search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'condiția' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index condiția:


whereas condiția:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 775

 

Articolul 4

„Simpla transmitere” („Mere conduit”)

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o rețea de comunicații, furnizorul de servicii nu este responsabil pentru informațiile transmise sau accesate, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu inițieze transmiterea;

(b)

să nu selecteze destinatarul transmiterii; și

(c)

să nu selecteze sau să modifice informațiile care fac obiectul transmiterii.

(2)   Activitățile de transmitere și de furnizare a accesului prevăzute la alineatul (1) includ stocarea automată, intermediară și tranzitorie a informațiilor transmise, atât timp cât stocarea servește exclusiv pentru executarea transmiterii în rețeaua de comunicații și cu condiția ca durata stocării să nu depășească timpul care este necesar în mod rezonabil pentru a efectua transmiterea.

(3)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 5

„Stocarea în cache”

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în transmiterea într-o rețea de comunicații a informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul de servicii nu este responsabil pentru stocarea automată, intermediară și temporară a informațiilor respective, atât timp cât stocarea servește exclusiv pentru a face mai eficientă sau mai sigură transmiterea mai departe a informaților către alți destinatari ai serviciului, la cererea acestora, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu modifice informațiile;

(b)

să respecte condițiile de acces la informație;

(c)

să se conformeze normelor privind actualizarea informației, precizate într-un mod recunoscut și folosit pe scară largă în industrie;

(d)

să nu împiedice folosirea licită a tehnologiei, recunoscută și folosită pe scară largă în industrie, în scopul de a obține date privind utilizarea informației; și

(e)

să acționeze prompt pentru a elimina informațiile pe care le-a stocat sau pentru a bloca accesul la acestea de îndată ce ia cunoștință efectiv de faptul că informațiile aflate la originea transmiterii au fost eliminate din rețea ori accesul la acestea a fost blocat sau de faptul că o autoritate judiciară sau administrativă a dispus eliminarea informațiilor respective sau blocarea accesului la acestea.

(2)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 6

Găzduirea

(1)   În cazul în care se furnizează un serviciu al societății informaționale care constă în stocarea informațiilor furnizate de un destinatar al serviciului, furnizorul serviciului nu este responsabil pentru informațiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiția ca furnizorul:

(a)

să nu aibă cunoștință efectiv despre activitatea ilegală sau conținutul ilegal, iar în ceea ce privește acțiunile în despăgubiri, să nu aibă cunoștință de fapte sau circumstanțe din care să rezulte caracterul ilegal al activității sau al conținutului; sau

(b)

din momentul în care ia cunoștință de aceste aspecte, să acționeze prompt pentru a elimina conținutul ilegal sau pentru a bloca accesul la acesta.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acționează sub autoritatea sau sub controlul furnizorului.

(3)   Alineatul (1) nu se aplică în ceea ce privește răspunderea în temeiul dreptului privind protecția consumatorilor care le revine platformelor online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, în cazul în care o astfel de platformă online prezintă informația specifică sau facilitează în alt mod tranzacția specifică în cauză în așa fel încât un consumator obișnuit să creadă că informația, produsul sau serviciul care face obiectul tranzacției este furnizat fie de platforma online însăși, fie de un destinatar al serviciului care acționează sub autoritatea sau sub controlul său.

(4)   Prezentul articol nu afectează posibilitatea ca o autoritate judiciară sau administrativă să solicite furnizorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al unui stat membru, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.

Articolul 9

Ordine de a acționa împotriva conținutului ilegal

(1)   La primirea unui ordin de a acționa împotriva unui anumit element sau a mai multor elemente de conținut ilegal, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii sau al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

o expunere de motive care explică de ce informațiile constituie conținut ilegal, făcând trimitere la una sau mai multe dispoziții specifice din dreptul Uniunii sau din dreptul intern care este conform cu dreptul Uniunii;

(iii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iv)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice și să localizeze conținutul ilegal în cauză, cum ar fi unul sau mai multe URL-uri și, dacă este necesar, informații suplimentare;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului de servicii intermediare și a destinatarului serviciului care a furnizat conținutul;

(vi)

dacă este cazul, informații despre autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

domeniul de aplicare teritorial al ordinului respectiv, pe baza normelor aplicabile din dreptul Uniunii și din dreptul intern, inclusiv din Cartă, și, după caz, a principiilor generale de drept internațional, este limitat la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivului său;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizorul respectiv, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor celorlalți coordonatori ai serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive, căile de atac posibile și o descriere a domeniului de aplicare teritorial al ordinului, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

Articolul 10

Ordine de a furniza informații

(1)   La primirea unui ordin de a furniza o anumită informație cu privire la unul sau mai mulți destinatari individuali ai serviciului, care a fost emis de autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii și al dreptului intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, furnizorii de servicii intermediare informează fără întârzieri nejustificate autoritatea emitentă a ordinului sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea ordinului și la modul în care s-a dat curs ordinului, precizând dacă și când s-a dat curs ordinului.

(2)   Statele membre se asigură că, atunci când i se transmite furnizorului un ordin astfel cum este menționat la alineatul (1), ordinul respectiv îndeplinește cel puțin următoarele condiții:

(a)

ordinul respectiv conține următoarele elemente:

(i)

o trimitere la temeiul juridic al ordinului din dreptul Uniunii sau din dreptul intern;

(ii)

informații care identifică autoritatea competentă;

(iii)

informații clare care să permită furnizorului de servicii intermediare să identifice destinatarul sau destinatarii specifici cu privire la care se solicită informații, cum ar fi unul sau mai multe nume de cont sau identificatori unici;

(iv)

o expunere de motive care explică scopul pentru care sunt solicitate informațiile și motivul pentru care cerința de a furniza informațiile este necesară și proporțională pentru a stabili dacă destinatarii serviciilor intermediare respectă dreptul aplicabil al Uniunii sau dreptul intern aplicabil care este conform cu dreptul Uniunii, cu excepția cazului în care o astfel de expunere de motive nu poate fi furnizată din motive legate de prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor;

(v)

informații privind mecanismele reparatorii aflate la dispoziția furnizorului și a destinatarilor serviciului în cauză;

(vi)

dacă este cazul, informații privind autoritatea căreia urmează să i se transmită informațiile cu privire la modul în care s-a dat curs ordinelor;

(b)

ordinul respectiv impune doar obligația ca furnizorul să furnizeze informații colectate deja în scopul furnizării serviciului și care se află sub controlul acestuia;

(c)

ordinul respectiv este transmis în una dintre limbile declarate de furnizorul de servicii intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) sau într-o altă limbă oficială a statelor membre, convenită între autoritatea care emite ordinul și furnizor, și este trimis punctului electronic de contact desemnat de furnizorul respectiv în conformitate cu articolul 11; în cazul în care ordinul nu este redactat în limba declarată de furnizorul de servicii intermediare sau într-o altă limbă convenită între autoritate și furnizor, ordinul poate fi transmis în limba autorității care emite ordinul, cu condiția ca acesta să fie însoțit de o traducere în limba declarată de furnizor sau în limba convenită între autoritate și furnizor, care să privească cel puțin elementele prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat.

(3)   Autoritatea care emite ordinul sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite coordonatorului serviciilor digitale din statul membru al autorității emitente ordinul, împreună cu orice informație primită de la furnizorul de servicii intermediare cu privire la modul în care s-a dat curs ordinului respectiv.

(4)   După primirea ordinului din partea autorității judiciare sau administrative, coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în cauză transmite, fără întârzieri nejustificate, o copie a ordinului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol tuturor coordonatorilor serviciilor digitale prin intermediul sistemului instituit în conformitate cu articolul 85.

(5)   Cel târziu în momentul în care s-a dat curs ordinului sau, după caz, în momentul prevăzut de autoritatea emitentă în ordinul său, furnizorii de servicii intermediare îl informează pe destinatarul serviciului în cauză cu privire la ordinul primit și la modul în care s-a dat curs ordinului. Aceste informații furnizate destinatarului serviciului includ o expunere de motive și căile de atac posibile, în conformitate cu alineatul (2).

(6)   Condițiile și cerințele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere cerințelor prevăzute de dreptul intern procesual civil și penal.

CAPITOLUL III

OBLIGAȚII DE DILIGENȚĂ PENTRU UN MEDIU ONLINE TRANSPARENT ȘI SIGUR

SECȚIUNEA 1

Dispoziții aplicabile tuturor furnizorilor de servicii intermediare

Articolul 40

Accesul la date și controlul acestora

(1)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari îi oferă coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau Comisiei, la cererea motivată a acestora și într-un termen rezonabil, indicat în cererea respectivă, acces la datele necesare pentru monitorizarea și evaluarea respectării prezentului regulament.

(2)   Coordonatorii serviciilor digitale și Comisia utilizează datele respective accesate în temeiul alineatului (1) numai în scopul monitorizării și al evaluării respectării prezentului regulament și țin seama în mod corespunzător de drepturile și de interesele furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari și ale destinatarilor serviciului în cauză, inclusiv de protecția datelor cu caracter personal, de protecția informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale, și de menținerea securității serviciilor lor.

(3)   În scopul alineatului (1), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari explică, fie la cererea coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, fie la cererea Comisiei, proiectarea, logica, modul de funcționare și testarea sistemelor lor algoritmice, inclusiv a sistemelor lor de recomandare.

(4)   La cererea motivată a coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire sau a Comisiei, furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari oferă, într-un termen rezonabil, specificat în cerere, acces la date cercetătorilor agreați care îndeplinesc cerințele de la alineatul (8) de la prezentul articol, în unicul scop de a desfășura activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 34 alineatul (1), precum și la evaluarea caracterului adecvat, a eficacității și a impactului măsurilor de atenuare a riscurilor în temeiul articolului 35.

(5)   În termen de 15 zile de la primirea unei cereri prevăzute la alineatul (4), furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari pot solicita coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, să modifice cererea, în cazul în care consideră că nu sunt în măsură să acorde acces la datele solicitate din unul dintre următoarele două motive:

(a)

nu au acces la date;

(b)

acordarea accesului la date va conduce la vulnerabilități semnificative la adresa securității serviciului lor sau a protecției informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale.

(6)   Cererile de modificare în temeiul alineatului (5) conțin propuneri pentru unul sau mai multe mijloace alternative prin care se poate acorda acces la datele solicitate sau la alte date care sunt adecvate și suficiente pentru scopul cererii.

Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire decide cu privire la cererea de modificare în termen de 15 zile și comunică furnizorului platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare decizia sa și, dacă este cazul, cererea modificată și noul termen pentru a se conforma cererii.

(7)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari oferă și facilitează accesul la date în temeiul alineatelor (1) și (4) prin intermediul interfețelor adecvate specificate în cerere, inclusiv al bazelor de date online sau al interfețelor de programare a aplicațiilor.

(8)   În urma unei cereri justificate în mod corespunzător din partea unor cercetători, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire le acordă cercetătorilor respectivi statutul de cercetători agreați cu privire la o cercetare specifică menționată în cerere și emite o solicitare motivată de acces la datele furnizorului unei platforme online foarte mari sau al unui motor de căutare online foarte mare în temeiul alineatului (4), în cazul în care cercetătorii demonstrează că îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)

sunt afiliați la o organizație de cercetare, în sensul definiției de la articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/790;

(b)

nu au interese comerciale;

(c)

cererea acestora indică sursa de finanțare a cercetării;

(d)

sunt în măsură să respecte cerințele specifice de securitate și confidențialitate a datelor corespunzătoare fiecărei cereri și să protejeze datele cu caracter personal și descriu în cererea lor măsurile tehnice și organizatorice adecvate pe care le-au instituit în acest sens;

(e)

cererea acestora demonstrează că accesul lor la date și perioadele pentru care solicită accesul sunt necesare și proporționale cu scopurile cercetării lor și că rezultatele preconizate ale cercetării vor contribui la scopurile prevăzute la alineatul (4);

(f)

activitățile de cercetare planificate se vor desfășura în scopurile prevăzute la alineatul (4);

(g)

s-au angajat să pună rezultatele cercetării, în mod gratuit, la dispoziția publicului, într-un termen rezonabil după finalizarea cercetării, sub rezerva drepturilor și a intereselor destinatarilor serviciului în cauză, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679.

La primirea cererii în temeiul prezentului alineat, coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire informează Comisia și comitetul.

(9)   Cercetătorii pot depune cererea și la coordonatorul serviciilor digitale din statul membru al organizației de cercetare la care sunt afiliați. La primirea cererii în temeiul prezentului alineat, coordonatorul serviciilor digitale efectuează o evaluare inițială a îndeplinirii de către cercetătorii respectivi a tuturor condițiilor prevăzute la alineatul (8). Ulterior, respectivul coordonator al serviciilor digitale trimite cererea, împreună cu documentele justificative prezentate de cercetătorii respectivi și cu evaluarea inițială, coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire. Coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire ia decizia de a acorda sau nu statutul de cercetător agreat unui cercetător fără întârzieri nejustificate.

Ținând seama în mod corespunzător de evaluarea inițială furnizată, decizia finală de a acorda unui cercetător statutul de cercetător agreat revine coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire, în temeiul alineatului (8).

(10)   Coordonatorul serviciilor digitale care a acordat statutul de cercetător agreat și a emis solicitarea motivată de acces la datele unui furnizor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în favoarea unui cercetător agreat emite o decizie de încetare a accesului în cazul în care stabilește, în urma unei investigații desfășurate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, că cercetătorul agreat nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (8) și informează furnizorul platformei online foarte mari sau al motorului de căutare online foarte mare în cauză cu privire la decizie. Înainte de a pune capăt accesului, coordonatorul serviciilor digitale oferă cercetătorului agreat posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a pune capăt accesului.

(11)   Coordonatorii serviciilor digitale din țara de stabilire comunică comitetului numele și datele de contact ale persoanelor fizice sau ale entităților cărora le-au acordat statutul de cercetător agreat în conformitate cu alineatul (8), precum și scopul cercetării cu privire la care a fost formulată cererea sau, în cazul în care au pus capăt accesului la date în conformitate cu alineatul (10), aceștia informează comitetul în acest sens.

(12)   Furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari acordă acces fără întârzieri nejustificate la date, inclusiv, atunci când acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, la date în timp real, cu condiția ca datele să fie accesibile publicului în interfața lor online pentru cercetători, inclusiv pentru cei afiliați la organisme, organizații și asociații non-profit, care respectă condițiile prevăzute la alineatul (8) literele (b), (c), (d) și (e) și care utilizează datele numai pentru efectuarea de activități de cercetare care contribuie la detectarea, identificarea și înțelegerea riscurilor sistemice din cadrul Uniunii în temeiul articolului 34 alineatul (1).

(13)   După consultarea comitetului, Comisia adoptă acte delegate de completare a prezentului regulament prin stabilirea condițiilor tehnice pentru efectuarea schimbului de date de către furnizorii de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari în temeiul alineatelor (1) și (4), precum și a scopurilor în care pot fi utilizate datele. Actele delegate respective stabilesc condițiile specifice în baza cărora se poate realiza schimbul de date cu cercetătorii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, precum și indicatorii obiectivi relevanți, procedurile și, dacă este necesar, mecanismele consultative independente de consiliere, ținând seama de drepturile și interesele furnizorilor de platforme online foarte mari sau de motoare de căutare online foarte mari și ale destinatarilor serviciului în cauză, inclusiv de protecția informațiilor confidențiale, în special a secretelor comerciale, și menținând securitatea serviciilor platformelor.

Articolul 50

Cerințe cu privire la coordonatorii serviciilor digitale

(1)   Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale își îndeplinesc sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament în mod imparțial, transparent și în timp util. Statele membre se asigură că coordonatorii serviciilor digitale dispun de toate resursele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile, inclusiv de resurse tehnice, financiare și umane suficiente pentru a-i supraveghea în mod adecvat pe toți furnizorii de servicii intermediare care intră în sfera lor de competență. Pentru a nu afecta în mod negativ independența coordonatorului său al serviciilor digitale, fiecare stat membru se asigură că acesta dispune de suficientă autonomie în gestionarea bugetului său, în limitele generale ale bugetului.

(2)   Atunci când își îndeplinesc sarcinile și își exercită competențele în conformitate cu prezentul regulament, coordonatorii serviciilor digitale acționează în deplină independență. Coordonatorii serviciilor digitale nu sunt supuși niciunei influențe externe, indiferent dacă aceasta este directă sau indirectă, și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la nicio altă autoritate publică sau parte privată.

(3)   Alineatul (2) de la prezentul articol nu aduce atingere sarcinilor coordonatorilor serviciilor digitale din cadrul sistemului de supraveghere și de asigurare a respectării normelor prevăzut în prezentul regulament și nici cooperării cu alte autorități competente în conformitate cu articolul 49 alineatul (2). Alineatul (2) de la prezentul articol nu împiedică exercitarea controlului jurisdicțional și, de asemenea, nu aduce atingere cerințelor proporționale în materie de responsabilitate în ceea ce privește activitățile generale ale coordonatorilor serviciilor digitale, cum ar fi cheltuielile financiare sau raportarea către parlamentele naționale, cu condiția ca cerințele respective să nu submineze realizarea obiectivelor prezentului regulament.

Articolul 86

Reprezentare

(1)   Fără a aduce atingere Directivei (UE) 2020/1828 sau oricărui alt tip de reprezentare în temeiul dreptului intern, destinatarii serviciilor intermediare au cel puțin dreptul de a mandata un organism, o organizație sau o asociație să exercite în numele lor drepturile care le sunt conferite de prezentul regulament, cu condiția ca organismul, organizația sau asociația să îndeplinească toate condițiile următoare:

(a)

își desfășoară activitatea fără scop lucrativ;

(b)

a fost constituit(ă) în mod corespunzător, în conformitate cu dreptul intern al unui stat membru;

(c)

printre obiectivele sale statutare se numără un interes legitim de a asigura respectarea prezentului regulament.

(2)   Furnizorii de platforme online iau măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a se asigura că plângerile depuse de organismele, organizațiile sau asociațiile menționate la alineatul (1) de la prezentul articol în numele destinatarilor serviciului prin intermediul mecanismelor menționate la articolul 20 alineatul (1) sunt prelucrate și soluționate cu prioritate și fără întârzieri nejustificate.

SECȚIUNEA 6

Acte delegate și acte de punere în aplicare


whereas









keyboard_arrow_down