search


keyboard_tab Contratti digitali 2019/0770 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2019/0770 RO cercato: 'solicita' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl
 

Articolul 3

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică oricărui contract în care comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze consumatorului conținut digital sau un serviciu digital, iar consumatorul plătește sau se angajează să plătească un preț.

Prezenta directivă se aplică și atunci când comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze consumatorului conținut digital sau un serviciu digital, iar consumatorul furnizează sau se angajează să furnizeze comerciantului date cu caracter personal, cu excepția cazului în care datele cu caracter personal furnizate de consumator sunt prelucrate exclusiv de către comerciant pentru furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital în conformitate cu prezenta directivă, sau pentru a-i permite comerciantului să respecte cerințele legale la care este supus, iar acesta nu prelucrează aceste date în niciun alt scop.

(2)   Prezenta directivă se aplică și în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital este dezvoltat în conformitate cu specificațiile consumatorului.

(3)   Cu excepția articolelor 5 și 13, prezenta directivă se aplică și oricărui suport material care servește exclusiv ca suport al conținutului digital.

(4)   Prezenta directivă nu se aplică conținutului digital sau serviciilor digitale care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea în sensul articolului 2 punctul 3 și care sunt furnizate împreună cu bunurile în temeiul unui contract de vânzare referitor la bunurile respective, indiferent dacă conținutul digital sau serviciul digital respectiv este furnizat de către vânzător sau de către un terț. Dacă există dubii că furnizarea unui conținut digital sau a unui serviciu digital încorporat sau interconectat face sau nu parte din contractul de vânzare, conținutul digital sau serviciul digital se prezumă a fi acoperit de contractul de vânzare.

(5)   Prezenta directivă nu se aplică contractelor referitoare la:

(a)

furnizarea de alte servicii decât serviciile digitale, indiferent dacă comerciantul folosește formate sau mijloace digitale pentru a genera rezultatul serviciului sau pentru a îl livra sau transmite către consumator;

(b)

serviciile de comunicații electronice, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 4 din Directiva (UE) 2018/1972, cu excepția serviciilor de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 7 din directiva respectivă;

(c)

asistența medicală, astfel cum este definită la articolul 3 litera (a) din Directiva 2011/24/UE;

(d)

serviciile de jocuri de noroc, și anume orice serviciu care presupune o miză cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv în cele cu un element de abilitate, cum ar fi loteriile, jocurile de cazinou, jocurile de poker și pariurile, care se desfășoară pe cale electronică sau cu ajutorul oricărui alt tip de tehnologie care facilitează comunicarea și la solicitarea individuală a destinatarului unor astfel de servicii;

(e)

serviciile financiare astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (b) din Directiva 2002/65/CE;

(f)

software-ul oferit de comerciant în baza unei licențe gratuite și cu sursă deschisă, atunci când consumatorul nu plătește un preț, iar datele cu caracter personal furnizate de consumator sunt prelucrate exclusiv de comerciant pentru a îmbunătăți securitatea, compatibilitatea sau interoperabilitatea respectivului software specific;

(g)

furnizarea de conținut digital atunci când acesta este pus la dispoziția publicului larg altfel decât prin transmisia semnalului ca parte a unui spectacol sau eveniment, cum ar fi proiecțiile cinematografice digitale;

(h)

conținutul digital furnizat în conformitate cu Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (21) de către organismele din sectorul public ale statelor membre.

(6)   Fără a aduce atingere alineatului (4) de la prezentul articol, atunci când un singur contract dintre același comerciant și același consumator include într-un pachet elemente de furnizare de conținut digital sau de furnizare a unui serviciu digital și elemente de furnizare a altor servicii sau bunuri, prezenta directivă se aplică numai elementelor contractului referitoare la conținutul digital sau serviciul digital.

Articolul 19 din prezenta directivă nu se aplică atunci când un pachet în sensul Directivei (UE) 2018/1972 include elemente ale unui serviciu de acces la internet, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2015/2120 al Parlamentului European și al Consiliului (22) sau ale serviciilor de comunicații interpersonale bazate pe numere, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 6 din Directiva (UE) 2018/1972.

Fără a se aduce atingere articolului 107 alineatul (2) din Directiva (UE) 2018/1972, efectele pe care desființarea unui element dintr-un pachet contractual le poate avea asupra celorlalte elemente din pachetul contractual sunt reglementate de dispozițiile de drept intern.

(7)   În cazul în care există o divergență între orice dispoziție a prezentei directive și o dispoziție a unui alt act al Uniunii care reglementează un anumit sector sau obiect de activitate, dispoziția acestui din urmă act al Uniunii prevalează față de prezenta directivă.

(8)   Dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal se aplică oricăror date cu caracter personal prelucrate în legătură cu contractele menționate la alineatul (1).

În special, prezenta directivă nu aduce atingere Regulamentului (UE) 2016/679 și Directivei 2002/58/CE. În caz de divergență între dispozițiile din prezenta directivă și dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, aceasta din urmă prevalează.

(9)   Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului Uniunii și dispozițiilor de drept intern privind drepturile de autor și drepturile conexe, incluzând Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului (23).

(10)   Prezenta directivă nu afectează libertatea statelor membre de a reglementa aspecte generale de drept al contractelor, precum normele privind încheierea, validitatea, nulitatea sau efectele contractelor, inclusiv consecințele încetării unui contract în măsura în care nu sunt reglementate în prezenta directivă, sau dreptul la despăgubiri.

Articolul 14

Măsurile corective în caz de neconformitate

(1)   În caz de neconformitate, consumatorul are dreptul de a beneficia de aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital, de a beneficia de o reducere proporțională a prețului sau de a obține încetarea contractului în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Consumatorul are dreptul de a beneficia de aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital, cu excepția cazului în care acest lucru ar fi imposibil sau ar impune comerciantului costuri care ar fi disproporționate, luând în considerare toate circumstanțele, inclusiv:

(a)

valoarea conținutului digital sau a serviciului digital în cazul în care nu ar fi existat neconformitatea; și

(b)

gravitatea neconformității.

(3)   Comerciantul aduce conținutul digital sau serviciul digital în conformitate în temeiul alineatului (2), într-un termen rezonabil de la data la care a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate, fără costuri și fără vreun inconvenient semnificativ pentru consumator, ținând seama de natura conținutului digital sau a serviciului digital și de scopul pentru care consumatorul a solicitat conținutul digital sau serviciul digital.

(4)   Consumatorul are dreptul fie să obțină o reducere proporțională a prețului în conformitate cu alineatul (5), în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital este furnizat în schimbul plății unui preț, fie să obțină încetarea contractului în conformitate cu alineatul (6), în oricare dintre următoarele cazuri:

(a)

măsura corectivă pentru aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital este imposibilă sau disproporționată în conformitate cu alineatul (2);

(b)

comerciantul nu a adus în conformitate conținutul digital sau serviciul digital în conformitate cu alineatul (3);

(c)

se constată o neconformitate, în pofida încercării comerciantului de a aduce conținutul digital sau serviciul digital în conformitate;

(d)

neconformitatea este de o asemenea gravitate încât justifică o reducere imediată de preț sau dreptul la încetarea imediată a contractului; sau

(e)

comerciantul a declarat că nu va aduce conținutul digital sau serviciul digital în conformitate într-un termen rezonabil sau fără inconveniente semnificative pentru consumator, ori acest lucru reiese clar din circumstanțele cazului.

(5)   Reducerea de preț este proporțională cu diminuarea valorii conținutului digital sau a serviciului digital furnizat consumatorului în comparație cu valoarea pe care conținutul digital sau serviciul digital ar avea-o dacă ar fi în conformitate.

Atunci când contractul prevede că furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital se face pe parcursul unei anumite perioade în schimbul plății unui preț, reducerea de preț se aplică pentru perioada în care conținutul digital sau serviciul digital nu a fost în conformitate.

(6)   Atunci când conținutul digital sau serviciul digital este furnizat în schimbul plății unui preț, consumatorul are dreptul de a obține încetarea contractului numai dacă neconformitatea nu este minoră. Sarcina probei cu privire la caracterul minor al neconformității revine comerciantului.

Articolul 17

Obligațiile consumatorului în cazul încetării

(1)   După încetarea contractului, consumatorul se abține de la a utiliza conținutul digital sau serviciul digital și de la a-l pune la dispoziție terților.

(2)   Atunci când conținutul digital a fost furnizat pe un suport material, consumatorul, la cererea și pe cheltuiala comerciantului, îi returnează acestuia suportul material, fără întârzieri nejustificate. Dacă comerciantul hotărăște să solicite restituirea suportului material, această solicitare se efectuează în termen de 14 zile de la data la care comerciantul este informat cu privire la decizia consumatorului de a obține încetarea contractului.

(3)   Consumatorul nu este obligat să plătească pentru orice utilizare a conținutului digital sau a serviciului digital în perioada care precedă încetarea contractului și în care conținutul digital sau serviciul digital nu a fost în conformitate.

Articolul 20

Dreptul la o acțiune în regres

În cazul în care comerciantul răspunde față de consumator pentru un caz de nefurnizare a conținutului digital sau a serviciului digital, sau pentru o neconformitate care rezultă dintr-un act sau o omisiune a unei persoane în etapele anterioare ale lanțului de tranzacții, comerciantul are dreptul să solicite măsuri corective din partea persoanei sau a persoanelor cărora le revine răspunderea din lanțul de tranzacții comerciale. Persoana căreia comerciantul îi poate solicita măsuri corective, acțiunile relevante și condițiile de exercitare se stabilesc prin dispoziții de drept intern.


whereas









keyboard_arrow_down