search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'suspectează' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index suspectează:


whereas suspectează:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 539

 

Articolul 18

Notificarea suspiciunilor de infracțiuni

(1)   În cazul în care un furnizor de servicii de găzduire ia cunoștință de o informație care creează suspiciunea că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc o infracțiune care implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței uneia sau mai multor persoane, furnizorul informează cu promptitudine autoritățile de aplicare a legii sau autoritățile judiciare ale statului membru sau ale statelor membre în cauză cu privire la suspiciunea sa și furnizează toate informațiile relevante disponibile.

(2)   În cazul în care nu poate identifica cu un grad rezonabil de certitudine statul membru în cauză, furnizorul serviciilor de găzduire informează autoritățile de aplicare a legii din statul membru în care își are reședința sau este stabilit reprezentantul său legal ori informează Europolul sau ambele instituții.

În sensul prezentului articol, statul membru în cauză este statul membru în care se suspectează că a avut loc, are loc sau este probabil să aibă loc infracțiunea ori statul membru în care își are reședința sau în care se află infractorul prezumat ori statul membru în care își are reședința sau în care se află victima infracțiunii prezumate.

SECȚIUNEA 3

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online

Articolul 58

Cooperarea transfrontalieră dintre coordonatorii serviciilor digitale

(1)   Cu excepția cazului în care Comisia a inițiat o investigație pentru aceeași presupusă încălcare, în cazul în care un coordonator al serviciilor digitale din țara de destinație are motive să suspecteze că un furnizor al unui serviciu intermediar a săvârșit o încălcare a prezentului regulament care îi afectează în mod negativ pe destinatarii serviciului din statul membru al coordonatorului serviciilor digitale, acesta îi poate solicita coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire să analizeze chestiunea și să ia măsurile de investigare și de asigurare a respectării normelor necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

(2)   Cu excepția cazului în care Comisia a inițiat o investigație pentru aceeași presupusă încălcare, la cererea a cel puțin trei coordonatori ai serviciilor digitale din țările de destinație, care au motive să suspecteze că un furnizor specific de servicii intermediare a săvârșit o încălcare a prezentului regulament care îi afectează în mod negativ pe destinatarii serviciului din statul lor membru, comitetul poate solicita coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire să analizeze chestiunea și să ia măsurile de investigare și de asigurare a respectării normelor necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

(3)   Solicitarea formulată în temeiul alineatului (1) sau (2) se motivează în mod corespunzător și indică cel puțin:

(a)

punctul de contact al furnizorului de servicii intermediare în cauză, prevăzut la articolul 11;

(b)

o descriere a faptelor relevante, a dispozițiilor vizate din prezentul regulament și a motivelor pentru care coordonatorul serviciilor digitale care a transmis solicitarea sau comitetul suspectează că furnizorul a încălcat prezentul regulament, inclusiv descrierea efectelor negative ale presupusei încălcări;

(c)

orice alte informații pe care coordonatorul serviciilor digitale care a transmis solicitarea sau comitetul le consideră relevante, inclusiv, după caz, informații colectate din proprie inițiativă sau sugestii privind măsuri specifice de investigare sau de asigurare a respectării legii care trebuie luate, inclusiv măsuri provizorii.

(4)   Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire ține seama în cea mai mare măsură posibilă de solicitarea sau recomandarea formulată în temeiul alineatului (1) sau (2) de la prezentul articol. În cazul în care consideră că nu dispune de suficiente informații pentru a da curs solicitării și are motive să considere că coordonatorul serviciilor digitale care a trimis solicitarea sau comitetul ar putea furniza informații suplimentare, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire poate fie să solicite aceste informații în conformitate cu articolul 57, fie, ca alternativă, să inițieze o investigație comună în temeiul articolului 60 alineatul (1) în care să fie implicat cel puțin coordonatorul serviciilor digitale solicitant. Termenul prevăzut la alineatul (5) de la prezentul articol se suspendă până la furnizarea informațiilor suplimentare respective sau până la refuzarea invitației de a participa la investigația comună.

(5)   Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire transmite coordonatorului serviciilor digitale care a transmis solicitarea și comitetului, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în decurs de cel mult două luni de la primirea solicitării în temeiul alineatului (1) sau (2), evaluarea cu privire la încălcarea suspectată, însoțită de o explicație privind eventualele măsuri de investigare sau de asigurare a respectării normelor luate sau avute în vedere în legătură cu evaluarea respectivă în scopul de a asigura respectarea prezentului regulament.

Articolul 65

Asigurarea respectării obligațiilor furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari

(1)   În scopul de a investiga respectarea de către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, Comisia poate exercita competențele de investigare prevăzute în prezenta secțiune chiar înainte de a iniția proceduri în temeiul articolului 66 alineatul (2). Comisia poate exercita competențele respective din proprie inițiativă sau în urma unei cereri formulate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol.

(2)   În cazul în care un coordonator al serviciilor digitale are motive să suspecteze că un furnizor al unei platformei online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare a încălcat dispozițiile capitolului III secțiunea 5 sau a încălcat în mod sistemic oricare dintre dispozițiile prezentului regulament, afectându-i în mod grav pe destinatarii serviciului din statul său membru, acesta poate transmite Comisiei, prin sistemul de schimb de informații menționat la articolul 85, o solicitare de analizare a chestiunii.

(3)   Solicitarea formulată în temeiul alineatului (2) se motivează în mod corespunzător și indică cel puțin:

(a)

punctul de contact al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, prevăzut la articolul 11;

(b)

o descriere a faptelor relevante, a dispozițiilor vizate din prezentul regulament și a motivelor pentru care coordonatorul serviciilor digitale care a transmis solicitarea suspectează că furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză a încălcat prezentul regulament, inclusiv o descriere a faptelor care demonstrează caracterul sistemic al presupusei încălcări;

(c)

orice alte informații pe care coordonatorul serviciilor digitale care a transmis solicitarea le consideră relevante, inclusiv, după caz, informații colectate din proprie inițiativă.

Articolul 66

Inițierea procedurilor de către Comisie și cooperarea în cadrul investigației

(1)   Comisia poate iniția proceduri în vederea eventualei adoptări a unor decizii în temeiul articolelor 73 și 74 cu privire la comportamentul în cauză al furnizorului platformei online foarte mari sau motorului de căutare online foarte mare pe care Comisia îl suspectează că a încălcat oricare dintre dispozițiile prezentului regulament.

(2)   În cazul în care decide să inițieze proceduri în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, Comisia transmite o notificare în acest sens tuturor coordonatorilor serviciilor digitale și comitetului prin intermediul sistemului de schimb de informații menționat la articolul 85, precum și furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză.

Coordonatorii serviciilor digitale transmit Comisiei, fără întârzieri nejustificate după ce au fost informați cu privire la inițierea procedurilor, orice informații pe care le dețin cu privire la încălcarea în cauză.

Inițierea procedurilor în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol de către Comisie degrevează coordonatorul serviciilor digitale sau orice autoritate competentă, după caz, de competența sa de a supraveghea și de a asigura respectarea normelor prevăzute în prezentul regulament în temeiul articolului 56 alineatul (4).

(3)   În exercitarea competențelor sale de investigare în temeiul prezentului regulament, Comisia poate solicita sprijinul individual sau comun al oricărui coordonator al serviciilor digitale vizat de presupusa încălcare, inclusiv al coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire. Coordonatorii serviciilor digitale care au primit o astfel de solicitare și, în cazul în care este implicată de coordonatorul serviciilor digitale, orice altă autoritate competentă cooperează în mod loial și în timp util cu Comisia și au dreptul de a-și exercita competențele de investigare menționate la articolul 51 alineatul (1) în ceea ce privește furnizorul de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în cauză, în legătură cu informațiile, persoanele și sediile situate pe teritoriul statului lor membru și în conformitate cu solicitarea.

(4)   Comisia furnizează coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și comitetului toate informațiile relevante cu privire la exercitarea competențelor menționate la articolele 67-72 și la constatările sale preliminare menționate la articolul 79 alineatul (1). Comitetul transmite Comisiei opinia sa cu privire la constatările preliminare respective în termenul stabilit în temeiul articolului 79 alineatul (2). În decizia sa, Comisia ține seama în cea mai mare măsură posibilă de orice opinie a comitetului.

Articolul 69

Competența de a efectua inspecții

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate efectua toate inspecțiile necesare în incintele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori ale altei persoane menționate la articolul 67 alineatul (1).

(2)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție sunt împuterniciți:

(a)

să intre în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, ori al celeilalte persoane în cauză;

(b)

să examineze registrele și alte documente legate de prestarea serviciului în cauză, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

(c)

să ridice sau să obțină, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau alte evidențe;

(d)

să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite;

(e)

să sigileze orice incinte utilizate în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori a celeilalte persoane în cauză, precum și registrele sau alte documente, pe perioada și în măsura în care este necesar pentru inspecție;

(f)

să solicite oricărui reprezentant sau membru al personalului furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori al celeilalte persoane în cauză explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

(g)

să adreseze întrebări oricărui astfel de reprezentant sau membru al personalului cu privire la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile.

(3)   Inspecțiile pot fi efectuate, de asemenea, cu asistență din partea auditorilor sau a experților numiți de Comisie în temeiul articolului 72 alineatul (2), precum și din partea coordonatorului serviciilor digitale sau a altor autorități naționale competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția.

(4)   În cazul în care registrele și celelalte evidențe solicitate privind furnizarea serviciului vizat sunt incomplete sau în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol sunt incorecte, incomplete sau care induc în eroare, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise care precizează obiectul și scopul inspecției și sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76. În timp util înainte de inspecție, Comisia informează coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția cu privire la inspecție.

(5)   În cursul inspecțiilor, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie, auditorii și experții desemnați de Comisie, precum și coordonatorul serviciilor digitale sau alte autorități competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția pot să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să furnizeze explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și desfășurarea activităților sale și să adreseze întrebări personalului-cheie.

(6)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană fizică sau juridică în cauză are obligația de a se supune unei inspecții dispuse printr-o decizie a Comisiei. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care aceasta începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia se consultă cu coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția înainte de a lua decizia respectivă.

(7)   Funcționarii coordonatorului serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, precum și alte persoane autorizate sau desemnate de coordonator asistă în mod activ, la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale sau a Comisiei, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie în legătură cu inspecția. În acest scop, aceștia dispun de competențele enumerate la alineatul (2).

(8)   În cazul în care funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie constată că furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană în cauză se opune unei inspecții dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, la cererea respectivilor funcționari sau a celorlalte persoane care îi însoțesc și în conformitate cu dreptul intern al statului membru, le acordă asistența necesară, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern respectiv, prin măsuri coercitive luate de o autoritate competentă de aplicare a legii, astfel încât să le permită să efectueze inspecția.

(9)   În cazul în care asistența prevăzută la alineatul (8) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare naționale în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, o astfel de autorizare este solicitată de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru respectiv la cererea funcționarilor și a celorlalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie. O astfel de autorizare poate fi solicitată și în mod preventiv.

(10)   În cazul în care se solicită autorizarea menționată la alineatul (9), autoritatea judiciară națională sesizată verifică dacă decizia Comisiei prin care se dispune inspecția este autentică și se asigură că măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Atunci când efectuează o astfel de verificare, autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul coordonatorilor serviciilor digitale din statul membru în cauză, explicații detaliate, în special cu privire la motivele pentru care Comisia suspectează o încălcare a prezentului regulament, precum și cu privire la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, ori a celeilalte persoane vizate. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu poate pune la îndoială necesitatea inspecției și nici nu poate solicita informații din dosarul Comisiei. Controlul legalității deciziei Comisiei se exercită doar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.


whereas









keyboard_arrow_down