search


Pratiche sleali 2005/0029 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2005/0029 RO Art. 21 . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


index :


whereas :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 560

 

Articolul 21

Destinatarii

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Strasburg, 11 mai 2005.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. P. BORRELL FONTELLES

Pentru Consiliu

Președintele

N. SCHMIT


(1)  JO C 108, 30.4.2004, p. 81.

(2)  Avizul Parlamentului European din 20 aprilie 2004 (JO C 104 E, 30.4.2004, p. 260), Poziția comună a Consiliului din 15 noiembrie 2004 (JO C 38 E, 15.2.2005, p. 1) Poziția Parlamentului European din 24 februarie 2005 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 12 aprilie 2005.

(3)  JO L 250, 19.9.1984, p. 17, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 23.10.1997, p. 18).

(4)  JO L 144, 4.6.1997, p. 19, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/65/CE (JO L 271, 9.10.2002, p. 16).

(5)  JO L 166, 11.6.1998, p. 51, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/65/CE.

(6)  JO L 271, 9.10.2002, p. 16.

(7)  JO L 201, 31.7.2002, p. 37.

(8)  JO L 171, 7.7.1999, p. 12.

(9)  JO L 149, 11.6.2005, p. 22.”;

(10)  JO L 149, 11.6.2005, p. 22.”;

(11)  JO L 149, 11.6.2005, p. 22.”

(12)  JO L 364, 9.12.2004, p. 1.


ANEXA I

PRACTICI COMERCIALE CONSIDERATE NELOIALE ÎN ORICE SITUAȚIE

Practici comerciale înșelătoare

1.

Comerciantul afirmă că a semnat un cod de conduită pe care în fapt nu l-a semnat.

2.

A afișa un certificat, o marcă de calitate sau un echivalent fără autorizația necesară în acest sens.

3.

A afirma fără un temei real că un cod de conduită este autorizat de un organism public sau de alt tip.

4.

A afirma că un comerciant (inclusiv practicile sale comerciale) sau un produs a fost agreat, aprobat sau autorizat de un organism public sau privat fără un temei real sau fără a îndeplini condițiile necesare pentru agrearea, aprobarea sau autorizarea obținută.

5.

A propune cumpărarea produselor la un preț declarat fără a se menționa că există motive rezonabile pentru care comerciantul poate considera că nu va putea furniza, el însuși sau prin intermediul unui alt comerciant, produsele respective sau produse echivalente la prețul declarat pentru o anumită perioadă și în cantități rezonabile ținând seama de produsul respectiv, de amploarea publicității și de prețul declarat (publicitate-capcană).

6.

A propune cumpărarea produselor la un preț declarat, urmată de:

(a)

refuzul de a prezenta consumatorilor articolul care a făcut obiectul publicității

sau

(b)

refuzul de a prelua comenzi pentru acesta și de a-l livra într-un termen rezonabil

sau

(c)

prezentarea unui eșantion defect

cu intenția de a promova un alt produs (capcană și deturnare).

7.

Declarația falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru un interval de timp foarte scurt sau doar în condiții speciale pentru un interval de timp foarte scurt, pentru a determina decizia imediată a consumatorilor și pentru a-i priva de timpul de gândire necesar și de posibilitatea de a face o alegere în cunoștință de cauză.

8.

Angajamentul de a furniza servicii post-vânzare către consumatorii cu care comerciantul a comunicat anterior tranzacției într-o limbă care nu este o limbă oficială a statului membru în care se află sediul comerciantului și, ulterior, furnizarea serviciului respectiv în altă limbă fără a informa în mod clar consumatorul cu privire la aceasta înainte de inițierea tranzacție.

9.

A declara sau a sugera sub orice formă, fără un temei real, că vânzarea unui anumit produs este legală.

10.

A prezenta drepturile de care consumatorii beneficiază prin lege ca și caracteristică distinctivă a ofertei comerciantului.

11.

A folosi conținutul editorial din mass-media pentru a promova un produs, în cazul în care comerciantul a plătit pentru această promovare, fără a specifica acest lucru prin conținut ori prin imagini sau sunete pe care consumatorul le poate identifica ușor (reportaj publicitar). Dispoziția nu aduce atingere Directivei 89/552/CEE a Consiliului (1).

12.

A face afirmații de facto inexacte cu privire la natura și amploarea riscurilor la care se expune consumatorul referitor la siguranța personală sau a familiei sale în cazul în care nu achiziționează produsul în cauză.

13.

A promova deliberat un produs similar cu produsul unui alt producător astfel încât consumatorulcreadă că produsul promovat provine de la același producător.

14.

A crea, a exploata sau a promova un sistem de împrumut piramidal în cadrul căruia un consumator plătește o cotizație în schimbul posibilității de a primi o parte din sumele provenite în special din cotizațiile pe care le vor plăti noii membri și nu din vânzarea sau consumul produselor.

15.

Comerciantul afirmă că este pe cale să își înceteze activitatea sau să își mute sediul fără a intenționa de fapt acest lucru.

16.

A afirma că un produs poate crește șansele de câștig la jocurile de noroc.

17.

A face afirmația neîntemeiată că un produs tratează boli, disfuncții sau malformații.

18.

A disemina informații de facto inexacte privind condițiile pieței sau posibilitatea de a găsi un produs, incitând astfel consumatorul să achiziționeze produsul respectiv în condiții mai puțin favorabile decât condițiile normale ale pieței.

19.

A afirma în cadrul unei practici comerciale organizarea unui concurs sau posibilitatea câștigării unui premiu fără a acorda premiile specificate sau echivalentul acestora.

20.

A descrie un produs ca „gratuit”, „bonus”, „fără taxe” sau în termeni similari în cazul în care consumatorul trebuie să plătească o sumă în plus față de costurile pe care le implică reacția sa pozitivă la practica comercială și ridicarea sau livrarea articolului.

21.

A include în materialul promoțional o factură sau un document similar de plată astfel încât consumatorul are impresia greșită că a comandat deja produsul comercializat.

22.

A face afirmații false sau a crea impresia că un comerciant nu acționează în scopuri ce se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală sau a se prezenta comerciantului ca și consumator.

23.

A crea impresia falsă că serviciul post-vânzare furnizat pentru un produs este disponibil într-un stat membru altul decât cel în care este cumpărat produsul.

Practici comerciale agresive

24.

A-i da impresia consumatorului că nu poate părăsi sediul fără a încheia un contract.

25.

A efectua vizite personale la domiciliul consumatorului, ignorând solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu reveni, cu excepția cazului în care legislația internă permite acest lucru în vederea îndeplinirii unei obligații contractuale și în măsura în care o permite.

26.

A efectua solicitări repetate și nedorite prin telefon, fax sau e-mail sau alt mijloc de comunicare la distanță, cu excepția cazului în care legislația internă permite acest lucru în vederea îndeplinirii unei obligații contractuale și în măsura în care o permite. Dispoziția nu aduce atingere articolului 10 din Directiva 97/7/CE și Directivelor 95/46/CE (2) și 2002/58/CE.

27.

A obliga un consumator care intenționează să solicite plata daunelor pe baza unei polițe de asigurare să prezinte documente care nu pot fi considerate, în mod rezonabil, relevante pentru valabilitatea cererii de plată a daunelor sau ignorarea sistematică a corespondenței pertinente pentru a-l descuraja pe consumatorul care dorește să își exercite drepturile contractuale.

28.

A include în reclamă îndemnul direct adresat copiilor de a cumpăra produsele promovate sau de a convinge părinții sau alți adulți să le cumpere produsele promovate. Dispoziția nu aduce atingere articolului 16 din Directiva 89/552/CEE privind difuzarea programelor de televiziune.

29.

Comerciantul solicită plata pe loc sau plata ulterioară pentru produsele pe care le furnizează dar pe care consumatorul nu le-a solicitat sau solicită rambursarea sau păstrarea lor, cu excepția produselor de substituție furnizate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 97/7/CE (vânzare nesolicitată).

30.

A afirma explicit că, în cazul în care consumatorul nu cumpără produsul sau serviciul respectiv, comerciantul își poate pierde locul de muncă sau mijoacele de subzistență.

31.

A le crea consumatorilor falsa impresie că au câștigat sau vor câștiga ori că vor câștiga dacă întreprind o anumită acțiune, un premiu sau un alt avantaj similar, în condițiile în care:

fie nu există nici un premiu ori avantaj similar,

fie acțiunea pe care ar trebui să o întreprindă pentru a câștiga premiul sau alt avantaj similar este condiționată de plata unei sume de bani sau de suportarea unui cost.


(1)  Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor dispoziții legale, de reglementare și administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, 17.10.1989, p. 23), directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 202, 30.7.1997, p. 60).

(2)  Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31), directivă astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 (JO L 284, 31.10.2003, p. 1).


ANEXA II

DISPOZIȚII DE DREPT COMUNITAR PRIN CARE SE STABILESC NORME ÎN MATERIE DE PUBLICITATE ȘI COMUNICARE COMERCIALĂ

Articolele 4 și 5 din Directiva 97/7/CE

Articolul 3 din Directiva 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite (1)

Articolul 3 alineatul (3) din Directiva 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecția cumpărătorilor în ceea ce privește anumite aspecte ale contractelor privind cumpărarea dreptului de folosință a bunurilor imobile în regim de indiviziune (2)

Articolul 3 alineatul (4) din Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor (3)

Articolele 86-100 din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (4)

Articolele 5 și 6 din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, în piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (5)

Articolul 1 litera (d) din Directiva 98/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 de modificare a Directivei 87/102/CEE de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind creditul de consum (6)

Articolele 3 și 4 din Directiva 2002/65/CE

Articolul 1 alineatul (9) din Directiva 2001/107/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 ianuarie 2002 de modificare a Directivei 85/611/CEE a Consiliului privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) în vederea reglementării societăților de gestionare și a prospectelor simplificate (7)

Articolele 12 și 13 din Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (8)

Articolul 36 din Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directă de viață (9)

Articolul 19 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (10)

Articolele 31 și 43 din Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viață (11) (a treia directivă privind „asigurarea generală”)

Articolele 5, 7 și 8 din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare (12)


(1)  JO L 158, 23.6.1990, p. 59.

(2)  JO L 280, 29.10.1994, p. 83.

(3)  JO L 80, 18.3.1998, p. 27.

(4)  JO L 311, 28.11.2001, p. 67, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2004/27/CE (JO L 136, 30.4.2004. p. 34).

(5)  JO L 178, 17.7.2000, p. 1.

(6)  JO L 101, 1.4.1998, p. 17.

(7)  JO L 41, 13.2.2002, p. 20.

(8)  JO L 9, 15.1.2003, p. 3.

(9)  JO L 345, 19.12.2002, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/66/CE a Consiliului (JO L 168, 1.5.2004, p. 35).

(10)  JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

(11)  JO L 228, 11.8.1992, p. 1, directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1).

(12)  JO L 345, 31.12.2003, p. 64.


whereas









keyboard_arrow_down