search


keyboard_tab Digital Service Act 2022/2065 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/2065 RO cercato: 'citit' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index citit:


whereas citit:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 653

 

Articolul 14

Condiții generale de utilizare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare includ, în condițiile lor generale de utilizare, informații cu privire la orice restricții pe care le impun în legătură cu utilizarea serviciului lor în ceea ce privește informațiile furnizate de destinatarii serviciului. Informațiile respective includ informații cu privire la politicile, procedurile, măsurile și instrumentele utilizate în scopul moderării conținutului, inclusiv procesul decizional algoritmic și verificarea de către o persoană, precum și cu privire la regulamentul de procedură al sistemului lor intern de soluționare a plângerilor. Informațiile respective sunt prezentate într-un limbaj clar, simplu, inteligibil, accesibil și lipsit de ambiguitate și se pun la dispoziția publicului într-un format ușor accesibil și care poate fi citit automat.

(2)   Furnizorii de servicii intermediare notifică destinatarii serviciului cu privire la orice modificare semnificativă a condițiilor generale de utilizare.

(3)   În cazul în care un serviciu intermediar este destinat în primul rând minorilor sau este utilizat în mod predominant de minori, furnizorul serviciului intermediar respectiv explică condițiile și eventualele restricții de utilizare a serviciului într-un mod pe care minorii îl pot înțelege.

(4)   Furnizorii de servicii intermediare acționează în mod diligent, obiectiv și proporțional în aplicarea și asigurarea respectării restricțiilor menționate la alineatul (1), ținând seama în mod corespunzător de drepturile și interesele legitime ale tuturor părților implicate, inclusiv de drepturile fundamentale ale destinatarilor serviciului, cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă și alte drepturi fundamentale, astfel cum sunt consacrate în Cartă.

(5)   Furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari oferă destinatarilor serviciului un rezumat concis, ușor accesibil și într-un format care poate fi citit automat al condițiilor generale de utilizare, inclusiv al căilor de atac și al mecanismelor reparatorii disponibile, într-un limbaj clar și lipsit de ambiguitate.

(6)   Platformele online foarte mari și motoarele de căutare online foarte mari, în sensul articolului 33, își publică condițiile generale de utilizare în limbile oficiale ale tuturor statelor membre în care își oferă serviciile.

Articolul 15

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de servicii intermediare

(1)   Furnizorii de servicii intermediare pun la dispoziția publicului, într-un format care poate fi citit automat și într-un mod ușor accesibil, cel puțin o dată pe an, rapoarte clare și ușor de înțeles cu privire la orice moderare a conținutului pe care au efectuat-o în perioada relevantă. Rapoartele respective includ, în special, după caz, informații privind următoarele aspecte:

(a)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de ordine primite de la autoritățile statelor membre, inclusiv ordinele emise în conformitate cu articolele 9 și 10, clasificate în funcție de tipul de conținut ilegal în cauză, statul membru care emite ordinul și durata de timp mediană necesară pentru a informa autoritatea care emite ordinul sau orice altă autoritate indicată în ordin cu privire la primirea acestuia și pentru a da curs ordinului;

(b)

pentru furnizorii de servicii de găzduire, numărul de notificări transmise în conformitate cu articolul 16, clasificate în funcție de tipul de conținut presupus ilegal în cauză, numărul de notificări transmise de notificatorii de încredere, orice acțiune întreprinsă în urma notificărilor, făcând distincție între acțiunile întreprinse în temeiul legii sau al condițiilor generale de utilizare ale furnizorului, numărul de notificări prelucrate exclusiv prin mijloace automatizate, precum și durata de timp mediană necesară pentru a întreprinde acțiunea;

(c)

pentru furnizorii de servicii intermediare, informații utile și ușor de înțeles cu privire la moderarea conținutului efectuată din proprie inițiativă, inclusiv utilizarea instrumentelor automatizate, măsurile luate pentru a oferi formare și asistență persoanelor responsabile de moderarea conținutului, numărul și tipul de măsuri luate care afectează disponibilitatea, vizibilitatea și accesibilitatea informațiilor furnizate de destinatarii serviciului și capacitatea destinatarilor de a furniza informații prin intermediul serviciului, precum și alte restricții conexe ale serviciului; informațiile raportate se clasifică în funcție de tipul de conținut ilegal sau de încălcarea condițiilor generale ale furnizorului de servicii, de metoda de detectare și de tipul de restricție aplicată;

(d)

pentru furnizorii de servicii intermediare, numărul de plângeri primite prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor în conformitate cu condițiile generale de utilizare ale furnizorului și, în plus, pentru furnizorii de platforme online, în conformitate cu articolul 20, temeiul plângerilor respective, deciziile luate cu privire la plângerile respective, durata de timp mediană necesară pentru luarea deciziilor respective și numărul de cazuri în care deciziile respective au fost anulate;

(e)

orice utilizare a mijloacelor automatizate în scopul moderării conținutului, inclusiv o descriere calitativă, o specificare a scopurilor exacte, a indicatorilor de acuratețe și a ratei posibile de eroare a mijloacelor automatizate utilizate pentru îndeplinirea acestor scopuri, precum și orice garanții aplicate.

(2)   Alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică furnizorilor de servicii intermediare care se califică drept microîntreprinderi sau întreprinderi mici în sensul definiției din Recomandarea 2003/361/CE și care nu sunt platforme online foarte mari în sensul articolului 33 din prezentul regulament.

(3)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, inclusiv perioade de raportare armonizate. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

SECȚIUNEA 2

Dispoziții suplimentare aplicabile furnizorilor de servicii de găzduire, inclusiv platformelor online

Articolul 22

Notificatorii de încredere

(1)   Furnizorii de platforme online iau măsurile tehnice și organizatorice necesare pentru a se asigura că notificările transmise de notificatorii de încredere care acționează în domeniul lor de competență desemnat prin intermediul mecanismelor menționate la articolul 16 sunt tratate cu prioritate și că acestea sunt prelucrate și că se ia o decizie în privința acestora fără întârzieri nejustificate.

(2)   Statutul de „notificator de încredere” în temeiul prezentului regulament se acordă, la cererea oricărei entități, de coordonatorul serviciilor digitale din statul membru în care este stabilit solicitantul, dacă solicitantul demonstrează că îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

are cunoștințe de specialitate și competențe specifice în detectarea, identificarea și notificarea conținutului ilegal;

(b)

este independent de orice furnizori de platforme online;

(c)

își desfășoară activitățile de așa manieră încât să transmită notificări cu diligență, acuratețe și obiectivitate.

(3)   Notificatorii de încredere publică, cel puțin o dată pe an, rapoarte ușor de înțeles și detaliate cu privire la notificările transmise în conformitate cu articolul 16 în cursul perioadei vizate. Raportul enumeră cel puțin numărul de notificări clasificate în funcție de:

(a)

identitatea furnizorului de servicii de găzduire;

(b)

tipul de conținut notificat despre care se presupune că este ilegal;

(c)

măsurile luate de furnizor.

Rapoartele respective includ o explicație a procedurilor stabilite pentru a se asigura că notificatorul de încredere își menține independența.

Notificatorii de încredere transmit rapoartele respective coordonatorului serviciilor digitale care le-a acordat statutul de notificator de încredere și pune rapoartele respective la dispoziția publicului. Informațiile din rapoartele respective nu conțin date cu caracter personal.

(4)   Coordonatorii serviciilor digitale comunică Comisiei și comitetului numele, adresele și adresele de e-mail ale entităților cărora le-au acordat statutul de notificator de încredere în conformitate cu alineatul (2) sau cărora le-au suspendat statutul în conformitate cu alineatul (6) ori l-au revocat în conformitate cu alineatul (7).

(5)   Comisia publică informațiile menționate la alineatul (4) într-o bază de date accesibilă publicului într-un format ușor accesibil și care poate fi citit automat și actualizează baza de date.

(6)   În cazul în care un furnizor de platforme online deține informații din care rezultă că un notificator de încredere a transmis, prin intermediul mecanismelor prevăzute la articolul 16, un număr semnificativ de notificări insuficient de precise, incorecte sau motivate în mod inadecvat, inclusiv informații colectate în legătură cu prelucrarea plângerilor prin intermediul sistemelor interne de soluționare a plângerilor prevăzute la articolul 20 alineatul (4), furnizorul comunică informațiile respective coordonatorului serviciilor digitale care a acordat statutul de notificator de încredere entității în cauză, furnizând explicațiile și documentele justificative necesare. La primirea informațiilor de la furnizorul de platforme online și în cazul în care coordonatorul serviciilor digitale consideră că există motive legitime pentru a deschide o investigație, statutul de notificator de încredere se suspendă pe durata investigației. Investigația respectivă se realizează fără întârzieri nejustificate.

(7)   Coordonatorul serviciilor digitale care a acordat statutul de notificator de încredere unei entități revocă statutul respectiv dacă stabilește, în urma unei investigații efectuate fie din proprie inițiativă, fie pe baza informațiilor primite de la terți, inclusiv a informațiilor furnizate de un furnizor de platforme online în temeiul alineatului (6), că entitatea nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (2). Înainte de a revoca statutul respectiv, coordonatorul serviciilor digitale oferă entității posibilitatea de a reacționa la constatările investigației sale și la intenția sa de a revoca statutul entității de notificator de încredere.

(8)   Comisia, după consultarea comitetului, poate, după caz, emite orientări pentru a oferi asistență furnizorilor de platforme online și coordonatorilor serviciilor digitale în aplicarea alineatelor (2), (6) și (7).

Articolul 24

Obligațiile de raportare în materie de transparență ale furnizorilor de platforme online

(1)   Pe lângă informațiile menționate la articolul 15, furnizorii de platforme online includ în rapoartele menționate la articolul respectiv informații cu privire la următoarele:

(a)

numărul litigiilor înaintate organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor menționate la articolul 21, rezultatele procedurii de soluționare a litigiilor și durata de timp mediană necesară pentru finalizarea procedurilor de soluționare a litigiilor, precum și ponderea litigiilor în cazul cărora furnizorul platformei online a pus în aplicare deciziile organismului;

(b)

numărul suspendărilor impuse în temeiul articolului 23, făcând distincție între suspendările aplicate pentru furnizarea de conținut vădit ilegal, transmiterea de notificări vădit nefondate și depunerea de plângeri vădit nefondate.

(2)   Până la 17 februarie 2023 și, ulterior, cel puțin o dată la șase luni, furnizorii de platforme online publică, pentru fiecare platformă online sau motor de căutare online, într-o secțiune accesibilă publicului a interfeței lor online, informații privind numărul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului din Uniune, calculat ca medie pe perioada celor șase luni anterioare și în conformitate cu metodologia prevăzută în actele delegate menționate la articolul 33 alineatul (3), în cazul în care au fost adoptate astfel de acte delegate.

(3)   Furnizorii de platforme online sau de motoare de căutare online comunică coordonatorului serviciilor digitale din țara de stabilire și Comisiei, fără întârzieri nejustificate, la cererea acestora, informațiile menționate la alineatul (2), actualizate până la data unei astfel cereri. Respectivul coordonator al serviciilor digitale sau Comisia poate solicita furnizorului platformei online sau al motorului de căutare online să furnizeze informații suplimentare în ceea ce privește calculul menționat la alineatul respectiv, inclusiv explicații și justificări cu privire la datele utilizate. Informațiile respective nu includ date cu caracter personal.

(4)   În cazul în care coordonatorul serviciilor digitale din țara de stabilire, pe baza informațiilor primite în temeiul alineatelor (2) și (3) de la prezentul articol, are motive să stabilească că un furnizor de platforme online sau de motoare de căutare online atinge pragul mediu lunar de destinatari activi ai serviciului în Uniune prevăzut la articolul 33 alineatul (1), acesta informează Comisia în acest sens.

(5)   Furnizorii de platforme online transmit Comisiei, fără întârzieri nejustificate, deciziile și expunerile de motive menționate la articolul 17 alineatul (1), în vederea includerii acestora într-o bază de date care poate fi citită automat, gestionată de Comisie. Furnizorii de platforme online se asigură că informațiile transmise nu conțin date cu caracter personal.

(6)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru a stabili modele privind forma, conținutul și alte detalii referitoare la rapoartele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 88.

Articolul 31

Conformitatea din momentul conceperii

(1)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că interfața sa online este proiectată și organizată în așa fel încât comercianții să își poată respecta obligațiile privind informațiile precontractuale, conformitatea produselor și informațiile privind siguranța produselor care le revin în temeiul dreptului aplicabil al Uniunii.

În special, furnizorul în cauză se asigură că interfața sa online le permite comercianților să furnizeze informații cu privire la numele, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail ale operatorului economic, în sensul definiției de la articolul 3 punctul 13 din Regulamentul (UE) 2019/1020 și din alte norme de drept al Uniunii.

(2)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții se asigură că interfața sa online este proiectată și organizată astfel încât să le permită comercianților să furnizeze cel puțin următoarele elemente:

(a)

informațiile necesare pentru identificarea clară și lipsită de ambiguitate a produselor sau a serviciilor promovate sau oferite consumatorilor situați în Uniune prin intermediul serviciilor furnizorilor;

(b)

orice semn de identificare a comerciantului, cum ar fi marca, simbolul sau logoul; și

(c)

după caz, informațiile privind etichetarea și marcarea în conformitate cu normele dreptului aplicabil al Uniunii privind siguranța produselor și conformitatea produselor.

(3)   Furnizorii de platforme online care le permit consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, depun toate eforturile pentru a evalua dacă comercianții respectivi au furnizat informațiile menționate la alineatele (1) și (2) înainte de a le permite să își ofere produsele sau serviciile prin intermediul respectivelor platforme online. După ce au permis comerciantului să ofere produse sau servicii prin intermediul platformei sale online care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanță cu comercianții, furnizorul depune eforturi rezonabile pentru a verifica în mod aleatoriu, în orice bază de date online sau interfață online oficială, accesibilă în mod liber și care poate fi citită automat, dacă produsele sau serviciile oferite au fost identificate ca fiind ilegale.

Articolul 55

Rapoarte de activitate

(1)   Coordonatorii serviciilor digitale întocmesc rapoarte anuale cu privire la activitățile lor desfășurate în temeiul prezentului regulament, în care includ numărul de plângeri primite în temeiul articolului 53 și o prezentare generală a acțiunilor întreprinse în urma acestora. Coordonatorii serviciilor digitale pun rapoartele anuale la dispoziția publicului într-un format care poate fi citit automat, sub rezerva normelor aplicabile privind confidențialitatea informațiilor în temeiul articolului 84, și le transmit Comisiei și comitetului.

(2)   Raportul anual include, de asemenea, următoarele informații:

(a)

numărul și obiectul ordinelor de a acționa împotriva conținutului ilegal și ale ordinelor de a furniza informații emise în conformitate cu articolele 9 și 10 de către orice autoritate judiciară sau administrativă națională a statului membru al coordonatorului serviciilor digitale în cauză;

(b)

acțiunile întreprinse pentru a da curs ordinelor respective, astfel cum au fost comunicate coordonatorului serviciilor digitale în temeiul articolelor 9 și 10.

(3)   În cazul în care un stat membru a desemnat mai multe autorități competente în temeiul articolului 49, acesta se asigură că coordonatorul serviciilor digitale întocmește un raport unic referitor la activitățile tuturor autorităților competente și că coordonatorul serviciilor digitale primește toate informațiile relevante și sprijinul necesar în acest scop din partea celorlalte autorități competente în cauză.

SECȚIUNEA 2

Competențe, investigații coordonate și mecanisme de asigurare a coerenței


whereas









keyboard_arrow_down