search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'care:' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index care::

    CAPITOLUL I
    DISPOZIȚII GENERALE

    CAPITOLUL II
    RĂSPUNDEREA FURNIZORILOR DE SERVICII INTERMEDIARE

    CAPITOLUL III
    OBLIGAȚII DE DILIGENȚĂ PENTRU UN MEDIU ONLINE TRANSPARENT ȘI SIGUR

    SECȚIUNEA 1
    Dispoziții aplicabile tuturor furnizorilor de servicii intermediare

    SECȚIUNEA 2
    Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de servicii de găzduire, inclusiv platformelor online

    SECȚIUNEA 3
    Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online

    SECȚIUNEA 4
    Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții

    SECȚIUNEA 5
    Obligații suplimentare impuse furnizorilor de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari în vederea gestionării riscurilor sistemice
  • 1 Articolul 37 Auditul independent

  • SECȚIUNEA 6
    Alte dispoziții privind obligațiile de diligență

    CAPITOLUL IV
    PUNERE ÎN APLICARE, COOPERARE, SANCȚIUNI ȘI ASIGURAREA RESPECTĂRII

    SECȚIUNEA 1
    Autoritățile competente și coordonatorii naționali ai serviciilor digitale

    SECȚIUNEA 2
    Competențe, investigații coordonate și mecanisme de asigurare a coerenței
  • 1 Articolul 57 Asistența reciprocă

  • SECȚIUNEA 3
    Comitetul european pentru servicii digitale
  • 1 Articolul 60 Investigații comune

  • SECȚIUNEA 4
    Supraveghere, investigare, asigurarea respectării normelor și monitorizare în ceea ce privește furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari
  • 1 Articolul 75 Supravegherea consolidată a măsurilor corective pentru a aborda încălcările obligațiilor prevăzute în capitolul III secțiunea 5
  • 1 Articolul 78 Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor

  • SECȚIUNEA 5
    Dispoziții comune privind asigurarea respectării normelor

    SECȚIUNEA 6
    Acte delegate și acte de punere în aplicare

    CAPITOLUL V
    DISPOZIȚII FINALE


whereas care::


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 617

 

Articolul 37

Auditul independent

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari fac obiectul, pe propria cheltuială și cel puțin o dată pe an, al unor audituri independente de evaluare a conformității cu următoarele:

(a)

obligațiile prevăzute în capitolul III;

(b)

orice angajamente asumate în temeiul codurilor de conduită menționate la articolele 45 și 46 și al protocoalelor pentru situații de criză menționate la articolul 48.

(2)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari le asigură organizațiilor care efectuează auditurile în temeiul prezentului articol cooperarea și asistența necesare pentru a le permite să efectueze auditurile respective în mod eficace, eficient și în timp util, inclusiv oferindu-le acces la toate datele și incintele relevante și răspunzând la întrebări orale sau scrise. Aceștia se abțin de la a împiedica, a influența în mod nejustificat sau a submina efectuarea auditului.

Auditurile asigură un nivel adecvat de confidențialitate și secretul profesional în ceea ce privește informațiile obținute de la furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari și de la terți în contextul auditurilor, inclusiv după încheierea auditurilor. Cu toate acestea, respectarea acestei cerințe trebuie să nu afecteze în mod negativ efectuarea auditurilor și alte dispoziții ale prezentului regulament, în special dispozițiile privind transparența, supravegherea și punerea în aplicare. În cazul în care acest lucru este necesar în scopul raportării privind transparența în temeiul articolului 42 alineatul (4), raportul de audit și raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului menționate la alineatele (4) și (6) de la prezentul articol sunt însoțite de versiuni care nu conțin nicio informație care ar putea fi considerată în mod rezonabil confidențială.

(3)   Auditurile efectuate în temeiul alineatului (1) se efectuează de organizații care:

(a)

sunt independente de furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și de orice persoană juridică asociată cu furnizorul respectiv și nu se află într-o situație de conflict de interese cu aceștia; în special:

(i)

nu au furnizat furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv servicii care nu au legătură cu auditul cu privire la aspectele auditate în perioada de 12 luni anterioară începerii auditului și s-au angajat să nu le furnizeze astfel de servicii în perioada de 12 luni care urmează finalizării auditului;

(ii)

nu au furnizat servicii de audit în temeiul prezentului articol furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză și niciunei persoane juridice asociate cu furnizorul respectiv pe o perioadă mai mare de 10 ani consecutivi;

(iii)

nu efectuează auditul în schimbul unor onorarii care depind de rezultatul auditului;

(b)

au cunoștințe de specialitate dovedite în domeniul gestionării riscurilor, precum și competențe și capacități tehnice;

(c)

și-au dovedit obiectivitatea și etica profesională, în special prin respectarea codurilor de practică sau a standardelor corespunzătoare.

(4)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari se asigură că organizațiile care efectuează auditurile redactează un raport de audit pentru fiecare audit. Raportul respectiv se motivează în scris și include cel puțin următoarele elemente:

(a)

numele, adresa și punctul de contact al furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului și perioada acoperită;

(b)

numele și adresa organizației sau ale organizațiilor care efectuează auditul;

(c)

o declarație de interese;

(d)

o descriere a elementelor specifice auditate și metodologia aplicată;

(e)

o descriere și un rezumat ale principalelor constatări ale auditului;

(f)

o listă a terților consultați în cadrul auditului;

(g)

o opinie de audit cu privire la respectarea de către furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare care face obiectul auditului a obligațiilor și a angajamentelor menționate la alineatul (1), care poate să fie pozitivă, cu observații sau negativă;

(h)

în cazul în care opinia de audit nu este pozitivă, recomandări operaționale privind măsuri specifice de asigurare a conformității și termenul recomandat pentru asigurarea conformității.

(5)   În cazul în care organizația care efectuează auditul nu a fost în măsură să auditeze anumite elemente specifice sau să exprime o opinie de audit pe baza investigațiilor sale, raportul de audit include o explicație a circumstanțelor și a motivelor pentru care elementele respective nu au putut fi auditate.

(6)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari care primesc un raport de audit care nu este pozitiv țin seama în mod corespunzător de recomandările operaționale care le sunt adresate, în vederea luării măsurilor necesare pentru a le pune în aplicare. În termen de o lună de la primirea respectivelor recomandări, furnizorii respectivi adoptă un raport privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului. În cazul în care nu pun în aplicare recomandările operaționale, aceștia justifică în raportul privind punerea în aplicare a măsurilor recomandate în urma auditului motivele pentru care nu au pus în aplicare recomandările operaționale și prezintă măsurile alternative pe care le-au luat pentru a remedia orice cazuri de neconformitate identificate.

(7)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 87 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea normelor necesare pentru efectuarea auditurilor în temeiul prezentului articol, în special în ceea ce privește normele necesare privind etapele procedurale, metodologiile de audit și modelele de raportare pentru auditurile efectuate în temeiul prezentului articol. Actele delegate respective țin seama de orice standarde de audit voluntare menționate la articolul 44 alineatul (1) litera (e).

Articolul 57

Asistența reciprocă

(1)   Coordonatorii serviciilor digitale și Comisia cooperează strâns și își oferă reciproc asistență în vederea aplicării prezentului regulament în mod coerent și eficient. Asistența reciprocă include, în special, schimbul de informații în conformitate cu prezentul articol și obligația coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire de a informa toți coordonatorii serviciilor digitale din țările de destinație, comitetul și Comisia cu privire la deschiderea unei investigații și la intenția de a lua o decizie finală, inclusiv evaluarea sa, cu privire la un anumit furnizor de servicii intermediare.

(2)   În scopul unei investigații, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire poate solicita altor coordonatori ai serviciilor digitale să furnizeze informații specifice pe care le dețin cu privire la un anumit furnizor de servicii intermediare sau să își exercite competențele de investigare menționate la articolul 51 alineatul (1) în ceea ce privește informații specifice localizate în statul lor membru. După caz, coordonatorul serviciilor digitale care primește solicitarea poate implica alte autorități competente sau alte autorități publice din statul membru în cauză.

(3)   Coordonatorul serviciilor digitale care primește solicitarea în temeiul alineatului (2) dă curs solicitării respective și îl informează pe coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire cu privire la măsurile luate, fără întârzieri nejustificate și în termen de cel mult două luni de la primirea acesteia, cu excepția cazului în care:

(a)

sfera sau obiectul solicitării este insuficient precizată sau justificată ori este disproporționată având în vedere scopurile investigației; sau

(b)

nici coordonatorul serviciilor digitale, nici altă autoritate competentă sau altă autoritate publică din statul membru respectiv nu se află în posesia informațiilor solicitate și nici nu pot avea acces la acestea; sau

(c)

solicitarea nu poate fi respectată fără a încălca dreptul Uniunii sau dreptul intern.

Coordonatorul serviciilor digitale care primește solicitarea își justifică refuzul prin transmiterea unui răspuns motivat, în termenul prevăzut la primul paragraf.

Articolul 60

Investigații comune

(1)   Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire poate lansa și conduce investigații comune cu participarea unuia sau mai multor coordonatori ai serviciilor digitale implicați:

(a)

din proprie inițiativă, pentru a investiga o presupusă încălcare a prezentului regulament de către un anumit furnizor de servicii intermediare în mai multe state membre; sau

(b)

la recomandarea comitetului, acționând la cererea a cel puțin trei coordonatori ai serviciilor digitale, care invocă, pe baza unei suspiciuni rezonabile, existența unei încălcări a prezentului regulament de către un anumit furnizor de servicii intermediare care îi afectează pe destinatarii serviciului din statele lor membre.

(2)   Orice coordonator al serviciilor digitale care demonstrează un interes legitim de a participa la o investigație comună în temeiul alineatului (1) poate solicita să facă acest lucru. Investigația comună se încheie în termen de trei luni de la data deschiderii sale, cu excepția cazului în care participanții convin altfel.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire comunică poziția sa preliminară cu privire la presupusa încălcare în termen de cel mult o lună de la expirarea termenului menționat la primul paragraf tuturor coordonatorilor serviciilor digitale, Comisiei și comitetului. Poziția preliminară ține seama de opiniile tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale care participă la investigația comună. După caz, respectiva poziție preliminară stabilește, de asemenea, măsurile de asigurare a respectării normelor avute în vedere.

(3)   Comitetul poate sesiza Comisia în temeiul articolului 59, în cazul în care:

(a)

coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire nu și-a comunicat poziția preliminară în termenul prevăzut la alineatul (2);

(b)

comitetul este în dezacord substanțial cu poziția preliminară comunicată de coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire; sau

(c)

coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire nu a inițiat în mod prompt investigația comună în urma recomandării comitetului în temeiul alineatului (1) litera (b).

(4)   Pe parcursul desfășurării investigației comune, coordonatorii serviciilor digitale participanți cooperează cu bună credință, ținând seama, după caz, de indicațiile coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și de recomandarea comitetului. Coordonatorii serviciilor digitale din țara de destinație care participă la investigația comună au dreptul, la cererea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau după consultarea acestuia, să își exercite competențele de investigare menționate la articolul 51 alineatul (1) cu privire la furnizorii de servicii intermediare vizați de presupusa încălcare, în ceea ce privește informațiile și incintele situate pe teritoriul lor.

SECȚIUNEA 3

Comitetul european pentru servicii digitale

Articolul 75

Supravegherea consolidată a măsurilor corective pentru a aborda încălcările obligațiilor prevăzute în capitolul III secțiunea 5

(1)   Atunci când adoptă o decizie în temeiul articolului 73 cu privire la o încălcare de către un furnizor al unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare a oricăreia dintre dispozițiile capitolului III secțiunea 5, Comisia utilizează sistemul de supraveghere consolidată prevăzut la prezentul articol. În acest sens, Comisia ține seama în cea mai mare măsură posibilă de orice aviz emis de comitet în temeiul prezentului articol.

(2)   În decizia menționată la articolul 73, Comisia solicită furnizorului unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare în cauză să elaboreze și să comunice coordonatorilor serviciilor digitale, Comisiei și comitetului, într-un termen rezonabil specificat în decizie, un plan de acțiune care să stabilească măsurile necesare care sunt suficiente pentru a pune capăt încălcării sau pentru a o remedia. Măsurile respective includ angajamentul de a efectua un audit independent în conformitate cu articolul 37 alineatele (3) și (4) privind punerea în aplicare a celorlalte măsuri și specifică identitatea auditorilor și metodologia, calendarul și acțiunile subsecvente auditului. Măsurile pot include, de asemenea, după caz, angajamentul de a adera la un cod de conduită relevant, astfel cum se prevede la articolul 45.

(3)   În termen de o lună de la primirea planului de acțiune, comitetul transmite Comisiei avizul său cu privire la planul respectiv. În termen de o lună de la primirea avizului respectiv, Comisia decide dacă măsurile prevăzute în planul de acțiune sunt suficiente pentru a pune capăt încălcării sau pentru a o remedia și stabilește un termen rezonabil pentru punerea sa în aplicare. În decizia respectivă se ține seama de eventualul angajament de a adera la codurile de conduită relevante. Comisia monitorizează ulterior punerea în aplicare a planului de acțiune. În acest scop, furnizorul unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare în cauză comunică Comisiei raportul de audit fără întârzieri nejustificate odată ce devine disponibil și informează Comisia cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a planului de acțiune. În cazul în care este necesar pentru o astfel de monitorizare, Comisia poate solicita furnizorului unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare în cauză să furnizeze informații suplimentare într-un termen rezonabil stabilit de Comisie.

Comisia informează comitetul și coordonatorii serviciilor digitale cu privire la punerea în aplicare a planului de acțiune și la monitorizarea acestuia.

(4)   Comisia poate lua măsurile necesare în conformitate cu prezentul regulament, în special cu articolul 76 alineatul (1) litera (e) și articolul 82 alineatul (1), în cazul în care:

(a)

furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză nu furnizează niciun plan de acțiune, raportul de audit, actualizările necesare sau orice alte informații suplimentare necesare, în termenul aplicabil;

(b)

Comisia respinge planul de acțiune propus deoarece consideră că măsurile prevăzute în acesta sunt insuficiente pentru a pune capăt încălcării sau a o remedia; sau

(c)

Comisia consideră, pe baza raportului de audit, a oricăror actualizări sau informații suplimentare furnizate sau a oricăror alte informații relevante de care dispune, că punerea în aplicare a planului de acțiune este insuficientă pentru a pune capăt încălcării sau pentru a o remedia.

Articolul 78

Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor

(1)   Competența Comisiei de a pune în aplicare deciziile luate în temeiul articolelor 74 și 76 este supusă unui termen de prescripție de cinci ani.

(2)   Prescripția începe să curgă de la data la care decizia devine definitivă.

(3)   Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se întrerupe:

(a)

prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului inițial al amenzii sau al penalităților cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei cereri de modificare;

(b)

prin orice act al Comisiei sau al unui stat membru care acționează la cererea Comisiei ce vizează executarea silită a amenzii sau a penalităților cu titlu cominatoriu.

(4)   După fiecare întrerupere începe să curgă o nouă prescripție.

(5)   Termenul de prescripție pentru executarea sancțiunilor se suspendă pe perioada în care:

(a)

se acordă timp pentru efectuarea plății;

(b)

se suspendă executarea plății în temeiul unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene sau a unei instanțe naționale.


whereas









keyboard_arrow_down