search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'practici' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index practici:

    CAPITOLUL I
    DISPOZIȚII GENERALE

    CAPITOLUL II
    RĂSPUNDEREA FURNIZORILOR DE SERVICII INTERMEDIARE

    CAPITOLUL III
    OBLIGAȚII DE DILIGENȚĂ PENTRU UN MEDIU ONLINE TRANSPARENT ȘI SIGUR

    SECȚIUNEA 1
    Dispoziții aplicabile tuturor furnizorilor de servicii intermediare

    SECȚIUNEA 2
    Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de servicii de găzduire, inclusiv platformelor online

    SECȚIUNEA 3
    Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online
  • 1 Articolul 21 Soluționarea extrajudiciară a litigiilor
  • 1 Articolul 23 Măsuri și protecție împotriva utilizării abuzive
  • 2 Articolul 25 Proiectarea și organizarea interfețelor online

  • SECȚIUNEA 4
    Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții

    SECȚIUNEA 5
    Obligații suplimentare impuse furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în vederea gestionării riscurilor sistemice
  • 1 Articolul 34 Evaluarea riscurilor
  • 2 Articolul 35 Atenuarea riscurilor

  • SECȚIUNEA 6
    Alte dispoziții privind obligațiile de diligență

    CAPITOLUL IV
    PUNERE ÎN APLICARE, COOPERARE, SANCȚIUNI ȘI ASIGURAREA RESPECTĂRII

    SECȚIUNEA 1
    Autoritățile competente și coordonatorii naționali ai serviciilor digitale

    SECȚIUNEA 2
    Competențe, investigații coordonate și mecanisme de asigurare a coerenței

    SECȚIUNEA 3
    Comitetul european pentru servicii digitale

    SECȚIUNEA 4
    Supraveghere, investigare, asigurarea respectării normelor și monitorizare în ceea ce privește furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari
  • 1 Articolul 69 Competența de a efectua inspecții

  • SECȚIUNEA 5
    Dispoziții comune privind asigurarea respectării normelor

    SECȚIUNEA 6
    Acte delegate și acte de punere în aplicare

    CAPITOLUL V
    DISPOZIȚII FINALE


whereas practici:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1188

 

Articolul 21

Soluționarea extrajudiciară a litigiilor

(1)   Destinatarii serviciului, inclusiv persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări, cărora li se adresează deciziile menționate la articolul 20 alineatul (1) au dreptul de a opta pentru orice organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor care a fost certificat în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în vederea soluționării litigiilor legate de deciziile respective, inclusiv a plângerilor care nu au fost soluționate prin intermediul sistemului intern de soluționare a plângerilor menționat la articolul respectiv.

Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile cu privire la posibilitatea destinatarilor serviciului de a apela la soluționarea extrajudiciară a litigiilor, astfel cum se menționează la primul paragraf, sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului destinatarului serviciului în cauză de a iniția, în orice etapă, proceduri pentru a contesta deciziile respective ale furnizorilor de platforme online în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu dreptul aplicabil.

(2)   Ambele părți colaborează cu bună credință cu organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor selectat, în vederea soluționării litigiului.

Furnizorii de platforme online pot refuza să colaboreze cu un astfel de organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor dacă a fost deja soluționat un litigiu privind aceleași informații și aceleași motive de presupusă ilegalitate sau incompatibilitate a conținutului.

Organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu are competența de a le impune părților o soluție obligatorie cu privire la litigiu.

(3)   Coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor certifică respectivul organism, pentru o perioadă de maximum cinci ani, care poate fi reînnoită, la cererea organismului în cauză, dacă organismul a demonstrat că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

este imparțial și independent, inclusiv din punct de vedere financiar, de furnizorii de platforme online și de destinatarii serviciului furnizat de furnizorii de platformele online, inclusiv de persoanele fizice sau entitățile care au transmis notificări;

(b)

dispune de cunoștințele de specialitate necesare în ceea ce privește chestiunile apărute în unul sau mai multe domenii specifice ale conținutului ilegal sau în ceea ce privește aplicarea și asigurarea respectării condițiilor generale de utilizare ale uneia sau mai multor tipuri de platforme online, permițând organismului să contribuie în mod eficace la soluționarea unui litigiu;

(c)

membrii săi sunt remunerați într-o manieră care nu are legătură cu rezultatul procedurii;

(d)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură este ușor accesibil prin intermediul tehnologiei comunicațiilor electronice și oferă posibilitatea de a iniția soluționarea litigiilor și de a transmite online documentele justificative necesare;

(e)

are capacitatea de a soluționa litigiul într-un mod rapid, eficace și eficient din punctul de vedere al costurilor și în cel puțin una dintre limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii;

(f)

procesul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care îl asigură se derulează în conformitate cu norme de procedură clare și echitabile, ușor accesibile publicului și care sunt conforme cu dreptul aplicabil, inclusiv cu prezentul articol.

Coordonatorul serviciilor digitale menționează în certificat, după caz:

(a)

aspectele specifice la care se referă expertiza organismului, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b); și

(b)

limba sau limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii în care organismul poate să soluționeze litigii, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (e).

(4)   Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor raportează anual cu privire la funcționarea lor coordonatorului serviciilor digitale care le-a certificat, specificând cel puțin numărul de litigii pe care le-au primit, informațiile cu privire la rezultatele litigiilor respective, durata medie de soluționare a acestora și eventualele deficiențe sau dificultăți întâmpinate. Acestea furnizează informații suplimentare la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale.

Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc, o dată la doi ani, un raport privind funcționarea organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat. În special, raportul respectiv:

(a)

enumeră numărul de litigii pe care le-a primit anual fiecare organism certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor;

(b)

indică rezultatele procedurilor inițiate în fața organismelor respective și durata medie de soluționare a litigiilor;

(c)

identifică și explică eventualele deficiențe sau dificultăți sistematice sau sectoriale întâlnite în legătură cu funcționarea organismelor respective;

(d)

identifică cele mai bune practici privind funcționarea organismelor respective;

(e)

conține recomandări cu privire la modul de îmbunătățire a funcționării organismelor respective, după caz.

Organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor pun la dispoziția părților soluția lor într-un termen rezonabil și nu mai târziu de 90 de zile calendaristice de la primirea plângerii. În cazul unor litigii extrem de complexe, organismul certificat de soluționare extrajudiciară a litigiilor poate, la libera sa alegere, să prelungească termenul de 90 de zile calendaristice cu un termen suplimentar de cel mult 90 de zile, durata totală maximă neputând depăși 180 de zile.

(5)   În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză destinatarului serviciului, inclusiv persoanei fizice sau entității care a transmis o notificare, furnizorul platformei online suportă toate taxele facturate de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor și rambursează destinatarului respectiv, inclusiv persoanei fizice sau entității, orice alte cheltuieli rezonabile pe care acesta le-a suportat în legătură cu soluționarea litigiului. În cazul în care organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor dă câștig de cauză furnizorului platformei online, destinatarul serviciului, inclusiv persoana fizică sau entitatea, nu are obligația să ramburseze eventualele taxe sau alte cheltuieli pe care le-a suportat sau pe care trebuie să le suporte furnizorul platformei online în legătură cu soluționarea litigiului, cu excepția cazului în care organismul constată că destinatarul respectiv a acționat în mod vădit cu rea-credință.

Taxele percepute furnizorilor de platforme online de organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor pentru soluționarea litigiului trebuie să fie rezonabile și, în orice caz, nu pot depăși costurile care incumbă organismului respectiv. Soluționarea litigiilor trebuie să fie gratuită sau să aibă o contravaloare simbolică pentru destinatarii serviciului.

Înainte de inițierea procedurii de soluționare a litigiilor, organismele certificate de soluționare extrajudiciară a litigiilor aduc la cunoștința destinatarului serviciului, inclusiv a persoanelor fizice sau a entităților care au transmis o notificare, și furnizorului platformei online în cauză taxele sau mecanismele utilizate pentru stabilirea taxelor.

(6)   Statele membre pot institui organisme extrajudiciare de soluționare a litigiilor în sensul alineatului (1) sau pot sprijini activitățile unora sau ale tuturor organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3).

Statele membre se asigură că niciuna dintre activitățile lor desfășurate în temeiul primului paragraf nu afectează capacitatea coordonatorilor serviciilor digitale de a certifica organismele în cauză în conformitate cu alineatul (3).

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a certificat un organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor revocă respectiva certificare dacă, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, stabilește că organismul de soluționare extrajudiciară a litigiilor nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (3). Înainte de a revoca certificarea respectivă, coordonatorul serviciilor digitale oferă organismului respectiv posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca certificarea organismului de soluționare extrajudiciară a litigiilor.

(8)   Coordonatorii serviciilor digitale notifică Comisiei organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor pe care le-au certificat în conformitate cu alineatul (3), inclusiv, după caz, mențiunile indicate la al doilea paragraf de la alineatul respectiv, precum și organismele de soluționare extrajudiciară a litigiilor a căror certificare a fost revocată. Comisia publică o listă a organismelor respective, inclusiv a mențiunilor respective, pe un site web special ușor accesibil și actualizează lista.

(9)   Prezentul articol nu aduce atingere Directivei 2013/11/UE și nici procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor și entităților pentru consumatori instituite în temeiul directivei respective.

Articolul 23

Măsuri și protecție împotriva utilizării abuzive

(1)   Furnizorii de platforme online suspendă, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, furnizarea serviciilor lor către destinatarii serviciului care furnizează frecvent conținut care este în mod vădit ilegal.

(2)   Furnizorii de platforme online suspendă, pe o perioadă rezonabilă de timp și după ce au emis în prealabil un avertisment, prelucrarea notificărilor și a plângerilor transmise prin intermediul mecanismelor de notificare și de acțiune și al sistemelor interne de soluționare a plângerilor menționate la articolul 16 și, respectiv, la articolul 20, de către persoanele fizice sau entitățile ori de către reclamanții care transmit frecvent notificări sau plângeri care sunt în mod vădit nefondate.

(3)   Atunci când decid cu privire la suspendare, furnizorii de platforme online evaluează, de la caz la caz și în timp util, cu diligență și obiectiv, dacă un destinatar al serviciului, o persoană fizică, o entitate sau un reclamant întreprinde practicile de utilizare abuzivă menționate la alineatele (1) și (2), ținând seama de toate faptele și circumstanțele relevante care rezultă din informațiile aflate la dispoziția furnizorului platformei online. Circumstanțele respective includ cel puțin următoarele:

(a)

numărul absolut de elemente de conținut vădit ilegal sau de notificări ori plângeri vădit nefondate, transmise într-un anumit interval de timp;

(b)

proporția relativă a numărului respectiv în raport cu numărul total de informații furnizate sau de notificări transmise într-un anumit interval de timp;

(c)

gravitatea utilizărilor abuzive, inclusiv natura conținutului ilegal, și a consecințelor acestora;

(d)

în cazul în care poate fi identificată, intenția destinatarului serviciului, a persoanei fizice, a entității sau a reclamantului.

(4)   Furnizorii de platforme online stabilesc, în mod clar și detaliat, în condițiile lor generale de utilizare, politica lor în ceea ce privește utilizarea abuzivă menționată la alineatele (1) și (2) și dau exemple privind faptele și circumstanțele pe care le iau în considerare atunci când evaluează dacă anumite comportamente constituie utilizare abuzivă și durata suspendării.

Articolul 25

Proiectarea și organizarea interfețelor online

(1)   Furnizorii de platforme online nu își proiectează, nu își organizează și nu își exploatează interfețele online într-un mod care induce în eroare sau manipulează destinatarii serviciilor lor, ori într-un mod care denaturează semnificativ ori afectează semnificativ în alt mod capacitatea destinatarilor serviciului lor de a lua decizii libere și în cunoștință de cauză.

(2)   Interdicția stabilită la alineatul (1) nu se aplică practicilor reglementate de Directiva 2005/29/CE sau de Regulamentul (UE) 2016/679.

(3)   Comisia poate emite orientări privind aplicarea alineatului (1) unor practici specifice, în special:

(a)

evidențierea anumitor opțiuni atunci când se solicită o decizie din partea destinatarului serviciului;

(b)

solicitarea repetată ca destinatarul serviciului să facă o alegere în cazul în care alegerea respectivă a fost deja făcută, în special prin prezentarea unor ferestre pop-up care interferează cu experiența utilizatorului;

(c)

îngreunarea procedurii de încetare a unui serviciu comparativ cu abonarea la acesta.

Articolul 34

Evaluarea riscurilor

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari identifică, analizează și evaluează cu diligență orice riscuri sistemice din cadrul Uniunii care sunt cauzate de proiectarea sau de funcționarea serviciilor lor și a sistemelor lor aferente, inclusiv a sistemelor algoritmice, sau de utilizarea serviciilor lor.

Aceștia efectuează evaluări ale riscurilor până la data aplicării menționate la articolul 33 alineatul (6) al doilea paragraf și, ulterior, cel puțin o dată pe an și, în orice caz, înainte de implementarea funcțiilor care este probabil să aibă un impact critic asupra riscurilor identificate în temeiul prezentului articol. Respectiva evaluare a riscurilor trebuie să fie specifică serviciilor lor și proporțională în raport cu riscurile sistemice, ținând seama de gravitatea și probabilitatea acestora, și include următoarele riscuri sistemice:

(a)

diseminarea de conținut ilegal prin intermediul serviciilor lor;

(b)

orice efecte negative reale sau previzibile asupra exercitării drepturilor fundamentale, în special în ce privește drepturile fundamentale la demnitatea umană, consacrat la articolul 1 din Cartă, respectarea vieții private și de familie, consacrat la articolul 7 din Cartă, protecția datelor cu caracter personal, consacrat la articolul 8 din Cartă, libertatea de exprimare și de informare, inclusiv libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă, consacrată la articolul 11 din Cartă, interzicerea discriminării, consacrată la articolul 21 din Cartă, respectarea drepturilor copilului, consacrate la articolul 24 din Cartă, și un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, consacrat la articolul 38 din Cartă;

(c)

orice efecte negative reale sau previzibile asupra discursului civic și a proceselor electorale, precum și a siguranței publice;

(d)

orice efecte negative reale sau previzibile în ceea ce privește violența bazată pe gen, protecția sănătății publice și a minorilor și consecințele negative grave asupra bunăstării fizice și mentale a persoanei.

(2)   Atunci când efectuează evaluări ale riscurilor, furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari iau în considerare, în special, dacă și în ce mod oricare dintre riscurile sistemice menționate la alineatul (1) sunt influențate de următorii factori:

(a)

proiectarea sistemelor lor de recomandare și a oricărui alt sistem algoritmic relevant;

(b)

sistemele lor de moderare a conținutului;

(c)

condițiile generale de utilizare și asigurarea respectării lor;

(d)

sistemele lor de selectare și de prezentare a comunicărilor cu caracter publicitar;

(e)

practicile furnizorului în materie de date.

Evaluările analizează, de asemenea, dacă și în ce mod riscurile la care se face referire la alineatul (1) sunt influențate de manipularea intenționată a serviciului lor, inclusiv prin utilizarea neautentică sau exploatarea automatizată a serviciului, precum și de amplificarea și diseminarea potențial rapidă și pe scară largă a conținutului ilegal și a informațiilor incompatibile cu condițiile lor generale de utilizare.

Evaluarea ține seama de aspectele regionale sau lingvistice specifice, inclusiv atunci când acestea sunt specifice unui stat membru.

(3)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari păstrează documentele justificative ale evaluărilor riscurilor timp de cel puțin trei ani de la efectuarea evaluărilor riscurilor și, la cerere, le comunică Comisiei și coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire.

Articolul 35

Atenuarea riscurilor

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari instituie măsuri de atenuare rezonabile, proporționale și eficace, adaptate la riscurile sistemice specifice identificate în temeiul articolului 34, acordând o atenție deosebită impactului măsurilor respective asupra drepturilor fundamentale. Astfel de măsuri pot include, după caz:

(a)

adaptarea proiectării, a caracteristicilor sau a funcționării serviciilor lor, inclusiv a interfețelor lor online;

(b)

adaptarea condițiilor lor generale de utilizare și asigurarea respectării acestora;

(c)

adaptarea proceselor de moderare a conținutului, inclusiv a vitezei și a calității prelucrării notificărilor legate de tipuri specifice de conținut ilegal și, după caz, eliminarea rapidă a conținutului notificat sau blocarea accesului la acesta, în special în ceea ce privește discursurile ilegale de incitare la ură sau violența cibernetică, precum și adaptarea oricăror procese decizionale relevante și a resurselor dedicate moderării conținutului;

(d)

testarea și adaptarea sistemelor lor algoritmice, inclusiv a sistemelor lor de recomandare;

(e)

adaptarea sistemelor lor de publicitate și adoptarea unor măsuri specifice menite să limiteze sau să ajusteze prezentarea comunicărilor cu caracter publicitar asociate serviciului pe care îl furnizează;

(f)

consolidarea proceselor interne, a resurselor, a testării, a documentării sau a supravegherii oricăreia dintre activitățile lor, în special în ceea ce privește detectarea riscurilor sistemice;

(g)

inițierea sau ajustarea cooperării cu notificatorii de încredere în conformitate cu articolul 22 și punerea în aplicare a deciziilor organismelor de soluționare extrajudiciară a litigiilor în temeiul articolului 21;

(h)

inițierea sau ajustarea cooperării cu alți furnizori de platforme online sau de motoare de căutare online prin intermediul codurilor de conduită și al protocoalelor pentru situații de criză menționate la articolul 45 și, respectiv, la articolul 48;

(i)

adoptarea de măsuri de sensibilizare și adaptarea interfeței lor online pentru a furniza mai multe informații destinatarilor serviciului;

(j)

adoptarea de măsuri specifice pentru a proteja drepturile copilului, inclusiv instrumente de verificare a vârstei și de control parental sau instrumente menite să ajute minorii să semnaleze abuzuri sau să obțină sprijin, după caz;

(k)

asigurarea faptului că o informație, care poate lua forma unei imagini generate sau manipulate ori a unui conținut audio sau video generat sau manipulat care seamănă în mod considerabil cu persoane, obiecte, locuri sau alte entități ori evenimente existente și care, în mod fals, pare a fi autentică sau adevărată, poate fi distinsă prin marcaje vizibile atunci când este prezentată pe interfețele lor online și, în plus, punerea la dispoziție a unei funcții ușor de utilizat care să permită destinatarilor serviciului să indice astfel de informații.

(2)   Comitetul, în cooperare cu Comisia, publică rapoarte cuprinzătoare, o dată pe an. Rapoartele includ următoarele:

(a)

identificarea și evaluarea celor mai importante și recurente riscuri sistemice raportate de furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari sau identificate prin alte surse de informații, în special cele prevăzute în conformitate cu articolele 39, 40 și 42;

(b)

cele mai bune practici pentru furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în vederea atenuării riscurilor sistemice identificate.

Rapoartele respective prezintă riscurile sistemice defalcate în funcție de fiecare stat membru în care au fost identificate acestea și pentru Uniune per ansamblu, după caz.

(3)   Comisia, în cooperare cu coordonatorii serviciilor digitale, poate emite orientări privind aplicarea alineatului (1) în ceea ce privește riscurile specifice, mai ales pentru a prezenta cele mai bune practici și a recomanda posibile măsuri, ținând seama în mod corespunzător de posibilele consecințe ale măsurilor asupra drepturilor fundamentale consacrate în Cartă ale tuturor părților implicate. Atunci când elaborează orientările respective, Comisia organizează consultări publice.

Articolul 69

Competența de a efectua inspecții

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate efectua toate inspecțiile necesare în incintele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori ale altei persoane menționate la articolul 67 alineatul (1).

(2)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție sunt împuterniciți:

(a)

să intre în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, ori al celeilalte persoane în cauză;

(b)

să examineze registrele și alte documente legate de prestarea serviciului în cauză, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

(c)

să ridice sau să obțină, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau alte evidențe;

(d)

să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite;

(e)

să sigileze orice incinte utilizate în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori a celeilalte persoane în cauză, precum și registrele sau alte documente, pe perioada și în măsura în care este necesar pentru inspecție;

(f)

să solicite oricărui reprezentant sau membru al personalului furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori al celeilalte persoane în cauză explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

(g)

să adreseze întrebări oricărui astfel de reprezentant sau membru al personalului cu privire la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile.

(3)   Inspecțiile pot fi efectuate, de asemenea, cu asistență din partea auditorilor sau a experților numiți de Comisie în temeiul articolului 72 alineatul (2), precum și din partea coordonatorului serviciilor digitale sau a altor autorități naționale competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția.

(4)   În cazul în care registrele și celelalte evidențe solicitate privind furnizarea serviciului vizat sunt incomplete sau în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol sunt incorecte, incomplete sau care induc în eroare, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise care precizează obiectul și scopul inspecției și sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76. În timp util înainte de inspecție, Comisia informează coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția cu privire la inspecție.

(5)   În cursul inspecțiilor, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie, auditorii și experții desemnați de Comisie, precum și coordonatorul serviciilor digitale sau alte autorități competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția pot să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să furnizeze explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și desfășurarea activităților sale și să adreseze întrebări personalului-cheie.

(6)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană fizică sau juridică în cauză are obligația de a se supune unei inspecții dispuse printr-o decizie a Comisiei. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care aceasta începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia se consultă cu coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția înainte de a lua decizia respectivă.

(7)   Funcționarii coordonatorului serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, precum și alte persoane autorizate sau desemnate de coordonator asistă în mod activ, la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale sau a Comisiei, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie în legătură cu inspecția. În acest scop, aceștia dispun de competențele enumerate la alineatul (2).

(8)   În cazul în care funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie constată că furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană în cauză se opune unei inspecții dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, la cererea respectivilor funcționari sau a celorlalte persoane care îi însoțesc și în conformitate cu dreptul intern al statului membru, le acordă asistența necesară, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern respectiv, prin măsuri coercitive luate de o autoritate competentă de aplicare a legii, astfel încât să le permită să efectueze inspecția.

(9)   În cazul în care asistența prevăzută la alineatul (8) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare naționale în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, o astfel de autorizare este solicitată de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru respectiv la cererea funcționarilor și a celorlalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie. O astfel de autorizare poate fi solicitată și în mod preventiv.

(10)   În cazul în care se solicită autorizarea menționată la alineatul (9), autoritatea judiciară națională sesizată verifică dacă decizia Comisiei prin care se dispune inspecția este autentică și se asigură că măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Atunci când efectuează o astfel de verificare, autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul coordonatorilor serviciilor digitale din statul membru în cauză, explicații detaliate, în special cu privire la motivele pentru care Comisia suspectează o încălcare a prezentului regulament, precum și cu privire la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, ori a celeilalte persoane vizate. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu poate pune la îndoială necesitatea inspecției și nici nu poate solicita informații din dosarul Comisiei. Controlul legalității deciziei Comisiei se exercită doar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul 93

Intrare în vigoare și aplicare

(1)   Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   Prezentul regulament se aplică de la 17 februarie 2024.

Cu toate acestea, articolul 24 alineatele (2), (3) și (6), articolul 33 alineatele (3)-(6), articolul 37 alineatul (7), articolul 40 alineatul (13), articolul 43 și secțiunile 4, 5 și 6 din capitolul IV se aplică de la 16 noiembrie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 19 octombrie 2022.

Pentru Parlamentul European

Președinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Președintele

M. BEK


(1)  JO C 286, 16.7.2021, p. 70.

(2)  JO C 440, 29.10.2021, p. 67.

(3)  Poziția Parlamentului European din 5 iulie 2022 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie 2022.

(4)  Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (Directiva privind comerțul electronic) (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).

(5)  Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 241, 17.9.2015, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).

(7)  Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, 15.4.2010, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) 2019/1148 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind comercializarea și utilizarea precursorilor de explozivi, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 98/2013 (JO L 186, 11.7.2019, p. 1).

(9)  Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (JO L 186, 11.7.2019, p. 57).

(10)  Regulamentul (UE) 2021/784 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind prevenirea diseminării conținutului online cu caracter terorist (JO L 172, 17.5.2021, p. 79).

(11)  Regulamentul (UE) 2021/1232 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iulie 2021 privind o derogare temporară de la anumite dispoziții ale Directivei 2002/58/CE în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor de către furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și a altor date în scopul combaterii abuzului sexual online asupra copiilor (JO L 274, 30.7.2021, p. 41).

(12)  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(13)  Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 (JO L 345, 27.12.2017, p. 1).

(14)  Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO L 169, 25.6.2019, p. 1).

(15)  Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 decembrie 2001 privind siguranța generală a produselor (JO L 11, 15.1.2002, p. 4).

(16)  Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).

(17)  Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 304, 22.11.2011, p. 64).

(18)  Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și a Directivei 2009/22/CE (JO L 165, 18.6.2013, p. 63).

(19)  Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, 21.4.1993, p. 29).

(20)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(21)  Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, 22.6.2001, p. 10).

(22)  Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, 30.4.2004, p. 45).

(23)  Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (JO L 130, 17.5.2019, p. 92).

(24)  Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (JO L 321, 17.12.2018, p. 36).

(25)  Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(26)  Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului (JO L 335, 17.12.2011, p. 1).

(27)  Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1).

(28)  Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6).

(29)  Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (JO L 135, 24.5.2016, p. 53).

(30)  Directiva (UE) 2021/514 a Consiliului din 22 martie 2021 de modificare a Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (JO L 104, 25.3.2021, p. 1).

(31)  Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor (JO L 80, 18.3.1998, p. 27).

(32)  Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale (JO L 157, 15.6.2016, p. 1).

(33)  Directiva (UE) 2020/1828 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor și de abrogare a Directivei 2009/22/CE (JO L 409, 4.12.2020, p. 1).

(34)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(35)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(36)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(37)  JO C 149, 27.4.2021, p. 3.

(38)  Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (JO L 151, 7.6.2019, p. 70).

(39)  Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, 29.1.2004, p. 1).

(40)  Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(41)  Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (JO L 193, 30.7.2018, p. 1).



whereas









keyboard_arrow_down