keyboard_tab Fair Advertising 2006/0114 RO

whereas către:

definitions:

Articolul 2

În sensul prezentei directive:

(a)	„publicitate” înseamnă orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale în scopul promovării furnizării de bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații;

(b)

„publicitate înșelătoare” înseamnă orice publicitate care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează sau care iau contact cu aceasta și care, datorită caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent;

(c)	„publicitate comparativă” înseamnă orice publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de acesta;

(d)	„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care acționează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală și orice persoană care acționează în numele sau pe seama unui comerciant;

(e)	„responsabil de cod” înseamnă orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianți, responsabilă cu formularea și revizuirea unui cod de conduită și/sau cu monitorizarea conformității cu codul de către cei care și-au luat angajamentul de a-l respecta.

Articolul 5

(1)   Statele membre se asigură de existența mijloacelor adecvate și eficiente pentru combaterea publicității înșelătoare și în vederea respectării dispozițiilor privind publicitatea comparativă, în interesul comercianților și al concurenților.

Respectivele mijloace includ dispozițiile legale în conformitate cu care persoane sau organizații considerate, în temeiul legislației naționale, ca având un interes legitim în interzicerea publicității înșelătoare sau în reglementarea publicității comparative pot:

(a)	introduce acțiune în justiție împotriva acestui tip de publicitate sau

(b)	aduce acest tip de publicitate în fața unei autorități administrative competente fie să decidă asupra reclamațiilor, fie să inițieze procedurile juridice corespunzătoare.

(2)   Fiecare stat membru decide care dintre procedurile menționate la alineatul (1) paragraful al doilea o va reține și dacă este necesar să permită instanțelor sau autorităților administrative să recurgă, în prealabil, la alte căi de soluționare a reclamațiilor, inclusiv cele menționate la articolul 6.

Fiecare stat membru decide:

(a)	dacă respectivele mijloace juridice pot fi îndreptate separat sau comun împotriva unui număr de comercianți din același sector economic și

(b)	dacă respectivele mijloace juridice pot fi îndreptate împotriva responsabilului unui cod în cazul în care respectivul cod promovează nerespectarea cerințelor legale.

(3)   În cadrul dispozițiilor prevăzute la alineatele (1) și (2), statele membre conferă instanțelor sau autorităților administrative competențe care le abilitează, în cazurile în care consideră necesare astfel de măsuri, ținând seama de toate interesele implicate și, în special, de interesul general:

(a)	să dispună încetarea sau să inițieze acțiuni în justiție corespunzătoare pentru un ordin de încetare a publicității înșelătoare sau a publicității comparative ilegale sau

(b)	în cazul în care publicitatea înșelătoare sau publicitatea comparativă ilegală nu a fost încă adusă la cunoștința publicului, dar acest lucru este iminent, să hotărască interzicerea acesteia sau să inițieze acțiunile în justiție necesare pentru un ordin de interzicere a unei asemenea publicități.

Primul paragraf se aplică chiar fără a exista o dovadă a pierderii sau a unui prejudiciu real sau intenției sau neglijenței din partea persoanei care își face publicitate.

Statele membre prevăd ca măsurile menționate la primul paragraf să fie luate printr-o procedură accelerată fie cu efect provizoriu, fie cu efect definitiv, alegerea revenindu-i fiecărui stat membru.

(4)   Statele membre pot conferi instanțelor sau autorităților administrative competențe care să le permită, în vederea eliminării efectelor de durată ale publicității înșelătoare sau ale publicității comparative ilegale, a căror încetare a fost dispusă printr-o hotărâre definitivă:

(a)	să solicite publicarea respectivei hotărâri, în întregime sau parțial, și într-o formă pe care o consideră adecvată;

(b)	să solicite, de asemenea, publicarea unei declarații rectificative.

(5)   Autoritățile administrative menționate la alineatul (1) paragraful al doilea litera (b) trebuie:

(a)	să aibă o componență care să nu pună sub semnul întrebării caracterul său imparțial;

(b)	să aibă competențe adecvate, în cazul în care decid asupra reclamațiilor, pentru a monitoriza și a pune în aplicare în mod eficient respectarea deciziilor lor;

(c)	să își motiveze, în principiu, deciziile.

(6)   Atunci când competențele menționate la alineatele (3) și (4) sunt exercitate exclusiv de către o autoritate administrativă, deciziile trebuie motivate în toate cazurile. În acest caz, se prevăd proceduri prin care exercitarea ilegală sau nejustificată a competențelor autorității administrative sau orice neîndeplinire ilegală sau nejustificată a atribuțiilor poate face obiectul controlului jurisdicțional.

Articolul 6

Prezenta directivă nu exclude controlul voluntar, care poate fi încurajat de statele membre, în ceea ce privește publicitatea înșelătoare sau publicitatea comparativă ilegală, realizat de organisme autonome și nici recurgerea la asemenea organisme de către persoanele sau organizațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) paragraful al doilea, în cazul în care există o procedură în fața unor astfel de organisme, alta decât procedurile judiciare sau administrative prevăzute la articolul menționat.

Articolul 7

Statele membre conferă instanțelor și autorităților administrative competențe care le permit în cadrul procedurilor civile sau administrative prevăzute la articolul 5:

(a)

să solicite persoanei care își face publicitate prezentarea dovezilor privind acuratețea afirmațiilor de fapt conținute în reclamă, în cazul în care, având în vedere interesele legitime ale persoanei care își face publicitate și ale oricărei alte părți implicate în proceduri, o asemenea cerință este întemeiată pe baza împrejurărilor din cazul respectiv și, în cazul publicității comparative, să solicite persoanei care își face publicitate să prezinte aceste dovezi într-o perioadă scurtă de timp și

(b)	să considere afirmațiile de fapt ca fiind inexacte, în cazul în care dovezile solicitate în conformitate cu litera (a) nu sunt prezentate sau sunt considerate insuficiente de către instanță sau autoritatea administrativă.

Articolul 8

(1)   Prezenta directivă nu împiedică statele membre să mențină sau să adopte dispoziții privind asigurarea unei protecții sporite, în privința publicității înșelătoare, a comercianților și a concurenților.

Primul paragraf nu se aplică publicității comparative în ceea ce privește comparația.

(2)   Dispozițiile prezentei directive se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor comunitare privind publicitatea pentru anumite produse și/sau servicii specifice sau restricțiilor sau interdicțiilor privind publicitatea în anumite medii.

(3)   Dispozițiile prezentei directive privind publicitatea comparativă nu obligă statele membre care, în conformitate cu dispozițiile tratatului, mențin sau introduc interdicții de publicitate cu privire la anumite mărfuri sau servicii, fie impuse direct, fie printr-un organism sau organizație responsabilă, conform legislației statului membru, pentru reglementarea exercitării activităților comerciale, industriale, artizanale sau profesionale, să permită publicitatea comparativă cu privire la respectivele mărfuri sau servicii. În cazul în care aceste interdicții se limitează la anumite medii, prezenta directivă se aplică mediilor care nu reprezintă obiectul acestor interdicții.

(4)   Nici o dispoziție a prezentei directive nu împiedică statele membre să mențină sau să introducă, în conformitate cu dispozițiile tratatului, interdicții sau limitări privind utilizarea comparațiilor în publicitatea serviciilor profesionale, fie impuse în mod direct, fie de către un organism sau o organizație responsabilă, în temeiul legislației statelor membre, pentru reglementarea exercitării unei activități profesionale.

Articolul 9

Comisiei îi este comunicat de către statele membre textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.