search


keyboard_tab Digital Market Act 2022/1925 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/1925 RO cercato: 'alineatele ' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index alineatele :


whereas alineatele :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1461

 

Articolul 8

Respectarea obligațiilor de către controlorii de acces

(1)   Controlorul de acces asigură și demonstrează respectarea obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7 din prezentul regulament. Măsurile puse în aplicare de controlorul de acces pentru a asigura respectarea articolelor respective trebuie să fie eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante. Controlorul de acces se asigură că punerea în aplicare a măsurilor respective este conformă cu dreptul aplicabil, în special cu Regulamentul (UE) 2016/679, cu Directiva 2002/58/CE, cu legislația privind securitatea cibernetică, protecția consumatorilor și siguranța produselor, precum și cu cerințele privind accesibilitatea.

(2)   Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea unui controlor de acces în temeiul alineatului (3) de la prezentul articol, să inițieze o procedură în temeiul articolului 20.

Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care precizează măsurile pe care controlorului de acces în cauză trebuie să le pună în aplicare pentru a se conforma efectiv obligațiilor prevăzute la articolele 6 și 7. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în termen de șase luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20, în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

Atunci când inițiază procedura din proprie inițiativă pentru eludarea obligațiilor în temeiul articolului 13, astfel de măsuri pot viza obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7.

(3)   Un controlor de acces poate solicita Comisiei să se angajeze într-un proces menit să stabilească dacă măsurile pe care respectivul controlor de acces intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare pentru a asigura respectarea articolelor 6 și 7 sunt eficace pentru atingerea obiectivului obligației relevante în circumstanțele specifice în care se află controlorul de acces. Comisia are libertatea de a decide dacă să se angajeze într-un astfel de proces, cu respectarea principiilor egalității de tratament, proporționalității și bunei administrări.

În cererea sa, controlorul de acces furnizează un document justificativ pentru a explica măsurile pe care intenționează să le pună în aplicare sau pe care le-a pus în aplicare. În plus, controlorul de acces furnizează o versiune neconfidențială a documentului său justificativ, care poate fi comunicată terților în conformitate cu alineatul (6).

(4)   alineatele (2) și (3) de la prezentul articol nu aduc atingere competențelor pe care le are Comisia în temeiul articolelor 29, 30 și 31.

(5)   În vederea adoptării deciziei menționate la alineatul (2), Comisia îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în termen de trei luni de la inițierea procedurii în temeiul articolului 20. În cadrul constatărilor preliminare, Comisia explică măsurile pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia pentru a da curs în mod eficace constatărilor preliminare.

(6)   Pentru a le permite în mod efectiv terților interesați să prezinte observații, Comisia publică, atunci când îi comunică controlorului de acces constatările sale preliminare în temeiul alineatului (5) sau cât mai curând posibil după acest moment, un rezumat neconfidențial al cazului și al măsurilor pe care are în vedere să le ia sau pe care consideră că controlorul de acces în cauză ar trebui să le ia. Comisia specifică un interval de timp rezonabil pentru transmiterea unor astfel de observații.

(7)   Atunci când precizează măsurile prevăzute la alineatul (2), Comisia se asigură că acestea sunt eficace pentru atingerea obiectivelor prezentului regulament și ale obligației relevante și că sunt proporționale în circumstanțele specifice ale controlorului de acces și ale serviciului relevant.

(8)   În scopul precizării obligațiilor prevăzute la articolul 6 alineatele (11) și (12), Comisia evaluează, de asemenea, dacă măsurile avute în vedere sau puse în aplicare asigură faptul că nu a mai rămas niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile utilizatorilor comerciali și dacă măsurile nu îi conferă chiar ele controlorului de acces un avantaj care este disproporționat în raport cu serviciul furnizat de controlorul de acces utilizatorilor comerciali.

(9)   Comisia poate decide, la cerere sau din proprie inițiativă, să redeschidă procedura prevăzută la alineatul (2) în cazul în care:

(a)

a intervenit o schimbare substanțială cu privire la oricare dintre faptele pe care s-a bazat decizia; sau

(b)

decizia a fost bazată pe informații incomplete, incorecte sau care induc în eroare; sau

(c)

măsurile specificate în decizie nu sunt eficace.

Articolul 9

Suspendarea

(1)   În cazul în care controlorul de acces demonstrează, printr-o cerere motivată, că respectarea unei obligații specifice prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 în ceea ce privește un serviciu de platformă esențial enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9) ar pune în pericol, din cauza unor circumstanțe excepționale independente de controlul controlorului de acces, viabilitatea economică a activității sale în Uniune, Comisia poate adopta un act de punere în aplicare care conține decizia sa de a suspenda în mod excepțional, integral sau parțial, obligația specifică menționată în cererea motivată respectivă (denumită în continuare „decizia de suspendare”). În respectivul act de punere în aplicare, Comisia își motivează decizia de suspendare identificând circumstanțele excepționale care justifică suspendarea. Respectivul act de punere în aplicare produce efecte numai în măsura și pe durata necesare pentru a răspunde unei astfel de amenințări la adresa viabilității controlorului de acces. Comisia urmărește să adopte respectivul act de punere în aplicare fără întârziere și în termen de cel mult trei luni de la primirea unei cereri motivate complete. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   În cazul în care este acordată o suspendare în temeiul alineatului (1), Comisia își reexaminează decizia de suspendare în fiecare an, cu excepția cazului în care decizia respectivă prevede un interval mai scurt. În urma unei astfel de reexaminări, Comisia fie ridică, total sau parțial, suspendarea, fie decide că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute la alineatul (1).

(3)   În cazuri de urgență, la cererea motivată a unui controlor de acces, Comisia poate să suspende provizoriu aplicarea unei obligații specifice menționate la alineatul (1) pentru unul sau mai multe servicii de platformă esențiale individuale chiar înainte de adoptarea deciziei în temeiul respectivului alineat. O astfel de cerere poate fi făcută și aprobată în orice moment, în așteptarea evaluării efectuate de Comisie în temeiul alineatului (1).

(4)   Cu ocazia evaluării cererii menționate la alineatele (1) și (3), Comisia ține seama, în special, de impactul respectării obligației specifice asupra viabilității economice a activității controlorului de acces în Uniune, precum și asupra terților, în special a IMM-urilor și a consumatorilor. Suspendarea poate fi supusă unor condiții și obligații care urmează să fie stabilite de Comisie pentru a se asigura un echilibru just între interesele respective și obiectivele prezentului regulament.

Articolul 10

Exonerare din motive de sănătate publică și siguranță publică

(1)   Comisia poate, la cererea motivată a unui controlor de acces sau din proprie inițiativă, să adopte un act de punere în aplicare ce conține decizia sa de a exonera respectivul controlor de acces, integral sau parțial, de o obligație specifică prevăzută la articolul 5, 6 sau 7 în legătură cu un serviciu de platformă esențial enumerat în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9), în cazul în care o astfel de exonerare se justifică din motivele prevăzute la alineatul (3) de la prezentul articol (denumită în continuare „decizia de exonerare”). Comisia adoptă decizia de exonerare în termen de trei luni de la primirea unei cereri motivate complete și prezintă o declarație motivată în care explică motivele exonerării. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   În cazul în care se acordă o exonerare în temeiul alineatului (1), Comisia își reexaminează decizia de exonerare dacă motivul exonerării nu mai există sau cel puțin o dată pe an. În urma unei astfel de reexaminări, Comisia fie ridică, total sau parțial, exonerarea, fie decide că sunt îndeplinite în continuare condițiile prevăzute la alineatul (1).

(3)   O exonerare în temeiul alineatului (1) poate fi acordată numai din motive de sănătate publică sau siguranță publică.

(4)   În cazuri de urgență, la cererea motivată a unui controlor de acces sau din proprie inițiativă, Comisia poate să suspende provizoriu aplicarea unei obligații specifice menționate la alineatul (1) pentru unul sau mai multe servicii de platformă esențiale individuale chiar înainte de adoptarea deciziei în temeiul respectivului alineat. O astfel de cerere poate fi făcută și aprobată în orice moment, în așteptarea evaluării efectuate de Comisie în temeiul alineatului (1).

(5)   Cu ocazia evaluării cererii menționate la alineatele (1) și (4), Comisia ține seama, în special, de impactul respectării obligației specifice asupra considerațiilor menționate la alineatul (3), precum și de efectele asupra controlorului de acces în cauză și asupra terților. Comisia poate decide ca suspendarea să fie supusă unor condiții și obligații pentru a se asigura un echilibru just între obiectivele urmărite de considerațiile menționate la alineatul (3) și obiectivele prezentului regulament.

Articolul 12

Actualizarea obligațiilor controlorilor de acces

(1)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 49 pentru a completa prezentul regulament în ceea ce privește obligațiile prevăzute la articolele 5 și 6. Actele delegate respective se bazează pe o investigație de piață efectuată în temeiul articolului 19 care a identificat necesitatea de a menține respectivele obligații actualizate pentru a răspunde practicilor care limitează contestabilitatea serviciilor de platformă esențiale sau care sunt neloiale în același mod ca practicile vizate de obligațiile prevăzute la articolele 5 și 6.

(2)   Domeniul de aplicare al unui act delegat adoptat în conformitate cu alineatul (1) se limitează la:

(a)

extinderea unei obligații care se aplică numai în legătură cu anumite servicii de platformă esențiale la alte servicii de platformă esențiale enumerate la articolul 2 punctul 2;

(b)

extinderea unei obligații de care beneficiază anumiți utilizatori comerciali sau utilizatori finali astfel încât să beneficieze de aceasta și alți utilizatori comerciali sau utilizatori finali;

(c)

precizarea modului în care trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute la articolele 5 și 6 de către controlorii de acces pentru a se asigura respectarea efectivă a obligațiilor respective;

(d)

extinderea unei obligații care se aplică numai în legătură cu anumite servicii furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale sau în sprijinul acestora la alte servicii furnizate împreună cu serviciile de platformă esențiale sau în sprijinul acestora;

(e)

extinderea unei obligații care se aplică numai în legătură cu anumite tipuri de date pentru a se aplica în legătură cu alte tipuri de date;

(f)

adăugarea unor condiții suplimentare în cazul în care o obligație impune anumite condiții privind comportamentul unui controlor de acces; sau

(g)

aplicarea unei obligații care reglementează relația dintre mai multe servicii de platformă esențiale ale controlorului de acces la relația dintre un serviciu de platformă esențial și alte servicii ale controlorului de acces.

(3)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 49 pentru a modifica prezentul regulament în ceea ce privește lista funcționalităților de bază enumerate la articolul 7 alineatul (2), prin adăugarea sau eliminarea funcționalităților serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere.

Actele delegate respective se bazează pe o investigație de piață efectuată în temeiul articolului 19 care a identificat necesitatea de a menține respectivele obligații actualizate pentru a răspunde practicilor care limitează contestabilitatea serviciilor de platformă esențiale sau care sunt neloiale în același mod ca practicile vizate de obligațiile prevăzute la articolul 7.

(4)   Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 49 pentru a completa prezentul regulament în ceea ce privește obligațiile prevăzute la articolul 7 specificând modul în care trebuie îndeplinite obligațiile respective pentru a se asigura respectarea lor efectivă. Actele delegate respective se bazează pe o investigație de piață efectuată în temeiul articolului 19 care a identificat necesitatea de a menține respectivele obligații actualizate pentru a răspunde practicilor care limitează contestabilitatea serviciilor de platformă esențiale sau care sunt neloiale în același mod ca practicile vizate de obligațiile prevăzute la articolul 7.

(5)   Se consideră că o practică menționată la alineatele (1), (3) și (4) limitează contestabilitatea serviciilor de platformă esențiale sau este neloială în cazul în care:

(a)

practica respectivă este utilizată de controlorii de acces și are capacitatea de a împiedica inovarea și de a limita posibilitățile de alegere ale utilizatorilor comerciali și ale utilizatorilor finali deoarece:

(i)

afectează sau riscă să afecteze în mod durabil contestabilitatea unui serviciu de platformă esențial sau a altor servicii din sectorul digital ca urmare a creării sau consolidării barierelor în calea intrării altor întreprinderi sau a extinderii acestora în calitate de furnizori ai unui serviciu de platformă esențial sau ai altor servicii din sectorul digital; sau

(ii)

împiedică alți operatori să aibă același acces ca și controlorul de acces la un element esențial; sau

(b)

există un dezechilibru între drepturile și obligațiile utilizatorilor comerciali, iar controlorul de acces obține un avantaj de pe urma utilizatorilor comerciali care este disproporționat față de serviciul furnizat de respectivul controlor de acces utilizatorilor comerciali în cauză.

Articolul 13

Prevenirea eludării

(1)   O întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale nu segmentează, împarte, subîmparte, fragmentează sau descompune serviciile respective prin mijloace contractuale, comerciale, tehnice sau prin orice alte mijloace pentru a eluda pragurile cantitative prevăzute la articolul 3 alineatul (2). Nicio astfel de practică a unei întreprinderi nu împiedică Comisia să o desemneze drept controlor de acces în temeiul articolului 3 alineatul (4).

(2)   Atunci când suspectează că o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale desfășoară una dintre practicile menționate la alineatul (1), Comisia poate solicita întreprinderii respective orice informații pe care le consideră necesare pentru a stabili dacă întreprinderea în cauză a efectuat o astfel de practică.

(3)   Controlorul de acces se asigură că obligațiile menționate la articolele 5, 6 și 7 sunt respectate pe deplin și în mod efectiv.

(4)   Controlorul de acces nu adoptă niciun comportament care subminează respectarea efectivă a obligațiilor prevăzute la articolele 5, 6 și 7, indiferent dacă acest comportament este de natură contractuală, comercială, tehnică sau de orice altă natură sau constă în utilizarea unor tehnici comportamentale sau în modul de proiectare a interfeței.

(5)   În cazul în care este necesar consimțământul pentru colectarea, prelucrarea, utilizarea încrucișată și partajarea datelor cu caracter personal pentru a se asigura respectarea prezentului regulament, un controlor de acces ia măsurile necesare fie pentru a le permite utilizatorilor comerciali să obțină în mod direct consimțământul necesar prelucrării lor, atunci când acest consimțământ este necesar în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 sau al Directivei 2002/58/CE, fie pentru a se conforma normelor și principiilor Uniunii în materie de protecție a datelor și a vieții private în alte moduri, inclusiv prin furnizarea de date anonimizate corespunzător utilizatorilor comerciali, după caz. Controlorul de acces nu face ca obținerea respectivului consimțământ de către utilizatorul comercial să fie mai dificilă decât pentru propriile servicii.

(6)   Controlorul de acces nu degradează condițiile sau calitatea niciunuia dintre serviciile de platformă esențiale furnizate utilizatorilor comerciali sau utilizatorilor finali care se prevalează de drepturile sau opțiunile prevăzute la articolele 5, 6 și 7 și nici nu îngreunează excesiv exercitarea drepturilor sau a alegerilor respective, inclusiv prezentându-i într-un mod părtinitor utilizatorului final opțiunile de care dispune sau subminând autonomia, capacitatea de decizie sau libertatea de alegere a utilizatorilor finali sau a utilizatorilor comerciali prin intermediul structurii, al modului de proiectare, al funcției sau al modului de funcționare a unei interfețe cu utilizatorul sau a unei părți a acesteia.

(7)   În cazul în care controlorul de acces eludează sau încearcă să eludeze oricare dintre obligațiile prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 în modul descris la alineatele (4), (5) și (6) de la prezentul articol, Comisia poate iniția o procedură în temeiul articolului 20 și poate adopta un act de punere în aplicare menționat la articolul 8 alineatul (2) pentru a specifica măsurile pe care trebuie să le pună în aplicare controlorul de acces.

(8)   Alineatul (6) de la prezentul articol nu aduce atingere competențelor pe care le are Comisia în temeiul articolelor 29, 30 și 31.

Articolul 17

Investigația de piață pentru desemnarea controlorilor de acces

(1)   Comisia poate efectua o investigație de piață cu scopul de a examina dacă o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale ar trebui desemnată drept controlor de acces în temeiul articolului 3 alineatul (8) sau pentru a identifica serviciile de platformă esențiale care trebuie enumerate în decizia de desemnare în temeiul articolului 3 alineatul (9). Comisia depune eforturi pentru a-și încheia investigația de piață în termen de 12 luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). Pentru a-și încheia investigația de piață, Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care își stabilește decizia. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   În cursul unei investigații de piață efectuate în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, Comisia depune eforturi pentru a comunica constatările sale preliminare întreprinderii care furnizează servicii de platformă esențiale în cauză în termen de șase luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În constatările preliminare, Comisia explică dacă consideră, cu titlu provizoriu, că este oportun ca întreprinderea respectivă să fie desemnată drept controlor de acces în temeiul articolului 3 alineatul (8) și ca serviciile de platformă esențiale relevante să fie enumerate în temeiul articolului 3 alineatul (9).

(3)   În cazul în care întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale atinge pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2), dar a prezentat argumente justificate în mod suficient în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) care au pus în mod vădit sub semnul întrebării prezumția de la articolul 3 alineatul (2), Comisia depune eforturi pentru a încheia investigația de piață în termen de cinci luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a).

Într-un astfel de caz, Comisia depune eforturi pentru a comunica constatările sale preliminare în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol întreprinderii în cauză în termen de trei luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a).

(4)   Atunci când, în temeiul articolului 3 alineatul (8), Comisia desemnează drept controlor de acces o întreprindere care furnizează servicii de platformă esențiale care nu are încă o poziție solidă și durabilă în ceea ce privește operațiunile sale, dar care va beneficia în mod previzibil de o astfel de poziție în viitorul apropiat, Comisia poate declara că în cazul respectivului controlor de acces sunt aplicabile numai una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la articolul 5 alineatele (3)-(6) și la articolul 6 alineatele (4), (7), (9), (10) și (13), astfel cum sunt precizate în decizia de desemnare. Comisia declară aplicabile numai acele obligații care sunt adecvate și necesare pentru a împiedica obținerea, prin mijloace inechitabile, de către controlorul de acces în cauză a unei poziții solide și durabile în ceea ce privește operațiunile acestuia. Comisia reexaminează o astfel de desemnare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 4.

Articolul 18

Investigația de piață cu privire la încălcarea sistematică a obligațiilor

(1)   Comisia poate efectua o investigație de piață pentru a examina dacă un controlor de acces își încalcă în mod sistematic obligațiile. Comisia încheie respectiva investigație de piață în termen de 12 luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În cazul în care din investigația de piață rezultă că un controlor de acces a încălcat în mod sistematic una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la articolul 5, 6 sau 7 și și-a menținut, consolidat sau extins poziția de controlor de acces în ceea ce privește condițiile stabilite la articolul 3 alineatul (1), Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să impună unui astfel de controlor de acces orice măsură corectivă comportamentală sau structurală care este proporțională și necesară pentru a asigura respectarea efectivă a prezentului regulament. Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 50 alineatul (2).

(2)   Măsura corectivă impusă în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol poate include, în măsura în care o astfel de măsură corectivă este proporțională și necesară pentru a menține sau a restabili echitatea și contestabilitatea care au fost afectate de încălcarea sistematică a obligațiilor, interdicția, pe o perioadă limitată, ca controlorul de acces să devină parte la o concentrare în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 în ceea ce privește serviciile de platformă esențiale sau celelalte servicii furnizate în sectorul digital sau care permit colectarea de date care sunt afectate de încălcarea sistematică a obligațiilor.

(3)   Se consideră că un controlor de acces și-a încălcat în mod sistematic obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7 în cazul în care Comisia a emis cel puțin trei decizii de neconformitate în temeiul articolului 29 împotriva unui controlor de acces în legătură cu oricare dintre serviciile sale de platformă esențiale într-o perioadă de opt ani înainte de adoptarea deciziei de deschidere a unei investigații de piață în vederea adoptării eventuale a unei decizii în temeiul prezentului articol.

(4)   Comisia îi comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în cauză în termen de șase luni de la data menționată la articolul 16 alineatul (3) litera (a). În constatările sale preliminare, Comisia explică dacă consideră, cu titlu preliminar, că sunt îndeplinite condițiile de la alineatul (1) de la prezentul articol și care este măsura corectivă sau care sunt măsurile corective pe care le consideră, cu titlu preliminar, necesare și proporționale.

(5)   Pentru a le permite terților interesați să prezinte observații în mod eficace, Comisia publică, în același moment în care comunică constatările sale preliminare controlorului de acces în temeiul alineatului (4) sau cât mai curând posibil după momentul respectiv, un rezumat neconfidențial al cazului și măsurile corective pe care intenționează să le impună. Comisia specifică un interval de timp rezonabil în care trebuie să fie transmise observațiile respective.

(6)   În cazul în care Comisia intenționează să adopte o decizie în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol prin care să confere caracter obligatoriu angajamentelor propuse de controlorul de acces în temeiul articolului 25, aceasta publică un rezumat neconfidențial al cazului și conținutul principal al angajamentelor. Terții interesați își pot prezenta observațiile într-un termen rezonabil pe care îl stabilește Comisia.

(7)   În cursul investigației de piață, Comisia poate să prelungească durata acesteia în cazul în care prelungirea respectivă este justificată de motive obiective și este proporțională. Prelungirea se poate aplica termenului până la care Comisia trebuie să își formuleze constatările preliminare sau termenului pentru adoptarea deciziei finale. Durata totală a oricărei prelungiri sau a oricăror prelungiri în temeiul prezentului alineat nu poate depăși șase luni.

(8)   Pentru a se asigura că controlorul de acces respectă în mod efectiv obligațiile prevăzute la articolele 5, 6 și 7, Comisia reexaminează cu regularitate măsurile corective pe care le impune în conformitate cu alineatele (1) și (2) de la prezentul articol. Comisia are dreptul să modifice măsurile corective respective dacă, în urma unei noi investigații de piață, constată că acestea nu sunt eficace.

Articolul 23

Competența de a efectua inspecții

(1)   Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentului regulament, Comisia poate efectua toate inspecțiile necesare cu privire la o întreprindere sau la o asociere de întreprinderi.

(2)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție sunt împuterniciți:

(a)

să intre în orice sediu, pe orice teren și în orice mijloc de transport ale întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi;

(b)

să examineze registrele și alte evidențe privind activitatea comercială, indiferent de formatul în care sunt păstrate;

(c)

să ridice sau să obțină, în orice format, copii sau extrase din astfel de registre sau evidențe;

(d)

să solicite întreprinderii sau asocierii de întreprinderi să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, manipularea datelor și practicile sale comerciale și să înregistreze sau să documenteze explicațiile oferite prin orice mijloc tehnic;

(e)

să sigileze orice sediu comercial și orice registru sau evidență pe durata inspecției și în măsura în care este necesar pentru aceasta;

(f)

să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asocierii de întreprinderi explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul inspecției și să înregistreze răspunsurile acestora prin orice mijloc tehnic.

(3)   Pentru a efectua inspecții, Comisia poate solicita asistență din partea auditorilor sau a experților numiți de Comisie în temeiul articolului 26 alineatul (2), precum și din partea autorității naționale competente însărcinate cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfășoare inspecția.

(4)   În timpul inspecțiilor, Comisia, auditorii sau experții numiți de aceasta și autoritatea națională competentă însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfășoare inspecția pot solicita întreprinderii sau asocierii de întreprinderi să ofere acces și explicații cu privire la organizarea, funcționarea, sistemul informatic, algoritmii, manipularea datelor și conduita sa profesională. Comisia și auditorii sau experții numiți de aceasta și autoritatea națională competentă însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfășoare inspecția pot adresa întrebări oricărui reprezentant sau membru al personalului.

(5)   Funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie să efectueze o inspecție își exercită competențele pe baza prezentării unei autorizații scrise în care se specifică obiectul și scopul inspecției, precum și amenzile prevăzute la articolul 30 aplicabile în situația în care registrele sau celelalte evidențe solicitate referitoare la întreprindere sunt furnizate în mod incomplet sau în care răspunsurile la întrebările adresate în temeiul alineatelor (2) și (4) de la prezentul articol sunt incorecte sau care induc în eroare. În timp util înainte de inspecție, Comisia înștiințează cu privire la aceasta autoritatea de națională competentă a statului membru care aplică normele menționate la articolul 1 alineatul (6) pe teritoriul căruia urmează să se desfășoare inspecția.

(6)   Întreprinderile sau asocierile de întreprinderi sunt obligate să se supună inspecțiilor dispuse printr-o decizie a Comisiei. Decizia respectivă indică obiectul și scopul inspecției, stabilește data la care aceasta începe și indică amenzile și penalitățile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolele 30 și, respectiv, 31, precum și dreptul de a ataca decizia respectivă în fața Curții de Justiție.

(7)   Funcționarii autorității naționale competente însărcinate cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfășoare inspecția, precum și persoanele autorizate sau numite de aceasta asistă în mod activ, la cererea autorității respective sau a Comisiei, funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie. În acest scop, aceștia dispun de competențele prevăzute la alineatele (2) și (4) de la prezentul articol.

(8)   Atunci când funcționarii și celelalte persoane care îi însoțesc autorizați de Comisie constată că o întreprindere sau o asociere de întreprinderi se opune unei inspecții dispuse în temeiul prezentului articol, statul membru în cauză le acordă sprijinul necesar, solicitând, dacă este cazul, sprijinul forțelor de ordine sau al unei autorități publice de aplicare a legii echivalente, astfel încât să le dea posibilitatea de a efectua inspecția.

(9)   În cazul în care, în conformitate cu normele naționale, sprijinul prevăzut la alineatul (8) de la prezentul articol necesită o autorizare din partea unei autorități judiciare, Comisia sau autoritatea națională competentă a statului membru însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) sau funcționarii autorizați de autoritățile respective solicită această autorizare. O astfel de autorizare poate fi solicitată și în mod preventiv.

(10)   Atunci când este solicitată autorizarea menționată la alineatul (9) de la prezentul articol, autoritatea judiciară națională verifică dacă decizia Comisiei este autentică și dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare și nici excesive, având în vedere obiectul inspecției. Atunci când verifică proporționalitatea măsurilor coercitive, autoritatea judiciară națională poate solicita Comisiei, direct sau prin intermediul autorității naționale competente a statului membru însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6), explicații detaliate, în special cu privire la motivele pe care le are Comisia pentru a suspecta încălcarea prezentului regulament, precum și cu privire la gravitatea presupusei încălcări și la natura implicării întreprinderii în cauză. Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu poate contesta necesitatea inspecției și nici nu poate solicita să i se furnizeze informațiile din dosarul Comisiei. Controlul legalității deciziei Comisiei se exercită doar de Curtea de Justiție.

Articolul 38

Cooperarea și coordonarea cu autoritățile naționale competente însărcinate cu aplicarea normelor în materie de concurență

(1)   Comisia și autoritățile naționale competente ale statelor membre însărcinate cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) cooperează și se informează reciproc cu privire la măsurile lor respective de aplicare a legii prin intermediul Rețelei europene în domeniul concurenței (REC). Acestea au competența de a-și comunica reciproc orice informație referitoare la un element de fapt sau de drept, inclusiv informații confidențiale. În cazul în care autoritatea competentă nu este membră a REC, Comisia stabilește modalitățile necesare pentru cooperarea și schimbul de informații cu privire la cazurile referitoare la aplicarea prezentului regulament și la aplicarea normelor în cazurile menționate la articolul 1 alineatul (6). Comisia poate stabili astfel de modalități într-un act de punere în aplicare astfel cum se menționează la articolul 46 alineatul (1) litera (l).

(2)   În cazul în care o autoritate națională competentă a unui stat membru însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) intenționează să deschidă o investigație privind controlorii de acces în temeiul dreptului intern menționat la articolul 1 alineatul (6), aceasta informează Comisia în scris cu privire la prima măsură formală de investigare, înainte sau imediat după începerea unei astfel de măsuri. Aceste informații pot fi puse, de asemenea, la dispoziția autorităților naționale competente ale celorlalte state membre însărcinate cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6).

(3)   În cazul în care o autoritate națională competentă a unui stat membru însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) intenționează să impună obligații controlorilor de acces în temeiul dreptului intern menționat la articolul 1 alineatul (6), aceasta comunică proiectul de măsură Comisiei, cu cel puțin 30 de zile înainte de adoptarea sa, menționând motivele care stau la baza măsurii respective. În cazul măsurilor provizorii, autoritatea națională competentă a unui stat membru însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) comunică Comisiei proiectele de măsuri avute în vedere, cât mai curând posibil și cel târziu imediat după adoptarea acestor măsuri. Aceste informații pot fi puse, de asemenea, la dispoziția autorităților naționale competente ale celorlalte state membre însărcinate cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6).

(4)   Mecanismele de informare prevăzute la alineatele (2) și (3) nu se aplică deciziilor avute în vedere în temeiul normelor naționale privind concentrările economice.

(5)   Informațiile transmise în cadrul schimburilor de informații în temeiul alineatelor (1)-(3) de la prezentul articol sunt transmise și utilizate numai în scopul coordonării aplicării prezentului regulament și a normelor menționate la articolul 1 alineatul (6).

(6)   Comisia poate solicita autorităților naționale competente ale statelor membre însărcinate cu aplicarea nomelor menționate la articolul 1 alineatul (6) să sprijine oricare dintre investigațiile sale de piață efectuate în temeiul prezentului regulament.

(7)   În cazul în care are prerogativele și competențele de investigare în acest sens în temeiul dreptului intern, o autoritate națională competentă a unui stat membru însărcinată cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) poate, din proprie inițiativă, să efectueze o investigație cu privire la un caz de posibilă încălcare a articolelor 5, 6 și 7 din prezentul regulament pe teritoriul său. Înainte de a lua o primă măsură formală de investigare, autoritatea respectivă informează Comisia în scris.

Inițierea unei proceduri de către Comisie în temeiul articolului 20 înlătură posibilitatea autorităților naționale competente ale statelor membre însărcinate cu aplicarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (6) de a efectua o astfel de investigație sau, în cazul în care o astfel de investigație este deja în curs, duce la încheierea acesteia. Autoritățile respective raportează Comisiei constatările în urma investigației în cauză pentru a sprijini Comisia în rolul său de autoritate unică abilitată să asigure respectarea prezentului regulament.

Articolul 49

Exercitarea delegării

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 3 alineatele (6) și (7) și la articolul 12 alineatele (1), (3) și (4) se conferă Comisiei pe o perioadă de cinci ani de la 1 noiembrie 2022. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 3 alineatele (6) și (7) și la articolul 12 alineatele (1), (3) și (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 3 alineatele (6) și (7) și al articolului 12 alineatele (1), (3) și (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 54

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 2 mai 2023.

Cu toate acestea, articolul 3 alineatele (6) și (7) și articolele 40, 46, 47, 48, 49 și 50 se aplică de la 1 noiembrie 2022, iar articolele 42 și 43 se aplică de la 25 iunie 2023.

Totuși, în cazul în care data de 25 iunie 2023 este anterioară datei aplicării menționate la al doilea paragraf de la prezentul articol, aplicarea articolelor 42 și 43 se amână până la data aplicării menționată la al doilea paragraf de la prezentul articol.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 14 septembrie 2022.

Pentru Parlamentul European

Președinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Președintele

M. BEK


(1)  JO C 286, 16.7.2021, p. 64.

(2)  JO C 440, 29.10.2021, p. 67.

(3)  Poziția Parlamentului European din 5 iulie 2022 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 18 iulie 2022.

(4)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) 2019/1150 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online (JO L 186, 11.7.2019, p. 57).

(6)  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(7)  Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).

(8)  Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO L 95, 15.4.2010, p. 1).

(9)  Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35).

(10)  Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (JO L 130, 17.5.2019, p. 92).

(11)  Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (JO L 151, 7.6.2019, p. 70).

(12)  Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, 21.4.1993, p. 29).

(13)  Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 241, 17.9.2015, p. 1).

(14)  Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice (JO L 321, 17.12.2018, p. 36).

(15)  Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public (JO L 327, 2.12.2016, p. 1).

(16)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(17)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(18)  Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

(19)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(20)  Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (JO L 305, 26.11.2019, p. 17).

(21)  Directiva (UE) 2020/1828 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor și de abrogare a Directivei 2009/22/CE (JO L 409, 4.12.2020, p. 1).

(22)  JO C 147, 26.4.2021, p. 4.

(23)  Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice] (JO L 24, 29.1.2004, p. 1).

(24)  Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (JO L 194, 19.7.2016, p. 1).


ANEXĂ

A.   „Aspecte generale”

1.

Prezenta anexă are obiectivul de a specifica metodologia de identificare și de calculare a „utilizatorilor finali activi” și a „utilizatorilor comerciali activi” pentru fiecare serviciu de platformă esențial enumerat la articolul 2 punctul 2. Aceasta oferă o referință care să-i permită unei întreprinderi să evalueze dacă serviciile sale de platformă esențiale ating pragurile cantitative prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (b) și dacă, prin urmare, s-ar presupune că îndeplinesc condiția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b). Prin urmare, această referință va fi, de asemenea, relevantă pentru orice evaluare mai amplă în temeiul articolului 3 alineatul (8). Întreprinderii îi revine responsabilitatea de a ajunge la cea mai bună aproximare posibilă, în conformitate cu principiile comune și cu metodologia specifică stabilite în prezenta anexă. Nicio dispoziție din prezenta anexă nu împiedică Comisia, în termenele stabilite în dispozițiile relevante ale prezentului regulament, să îi solicite întreprinderii care furnizează servicii de platformă esențiale să comunice toate informațiile necesare pentru identificarea și calcularea „utilizatorilor finali activi” și a „utilizatorilor comerciali activi”. Niciun element din prezenta anexă nu ar trebui să constituie un temei juridic pentru urmărirea utilizatorilor. De asemenea, metodologia cuprinsă în prezenta anexă nu aduce atingere niciuneia dintre obligațiile stabilite în prezentul regulament, mai ales la articolul 3 alineatele (3) și (8) și la articolul 13 alineatul (3). În special, respectarea obligatorie a articolului 13 alineatul (3) înseamnă, de asemenea, identificarea și calcularea „utilizatorilor finali activi” și a „utilizatorilor comerciali activi” pe baza fie a unei măsurători precise, fie a celei mai bune aproximări disponibile, în conformitate cu capacitățile efective de identificare și de calculare pe care întreprinderea care furnizează servicii de platformă esențiale le deține la momentul relevant. Măsurătorile respective sau cea mai bună aproximare disponibilă trebuie să fie în concordanță cu cele raportate în temeiul articolului 15 și să le includă.

2.

La articolul 2 punctele 20 și 21 sunt enunțate definițiile noțiunilor de „utilizator final” și „utilizator comercial”, care sunt comune tuturor serviciilor de platformă esențiale.

3.

Pentru a identifica și a calcula numărul de „utilizatori finali activi” și de „utilizatori comerciali activi”, în prezenta anexă se face referire la conceptul de „utilizatori unici”. Conceptul de „utilizatori unici” include „utilizatorii finali activi” și „utilizatorii comerciali activi” numărați o singură dată, pentru serviciul de platformă esențial relevant, pe parcursul unei perioade de timp specificate (și anume, pe lună în cazul „utilizatorilor finali activi” și pe an în cazul „utilizatorilor comerciali activi”), indiferent de numărul interacțiunilor lor cu serviciul de platformă esențial relevant în perioada respectivă. Acest lucru nu aduce atingere faptului că aceeași persoană fizică sau juridică poate constitui simultan un „utilizator final activ” sau un „utilizator comercial activ” pentru diferite servicii de platformă esențiale.

B.   „Utilizatori finali activi”

1.

Numărul de „utilizatori unici” în ceea ce privește „utilizatorii finali activi” este identificat în conformitate cu cel mai exact indicator raportat de întreprinderea care furnizează oricare dintre serviciile de platformă esențiale, și anume:

(a)

Colectarea de date cu privire la utilizarea serviciilor de platformă esențiale din medii ce necesită conectare sau autentificare este considerată ca prezentând, prima facie, cel mai mic risc de duplicare, de exemplu în ceea ce privește comportamentul utilizatorilor pe mai multe dispozitive sau platforme. Prin urmare, întreprinderea transmite date anonimizate agregate cu privire la numărul de utilizatori finali unici pentru fiecare serviciu de platformă esențial, pe baza mediilor ce necesită conectare sau autentificare, în cazul în care astfel de date există.

(b)

În cazul serviciilor de platformă esențiale care sunt accesate de utilizatorii finali și în afara mediilor ce necesită conectare sau autentificare, întreprinderea transmite, în plus, date anonimizate agregate privind numărul de utilizatori finali unici ai serviciului de platformă esențial respectiv pe baza unui indicator alternativ care înregistrează și utilizatorii finali din afara mediilor ce necesită conectare sau autentificare, cum ar fi adresele IP, identificatorii cookie sau alți identificatori, precum etichetele de identificare prin radiofrecvență, cu condiția ca adresele sau identificatorii respectivi să fie necesari în mod obiectiv pentru furnizarea serviciilor de platformă esențiale.

2.

Numărul de „utilizatori finali activi lunari” se bazează pe numărul mediu lunar de utilizatori finali activi pe parcursul celei mai mari părți a exercițiului financiar. Noțiunea de „cea mai mare parte a exercițiului financiar” este menită să permită unei întreprinderi care furnizează servicii de platformă esențiale să ignore cifrele excepționale într-un anumit an. Cifrele excepționale înseamnă în mod inerent cifre care se situează, în mod semnificativ, în afara cifrelor normale și previzibile. O situație în care, în mod neprevăzut, în cursul unei singure luni a exercițiului financiar, participarea utilizatorilor atinge un nivel de vârf sau înregistrează o puternică scădere reprezintă un exemplu a ceea ce ar putea constitui aceste cifre excepționale. Cifrele care sunt legate de evenimente anuale recurente, cum ar fi vânzările promoționale anuale, nu constituie cifre excepționale.

C.   „Utilizatori comerciali activi”

Numărul de „utilizatori unici” în ceea ce privește „utilizatorii comerciali activi” trebuie determinat, după caz, la nivel de cont, fiecare cont comercial distinct asociat cu utilizarea unui serviciu de platformă esențial furnizat de întreprindere constituind un utilizator comercial unic al serviciului de platformă esențial respectiv. În cazul în care noțiunea de „cont comercial” nu se aplică unui anumit serviciu de platformă esențial, întreprinderea relevantă care furnizează servicii de platformă esențiale determină numărul de utilizatori comerciali unici referindu-se la întreprinderea în cauză.

D.   „Transmiterea informațiilor”

1.

Întreprinderea care transmite Comisiei, în temeiul articolului 3 alineatul (3), informații privind numărul de utilizatori finali activi și de utilizatori comerciali activi pentru fiecare serviciu de platformă esențial poartă responsabilitatea de a se asigura că informațiile respective sunt complete și exacte. În această privință:

(a)

întreprinderii îi revine responsabilitatea de a transmite date pentru fiecare serviciu de platformă esențial, evitând subestimarea și supraestimarea numărului de utilizatori finali activi și de utilizatori comerciali activi (de exemplu, în cazul în care utilizatorii accesează serviciile de platformă esențiale pe diferite platforme sau dispozitive);

(b)

întreprinderii îi revine responsabilitatea de a furniza explicații precise și succinte cu privire la metodologia utilizată pentru a ajunge la informații, precum și în ceea ce privește orice risc de subestimare și supraestimare a numărului de utilizatori finali activi și de utilizatori comerciali activi pentru un anumit serviciu de platformă esențial și în ceea ce privește soluțiile adoptate pentru a aborda riscul respectiv;

(c)

întreprinderea furnizează date care se bazează pe un indicator alternativ atunci când Comisia are îndoieli cu privire la exactitatea datelor transmise de întreprinderea care furnizează serviciile de platformă esențiale.

2.

În scopul calculării numărului de „utilizatori finali activi” și de „utilizatori comerciali activi”:

(a)

întreprinderea care furnizează serviciul (serviciile) de platformă esențial(e) nu identifică serviciile de platformă esențiale care aparțin aceleiași categorii de servicii de platformă esențiale în temeiul articolului 2 punctul 2 ca fiind distincte în principal pe baza faptului că sunt furnizate utilizând nume de domenii diferite, fie domenii de prim nivel tip cod de țară (ccTLD), fie domenii de prim nivel generice (gTLD), sau orice atribute geografice;

(b)

întreprinderea care furnizează serviciul (serviciile) de platformă esențial(e) consideră drept servicii de platformă esențiale distincte acele servicii de platformă esențiale care sunt utilizate în scopuri diferite fie de către utilizatorii lor finali, fie de către utilizatorii lor comerciali, sau de către ambii, chiar dacă utilizatorii lor finali sau utilizatorii lor comerciali pot fi aceiași și chiar dacă aparțin aceleiași categorii de servicii de platformă esențiale în temeiul articolului 2 punctul 2;

(c)

întreprinderea care furnizează serviciul (serviciile) de platformă esențial(e) consideră drept servicii de platformă esențiale distincte acele servicii pe care întreprinderea relevantă le oferă într-un mod integrat, dar care:

(i)

nu aparțin aceleiași categorii de servicii de platformă esențiale în temeiul articolului 2 punctul 2; sau

(ii)

sunt utilizate în scopuri diferite fie de către utilizatorii lor finali, fie de către utilizatorii lor comerciali, sau de către ambii, chiar dacă utilizatorii lor finali și utilizatorii lor comerciali pot fi aceiași și chiar dacă aparțin aceleiași categorii de servicii de platformă esențiale în temeiul articolului 2 punctul 2.

E.   „Definiții specifice”

Tabelul de mai jos stabilește definiții specifice ale „utilizatorilor finali activi” și ale „utilizatorilor comerciali activi” pentru fiecare serviciu de platformă esențial.

Servicii de platformă esențiale

Utilizatori finali activi

Utilizatori comerciali activi

Servicii de intermediere online

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat cu serviciul de intermediere online cel puțin o dată în cursul unei luni, de exemplu prin conectarea activă, efectuarea unei căutări, efectuarea unui clic sau a unei derulări a ecranului, sau au încheiat o tranzacție prin intermediul serviciului de intermediere online cel puțin o dată în cursul unei luni.

Numărul de utilizatori comerciali unici care au avut cel puțin un articol inclus în cadrul serviciului de intermediere online în cursul întregului an sau care au încheiat o tranzacție facilitată de serviciul de intermediere online în cursul anului.

Motoare de căutare online

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat cu motorul de căutare online cel puțin o dată în cursul unei luni, de exemplu prin efectuarea unei căutări.

Numărul de utilizatori comerciali unici care dețin site-uri web comerciale (și anume, site-uri web utilizate în cadrul activității lor comerciale sau profesionale) care au fost indexate de motorul de căutare online sau fac parte dintr-o indexare realizată de acesta în cursul anului.

Servicii de rețele de socializare online

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat cu serviciul de rețele de socializare online cel puțin o dată în cursul unei luni, de exemplu prin conectarea activă, deschiderea unei pagini, derularea ecranului, efectuarea unui clic, folosirea butonului „Like”/„Îmi place”, efectuarea unei căutări sau publicarea unei postări sau a unui comentariu.

Numărul de utilizatori comerciali unici care figurează pe lista entităților comerciale sau au un cont comercial în cadrul serviciului de rețele de socializare online și care au interacționat în orice mod cu serviciul respectiv cel puțin o dată în cursul anului, de exemplu prin conectarea activă, deschiderea unei pagini, derularea ecranului, efectuarea unui clic, folosirea butonului „Like/Îmi place”, efectuarea unei căutări, publicarea unei postări sau a unui comentariu sau utilizarea instrumentelor acestuia dedicat entităților comerciale.

Servicii de platformă de partajare a materialelor video

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat cu serviciul de platformă de partajare a materialelor video cel puțin o dată în cursul unei luni, de exemplu prin vizionarea unui segment de conținut audiovizual, efectuarea unei căutări sau încărcarea pe platformă a unui element de conținut audiovizual, inclusiv, în special, materiale video generate de utilizatori.

Numărul de utilizatori comerciali unici care au furnizat cel puțin un element de conținut audiovizual încărcat sau vizionat în cadrul serviciului de platformă de partajare a materialelor video în cursul anului.

Servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere

Numărul de utilizatori finali unici care, cel puțin o dată în cursul unei luni, au inițiat sau au participat în orice mod la o comunicare prin intermediul serviciului de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere.

Numărul de utilizatori comerciali unici care, cel puțin o dată în cursul anului, au utilizat un cont comercial sau au inițiat sau participat în orice alt mod la o comunicare prin intermediul serviciului de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere pentru a comunica direct cu un utilizator final.

Sisteme de operare

Numărul de utilizatori finali unici care au utilizat un dispozitiv echipat cu sistemul de operare, acesta fiind activat, actualizat sau utilizat cel puțin o dată în cursul unei luni.

Numărul de dezvoltatori unici care, în cursul anului, au publicat, au actualizat sau au oferit cel puțin o aplicație software sau un program software care utilizează limbajul de programare sau orice instrument de dezvoltare de software al sistemului de operare sau care rulează în orice mod în cadrul acestuia.

Asistent virtual

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat cu asistentul virtual în orice mod cel puțin o dată în cursul unei luni, cum ar fi, de exemplu, prin activarea acestuia, adresarea unei întrebări, accesarea unui serviciu printr-o comandă sau controlarea unui dispozitiv casnic inteligent.

Numărul de dezvoltatori unici care au oferit, în cursul anului, cel puțin o aplicație software de asistent virtual sau o funcționalitate pentru a face accesibilă, prin intermediul asistentului virtual, o aplicație software existentă.

Browsere web

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat cu browserul web cel puțin o dată în cursul unei luni, de exemplu prin introducerea unei interogări sau a unei adrese de internet în câmpul URL al browserului web.

Numărul de utilizatori comerciali unici ale căror site-uri web comerciale (și anume site-uri web utilizate în scopuri comerciale sau profesionale) au fost accesate prin intermediul browserului web cel puțin o dată în cursul anului sau care au oferit un plug-in, o extensie sau un supliment (add-on) utilizat în cadrul browserului web în cursul anului.

Servicii de cloud computing

Numărul de utilizatori finali unici care au interacționat, cel puțin o dată în cursul unei luni, cu orice servicii de cloud computing oferite de furnizorul relevant de servicii de cloud computing, în schimbul oricărui tip de remunerație, indiferent dacă această remunerație a fost efectuată în cursul aceleiași luni sau nu.

Numărul de utilizatori comerciali unici care au furnizat, în cursul anului, orice servicii de cloud computing găzduite în infrastructura de tip cloud a furnizorului relevant de servicii de cloud computing.

Servicii de publicitate online

Pentru vânzările de spațiu publicitar în cont propriu:

numărul de utilizatori finali unici care au intrat în contact cu un material publicitar cel puțin o dată în cursul unei luni.

Pentru serviciile de intermediere a publicității (inclusiv rețele de publicitate, schimburi publicitare și orice alte servicii de intermediere a publicității):

numărul de utilizatori finali unici care au intrat în contact cu un material publicitar care a declanșat serviciul de intermediere a publicității cel puțin o dată în cursul unei lunii.

Pentru vânzările de spațiu publicitar în cont propriu:

numărul de clienți de publicitate unici cărora li s-a afișat cel puțin un material publicitar în cursul anului.

Pentru serviciile de intermediere a publicității (inclusiv rețele de publicitate, schimburi publicitare și orice alte servicii de intermediere a publicității):

numărul de utilizatori comerciali unici (inclusiv clienți de publicitate, editori sau alți intermediari) care au interacționat prin intermediul serviciului de intermediere a publicității sau care au beneficiat de serviciile acestuia în cursul anului.



whereas









keyboard_arrow_down