare privind telefonul inteligent, în timp ce furnizarea aplicației pentru joc ar trebui să intre sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.
Un alt exemplu l-ar putea reprezenta cazul în care se convine în mod expres cu privire la cumpărarea de către consumator a unui telefon inteligent fără un sistem de operare specific și, ulterior, consumatorul încheie un contract pentru furnizarea unui sistem de operare din partea unui terț. Într-un astfel de caz, furnizarea sistemului de operare achiziționat separat nu ar face parte din contractul de vânzare și, prin urmare, nu ar intra sub incidența prezentei directive, dar ar putea intra sub incidența Directivei (UE) 2019/770, dacă sunt îndeplinite condițiile din respectiva directivă.
- = -
(18) Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dispozițiile de drept intern în ceea ce privește aspectele care nu sunt reglementate de prezenta directivă, în special în ceea ce privește legalitatea bunurilor, prejudiciile și o serie de aspecte ale dreptului general al contractelor precum încheierea, valabilitatea, nulitatea ori efectele contractelor.
Același lucru este valabil și în ceea ce privește consecințele încetării contractului și pentru anumite aspecte privind repararea și înlocuirea, care nu sunt reglementate de prezenta directivă.
Atunci când reglementează drepturile părților de a amâna îndeplinirea obligațiilor lor sau a unei părți a acestora până la îndeplinirea de către cealaltă parte a obligațiilor sale, statele membre ar trebui să dispună în continuare de libertatea de a reglementa condițiile și modalitățile practice potrivit cărora consumatorul poate amâna plata prețului.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a reglementa dreptul consumatorului la despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a unei încălcări de către vânzător a prezentei directive.
De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care nu privesc în mod special contractele încheiate cu consumatorii și care prevăd anumite măsuri corective pentru anumite tipuri de defecte care nu erau aparente în momentul încheierii contractului de vânzare, și anume dispozițiilor de drept intern care pot stabili norme specifice pentru răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse.
De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern care prevăd măsurile corective necontractuale pe care le are la dispoziție consumatorul în caz de neconformitate a bunurilor împotriva unor persoane situate în amonte în cadrul lanțului de tranzacții, de exemplu producătorii sau a altor persoane care îndeplinesc obligațiile unor astfel de persoane.
- = -
(26) Prin urmare, bunurile ar trebui să respecte cerințele convenite între vânzător și consumator în contractul de vânzare.
astfel de cerințe ar putea include, printre altele, cantitatea, calitatea, tipul și descrierea bunurilor, caracterul lor adecvat pentru un anumit scop, precum și livrarea bunurilor cu accesoriile convenite și cu toate instrucțiunile.
Cerințele contractului de vânzare ar trebui să le includă pe cele care rezultă din informațiile precontractuale care, în conformitate cu Directiva 2011/83/UE, fac parte integrantă din contract.
- = -
(27) Noțiunea de funcționalitate ar trebui înțeleasă ca referindu-se la modurile în care bunurile își pot îndeplini funcțiile, având în vedere scopul lor.
Noțiunea de interoperabilitate semnalează dacă și în ce măsură bunurile pot funcționa cu un hardware sau software diferit de cel care se folosește în mod normal pentru bunurile de același tip.
Funcționarea reușită ar putea presupune, de exemplu, capacitatea bunurilor de a face schimb de informații cu un astfel de software sau hardware și de a utiliza informațiile schimbate.
- = -
(28) Având în vedere evoluția constantă a conținutului digital sau a serviciilor digitale încorporate în bunuri digitale sau interconectate cu acestea, vânzătorii pot conveni cu consumatorii să ofere actualizări pentru astfel de bunuri.
Conform celor convenite în contractul de vânzare, actualizările pot îmbunătăți și consolida elementul de conținut digital sau de serviciu digital al bunurilor, pot extinde funcționalitățile acestora, le pot adapta la evoluțiile tehnice, le pot proteja împotriva noilor amenințări la adresa securității sau pot avea alte scopuri.
Prin urmare, conformitatea bunurilor cu conținut digital sau cu servicii digitale care sunt încorporate în bunuri sau sunt interconectate cu acestea ar trebui, de asemenea, să fie evaluată pentru a se stabili dacă elementul de conținut digital sau de serviciu digital al unor astfel de bunuri este actualizat în conformitate cu contractul de vânzare.
Nefurnizarea actualizărilor care au fost convenite în contractul de vânzare ar trebui să fie considerată drept o neconformitate a bunurilor. În plus, actualizările incorecte sau incomplete ar trebui, de asemenea, să fie considerate drept o neconformitate a bunurilor, deoarece acest lucru ar însemna că aceste actualizări nu sunt efectuate în modul stipulat în contract.
- = -
(30) În plus față de actualizările convenite prin contract, vânzătorul ar trebui, de asemenea, să furnizeze actualizări, inclusiv actualizări de securitate, pentru a asigura menținerea conformității bunurilor cu elemente digitale.
Obligația vânzătorului ar trebui limitată la actualizări care sunt necesare pentru ca astfel de bunuri să își mențină conformitatea cu cerințele obiective și subiective în materie de conformitate prevăzute în prezenta directivă.
Cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel prin contract, vânzătorul nu ar trebui să fie obligat să furnizeze versiuni actualizate ale conținutului digital sau ale serviciului digital pentru bunurile în cauză sau să îmbunătățească ori să extindă funcționalitățile bunurilor dincolo de condițiile de conformitate. În cazul în care o actualizare furnizată de vânzător sau de un terț care furnizează conținut digital sau un serviciu digital în temeiul contractului de vânzare duce la neconformitatea bunului cu elemente digitale, vânzătorul ar trebui să răspundă pentru aducerea în conformitate a bunului respectiv.
Consumatorul ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă instalează actualizările furnizate. În cazul în care consumatorul decide să nu instaleze actualizările necesare pentru ca bunurile cu elemente digitale să fie menținute în conformitate, consumatorul nu ar trebui însă să se aștepte ca aceste bunuri să fie în continuare conforme.
Vânzătorul ar trebui să informeze consumatorul că decizia consumatorului de a nu instala actualizările care sunt necesare pentru a menține bunurile cu elemente digitale în conformitate, inclusiv actualizările de securitate, va afecta răspunderea vânzătorului în ceea ce privește conformitatea acelor caracteristici ale bunurilor cu conținut digital care ar trebui să fie menținute în conformitate de actualizările relevante.
Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor de a furniza actualizările de securitate stabilite de dreptul Uniunii sau de dreptul intern.
- = -
(31) În principiu, în cazul bunurilor cu elemente digitale pentru care conținutul digital sau serviciul digital încorporat în bunuri sau interconectat cu acestea este furnizat într-o singură instanță de furnizare, vânzătorul ar trebui să răspundă exclusiv pentru neconformitatea existentă la momentul livrării.
Cu toate acestea, obligația de a furniza actualizări ar trebui să țină seama de faptul că mediul digital al oricărui astfel de bun se schimbă în permanență.
Prin urmare, actualizările sunt un instrument necesar pentru a se asigura că bunurile sunt în măsură să funcționeze la fel ca în momentul livrării.
De asemenea, spre deosebire de bunurile tradiționale, bunurile cu elemente digitale nu sunt complet separate de sfera vânzătorului, având în vedere că vânzătorul sau un terț care furnizează conținutul digital sau serviciul digital în temeiul contractului de vânzare este în măsură să actualizeze bunurile de la distanță, de obicei prin internet.
Prin urmare, în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital este furnizat printr-un singur act de executare, vânzătorul ar trebui să fie obligat să furnizeze actualizările necesare pentru a păstra conformitatea bunurilor cu elemente digitale pe parcursul unei perioade la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, chiar și în cazul în care bunurile erau conforme la momentul livrării.
Perioada în care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil să primească actualizări ar trebui să fie evaluată pe baza tipului și scopului bunurilor și a elementelor digitale și ținând seama de circumstanțele și de natura contractului de vânzare.
Un consumator se așteaptă, în mod normal, să primească actualizări cel puțin pe durata perioadei în care vânzătorul răspunde pentru neconformitate, în timp ce, în unele cazuri, așteptările rezonabile ale consumatorului s-ar putea prelungi dincolo de această perioadă, cum ar fi cazul, în special, în ceea ce privește actualizările de securitate. În alte cazuri, de exemplu în ceea ce privește bunurile cu elemente digitale al căror scop este limitat în timp, obligația vânzătorului de a furniza actualizări ar fi, în mod normal, limitată la acea perioadă.
- = -
(32) Asigurarea durabilității pe termen mai lung a produselor este importantă pentru realizarea unor modele de consum mai sustenabile și a unei economii circulare. În mod similar, menținerea în afara pieței Uniunii a produselor neconforme prin consolidarea supravegherii pieței și furnizarea de stimulente adecvate operatorilor economici este esențială pentru a spori încrederea în funcționarea pieței interne. În acest scop, dreptul Uniunii specifică anumitor produse este cea mai adecvată manieră pentru a introduce cerințele referitoare la durabilitate și alte cerințe legate de produs în ceea ce privește anumite tipuri sau grupe de produse, utilizând în acest scop criterii adaptate.
Prezenta directivă ar trebui, așadar, să fie complementară obiectivelor urmărite într-o astfel de legislație a Uniunii specifică anumitor produse și ar trebui să includă durabilitatea ca un criteriu obiectiv pentru evaluarea conformității bunurilor.
Durabilitatea ar trebui să se refere la capacitatea bunurilor de a își menține funcțiile necesare și performanța în cursul utilizării normale.
Pentru a fi în conformitate, bunurile ar trebui să prezinte durabilitatea normală pentru bunurile de același tip și la care consumatorul se poate aștepta în mod rezonabil, având în vedere natura bunurilor respective, inclusiv eventuala necesitate de întreținere rezonabilă a bunurilor, de exemplu controlul periodic sau schimbarea filtrelor unui autoturism, și orice declarație publică făcută de către orice persoană din lanțul de tranzacții sau în numele acesteia.
De asemenea, evaluarea ar trebui să țină seama de toate celelalte circumstanțe relevante, cum ar fi prețul bunurilor și intensitatea sau frecvența utilizării de către consumator a bunurilor. În plus, în măsura în care informațiile specifice legate de durabilitate sunt indicate în orice declarație precontractuală care face parte din contractul de vânzare, consumatorul ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe acestea ca parte a cerințelor subiective de conformitate.
- = -
(34) Un mare număr de bunuri trebuie să fie instalate înainte de a putea fi efectiv utilizate de către consumatori. În plus, în cazul bunurilor cu elemente digitale, este de obicei necesară instalarea conținutului digital sau a serviciului digital astfel încât consumatorii să poată utiliza bunurile respective în conformitate cu scopul lor preconizat.
Prin urmare, orice neconformitate care rezultă dintr-o instalare incorectă a bunurilor, inclusiv din instalarea incorectă a conținutului digital sau a serviciului digital încorporat în bunuri, sau interconectat cu acestea ar trebui considerată drept o neconformitate în cazul în care instalarea a fost efectuată de vânzător sau sub controlul vânzătorului. În cazul în care bunurile erau destinate a fi instalate de către consumator, neconformitatea care rezultă din instalarea incorectă ar trebui considerată drept neconformitate a bunurilor, indiferent dacă instalarea a fost efectuată de către consumator sau de către o parte terță aflată în răspunderea consumatorului, dacă instalarea incorectă a fost cauzată de deficiențe ale instrucțiunilor de instalare, cum ar fi caracterul incomplet sau lipsa de claritate a instrucțiunilor de instalare, care fac instrucțiunile de instalare dificil de utilizat pentru consumatorul mediu.
- = -
(35) Conformitatea ar trebui să acopere defectele materiale, precum și viciile juridice.
Restricțiile care rezultă dintr-o încălcare a drepturilor unui terț, în special drepturile de proprietate intelectuală, ar putea împiedica sau limita utilizarea bunurilor în conformitate cu contractul.
Statele membre ar trebui să se asigure că, în astfel de cazuri, consumatorul are dreptul la măsurile corective în caz de neconformitate prevăzute în prezenta directivă, cu excepția cazului în care dreptul intern prevede nulitatea sau încetarea contractului în astfel de cazuri.
- = -
(36) Pentru a asigura suficientă flexibilitate a normelor, de exemplu în ceea ce privește vânzarea de bunuri de ocazie, ar trebui să fie posibil ca părțile să se abată de la cerințele obiective de conformitate prevăzute de prezenta directivă.
O astfel de abatere ar trebui să fie posibilă numai în cazul în care consumatorul a fost informat în mod explicit cu privire la aceasta și consumatorul o acceptă separat de alte declarații sau acorduri și în mod activ și fără echivoc.
- = -
(42) Din motive de coerență cu sistemele juridice naționale existente, statele membre ar trebui să aibă libertatea de a prevedea fie că vânzătorii răspund pentru o neconformitate care este constatată pe parcursul unei anumite perioade, eventual însoțită de un termen de prescripție, fie că măsurile corective aflate la dispoziția consumatorilor nu sunt supuse decât unui termen de prescripție. În primul caz, statele membre ar trebui să se asigure că perioada de răspundere a vânzătorului nu este eludată printr-un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului.
Deși, prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să armonizeze punctul de plecare al termenelor de prescripție prevăzute de dispozițiile de drept intern, ea ar trebui să asigure faptul că aceste termene nu aduc atingere dreptului consumatorilor de a solicita măsuri corective pentru orice neconformitate constatată pe durata perioadei în care vânzătorul răspunde pentru o neconformitate. În cel de-al doilea caz, statele membre ar trebui să poată menține sau introduce numai un termen de prescripție pentru măsurile corective aflate la dispoziția consumatorului fără a introduce un anumit termen în care trebuie să fie constatată neconformitatea pentru ca vânzătorul să poată răspunde.
Pentru a se asigura protecția, în egală măsură, a consumatorilor și în astfel de cazuri, statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când se aplică numai un termen de prescripție, acesta ar trebui să le permită consumatorilor să solicite măsuri corective pentru orice neconformitate constatată cel puțin pe durata perioadei prevăzute în prezenta directivă ca perioadă de răspundere contractuală.
- = -
(43) În ceea ce privește anumite aspecte, s-ar putea justifica un tratament diferit al bunurilor de ocazie.
Deși o perioadă de răspundere contractuală sau un termen de prescripție de doi ani sau mai mult conciliază, de obicei, interesele vânzătorului și ale consumatorului, acest lucru ar putea uneori să nu fie valabil în ceea ce privește bunurile de ocazie.
Prin urmare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a le permite părților să convină asupra unei perioade de răspundere contractuală mai scurte sau asupra unui termen de prescripție mai scurt pentru astfel de bunuri.
Acordarea discreției pentru stabilirea acestei chestiuni în temeiul unui acord de natură contractuală între părți sporește libertatea contractuală și asigură obligația informării consumatorului cu privire la statutul de bun de ocazie al bunului în cauză și la durata redusă a perioadei de răspundere contractuală sau a termenului de prescripție.
Cu toate acestea, o astfel de perioadă convenită prin contract nu ar trebui să fie mai scurtă de un an.
- = -
(44) Prezenta directivă nu ar trebui să reglementeze condițiile de suspendare sau de întrerupere a perioadei de răspundere contractuală, astfel cum este prevăzută în prezenta directivă, sau a termenului de prescripție.
Prin urmare, statele membre ar trebui să poată prevedea suspendarea sau întreruperea perioadei de răspundere contractuală sau a termenului de prescripție, de exemplu în cazul reparării, al înlocuirii ori al negocierilor dintre vânzător și consumator în vederea unui acord amiabil.
- = -
(46) Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menține sau de a introduce dispoziții care să prevadă că, pentru a beneficia de drepturile sale, consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre neconformitate în termen de cel puțin două luni de la data la care a constatat neconformitatea.
Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a asigura un nivel mai ridicat de protecție a consumatorului, neintroducând o astfel de obligație.
- = -
(47) Pentru a spori gradul de securitate juridică și pentru a elimina unul dintre principalele obstacole din calea pieței interne, prezenta directivă ar trebui să armonizeze pe deplin măsurile corective de care dispune consumatorul în caz de neconformitate a bunurilor, precum și condițiile în care pot fi exercitate astfel de măsuri corective. În special, în caz de neconformitate, consumatorii ar trebui să aibă dreptul de a solicita aducerea în conformitate a bunurilor, de a primi o reducere proporțională a prețului sau de a obține încetarea contractului.
- = -
(48) Pentru aducerea în conformitate a bunurilor, consumatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între reparație sau înlocuire.
Permițându-le consumatorilor să solicite o reparație ar trebui să se încurajeze un consum sustenabil și s-ar putea contribui la o mai mare durabilitate a produselor.
Alegerea consumatorului între reparație și înlocuire ar trebui limitată numai în cazul în care opțiunea aleasă ar fi imposibilă din punct de vedere juridic sau factual sau, în comparație cu cealaltă opțiune disponibilă, ar crea costuri disproporționate pentru vânzător.
De exemplu, ar putea fi disproporționat să se solicite înlocuirea unor bunuri din cauza unei zgârieturi minore în cazul în care o astfel de înlocuire ar crea costuri semnificative, iar zgârietura ar putea fi reparată cu ușurință.
- = -
(59) În cazul în care consumatorul obține dreptul la încetarea contractului din cauza neconformității, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme numai cu privire la principalele efecte și căi de exercitare ale dreptului la încetarea contractului, în special obligația ca părțile să returneze ceea ce au primit.
astfel, vânzătorul ar trebui să fie obligat să ramburseze prețul primit de la consumator, iar consumatorul ar trebui să returneze bunurile.
- = -
(60) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere libertății statelor membre de a reglementa acele consecințe ale încetării contractului care nu sunt prevăzute în prezenta directivă, cum ar fi consecințele scăderii valorii bunurilor sau ale distrugerii sau pierderii acestora.
De asemenea, statelor membre ar trebui să li se permită să reglementeze modalitățile de rambursare a prețului către consumator, de exemplu modalitățile referitoare la mijloacele utilizate pentru o astfel de rambursare sau la eventualele costuri și comisioane ocazionate ca urmare a rambursării.
De exemplu, statelor membre ar trebui să li se permită, de asemenea, să prevadă anumite termene pentru rambursarea prețului sau returnarea bunurilor.
- = -
(61) Principiul răspunderii vânzătorului pentru daune este un element esențial al contractelor de vânzare.
Prin urmare, consumatorii ar trebui să aibă dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de o încălcare de către vânzător a prezentei directive, inclusiv pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei neconformități.
O astfel de despăgubire ar trebui să repună consumatorul, în cea mai mare măsură posibilă, în situația în care s-ar fi aflat în cazul în care bunurile ar fi fost conforme. Întrucât existența unui astfel de drept la compensație este deja asigurată în toate statele membre, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor de drept intern privind despăgubirea consumatorilor pentru prejudiciul cauzat de încălcarea acestor norme.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să dispună în continuare de libertatea de a reglementa dreptul consumatorului la despăgubiri în cazurile în care reparația sau înlocuirea a cauzat inconveniente majore sau a fost întârziată.
- = -
(62) În vederea asigurării transparenței, ar trebui prevăzute anumite cerințe pentru garanțiile comerciale, pe lângă cerințele precontractuale în materie de informare privind existența și condițiile garanțiilor comerciale, stabilite în Directiva 2011/83/UE. În plus, pentru a îmbunătăți securitatea juridică și a evita inducerea în eroare a consumatorilor, prezenta directivă ar trebui să prevadă că, în cazul în care condițiile privind garanția comercială cuprinse în anunțurile publicitare asociate sunt mai favorabile pentru consumator decât cele incluse în certificatul de garanție, ar trebui să prevaleze condițiile mai avantajoase. În fine, prezenta directivă ar trebui să prevadă norme privind conținutul certificatului de garanție și modul în care acesta ar trebui să fie pus la dispoziția consumatorilor.
De exemplu, certificatul de garanție ar trebui să includă condițiile garanției comerciale și să menționeze faptul că garanția legală de conformitate nu este afectată de garanția comercială, clarificând faptul că condițiile garanției comerciale reprezintă un angajament suplimentar față de garanția legală de conformitate.
Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a stabili norme privind alte aspecte ale garanțiilor comerciale care nu sunt reglementate de prezenta directivă, de exemplu posibilitatea de a asocia alți debitori decât garantul la garanția comercială, cu condiția ca aceste norme să nu îi priveze pe consumatori de protecția acordată prin dispozițiile pe deplin armonizate ale prezentei directive referitoare la garanțiile comerciale.
Deși ar trebui să își mențină libertatea de a impune furnizarea fără costuri a garanțiilor comerciale, statele membre ar trebui să se asigure că orice angajament din partea vânzătorului sau a producătorului, care se încadrează în definiția garanțiilor comerciale astfel cum figurează în prezenta directivă, respectă normele armonizate cuprinse în aceasta.
- = -
(63) Având în vedere că vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate a bunurilor rezultată în urma unui act sau a unei omisiuni a vânzătorului sau a unui terț, vânzătorul ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita măsuri corective de la persoana care răspunde în etapele anterioare ale lanțului de tranzacții.
astfel de măsuri corective ar trebui să le includă pe cele pentru o neconformitate care rezultă din omiterea unei actualizări, inclusiv a unei actualizări de securitate, care ar fi fost necesară pentru a menține în conformitate bunul cu elemente digitale.
Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere principiului libertății contractuale dintre vânzător și celelalte părți din lanțul de tranzacții.
Detaliile privind exercitarea acestui drept, în special față de cine și în ce mod urmează a fi solicitate astfel de măsuri corective, precum și precizarea dacă acestea au un caracter obligatoriu, ar trebui furnizate de către statele membre.
Măsura în care și consumatorul poate emite pretenții direct de la o persoană din etapele anterioare ale lanțului de tranzacții nu ar trebui să fie reglementată de prezenta directivă, cu excepția cazurilor în care un producător oferă consumatorului o garanție comercială pentru bunuri.
- = -
(67) Anexa la Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului (8) ar trebui să fie modificată pentru a include o trimitere la prezenta directivă, astfel încât să se faciliteze cooperarea transfrontalieră pentru asigurarea respectării dispozițiilor din prezenta directivă.
- = -
(68) Anexa I la Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) ar trebui să fie modificată pentru a include o trimitere la prezenta directivă, astfel încât să se asigure protejarea intereselor colective ale consumatorilor care sunt prevăzute în prezenta directivă.
- = -
(69) În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (10), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită, împreună cu notificarea dispozițiilor de transpunere, unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din dispozițiile de transpunere în dreptul intern. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.
- = -
(70) Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a contribui la funcționarea pieței interne prin abordarea coerentă a obstacolelor legate de dreptul contractelor care afectează vânzările de bunuri la nivel transfrontalier în Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, deoarece niciun stat membru nu este în măsură să soluționeze singur problema fragmentării juridice existente prin asigurarea coerenței legislației sale cu cea a altor state membre, dar, prin eliminarea, printr-o armonizare deplină, a principalelor obstacole legate de dreptul contractelor, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.
- = -