search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'partea' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index partea:


whereas partea:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 923

 

Articolul 9

Ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal

(1)   La primirea unui ordin de a acționa împotriva unui anumit element sau a mai multor elemente de conținut ilegal, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii sau al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii;

(iii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iv)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul;

(vi)

dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

domeniul de aplicare teritorial al ordinului respectiv, pe baza normelor aplicabile din dreptul Uniunii și din dreptul intern, inclusiv din Cartă, și, după caz, a principiilor generale de drept internațional, este limitat la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului său;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizorul respectiv, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive, căile de atac posibile și o descriere a domeniului de aplicare teritorial al ordinului, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

Articolul 10

Ordine de a furniza informații

(1)   La primirea unui ordin de a furniza o anumită informație cu privire la unul sau mai mulți destinatari individuali ai serviciului, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii și al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea ordinului și la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iii)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice destinatarul sau destinatarii specifici cu privire la care se solicită informații, cum ar fi unul sau mai multe nume de cont sau identificatori unici;

(iv)

o expunere de motive care explică scopul pentru care sunt solicitate informațiile și motivul pentru care cerința de a furniza informațiile este necesară și proporțională pentru a stabili dacă destinatarii serviciilor intermediare respectă dreptul aplicabil al Uniunii sau dreptul intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, cu excepția cazului în care o astfel de expunere de motive nu poate fi furnizată din motive legate de prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului și a destinatarilor serviciului în cauză;

(vi)

dacă este cazul, informații privind autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

ordinul respectiv impune doar obligația ca furnizorul să furnizeze informații colectate deja în scopul furnizării serviciului și care se află sub controlul acestuia;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizor, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor coordonatorilor serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive și căile de atac posibile, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

CAPITOLUL III

OBLIGAȚII DE DILIGENȚĂ PENTRU UN MEDIU ONLINE TRANSPARENT ȘI SIGUR

SECȚIUNEA 1

Dispoziții aplicabile tuturor furnizorilor de servicii intermediare

Articolul 25

Proiectarea și organizarea interfețelor online

(1)   Furnizorii de platforme online nu își proiectează, nu își organizează și nu își exploatează interfețele online într-un mod care induce în eroare sau manipulează destinatarii serviciilor lor, ori într-un mod care denaturează semnificativ ori afectează semnificativ în alt mod capacitatea destinatarilor serviciului lor de a lua decizii libere și în cunoștință de cauză.

(2)   Interdicția stabilită la alineatul (1) nu se aplică practicilor reglementate de Directiva 2005/29/CE sau de Regulamentul (UE) 2016/679.

(3)   Comisia poate emite orientări privind aplicarea alineatului (1) unor practici specifice, în special:

(a)

evidențierea anumitor opțiuni atunci când se solicită o decizie din partea destinatarului serviciului;

(b)

solicitarea repetată ca destinatarul serviciului să facă o alegere în cazul în care alegerea respectivă a fost deja făcută, în special prin prezentarea unor ferestre pop-up care interferează cu experiența utilizatorului;

(c)

îngreunarea procedurii de încetare a unui serviciu comparativ cu abonarea la acesta.

Articolul 40

Accesul la date și controlul acestora

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari îi oferă coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau Comisiei, la cererea motivată a acestora și într-un termen rezonabil, indicat în cererea respectivă, acces la datele necesare pentru monitorizarea și evaluarea respectării prezentului regulament.

(2)   Coordonatorii serviciilor digitale și Comisia utilizează datele respective accesate în temeiul alineatului (1) numai în scopul monitorizării și al evaluării respectării prezentului regulament și țin seama în mod corespunzător de drepturile și de interesele furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari și ale destinatarilor serviciului în cauză, inclusiv de protecția datelor cu caracter personal, de protecția informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale, și de menținerea securității serviciilor lor.

(3)   În scopul alineatului (1), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari explică, fie la cererea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, fie la cererea Comisiei, proiectarea, logica, modul de funcționare și testarea sistemelor lor algoritmice, inclusiv a sistemelor lor de recomandare.

(4)   La cererea motivată a coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau a Comisiei, furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari oferă, într-un termen rezonabil, specificat în cerere, acces la date cercetătorilor agreați care îndeplinesc cerințele de la alineatul (8) de la prezentul articol, în unicul scop de a desfășura activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 34 alineatul (1), precum și la evaluarea caracterului adecvat, a eficacității și a impactului măsurilor de atenuare a riscurilor în temeiul articolului 35.

(5)   În termen de 15 zile de la primirea unei cereri prevăzute la alineatul (4), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari pot solicita coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, să modifice cererea, în cazul în care consideră că nu sunt în măsură să acorde acces la datele solicitate din unul dintre următoarele două motive:

(a)

nu au acces la date;

(b)

acordarea accesului la date va conduce la vulnerabilități semnificative la adresa securității serviciului lor sau a protecției informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale.

(6)   Cererile de modificare în temeiul alineatului (5) conțin propuneri pentru unul sau mai multe mijloace alternative prin care se poate acorda acces la datele solicitate sau la alte date care sunt adecvate și suficiente pentru scopul cererii.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire decide cu privire la cererea de modificare în termen de 15 zile și comunică furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare decizia sa și, dacă este cazul, cererea modificată și noul termen pentru a se conforma cererii.

(7)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari oferă și facilitează accesul la date în temeiul alineatelor (1) și (4) prin intermediul interfețelor adecvate specificate în cerere, inclusiv al bazelor de date online sau al interfețelor de programare a aplicațiilor.

(8)   În urma unei cereri justificate în mod corespunzător din partea unor cercetători, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire le acordă cercetătorilor respectivi statutul de cercetători agreați cu privire la o cercetare specifică menționată în cerere și emite o solicitare motivată de acces la datele furnizorului unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare în temeiul alineatului (4), în cazul în care cercetătorii demonstrează că îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)

sunt afiliați la o organizație de cercetare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/790;

(b)

nu au interese comerciale;

(c)

cererea acestora indică sursa de finanțare a cercetării;

(d)

sunt în măsură să respecte cerințele specifice de securitate și confidențialitate a datelor corespunzătoare fiecărei cereri și să protejeze datele cu caracter personal și descriu în cererea lor măsurile tehnice și organizatorice adecvate pe care le-au instituit în acest sens;

(e)

cererea acestora demonstrează că accesul lor la date și perioadele pentru care solicită accesul sunt necesare și proporționale cu scopurile cercetării lor și că rezultatele preconizate ale cercetării vor contribui la scopurile prevăzute la alineatul (4);

(f)

activitățile de cercetare planificate se vor desfășura în scopurile prevăzute la alineatul (4);

(g)

s-au angajat să pună rezultatele cercetării, în mod gratuit, la dispoziția publicului, într-un termen rezonabil după finalizarea cercetării, sub rezerva drepturilor și a intereselor destinatarilor serviciului în cauză, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

La primirea cererii în temeiul prezentului alineat, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire informează Comisia și comitetul.

(9)   Cercetătorii pot depune cererea și la coordonatorul serviciilor digitale din statul membru al organizației de cercetare la care sunt afiliați. La primirea cererii în temeiul prezentului alineat, coordonatorul serviciilor digitale efectuează o evaluare inițială a îndeplinirii de către cercetătorii respectivi a tuturor condițiilor prevăzute la alineatul (8). Ulterior, respectivul coordonator al serviciilor digitale trimite cererea, împreună cu documentele justificative prezentate de cercetătorii respectivi și cu evaluarea inițială, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire. Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire ia decizia de a acorda sau nu statutul de cercetător agreat unui cercetător fără întârzieri nejustificate.

Ținând seama în mod corespunzător de evaluarea inițială furnizată, decizia finală de a acorda unui cercetător statutul de cercetător agreat revine coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, în temeiul alineatului (8).

(10)   Coordonatorul serviciilor digitale care a acordat statutul de cercetător agreat și a emis solicitarea motivată de acces la datele unui furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în favoarea unui cercetător agreat emite o decizie de încetare a accesului în cazul în care stabilește, în urma unei investigații desfășurate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, că cercetătorul agreat nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (8) și informează furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză cu privire la decizie. Înainte de a pune capăt accesului, coordonatorul serviciilor digitale oferă cercetătorului agreat posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a pune capăt accesului.

(11)   Coordonatorii serviciilor digitale din țara de stabilire comunică comitetului numele și datele de contact ale persoanelor fizice sau ale entităților cărora le-au acordat statutul de cercetător agreat în conformitate cu alineatul (8), precum și scopul cercetării cu privire la care a fost formulată cererea sau, în cazul în care au pus capăt accesului la date în conformitate cu alineatul (10), aceștia informează comitetul în acest sens.

(12)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari acordă acces fără întârzieri nejustificate la date, inclusiv, atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, la date în timp real, cu condiția ca datele să fie accesibile publicului în interfața lor online pentru cercetători, inclusiv pentru cei afiliați la organisme, organizații și asociații non-profit, care respectă condițiile prevăzute la alineatul (8) literele (b), (c), (d) și (e) și care utilizează datele numai pentru efectuarea de activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii în temeiul articolului 34 alineatul (1).

(13)   După consultarea comitetului, Comisia adoptă acte delegate de completare a prezentului regulament prin stabilirea condițiilor tehnice pentru efectuarea schimbului de date de către furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în temeiul alineatelor (1) și (4), precum și a scopurilor în care pot fi utilizate datele. Actele delegate respective stabilesc condițiile specifice în baza cărora se poate realiza schimbul de date cu cercetătorii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, precum și indicatorii obiectivi relevanți, procedurile și, dacă este necesar, mecanismele consultative independente de consiliere, ținând seama de drepturile și interesele furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari și ale destinatarilor serviciului în cauză, inclusiv de protecția informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale, și menținând securitatea serviciilor platformelor.

Articolul 55

Rapoarte de activitate

(1)   Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc rapoarte anuale cu privire la activitățile lor desfășurate în temeiul prezentului regulament, în care includ numărul de plângeri primite în temeiul articolului 53 și o prezentare generală a acțiunilor întreprinse în urma acestora. Coordonatorii serviciilor digitale pun rapoartele anuale la dispoziția publicului într-un format care poate fi citit automat, sub rezerva normelor aplicabile privind confidențialitatea informațiilor în temeiul articolului 84, și le transmit Comisiei și comitetului.

(2)   Raportul anual include, de asemenea, următoarele informații:

(a)

numărul și obiectul ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal și ale ordinelor de a furniza informații emise în conformitate cu articolele 9 și 10 de către orice autoritate judiciară sau administrativă națională a statului membru al coordonatorului serviciilor digitale în cauză;

(b)

acțiunile întreprinse pentru a da curs ordinelor respective, astfel cum au fost comunicate coordonatorului serviciilor digitale în temeiul articolelor 9 și 10.

(3)   În cazul în care un stat membru a desemnat mai multe autorități competente în temeiul articolului 49, acesta se asigură că coordonatorul serviciilor digitale întocmește un raport unic referitor la activitățile tuturor autorităților competente și că coordonatorul serviciilor digitale primește toate informațiile relevante și sprijinul necesar în acest scop din partea celorlalte autorități competente în cauză.

SECȚIUNEA 2

Competențe, investigații coordonate și mecanisme de asigurare a coerenței

Articolul 59

Sesizarea Comisiei

(1)   În absența unei comunicări în termenul prevăzut la articolul 58 alineatul (5) sau în cazul unui dezacord al comitetului cu evaluarea sau măsurile luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sau în cazurile menționate la articolul 60 alineatul (3), comitetul poate sesiza Comisia, furnizând toate informațiile relevante. Informațiile respective includ cel puțin solicitarea sau recomandarea trimisă coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, evaluarea efectuată de respectivul coordonator al serviciilor digitale, motivele dezacordului și orice informație suplimentară care justifică sesizarea.

(2)   Comisia analizează chestiunea în termen de două luni de la data la care a fost sesizată în temeiul alineatului (1), după consultarea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire.

(3)   În cazul în care, în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, Comisia consideră că evaluarea efectuată sau măsurile de investigare sau de asigurare a respectării normelor luate sau avute în vedere în temeiul articolului 58 alineatul (5) sunt insuficiente pentru a asigura în mod efectiv respectarea acestuia sau sunt incompatibile în alt mod cu prezentul regulament, aceasta comunică opinia sa coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și comitetului și solicită coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire să revizuiască chestiunea.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire ia măsurile de investigare sau de asigurare a respectării normelor necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament, ținând seama în cea mai mare măsură posibilă de opinia și de cererea de reexaminare din partea Comisiei. Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire informează Comisia, precum și coordonatorul serviciilor digitale solicitant sau comitetul care a luat măsuri în temeiul articolului 58 alineatul (1) sau (2) cu privire la măsurile luate, în termen de două luni de la cererea de reexaminare.

Articolul 69

Competența de a efectua inspecții

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate efectua toate inspecțiile necesare în incintele furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză ori ale altei persoane menționate la articolul 67 alineatul (1).

(2)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție sunt împuterniciți:

(a)

să intre în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză, ori al celeilalte persoane în cauză;

(b)

să examineze registrele și alte documente legate de prestarea serviciului în cauză, indiferent de suportul pe care sunt stocate;

(c)

să ridice sau să obțină, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau alte evidențe;

(d)

să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite;

(e)

să sigileze orice incinte utilizate în scopuri legate de activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau profesională a furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori a celeilalte persoane în cauză, precum și registrele sau alte documente, pe perioada și în măsura în care este necesar pentru inspecție;

(f)

să solicite oricărui reprezentant sau membru al personalului furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori al celeilalte persoane în cauză explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile;

(g)

să adreseze întrebări oricărui astfel de reprezentant sau membru al personalului cu privire la obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile.

(3)   Inspecțiile pot fi efectuate, de asemenea, cu asistență din partea auditorilor sau a experților numiți de Comisie în temeiul articolului 72 alineatul (2), precum și din partea coordonatorului serviciilor digitale sau a altor autorități naționale competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția.

(4)   În cazul în care registrele și celelalte evidențe solicitate privind furnizarea serviciului vizat sunt incomplete sau în cazul în care răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol sunt incorecte, incomplete sau care induc în eroare, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise care precizează obiectul și scopul inspecției și sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76. În timp util înainte de inspecție, Comisia informează coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția cu privire la inspecție.

(5)   În cursul inspecțiilor, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie, auditorii și experții desemnați de Comisie, precum și coordonatorul serviciilor digitale sau alte autorități competente ale statului membru pe teritoriul căruia are loc inspecția pot să solicite furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori celeilalte persoane în cauză să furnizeze explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, tratarea datelor și desfășurarea activităților sale și să adreseze întrebări personalului-cheie.

(6)   Furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană fizică sau juridică în cauză are obligația de a se supune unei inspecții dispuse printr-o decizie a Comisiei. Decizia indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care aceasta începe și indică sancțiunile prevăzute la articolele 74 și 76, precum și dreptul de a ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Comisia se consultă cu coordonatorul serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția înainte de a lua decizia respectivă.

(7)   Funcționarii coordonatorului serviciilor digitale din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, precum și alte persoane autorizate sau desemnate de coordonator asistă în mod activ, la cererea respectivului coordonator al serviciilor digitale sau a Comisiei, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie în legătură cu inspecția. În acest scop, aceștia dispun de competențele enumerate la alineatul (2).

(8)   În cazul în care funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie constată că furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare ori cealaltă persoană în cauză se opune unei inspecții dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția, la cererea respectivilor funcționari sau a celorlalte persoane care îi însoțesc și în conformitate cu dreptul intern al statului membru, le acordă asistența necesară, inclusiv, dacă este cazul în temeiul dreptului intern respectiv, prin măsuri coercitive luate de o autoritate competentă de aplicare a legii, astfel încât să le permită să efectueze inspecția.

(9)   În cazul în care asistența prevăzută la alineatul (8) necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare naționale în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, o astfel de autorizare este solicitată de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru respectiv la cererea funcționarilor și a celorlalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie. O astfel de autorizare poate fi solicitată și în mod preventiv.

(10)   În cazul în care se solicită autorizarea menționată la alineatul (9), autoritatea judiciară națională sesizată verifică dacă decizia Comisiei prin care se dispune inspecția este autentică și se asigură că măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Atunci când efectuează o astfel de verificare, autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul coordonatorilor serviciilor digitale din statul membru în cauză, explicații detaliate, în special cu privire la motivele pentru care Comisia suspectează o încălcare a prezentului regulament, precum și cu privire la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare, ori a celeilalte persoane vizate. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu poate pune la îndoială necesitatea inspecției și nici nu poate solicita informații din dosarul Comisiei. Controlul legalității deciziei Comisiei se exercită doar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Articolul 72

Acțiuni de monitorizare

(1)   În scopul îndeplinirii sarcinilor care îi sunt atribuite în temeiul prezentei secțiuni, Comisia poate lua măsurile necesare pentru a monitoriza punerea în aplicare și respectarea efectivă a prezentului regulament de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare. Comisia poate dispune ca furnizorul să ofere acces la bazele sale de date și la algoritmii săi, precum și explicații referitoare la aceștia. Astfel de acțiuni pot include impunerea unei obligații pentru furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare de a păstra toate documentele considerate necesare pentru a evalua punerea în aplicare și respectarea obligațiilor în temeiul prezentului regulament.

(2)   Acțiunile prevăzute la alineatul (1) pot include numirea unor experți și auditori externi independenți, precum și a unor experți și auditori din partea autorităților naționale competente cu acordul autorității vizate, care să acorde asistență Comisiei în ceea ce privește monitorizarea aplicării efective și a respectării dispozițiile relevante din prezentul regulament și să îi furnizeze acesteia opinii de specialitate sau cunoștințe specifice.

Articolul 77

Termenul de prescripție pentru impunerea penalităților

(1)   Competențele conferite Comisiei prin articolele 74 și 76 sunt supuse unui termen de prescripție de cinci ani.

(2)   Prescripția curge din ziua în care se comite încălcarea. Cu toate acestea, în cazul unor încălcări continue sau repetate, prescripția începe să curgă din ziua încetării încălcării.

(3)   Orice acțiune întreprinsă de Comisie sau de coordonatorul serviciilor digitale al unui stat membru în scopul investigării unei încălcări sau al unor proceduri referitoare la o încălcare întrerupe termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu. Printre acțiunile care întrerup termenul de prescripție se numără, în special, următoarele:

(a)

solicitările de informații din partea Comisiei sau a unui coordonator al serviciilor digitale;

(b)

o inspecție;

(c)

inițierea unei proceduri de către Comisie în temeiul articolului 66 alineatul (1).

(4)   După fiecare întrerupere începe să curgă o nouă prescripție. Cu toate acestea, termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se împlinește cel târziu în ziua în care s-a scurs o perioadă egală cu dublul termenului de prescripție fără să se fi aplicat o amendă sau penalități cu titlu cominatoriu de către Comisie. Perioada respectivă se prelungește cu perioada în care termenul de prescripție a fost suspendat în temeiul alineatului (5).

(5)   Termenul de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu se suspendă pe durata în care decizia Comisiei face obiectul unor acțiuni pendinte la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.


whereas









keyboard_arrow_down